web analytics

Flower power

floriŞtirea care m-a amuzat zilele acestea a fost cea cu protestul şoferilor care au plantat panseluţe în gropile de pe drumul ce leagă Deva de Oradea, în zona Beiuş. Curiozitatea mea, după ce am râs cu un ochi şi plâns cu altul văzând aceasta, a fost: de ce panseluţe?! Ulterior am înţeles, panseluţele sunt mai vremelnice decât alte culturi, iar plantarea de răsaduri din familia solanaceelor în gropile din carosabil nu se justifică datorită optimismului conducătorilor auto. Cum că CNADR va repara în grabă şoseaua cu pricina. Pe de altă parte, frumuseţea şi fragilitatea panseluţelor, dispuse asimetric de-a lungul drumului, îndeamnă privitorul la contemplare, dizolvă nervii acumulaţi la volan în încercarea de a străbate cu succes ineditul poligon natural, încurajează răbdarea şofatului cu 15 km/h, suscitând nostalgii de ciclist şi romantismul, chiar şi pioşenia conducătorilor auto ce poartă în suflete setea nestăvilită de frumos. Pe de altă parte, dacă potrivit practicilor feng shui este de bun augur să creşti o plantă sau o floare în casă ori pe balcon, de ce n-ar înflori acestea fix în mijlocul carosabilului, generând energii vibrante şi fericire?! Florile, potrivit artei feng shui, vorbesc de la sine despre prosperitatea şi sănătatea locului, în cazul nostru a carosabilului, şoferii fiind îndemnaţi să le îngrijească, să le preţuiască şi, nu în ultimul rând, să le vorbească… Panseluţele sunt cunoscute şi ca simbol al amintirilor, numele lor provenind din fracezul „pensee”, adică gânduri… Gândiţi, aşadar, stimaţi conducători auto, bucuraţi-vă de privilegiul unei plimbări la volan printre o mie şi una de flori şi mulţumiţi cu smerenie CNADR-ului pentru toate gropile ce vă ies în cale, fiindcă fiecare adâncitură din carosabil este menită să fie umplută cu frumos!

Şi, ah, era să uit: panseluţele sunt comestibile, ideale pentru salate şi garnituri de zile mari!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1m79Auaz2nk]

2 Comments

  • Sonia 2013-04-13 Reply

    Se pare că este adevărat că suntem inventivi și avem simțul umorului, chiar dacă asta de cele mai multe ori nu ajută la rezolvat probleme. Autoritățile vor găsi mereu o scuză pentru starea proastă a drumurilor. Asfaltul are mereu de suferit datorită anotimpurilor (iarna îl strică zăpada, primăvara și toamna ploile, iar vara căldura e vinovată). Ce ne facem dacă acum panseluțele vor fi vinovate? Rădăcinile lor puternice ar putea strica și ele asfaltul. Sau mă rog ce a mai rămas din el! 🙂

    • Cudi 2013-04-13 Reply

      Oh, da… Vor înfiinţa Comandamentul de Primăvară pentru a combate înmulţirea panseluţelor prin aplicarea de materiale erbicide cu toate utilajele din dotare, însă eforturile operatorilor care vor asigura desflorirea carosabilului se vor dovedi, cel mai probabil, zadarnice în lupta cu Mama Natură…:p

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *