web analytics

Lecţii de supravieţuire

Autorităţile locale din judeţul Hunedoara au fost înştiinţate recent cu privire la faptul că protagoniştii emisiunilor televizate care prezintã tehnici de supravieţuire, Bear Grylls si Les Strund, vor sosi pe meleagurile noastre pentru o nouă serie de fimări. Această ştire a pus pe jar reprezentanţii administraţiilor locale din teritoriu, care intenţionează să le asigure îndrăgiţilor oameni de televiziune condiţii optime pentru derularea filmărilor. O echipă de profesionişti a sosit încă de ieri în judeţ pentru a studia la faţa locului obstacolele naturale, antropice şi economice ale zonei. După primele cercetări în teritoriu, producătorii tv au fost realmente impresionaţi de diversitatea tehnicilor de supravieţuire care ar putea fi puse în practică, atât în mediul urban, cât si in sălbăticie. Bear Grylls a declarat, în ultima sa conferinţă de presă, că este uimit de cunoştintele temeinice pe care locuitorii judeţului Hunedoara le stãpânesc referitor la diversitatea plantelor sălbatice comestibile şi nu numai. Les Stround, aflat şi el pe meleaguri hunedorene, a avut ocazia să deguste flora locală, cu precădere urzica, păpădia şi măcrişul, fiind la rândul său impresionat de faptul că unele plante cunoscute ca fiind otrăvitoare şi cu multiple efecte adverse pot fi consumate fără a dăuna integrităţii organismului. Cei doi oameni de televiziune declară, însă, că sunt sceptici în privinţa rezistenţei lor în faţa unor asemenea încercări şi că admiră nivelul evoluţiei fizice întâlnite la români. Temerea lor este cu atât mai întemeiată cu cât reprezentanţii autorităţilor locale le-au propus un experiment fără precedent. Este vorba de supravieţuirea timp de o lună de zile cu un venit de doar 500 lei, din care vor trebui sã plăteascã chirie si utilităţi, să întreţinã o soţie şi doi copii si să meargă zilnic la lucru la o distanţă de 25 km faţă de domiciliu. Propunerea în cauză i-a pus pe gânduri pe cei doi oameni de televiziune, Les Stround şi Bear Grylls, care analizează posibilităţile minime de reusită în faţa unor asemenea condiţii extreme de supravieţuire. Aceştia au explicat că studiul triburilor aborigene, ale căror tehnici de supravieţuire numără mii de ani, sau ale boşimanilor din Africa nu îi va ajuta în jungla urbană română, unde supravieţuirea se dovedeşte a fi mai mult decât o artă şi capătă limite nebănuite.

1 Comment

  • […] posibilitătile minime de reusită in fata unor asemenea conditii extreme de supravietuire.  Continuarea AICI. SURSA: claudianichitelea.info.  (Textul reprezintă un pamflet) window.fbAsyncInit = function() […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: