Poveste

lectie de zborSe povesteşte că demult, tare de demult, fiecare om a primit în dar de la Dumnezeu visul, sub înfăţişarea unui peşte înaripat, ce-şi purta zborul de jur împrejurul stăpânului său. În acele vremuri Pământul era paradis, oamenii îşi purtau visele aproape de nori, în zborul peştilor ce înotau în linişte şi pace pe cerul acelei lumi. Cu timpul, însă, unii oameni au început a râvni la visele altora, propria lor năzuinţă devenind aceea de a înghiţi speranţele aproapelui, iar peştii acestora au devenit, astfel, răpitori. Visele rele au început a le înghiţi pe cele paşnice, peştii răpitori cu dinţi ascuţiţi înghiţind, rând pe rând, pe cei mai mici şi blânzi. Oamenii s-au învrăjbit la rândul lor, iar pacea primordială a lumii de demult s-a spulberat sub ochii Creatorului. Acesta s-a supărat pe oameni şi a aruncat peste lume năvoade fantastice, adunând laolaltă peştii buni şi peştii răi, pentru ca mai apoi să le reteze întru veşnicie aripile. Peste pământ şi oameni a revărsat ploi grele, ale căror ape s-au adunat în râuri, lacuri, mări şi oceane greu de mărginit. Într-acestea Creatorul a scufundat peştii, întemniţându-i în lumea adâncurilor, de dedesubt, departe de văzduhurile scăldate în lumină ale oamenilor. Cât despre aceştia din urmă, şi astăzi învaţă sărmanii a-şi purta singuri visele în zboruri lungi, însă prea adesea umbrele peştilor de demult se prăbuşesc la picioarele lor. Alteori visele zboară la voia întâmplării pe aripi de vânt, ori nu izbutesc a se-nalţa spre înalt de parcă ar fi ancorate cu plumb de ţărână. Ce au uitat, însă, prea mulţi oameni, e că Dumnezeu a lăsat peştii vii. Şi că nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu aripile lor.

Unii cred că El a transformat în bunătatea sa visele în aripi şi că fără sau cu ştirea noastră, acestea se înalţă neîncetat şi tot, tot mai sus, dincolo de cer. Iar peştii, peştii… sunt vii. Aripile lor scurte înoată sub apăsarea curată a apei şi privindu-i în lumea lor acvatică e ca şi cum am privi adânc, în noi înşine, în cel mai tainic colţ de suflet. Care suflet lăsa-vom descoperit în lumină şi trăi-vom fericiţi până la adânci bătrâneţi, laolaltă cu blândele noastre vise, căci dacă acestea n-ar fi avut aripi şi viaţă… nu le-am fi povestit.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: