Dianaticus Cudi

Cheile — ah, cât le detest, pe ele şi pe celelalte — robinetele, prizele, toate chestiile alea ce se închid şi se deschid, sau, mai concret, ce trebuie fãcute… cumva, în dese momente minuscule ale existenţei noastre mãreţe — minuscule dar multe, multe şi mãrunte. Iar eu, eu însãmi, prin natura mea geneticã, spiritualã, socialã, fizicã şi umanã, nu pot exercita aceste crunte acte de rutinã, fãrã riscul eşecului suprem, fãrã incertitudine, nesiguranţã şi stângãcie. Însã cum destinul ne joacã feste epocale, mie mi-a ferecat reveria în spatele multor uşi ferecate, a şi mai multor robinete, prize şi a zeci şi zeci de ferestre, termopane în spatele altor termopane, astfel încât sã o iau razna în labirintul acestor rahaturi existenţiale. Sunt uitucã, zãnaticã şi veşnic astenicã. Dacã mai completãm aceste neajunsuri cu o obosealã justificatã de alte activitãţi solicitante, se poate pune liniştit semn de egalitate între o legumã şi subsemnata.

Închid uşa, clar o închid, rãsucesc cheia, apãs clanţa, totul e în ordine. E închisã. Îmi vãd de alte treburi şi apoi mã trece, aşa, într-o doarã, gândul: ¥Oare am închis uşa?!µ. Ce tot atâta — verificãm. Uşa e închisã. Urc treptele, acolo e ok, dincolo la fel, bãã, dar uşa? Sigur e şi ea OK?! Verificãm, hai sã ne ştim de-o treabã. Rutinã, rutinã. Ce zi cruntã, ce obosealã, ce astenie… Uşa! Uşa o fi închisã?! Ah, în puii mei, pentru ultima oarã… Cobor scãrile, apãs clanţa, ba mai mult, deschid şi închid din nou. E în ordine! E închisã! Dacã ţi s-a pãrut? Dacã ai avut impresia cã ai închis-o şi de fapt e deschisã? Ce zici de asta? Poţi sta liniştitã? Te poţi odihni sau vei rumega obsesiv suspiciunea cã n-ai fost în stare sã închizi blestemata aia de uşã? Pentru ultima oarã, mã adun, trag aer în piept şi mã înfiinţez cu maximã seriozitate în faţa uşii. Apãs clanţa — e închisã. Mai apãs o datã, straşnic, sã-mi fie evidentã evidenţa. Era închisã! Este închisã! Clar?! Mother of god! Bun. Peste nici un sfert de orã, târziu în noapte, îmi amintesc de uşã. Da, sutã la sutã am închis-o. Nu, n-am visat. Eram acolo, în faţa ei, era închisã, am probat-o, cheile sunt în ea, pe dinãuntru… Nu, nu-s în altã parte, sunt fix în uşã, unde naiba sã fie altundeva?! Ok, verific, nu-s nici în buzunarul drept, nici în cel stâng. Sunt în afurisita aia de uşã. Care e închisã. Nu-mi furã nimeni cheile. Sunt în uşã. Ok, hai sã verificãm, altfel n-am pace. Cobor a mia oarã scãrile. Aaaa, uite-le, în uşã erau. Iar uşa e închisã. Clar e închisã. Ah, ce somn îmi e… Dar geamul, geamul de la bucãtãrie l-am închis, sau e doar rabatat? E închis. Bun… Şi totuşi, ultima oarã când am verificat uşa, am deschis-o mai întâi, dar sigur am închis-o dupã, sau mi s-a pãrut? Hai s-o luãm logic — risc sã fiu victima hoţilor, dar n-am ghinionul, ori a violatorilor, dar n-am norocul. Dã-o-n mã-sa de uşã. Odihneşte-te. Hai, noapte bunã…
Aragazul…

6 Comments

  • khaoss 2012-03-03 Reply

    Nici nu stiu ce sa fac sa rad sau sa ma intristez citind cele de mai sus….dar dupa cum te cunosc e treaba serioasa 🙂
    somn usor!

  • cami 2012-03-03 Reply

    obsesiv-compulsiv. te liniºteºte cu ceva faptul cã suntem mai mulþi ºi cã nu, nu se vindecã? NICIODATÃ!
    btw, nu uita de fierul de cãlcat, mixer, încãrcãtoare diverse… 😀

    • Cudi 2012-03-03 Reply

      Ultimul dintre noi sa stinga lumina! 🙂

  • Laura 2012-03-03 Reply

    Ah, dureros de adevarat! Eu de aceea insist sa stau intr-o garsoniera: sunt atat de incompetenta incat nu fac fata si minte mai multor usi. Mai nou, rafinamentul OCD ma face sa ma intorc din drum atunci cand nu imi amintesc cum m-am mai intors o data sa verific usa: sunt la verificarea verificarii imposibil de rememorat. Pe urma,cand ma aflu-n treaba si in alta parte, ma intreb brusc daca fierul, daca placa de par, daca geamul, gazul si nu mai stiu ce or fi inchise; daca am citit emailul de o mie de ori inainte sa-l trimit. Si, CULMEA, cu tot ocd-ul meu, odata tot am lasat geamul, a venit hotul etc., de cateva ori am dormit cu usa descuiata, alteori am apucat sa trimit emailuri cu erori de tastare pacatoasa sau am printat texte si-apoi am vazut ce litera mi-a scapat… Greu, greu de tot cu viata asta! Eu te inteleg, dar acum plang pentru mine.
    P.S. Daca am face noi un partid OCD, oare am fi mai buni sau mai periculosi??!?

  • Cudi 2012-03-03 Reply

    Nu stiu, zau, dar cu siguranta am alcatui o grupare vrednica de atentie pentru psihologi sau psihiatri… 🙂

    • Cudi 2012-03-03 Reply

      Stai putin, acum m-a izbit o idee: daca noi constituim majoritatea?! Si inca ceva, mai avem o sansa: poate si Sfantul Petru e la fel!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: