web analytics

43

Toată lumea e grăbită, toţi sunt presaţi de timp, mai importanţi şi mai egali decât ceilalţi. Cum bine vă închipuiţi, de felul meu sunt molâie iar pe faţa mea scrie „lasă-mă să te las”, cu litere scurse a lene. Însă în privinţa unei chestiuni, mi s-a cam pus şi mie dopul, concret, cu statul la rând. Că mă aflu într-un magazin, într-o bancă, în faţa bancomatului, a unui cabinet medical sau la orice coadă de genul, eu sunt fraiera şi bleaga pe care diverşi şi diverse o sar cu nesimţire. Evident, nu-mi pică bine, dar nici nu spun nimic, nu vociferez şi nu acuz. Însă treburile astea mă deprimă de-a dreptul, cum că minima dreptate pe care am putea împărtăşi-o între noi, oamenii civilizaţi şi de bună credinţă (ahahahha), e demodată în pluricontextul erei de mare viteză în care sorţii destinului m-au plantat. Şi tac, şi întorc capul, blagoslovesc în gând ş-apoi mă-nduplec să iert lumea, pe de-a întregul, reconstruindu-mi ca într-un puzzle, cumva – feng shuiu-mi mălăieţ.

Cine s-ar fi gândit, însă, că pitica mea de 4 ani se va dovedi un efervescent justiţiar care va lua la rost pe toţi ăia de uneltesc a sări rândul contribuabililor încolonaţi la ghişeu? HA! Astăzi două madames înţolite în blănuri strălucitoare, cu tocuri chinuite şi creionate la ochi cu albastru, ele având ochi căprui (recunoaşteţi genul?), ambele trecute de 50 de ani şi cel mai important, venite în urma-mi la coadă, mă scanează prompt şi se aşează în faţa mea la rând. Jesus… În efortul recalibrării echilibrului interior printr-o închipuită scrâşnire a dinţilor şi de a nu mă face de cacao luându-mă de două ţaţe care oricum m-ar fi spulberat dintr-o singură privire, şi aia cu ochii închişi, constat că liliputana din dotare face bot lung, se încruntă şi cască gura oftând strident, spre a fi remarcată, admirată, compătimită şi salvată. Care gură, trebuie să precizez, mânca-o-ar mama, zici c-ascunde-ntr-însa o hiperportavoce. „Mi-e foame la burtică! Tanti astea au venit după noi! De ce tanti astea sunt în faţă? E rândul la fetiţă! Şi la fetiţă îi e foame la burtică!” Care fetiţă s-a făcut auzită până în străfundurile Tartarului, unde titanii şi-au astupat instantaneu găurile urechilor cu bolovani, iar doamna de după ghişeu, slăvită mântuitoare a şirurilor neordonate, ne-a preacinstit cu o privire autoritară de peste ochelari. În peisaj, cucoanele cu ale lor onduleuri bigudate şi-n spate, justiţiara piticanie cu fălcuţe moi şi mă-sa, cu umerii adunaţi, cărarea pe mijloc şi mereu a îndurare – puppy eyes dog.

A urmat că odată eliberat ghişeul, cele două doamne au fost respinse pentru a ni se acorda nouă, NOUĂ, întâietate. Că dacă ţaţele s-or uitat urât la spatele meu, unde din capul locului le era rândul, n-am habar, dar ştiu că asta mică nu le-a slăbit din privire o secundă, ş-aia cu încruntătură de munteancă, nu blândeţe de-ardeleancă. Am terminat ce-am avut noi treburi, am ieşit în stradă şi-am rumegat amuzată comicul situaţiei, văzând cum se cască o cărare înaintea noastră, mulţumită claxonului ei. Şi mergând noi astfel, una la pas, alta sărind într-un picior, am hotărât că burtica la fetiţă îşi merită răsplata mult râvnită – o felie dublă de pizza Gyros. Adică două, na. Altminteri, m-ar fi mâncat pe mine. :p

2 Comments

  • ketherius 2013-03-16 01:51 Reply

    Invata oul pe gaina, a?

    • Cudi 2013-03-16 08:04 Reply

      Oh, da…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: