web analytics

60

Adânc s-au mai înfipt în subconştientul nostru unele cântece de-ale copilăriei, şi nu numai. Cred că vi s-a întâmplat să vă pomeniţi aşa, tam-nesam, vociferând artistic sau măcar îngânând refrenurile alea de demult, gen Melc, melc, codobelc, Un elefant, se legăna…, În pădurea cu alune, sau la un nivel mai elevat, refrenuri stil Frunza mea albastră, etecetera. Flashurile astea apar când omul se simte bine, relaxat şi e deposedat pentru scurt moment de grijile de zi cu zi, stres, dileme existenţiale, neajunsuri, aţi înţeles ideea. Mi se întâmplă adesea, li se întâmplă şi unora de lângă mine şi e tare amuzant, chiar plin de candoare, modul în care subconştientul ne face să erupem muzicaliceşte în cel mai stupid şi neprihănit mod. Personal am ce am cu albastru, fie că e Floarea lui Eminescu (Iar te-ai cufundat în stele, Şi te-ai dus dulce minune, Totuşi este trist în lume…), ori lui Mirabela Dauer & Marian Nistor (se clatină pereţii când mă pomenesc cântând cu exacerbată gravitate „Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim… Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră). Deşi în top rămâne care se leagănă pe pânza de păianjen, doi elefanţi,  trei elefanţi, că după mă plictisesc să-i număr. Mă mai apucă să le zic şi precum Loredana cu seara, să-mi aduci continente, se-nţelege, şi e a mea (ridică-mă la cer, sus, daaaa, sus :p), mai recent fiind fixat în inefabilul subconştient şi Avidan cu One day baby, we’ll be old, Oh baby, we’ll be old, And think of all the stories that we could have told… Cine cunoaşte cântecul realizează că nu-i deloc plăcut urechii cum imit eu inflexiunile artistului, ideea e însă că s-a fixat acolo şi când m-apucă, m-apucă şi păzea. Că-i vorba de un om remarcabil prin seriozitate şi ţinută, de un adolescent cu hormoni de nestăvilit, de un pervers sexual, criminal odios, doctor, profesor, muncitor ori o aiurită ca mine, chestia asta cred că e probată de fiecare în parte şi tare m-ar amuza să fiu o gâză mică şi să ascult ce-ngână ăla şi aia şi ăia. Chiar aşa, ce cântecele îi posedă pe Băsescu, pe Isărescu, pe Papa Francisc, ori Pleşu? Să lămurim o treabă: în mulţi zace câte-un pui de tenor ce-şi face de cap la duş, dar nu despre asta-i vorba. Nu, nu despre faza cu sole, ‘o sole mïo, sta ‘nfronte a te, sta ‘nfronte a te, nope! Ci de aia cu ţurup, ţurup, ozosep, vino mândră să te… îmbrăţişez (Huuu!!!), ori alte asemenea blasfemii, acte inconştiente ce le comitem vocal când, la propriu, lumea ne este mai dragă. Chiar aşa, voi sunteţi ori ba posedaţi?! Şi dacă ba, mă-ntreb cum naiba v-aţi exorcizat. 😕

5 Comments

  • Mihaela 2013-04-16 19:43 Reply

    Să spunem doar că… repertoriul e bogat :))

    • Cudi 2013-04-17 07:41 Reply

      Neh… Trebuie să vii cu exemple, măăă! :p

      • Mihaela 2013-04-17 17:56 Reply

        Ai menţionat deja elefanţii care se tot înmulţesc… plus răţuştele mele (versiunea în limba română şi cea în germană 😛 ). Când mai fac haz de necaz: copilăria noastră e un fulg de nea :)) Şi lista e lungă, dacă mă gândesc şi la piesele din adolescenţă.

  • Hapi 2013-04-30 14:21 Reply

    Tot ce ai mentionat tu e inca “infipt” in mijlocul sufletului meu de …semi-artista :)))

    • Cudi 2013-04-30 14:44 Reply

      No, acum sunt din filmul asta:
      [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7EYAUazLI9k]
      Te bagi? :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: