web analytics

Comfortably numb

The child is grown, the dream is gone.
…This is not how I am.

Ceva se tânguie acolo, ceva e putred şi doare. O singurã loviturã puternicã sau poate mai multe, repetate, chiar în acelaşi loc. Iar locul e loc, e parte şi întregeşte, nu poate fi extras, nici extirpat, nici vindecat. Înainte nu era aşa. Înainte nu simţeam locul, ci întregul. Pe la vreo 10 ani am avut un déjà vu. Mã dãdeam pe leagãn şi am simţit. Zile mai târziu m-am aşezat în aceeaşi poziţie şi-am încercat sã simt din nou. Luni mai târziu am procedat la fel. Ani mai târziu. Chiar şi astãzi, încerc.

Înainte locul nu exista. Dar odatã apãrut, ceva a ieşit prin el. Ca un capac care ţine ceva preţios înãntru şi-odatã deschis, ceva-ul dispare. Nu ştiu cum întregul a decupat un capac, nici cum acesta s-a deschis. Acum îmi caut bucata din mine pierdutã şi ştiu cã şi tu la fel. Fiecare se cautã pe el. Aşa, invalizi cum suntem. Neîntregiţi. Şi-al naibii ceva, uneori e uşor de confundat. Şi luãm bucata altuia, crezând sincer cã ne aparţine. Şi-o îndesãm în locul lipsã, o apãsãm, o sucim şi insistãm s-o potrivim, lãrgind fãrã intenţie marginea locului, deformându-l. Şi dupã lung chin în care doare şi usturã, acceptãm cã nu-i cum am crezut şi renunţãm la idee, şi renunţãm la ceva-ul altuia, şi renunţãm a mai crede. E un efort continuu, variabil şi teribil. Şi iatã ce lume grotescã, plinã de infirmi ce-şi cautã pãrţile lipsã, hãlãduind ca nişte zombie meniţi sã-şi refacã existenţa într-un puzzle dezolant. Unii probeazã androgeul cu gineceul visând întregul, alţii se vor doar pe ei, unii izbutesc, iar alţii rãmân, ei înşişi, pãrţi lipsã. Mai sunt şi aceia care insistã sã se-mpreunze cumva, sucindu-şi formele pentru a atinge ranã cu ranã, crezând cã astfel se vor întregi definitiv. Ori alţii care abandoneazã cãutarea, acceptându-se imperfecţi şi damnaţi la o existenţã lacunarã. Eu am avut cândva un déjà vu şi acela-i comoara mea. Nu e bucatã omeneascã, nu e un “el”, nu e un “imposibil”, doar cã nu e şi doare. Ceva însã mã-mpinge spre altceva, şi tot aşa, mã silesc sã continui. Mai ales c-am simţit şi ştiu ce sunt şi cã nu sunt cum sunt. Comoara mea poate cã nu-i mai mult decât o stare, dar fãrã ca aceasta sã-mi umple locul lipsã, rãmân cu putregaiul rupturii, cu dorul şi durerea mea. Comfortably numb.

Fãrã ajustãri, fãrã aşteptãri, aşa cum a curs din mine. Cu drag, pentru Ocsike.

15 Comments

  • Dorina 2012-04-24 Reply

    Melodie trista, Cudi e trista. Propun si eu o piesa la analiza rel="nofollow ugc">. Succes in tot ceea ce faci!

    • Cudi 2012-04-24 Reply

      Dori, locurile au fost limitate, poate data viitoare (nu cred insa ca va mai fi cazul). Dar si daca ar fi sa fie… Nu piese de genul, ca ma ia naiba… :))

  • Cudi 2012-04-24 Reply

    Nu pot sa-i vindec pe altii cata vreme habar n-am ce sa fac cu mine insami. :)) Si nu stau prost nici cu increderea, altfel n-as intretine un jurnal online prin care toti imi penetreaza… gandurile. Da, asta-i partea nasoala cu increderea.

  • ocsike 2012-04-24 Reply

    @Dorina. Nu este o piesã tristã. Este o piesã despre vise, speranţã şi viitor. Şi speranţã moare penultima… Creierul moare ultimul.
    @Cudi. Foarte profundã percepţia ta asupra acestei piese. Trebuie sã îmi adun un pic gândurile pentru a putea sã comentez 😀

    • Cudi 2012-04-24 Reply

      Ocsike, nu-i nevoie sa le aduni pentru nici un comentariu. E suficient daca nu vei considera pierdut timpul alocat lecturii. Eu iti multumesc, pentru inspiratie. 🙂

  • irina 2012-04-24 Reply

    Ca de obicei, ma surprinzi! Placut, evident! Doua interpretari exceptionale! Abia astept s-o citesc pe urmatoarea! 🙂

  • Qturistu` 2012-04-25 Reply

    Citind textul, ascultand melodia si cunoscand persoana in cauza… mi se pare destul de potrivita trairea! 🙂

  • ocsike 2012-04-25 Reply

    Ai punctat foarte bine cu versurile de la inceputul articolului…
    Se tanguie dar speranta nu moare, visurile nu mor, se transforma odata ce crestem…
    Problema e ca ramanem, cel putin eu, de multe ori comfortably numb… si aia ma scoate din sarite… si stau si astept ceva (alta greseala pe care o fac)… dar tot cu speranta… 😀

    • Cudi 2012-04-25 Reply

      Forever and ever 😀

    • Qturistu` 2012-04-25 Reply

      @ocsike Astepti un La multi ani! “Vezi ca viata e o variabila…” (reard @Cudi) cat mai tot astepti? Un alt LA MULTI ANI! 😛

      • ocsike 2012-04-25 Reply

        yep… but this not how I am 😀 i’m just comfortably numb 😀

  • Laura 2012-04-25 Reply

    Piesa, ca piesa, dar randurile de mai sus m-au tulburat rau.Cantecul si textul par doua entitati separate,dar complementare, miraculaose, executate cu talent, de catre oameni care simt, vad si pricep altfel. Cum sa nu asculti, cum sa nu scrii?

    • Cudi 2012-04-25 Reply

      M-ai dat pe spate. Am zis sa-mi adun, la randu-mi, gandurile (:p), s-apoi sa raspund comentariului. N-am reusit. Pot doar sa spun… unde dai si unde crapa. Iar laudele sunt exagerate. Dar multumesc!

      • Laura 2012-04-25 Reply

        Stii cum e: dupã faptã ºi rãsplatã! 😉
        P.S.Dintr-o pricina necunoscutã mie, uneori, blestematã, nu pot scrie ce nu cred… crede-mã…

  • Cudi 2012-04-27 Reply

    O iau drept un compliment. Imi permiti? Iar ocsike e un tip care asculta muzica buna. In alta ordine de idei, am scris pentru mine. Apoi pentru el si implicit pentru voi. Acum scuza-ma, tocmai am un deja vu :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *