web analytics

Simbolul pierdut – Dan Brown

Prin caracteristica sa captivantã, acţiunea celebrului roman “Simbolul pierdutµ a fost o experienţã istovitoare pentru mine, în calitate de cititoare. Însã aceastã extenuare reprezintã în fapt o calitate deja consacratã a stilului autorului, acesta neîndurându-se de cititorii sãi care, de îndatã ce au pãşit pe tãrâmul primelor pagini ale ficţiunii, sunt “osândiţiµ, din pricina intrigii palpitante, sã se pretindã ei înşişi cercetãtori meniţi sã decodifice taine adânci ale lumii. Ritmul alert, primejdiile, suspiciunile, relevãrile, toate intensificã curiozitatea cititorului care nu îşi va afla confortul pânã ce nu va afla, în cele din urmã, deznodãmântul şi, implicit, soluţia intrigii, dezvelind mistere ce, preţ de câteva sute de pagini, au bântuit şi vor continua sã-i macine mintea.
Profesorul Robert Langdon, francmasonul de elitã Peter Solomon, sora acestuia — Katherine şi Warren Bellamy, Arhitectul Capitoliului din Washington-ului — toţi sunt angrenaţi fãrã voia lor într-o cursã pe viaţã şi pe moarte întinsã de Mal’akh — un barbat ce şi-a dedicat viaţa aflãrii unor secrete majore ale omenirii, secrete ce le putea afla cu ajutorul lui Robert Langdon şi a cãror relevare avea sã-i aducã râvnita putere supremã. În acest scop, Mal’akh devenise realmente un monstru, ucigând şi strivind orice obstacol — puterea la care râvnea avea sã-l transforme într-un demon cu puteri neimaginabile şi dorea sã împiedice cu orice preţ multaşteptatul moment al unei iluminãri mondiale, a apropiatei apoteoze a omului, a transformãrii minţii umane prin accesarea ei la adevãratul sãu potenţial. Mal’akh nu dorea o astfel de schimbare în conştiinţa umanã, avea sã se asigure cã acest lucru nu se va schimba nici prin intermediul cercetãrilor derulate de Katherine Solomon care gãsise rãspunsuri pozitive certe, ştiinţifice, la problematici precum viaţa dupã moarte, existenţa sufletului sau utilitatea rugãciunilor.
Intriga romanului se învârte în jurul tainelor francmosoneriei, taine codificate “la vedereµ şi cu însemnãtate capitalã pentru omenire, taine a cãror cunoaştere ar însemna accesul spre o erã a iluminãrii omenirii, dar a cãrei vreme încã nu a sosit. Robert Langdon este însã nevoit sã le descopere, rând pe rând, şi asta nu din credinţã, ci din dorinţa de a-şi scãpa de la moarte prietenul Peter Solomon; concluziile sale bazându-se pe date empirice, pe date experimentale şi nu pe informaţii nesigure cu caracter ocult, inaccesibil, misterios.
Citisem undeva cã “Simbolul pierdutµ nu este un roman care ar trebui luat în serios. Acelaşi lucru ar putea fi valabil şi în cazul celorlalte cãrţi semnate de Dan Brown. Însã succesul rãsunãtor al acestor ficţiuni ce pornesc de la aspecte fundamentale ale omenirii de naturã dogmaticã, religioasã sãdesc în urma lor nãzuinţa unui sâmbure de adevãr în mintea cititorilor şi exprimã voinţa acestora ca lucrurile sã fie şi în realitate astfel — dorinţa de a avea o certitudine în privinţa naturii noastre şi a lui Dumnezeu. Personal m-am desfãtat lecturând acest roman şi îmi permit sã mã hazardez afirmând cã am dat crezare multor idei dezvoltate în paginile sale de cãtre autor. Ideea de a face parte dintr-un întreg zeiesc, de a schimba lumea în bine printr-o rugãciune coralã rostitã de toţi, deopotrivã oameni, deopotrivã dumnezei — sã fie atât de înstrãinatã de adevãr?

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: