56

Familia, banii, succesul, dragostea, prietenii, timpul, cotidianul, vremea, televizorul, socialul – toate şi toţi sunt frustrări în straie colorate, şi nu pentru că ne-am urca propriul Eu pe ditamai piedestalul. Întreaga lume pare menită să contracareze scopul individului şi să-i contrarieze aspiraţiile, singura şansă la non-frustrare fiind aceea de a-şi adapta cromatic propriile nevoi, precum un cameleon, în funcţie de cât i se permite a realiza. Cum ar veni, într-o lume a lipsurilor, să admitem că avem tot, să fim părtaşi la înşelăciunea destinului, să delapidăm năzuinţele prea înalte şi punem dop ermetic recipientului cu viziuni şi vise prea greu de realizat. Mi-e greu să mă păcălesc pe mine însămi, însă dacă alţii reuşesc, cum să-mi fie mie imposibil?!

Nevoia alimentează frustrarea. Absenţa aduce frustrare. Nepotrivirea generează frustrare. Viaţa este nedreaptă, înşelătoare, păgubitoare, viaţa e frustrare, frustrarea-i sentiment, şi-n noi atâta vid. C-o moarte tot(i) suntem datori, anticipată cu frustrare şi-aceasta. Frustrarea frustrează şi suntem unanim viciaţi, infectaţi, în cât de mică măsură, de alţii şi  mai ales de noi înşine. “A făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”.

Dacă prostia altora ne frustrează, să devenim în masă proşti, dacă „normalitatea” deranjează, să fim anormali cu toţii, învârtindu-ne de aiurea într-un cerc vicios şi orb. Mulţi şi mediocri, dar puternici şi mai puţin frustraţi. Altfel, putem să urâm  şi să ne înfuriem obsesiv, să alimentăm resentimente amare, antipatii inutile, nutrind planuri deşarte de răzbunare faţă de situaţii, fiinţe, strategii bune la nimic. Suntem  frustraţi, deci existăm.

Că timpul e strâmt şi scurt, iar necesitatea şi visul, îngreunate şi largi.

7 Comments

  • Sonia 2013-04-07 Reply

    Frustrările vin și se duc. Ca să facă loc altora. Cred că secretul este să le ținem la un nivel rezonabil, unul care să nu aducă depresii. Lumea nu este croită după chipul și asemănarea noastră, nici noi nu suntem capabili sa ne înghesuim de fiecare dată trupul și sufletul în haine care nu sunt pe măsura noastră. Suntem frustraţi, deci existăm, bine ai zis. Dar cum să existăm nu e niciodată de ajuns… mergem înainte și… trăim.

  • Mihaela 2013-04-07 Reply

    Rezistenţa la frustrările noastre şi ale celor din jur a devenit o “calitate” necesară…

    • Cudi 2013-04-07 Reply

      Mda, arborarea steguletului alb in lupta de rezistenta anti-frustrare nu-si are sensul…

      • Mihaela 2013-04-07 Reply

        … deşi uneori ar putea fi mai sănătos :)))

  • ketherius 2013-04-07 Reply

    Versiune in limba romana ai?

    • Cudi 2013-04-07 Reply

      Alta versiune n-am, dar cum balta e plina de peste, vei gasi negresit in blogosfera randuri (nu ineptii) mai interesante si intr-un grai inteligibil, scutit de artificii literare si diletante zorzoane semantice. Bunaoara, multumesc pentru empatie si apreciere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: