Nu este o femeie frumoasã. Are o grãmadã de defecte fizice şi… psihice (permiteţi-mi sã surâd), însã mi-e dragã fata asta. Şi nu mã refer nici la nasul cârn, nici la dinţii de iepuraş, la tenul mãsliniu, la şoldurile mamut ori bizara structurã osoasã. Mici detalii ce o fac mai… specialã (ãsta nu mai e surâs, e hohot amplu şi sincer). Sã trecem peste partea cu fizicul. Fata asta a pãşit dincolo de pragul anilor în care ar fi trebuit sã se maturizeze, sã fie sigurã pe ea, sã ştie ce are de fãcut şi sã-şi organizeze viaţa dupã principiul de basm ¥şi au trãit fericiţi, pânã la adânci bãtrâneţiµ. Ar fi trebuit, cã aşa se face. Dar n-a reuşit nimic de genul. Dimpotrivã. Rând pe rând, din fragedã tinereţe, a probat cu fiinţa ei tot felul de experienţe care au distrus reperele ce i s-au recomandat valabile şi de succes. De o naivitate ieşitã din comun şi cu o sete patologicã de apreciere, cu mult suflet de dat pe gratis şi cu-n entuziasm prostesc, fata a crezut în idealuri frumoase şi-n virtuţile multor oameni. Constatând pe propria-i piele cã lumea-i mai… altfel, s-a îndepãrtat tot mai mult de majoritate, de conformism, de cei mulţi. A pãrãsit drumul principal şi-a luat în primire cãrarea ce-a îmbiat-o mai mult cu noul şi solitudinea sa. Astãzi, fata urmeazã calea aceleiaşi cãrãri. E zgâriatã, lovitã, obositã şi amãrâtã, şi cu riscul ca drumul ei sã fie unul rãtãcit, mort, închis sau prost ales, se ţine de el. Ar putea striga dupã ajutor, ar putea face cale-ntoarsã, şi-ar putea reconsidera traseul, dar nu, ea nu, şi nu. Şi nu din încãpãţânare. Ci pur şi simplu pentru cã perspectiva drumului principal e cu mult mai nefericitã pentru fata asta, care preferã spaima provocatã de întunericul şi pericolele necunoscutului, decât siguranţa şi marşul convenţional. Încã un defect al fetei ãsteia — e cam dusã cu pluta . Nici mãcar în intimitatea gândurilor sale n-are o minimã constantã, când uite ce scrie gândindu-se la o explicaţie pentru pasiunea ce o poartã muzicii cu care generaţia sa nu a avut contact direct. Şi mai mult de-atât, recitind, n-are de gând sã clinteascã un cuvânt, de a naibii ce-i.

Dianaticus Cudi. Scuzaţi.

6 Comments

  • eu 2012-04-21 Reply

    Intotdeauna o carare ingusta duce spre un loc minunat pe care il vei vedea atunci cand vei iesi din padurea plina de crengi si animale salbatice. keep going and never give up!

  • Laura 2012-04-21 Reply

    De-aia mi-e draga fata asta,cu drumul ei, cu muzica ei, cu felul sau inimitabil de a fi…E din alta lume, lumea ei. Neavizatii pot fi indusi in eroare, cum ca ar fi luat-o pe aratura. De fapt, e omul care a tinut cel mai drept drum:in raport cu sine – performanta rar intalnita, asumata si indeplinita de multi alti muritori de rand. Are un curaj nebun de a fi ceea ce este si o onestitate frusta, irevocabila a practicii de a fi ea insasi. Cate asemenea personaje cunoasteti? In cazul meu, e singura…
    P.S. absolut fantastica abordarea temei(N&E)! subtila si imprevizibila!;-)

  • Sergiu Nicola 2012-04-21 Reply

    E o autocaracterizare?

    • Cudi 2012-04-21 Reply

      Nu. Cum spuneam, explic faza cu muzica. :p

  • Qturistu` 2012-04-21 Reply

    Cred ca fata asta nesigura e cam autocritica si cam subiectiva… Interesanta poveste, oare exista si in realitate aceasta fata? 😛

    • Cudi 2012-04-21 Reply

      Buna intrebare, punand la socoteala faptul ca sufera si de sindromul personalitatilor multiple. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: