Ipocrizie versus tragedie

(Scris in februarie 2011)
Nu mã pot abţine sã nu remarc politizarea absurdã care are loc zilele acestea în media, în urma morţii a cinci mineri. Ocazie tristã de a manipula şi a arãta cu degetul spre guvernare şi de a asocia, într-un mod cu totul deplasat, inaugurarea telegondolei din Vulcan cu accidentul sinistru de la mina Uricani. Dintr-o datã televiziunile de stiri şi ziarele au devenit interesate de Valea Jiului şi de situaţia socio-economicã a acesteia, dintr-o datã este descoperit acest colt mirific şi totodatã mizer de Românie. Trãiesc cu senzaţia cã în vânãtoarea lor de senzaţional şi în încercarea lor de a politiza absolut totul, s-a ajuns pânã în situaţia de a denatura inclusiv moartea acestor oameni, trecând prea uşor peste durerea şi drama familiilor, rudelor şi a colegilor acestora.
Departe de mine ideea de a lua apãrarea cuiva şi cu atât mai puţin acestei guvernãri, dar realitatea este cã Valea Jiului este un loc care moare încet, un mort frumos la propriu, jelit în mod bicisnic şi fariseic de toţi cei aflaţi la guvernare în ultimii 20 de ani şi, la fiecare jertfã luatã de minã, analizat şi comentat şi de media centralã. Şi spun acest lucru trãind ani buni în Valea Jiului, cunoscând oamenii şi specificul zonei şi având rude în acest loc. Spre exemplu, Uricaniul, un oraş care a cunoscut o dezvoltare fantasticã în perioada ceauşistã (de la 6000 şi ceva de oameni în 1966 la aproape 13.000 de oameni in 1992), a ajuns ca în prezent sã aibã sub 10000 de locuitori. Cauzele: disponibilizãrile din minerit, devenit subit nerentabil, şi exodul masiv al tineretului peste hotare în cãutarea unui rost mai bun. Toţi cei care au vizitat Valea Jiului (şi aici nu am în vedere oraşele cu specific comunist şi cu blocurile gri) ştiu cã frumuseţea şi potenţialul sãu turistic întrece cu mult pe cel al Vãii Prahovei. Inaugurarea unei telegondole, într-un loc fãrã prea multe posibilitãţi de cazare, reprezintã un pas mãrunt şi oarecum tardiv de a stimula turismul zonei, lucru care oricum nu se poate întâmpla peste noapte, ci în zeci de ani şi cu investiţii masive.
Dincolo de ceea ce ar trebui fãcut sau nu pentru Valea Jiului şi de cãtre cine, (probabil într-un stil pur românesc, în al 13-lea ceas), şocant şi dureros pentru mine a fost sã constat, dupã ce am rãsfoit mai multe articole ce au abordat subiectul accidentului minier, cã s-a produs o polarizare bizarã în rândul cititorilor. Pe de-o parte cei care apãrã guvernarea şi condamnã minerii şi mineritul, iar pe de altã parte cei care blameazã autoritãţile şi iau apãrarea minerilor, omiţând faptul cã aceşti oameni au murit în condiţii groaznice şi nu pentru cã ei au vrut asta, ci pentru cã nu au avut de ales. Viaţa este preţul plãtit pentru a trãi în România şi pentru a avea ce duce acasã, familiei: un salariu mizer faţã de munca şi pericolul la care se expun.
Dumnezeu sã-i odihneascã pe aceşti oameni nevinovaţi! Iar pe noi, ca societate dezbinatã şi înveninatã, sã ne ierte pentru putregaiul din inimile noastre, pentru cã am uitat sã fim oameni, alãturi unul de altul la bine şi mai ales la rãu!

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: