web analytics

Despre cartile vorbite

O nouă modă contemporană este cea de a asculta cărţi audio. Cum mintea mea nu ţine pasul cu modernitatea, din varii motive insist să asociez cărţile audio cu persoanele bolnave, cu ipostaza unui pacient din spital într-atât de slăbit încât efectiv nu poate ţine cartea în mână şi citi, motiv pentru care ascultă. Evident, asociez cărţile audio cu nevăzătorii, cu cei cu deficienţe de vedere, cu copiii care încă nu ştiu a citi sau vârstnicii cu paişpe dioptrii. Exerciţiul de imaginaţie mi se blochează, însă, când îmi închipui o tânără cu căştile în urechi, ascultând „Amurgul idolilor” a lui Nietzsche în timp ce face jogging, la fitness sau stă cuminte în faţa manichiuristei, în timp ce chat-uieşte, spală vase sau curăţă cartofi. Şi mă întreb, poate declara efectiv că a parcurs acea carte, se poate percepe ca lectură bifată în bibliografia proprie?

Lectura presupune atenţie. Ştim că atunci când citim avem nevoie de linişte, de o dispoziţie anume, să ne dedicăm total lecturii. Iată, însă, era vitezei a scornit şi facilitatea asta, de a asculta pe un altul citind. Şi, trăgând mâţa de coadă, în timp nu vom mai întreba „ai citit aia?” ci „”ai ascultat aia?” şi în contextul lecturii cele două verbe îşi vor uni destinele în relaţia semantică a sinonimiei.   Ceea ce ar fi trist. Pe de altă parte, cândva conţinutul unei biblioteci ridica standardul unei case, unei familii (pentru unii, se-nţelege), gazda era lăudată pentru comoara spirituală ce a adunat-o în timp, investind bani, răbdare şi suflet pentru fiecare volum în parte. Acum, în era digitală, până şi Guţă poate însuma pe telefonul mobil biblioteca la care alţii au râvnit decenii, sub forma textelor MP3.

Ca să fiu explicită, văd deopotrivă câştigul şi pierderea lecturii în contextul cărţilor „vorbite”. Este o facilitate, e mai uşor astfel, e confortabil. Depinde de la „ascultător” la „ascultător”, de vocea celui/celei care citeşte, de atenţia auditivă şi distributivă laolaltă şi, de ce nu, iată, mai puţini pomi vor fi nimiciţi spre a fi transformaţi în celuloză. De tiparele de gândire, de preferinţele vizuale, senzitive, auditive, de obişnuinţă, de carte în sine. Important e gestul, intenţia, dorinţa de a lua contact cu o anume carte, indiferent că ţii în palme coperţi şi parcurgi rând cu rând textul, că citeşti în varianta ebook sau îţi îndeşi adânc căştile în urechi.

Când mă apropii de un om care citeşte ezit să-l deranjez. Când îl văd cu cartea în mână îmi inspiră reţinere, în sensul pozitiv, cum că nu aş vrea să-l distrag, să tulbur liniştea, momentul său, lectura clasică îmi impune respect. Caut cu privirea instictiv coperţile, caut titlul, autorul. Ezit şi în cazul celor pe care-i văd cu căşti în urechi, însă în cazul acestora nu mai este vorba de acel respect, ceva îmi spune că deranjez, însă profunzimea momentului lor e mai de suprafaţă, e ca şi cum lectura lor implică disponibilitate spre alte preocupări. Şi astfel îndrăznesc să deranjez, fără mustrări de conştiinţă. Poate e limitare, dar cartea clasică e cartea „în carne şi oase”, iar cartea vorbită e o vagă umbră sub un cer fără soare. E o alternativă, însă o altă experienţă. Categoric, o alta.

5 Comments

  • Cuvânta 2013-06-13 13:27 Reply

    Mie cei care asculta in casti mi se par autisti. Omul care citeste o carte este, in acest fel, ridicat la rangul de erou, prin faptul ca desi citeste ramane totusi ancorat in realitate 🙂

    • Cudi 2013-06-13 13:41 Reply Author

      Exact.

  • Dragoi Cristina 2013-06-14 00:38 Reply

    Of, of, mi-am revenit! Credeam c-am luat-o razna, am îmbătrânit din cale-afară, nu-mi găseam liniștea, dat fiind că n-am nici în clin, nici în mânecă cu cărțile audio! Iubesc cărțile tipărite! Iubesc mirosul cărții ”proaspete”, iubesc mirosul cărții din anticariat, iubesc filele, hârtia cărților! Un sac cu mere, un colțișor al meu, o carte pe brațe și toată lumea e a mea! …Mai e și momentul când sacul cu mere se împarte la doi, iar pe brațe, din ce în ce mai greoi( 8 ani), e fecioră-miu, fascinat să povestim câte-n lună și stele, din cărțulii vechi…care-l ”inspiră”!…

    • Cudi 2013-06-14 00:50 Reply Author

      Vai… sacul de mere! Mere, multe mere, cu sacul! 😀
      Asta viaţă, dom’le! Norocoasă eşti cu un aşa fecior flămând de poveşti. 🙂

  • Anamaria 2013-06-14 13:54 Reply

    Cât voi vedea, voi prefera cărțile pe care le pot pipăi, fiindcă nimic nu mi se pare mai plăcut decât să evadez în paginile unei cărți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: