(Scris în urmã cu mult timp şi recuperat astãzi de pe mail. Cam pompos, ştiu…:))
Rutina este parte din noi. Sunt fapte fireşti sã ne convertim la absolut orice, sã ne conformãm situaţiilor dramatice, sã ne complacem în atitudini pasive, sã privim viaţa precum nişte spectatori pasivi, care nici nu aplaudã, nici nu huiduie. Totul este rutinã. Un picior în fund, o promovare, o reuşitã, un eşec — sunt lucruri comune asupra cãrora nu chibzuim, ci le primim ca atare în existenţa noastrã, adesea mizerã.
Îmi plac oamenii cu atitudine, cei care se desprind oarecum de masa celor mulţi, pasivi, gri. Îmi plac cei coloraţi cu nuanţe critice, cei curajoşi, cei inteligenţi, cei care strãlucesc. Cei care nu se plîng de crizã chiar dacã au fost loviţi din plin de ea, cei care nu renunţã la luptã şi îşi impun ţeluri înalte, greu de cucerit. Îmi plac oamenii de caracter, de cuvânt şi spirituali, frumoşi la suflet şi pãtrunzãtori, cei care nu proiecteazã vinovãţia asupra semenilor şi îşi asumã propria existenţã. Pe aceştia îi doresc aproape de mine şi de la ei vreau sã învãţ cum sã trãiesc. Nu vreau rutinã, conformism sau loc în primul rînd la spectacolul vieţii. Prefer sã fiu scenaristul din culise şi regizorul lipsit de uzanţe stabilite, care nu admite rutina în teatrul sãu distinct.

1 Comment

  • Ioan Crişan 2012-02-06 Reply

    “Nu vreau rutinã, conformism sau loc în primul rînd la spectacolul vieţii. Prefer sã fiu scenaristul din culise şi regizorul lipsit de uzanţe stabilite, care nu admite rutina în teatrul sãu distinct”. Psihologic, creierul are prin redundanţa combinatorie capacitatea de a asigura libertatea deciziilor, sentimentelor şi faptelor umane. Balastul de neuroni care sunt în stand by au această funcţie de a croi drumuri libertăţii, iar un mod este automatizatea, rutinarea multor modele de simţire, trăire, activitate. De fapt multe din preceptele morale sunt imitaţii ale modelelor părinteşti automatizate prin repetare în copilărie şi devenite subconştiente.
    Ritualizarea are acelaşi rol, dar accentul cade pe siguranţa secvenţelor ritualurilor ca acte deja vu, care faliază necunoscutul infiltrat în timp, orice noutate care poate implica riscul. Din nefericire, reversul este şi o lege a conştiinţei: rămânerea în urma existenţei – clişeele automatizate devin imagini revolute, percepţii perimate în clişee, modele de simţire idilic-patriarhale, prejudecăţi, frâne conservatoare raţional, virtuţi victoriene golite de sens etc. Scenaristul din culise ar trebui să aibă caracter moral, ca şi regizorul, în rest să dea bice hergheliilor de cai cu aripi ai fanteziei creatoare. Dacă o are şi îi devine tip de experienţă realizatoare a personalităţii şi nu dor un capriciu.
    Dar, dincolo de tot ce poţi imagina şi ceea ce este dezirabil moral, mai trebuie să fie rezonabil, să aibe şanse raţionale de ruşită în lumea simbolurilor culturale. Bizareriile şi ciudăţeniile aparţin mai mult lumii delirului. Omul creativ, neînrobit de rutină, zboară printre valori sociale, devine tragic propunând valori noi, de “dincolo de limite” sau care nu-au mai fost. Bref, omul şi oama au de ţinut cu dinţii voinţei de nodul borromean care leagă simbolicul, imaginarul şi adecvarea la realitate, chiar dacă e banală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: