28

Mai devreme sau mai târziu, soseşte clipa. Oricând ar veni, însă, te ia pe nepregătite şi va fi prea târziu, se va fi întâmplat deja. Şi nu mai rămâne nimic de făcut, de îndreptat sau desfăcut, este deznodământ, coşmar organizat.

N-am să mă grăbesc. Timpul curge, va fi undeva, sub alt cer. Până atunci, se va fi sfârşit; mi s-a spus, nu există miracole. În vidul meu bat câmpii, de prea mult timp nu se mai putea. De data asta, ştii, de data asta…

De acolo, de sus, panorama e banală. De aceea trebuie să ies din context. În vârful picioarelor. Cărările se surpă, podurile s-au prăbuşit, limanul e inaccesibil. Mă voi trezi în zile mai bune, îmi spun, când nopţile sunt nesfârşite. Am timp să aştept, nu e grabă, încă. Între timp, urma şi emoţia mi se vor pierde. Umbre se lovesc inutil şi totuşi, se adoră. Detest gălăgia cruciadelor fără eroi, compromisul se vrea escortat de pulsul moale. Cerculeţe, cerculeţe în apă. Şi n-am habar, nu ştiu, nu pot, nu vreau să-mi cunosc anii.

3 Comments

  • Spiru Ion 2013-02-21 Reply

    nostalgie sau conspiratia timpului?….

  • Mihaela 2013-02-21 Reply

    Ba nu-i laşitate… e o reacţie normală a unui om. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: