web analytics

Perfecţiune imperfectă

Leonardo Da Vinci a schiţat celebrul homo universalis, omul vitruvian, omul perfect. A aplicat în elaborarea desenului său unitãţi de mãsurã precise, calcule riguroase, muncã, timp, pasiune. Cãuta perfecţiunea.

Asemeni lui, o cãutãm cu toţii: în frumos, în iubire, în viaţã, în fiecare colţ al existenţei noastre. Tindem spre ea, o dorim, încercãm sã ne-o imaginãm, o visãm, îi gãsim amprentele în lucruri şi oameni, sau cel puţin asta ne închipuim. Ne agãţãm de himerele ei, pe care le însuşim drept ţeluri, însã ajungem în mod repetat în tragica situaţie de a conştientiza imperfecţiunea propriilor reprezentãri a ceea ce pãrea desãvârşit.

Existã, însã, şi excepţii. Dictate, evident, de cel mai acut stadiu al conştiinţei – iubirea. Perfecţiunea se justificã prin iubire, iar iubirea creeazã iluzia perfecţiunii. Aceasta din urmã devine un reper al existenţei, cel puţin pânã când visul devine realitate, iar dragostea împlinitã. Apoi, se întâmplã ca perfecţiunea sã descreascã în imperfecţiune, imperfecţiunea în defect, în mediocru, banal, în ieftin. Himere perfectibile nu se gãsesc la tot pasul, iar cele aparent perfecte, cu atât mai puţin. Fericiţi şi orbi sunt cei ce poartã în suflet astfel de ispite, cãci între agonie şi extaz au parte de trãiri extreme, paroxistice, de amãgiri dulci şi sentimente unice. Jalnic este însã drumul înapoi, coborâşul spre banal şi stabilirea anevoioasã a unui alt ţel, a unei alte perfecţiuni, de data aceasta, mai perfectibilã. Şi povestea continuã, de la iluzia unei perfecţiuni, la alta, în strãdania de a ne perfecţiona propria existenţã, de a ne updata dupã modelul perfectei destinaţii alese. Cât de primitivi trebuie sã fim cãutând în alţii acea închipuire unicã, irepetabilã, sublimã, când noi înşine o plãsmuim nemãrginitã şi absolutã…

Perfecţiunea este un ideal direct proporţional cu valoarea noastrã umanã, alimentat şi întreţinut de noi, în noi. Şi în numele unui astfel de ideal, omitem perfectibilul în favoarea ispititorului miraj al perfecţiunii, ea însãşi o imperfecţiune.

A avea un ideal înseamnã a avea o oglindã“. Nichita Stãnescu
P.S. Am plecat de undeva, dar m-am rãtãcit în cuvinte. Dacã vreun perfect imperfect, sau cel puţin perfectibil, înţelege ceva, dau o bere. Numai sã mã lãmureascã şi pe mine. :p

3 Comments

  • […] Perfectiune imperfecta. […]

  • bestfrogprince 2013-03-08 Reply

    “Perfecţiunea este un ideal direct proporţional cu valoarea noastrã umanã, alimentat şi întreţinut de noi, în noi”. Cine crede aşa ceva, nu iese din sine în realitate, precum ai zis, “Şi în numele unui astfel de ideal, omitem perfectibilul în favoarea ispititorului miraj al perfecţiunii, ea însãşi o imperfecţiune”. Orice prefectibil există în 3 lumi: real, imaginar, simbolic şi nu se operează la fel cu ele, unele au legi obictive, altele îţi dau liberatea să delirezi no rules cu talent sau simulând orgasmul artistic….
    “A avea un ideal înseamnã a avea o oglindã“. Nichita Stãnescu
    P.S. Am plecat de undeva, dar m-am rãtãcit în cuvinte. Dacã vreun perfect imperfect, sau cel puţin perfectibil, înţelege ceva, dau o bere. Numai sã mã lãmureascã şi pe mine.
    P.P.S. Oglindirea în altul când nu ai propria piele psihică este autooglindire. În coconul psihic, mama e prima din stadiul oglinzii în care vezi fiinta generică ca arhetipul tău, peste hardul şi softul narcisist (egoist, juma de animală). Apoi urmează Pygamalion, unde rătăcirea de sine în sine te lasă doar o piele de animală plină ca formă din inflaţie, vidă de conţinut uman generos, moartea perfectă insufleţită. Vitruviu nu e Leonardo, doar omul e măsura lucrurilor şi nu invers, PC şi Internetul măsura omului.. Est modus in rebus -- selecţia naturii elimină nişele adaptative fund de sac, unde nu se raţionează dupa legile logicii, ci dup poetica sofistă a lui Socrate. Pe care Xantipa l-a ucis pentru Platon, ăl cu daloguri scrise după ce au fost gândite dialectic, cu metodă… A venit Gutenberg la 1445 şi ţi-a pompat cultura scrisului bine gândit până ieri, iar acum IDisorsers ale TechoCocoonului digital, cele care şterg scoarţa ridată high-tech a brainului de softuri şi sensuri ale mindului şi-o lasă epilată ca o puţă de maimuţă narcisistă! Bref, nevermor nu mai e ca la carte, din păcate. Berea s-o bei cu altul, eu vreau vin roşu, plus…

    • Cudi 2013-03-08 Reply

      Oh, a trecut vremea berii şi a vinului rosu, acum e rost doar de beţii prefăcute, cu apă rece, rece.

Leave a Reply to bestfrogprince Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *