Variatiuni pe-aceeasi tema

Niciodatã nu am agreat discuţiile în care unul dintre interlocutori reproduce un adevãr general valabil, un fapt cunoscut, o realitate deja dezbãtutã, fãrã a veni cu argumente noi, personale, demne de interes. Motiv pentru care întotdeauna am detestat plagiatul şi am condamnat plagiatorii. Nu mi-a plãcut sã învãţ comentariile la românã dictate de profesorii de altãdatã şi nici nu mi-a picat bine reproşul public al profului de românã din liceu, când am îndrãznit sã intuiesc cu voce tare similitudini între ¥Baltagulµ şi ¥Numele trandafiruluiµ. ¥E ca şi cum ai compara un ţânţar cu un elicopterµ, mi-a replicat dascãlul în hohotele de râs ale colegilor de breaslã. La fel de nasol m-am simţit şi când am ascultat prezentarea lucrãrii de licenţã a unei colege de an, copiatã în întregime dupã proiectul unui prieten ceva mai mare, fãrã ştirea acestuia. Acum, în plinã erã world wide web, plagiatul e un fapt pe atât de comun pe cât este o cafea cu amicii. Ai nevoie de un referat? Existã câte vrei pe net şi dacã eşti puţintel isteţ vei rupe câte ceva de ici colea şi nimeni nu se va prinde cã e fãcãturã. Trebuie sã încropeşti un proiect? Îţi va lua ceva timp, însã cu câteva conturi pe site-uri cheie îl faci cap-coadã în câteva ore. Ba mai sunt unii care, dupã efortul copy-paste-urilor repetate, se imagineazã drept creatorii indubitabili ai textelor rezultate şi stãpâni pe ideile, argumentele şi teoriile preluate cu atâta sârguinţã. Ideea de faţã poate fi extinsã şi corelatã cu recentele rezultate de la BAC, cu numãrul exorbitant al intelectualilor scoşi pe bandã rulantã an de an de universitãţile autohtone, cu discutabila calitate a învãţãmântului, a dascãlilor şi, extrapolând, cu îndoielnica demnitate a societãţii româneşti. Oare de ce n-am putea fi un neam de aroganţi, nenorocit cu darul inteligenţei în masã, singularizaţi de mediocritatea anumitor modele externe, înlãturând din faşã formele fãrã fond pe care le îmbrãţişãm cu atâta uşurinţã de prea, prea mult timp? Suntem sãraci, ne strigãm pe toate canalele neputinţa, însã puţini sunt cei ce suferã pentru sãrãcia duhului. Pentru cã puţini o conştientizeazã. În fond, e chestie de individualitate, iar variaţiunile pe-aceeaşi temã devin plictisitoare la un moment dat. Cineva spunea cã a fura idei de la unul înseamnã plagiat, iar a fura de la mai mulţi înseamnã cercetare. Şi mã tem cã, în cãutarea virtuţii numitã înţelepciune, vom ¥cercetaµ într-atât la alţii, pânã ce busola conştiinţei va indica permanent spre propria imbecilitate.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: