Despre bloguri si bloggeri, din nou

Despre cantitate, calitate şi interes. Observaţii personale, pornind de la câteva atribute în funcţie de care putem judeca, categorisi, eticheta. Reminder de prisos: a nu se confunda spiritul analitic, critic, cu răutatea, cu hatereala. Că se va, cunoaştem, dar cui îi pasă?

Atributul sincertăţii

În vremuri imemoriale, blogul era un jurnal personal. Din ce citesc pe la înfiorător de mulţi, acum se aseamănă mai degrabă unui panou publicitar, unde fiecare autor „se vinde” en gros si en detail, punând în joc tot ce ar putea avea mai bun (a nu se înţelege că, musai, are). Unde majoritatea se dau pe cât de deştepţi, originali şi eroi le permite google-ul, antrenamentul copy-paste-ului, toleranţa, impresionabilitatea şi, e un adevăr, prostia cititorilor. Transpun în rânduri cu valoare subliniată de adevăr câte-n lună şi-n stele, culeg like-urile mulţimii, laudele, aprecierile, wow-urile voluntarilor de boturi puse. Iar toate astea le conferă satisfacţia lucrului bine făcut, le întăreşte percepţia pozitivă asupra propriei persoane, le potenţează stima de sine, le aduce fericire. Dă-le temă bloggerilor să scrie despre ultimele cărţi citite şi cele mai grele titluri ale ultimului secol vor fi listate în cascadă pe paginile lor de intelectuali înrăiţi, întreabă-i în ce ritm citesc si-ţi vor spune ca două, trei carţi pe saptamană, cel puţin. Întreabă-i cui şi ce bine au făcut astăzi, şi-ţi vor da răspunsuri bogate. Oferă-le premiu cel mare într-un concurs cu advertoriale un laptop ASUS, condiţia fiind să-l scoată din cuvinte drept cel mai bun din lume. O vor face, chiar dacă n-au atins nicicând vreunul. După o lună, oferă premiu un Lenovo, mergând pe aceeaşi idee. Vor participa şi la ăsta. Credibilitate? Să fim serioşi.

Atributul selectivităţii

Majoritatea „se ştiu” în orice domeniu. Mai ales când vine vorba de advertoriale sau concursuri, cei mai mulţi vor bifa prin participare absolut tot ce prind. Că doar geniul trebuie hrănit, muza ademenită cu puncte, vouchere, premii, bani, prestigiu. Indiferent că tema articolului orbitează în jurul unui geam termopan, unui Diesel de tractor, unei componente PC, unei lenjerii intime, unui top de hârtie, unei cărţi necitite, unui album neascultat sau în jurul propanului ars de balonul cu aer cald, bloggerii noştri au ceva de spus, ceva „veridic” şi original. Cititorii lor intră astfel în măgulitoarea horă a potenţialilor clienţi pentru orice şi oricine, că doar trăim într-o curcubeistică societate de consum în care ducem şi-n somn dorul reclamelor.

Atributul tematic

Îi avem pe cei pragmatici, a căror gură în social-media o auzi doar atunci când mai participă la vreo campanie. Avem grupul romanticelor, tinerelor, mamelor, soţiilor sau fostelor soţii atât de pătrunzătoare şi spirituale, care se joacă artistic cu cuvintele, transformând banalul în original. Grupul celor care vorbesc îndelung despre dragoste, familie, împliniri şi lovituri ale sorţii, grupul celor care au înfruntat multe greutăţi în trecut, iar acum, cu ale lor condeie virtuale talentate şi dintr-al lor mult timp liber, oferă cititorilor fărâme profunde de înţelepciune, că doar în fiecare casnică zace câte-un Dalai Lama sau Bob Marley ( „trebuie să fii cineva”, nu?). Mai e şi grupul „de rezistenţă”, al revoltaţilor şi supăraţilor pe viaţă, care, foarte probabil nefericiţi şi ne-mai-ştim-noi-cum, scanează lumea prin al lor văl negru şi gem în rânduri-rânduri din pricina a tot ce are o altă culoare. Foarte puţini sunt, din păcate, bloggerii adevăraţi, cu ale lor istorisiri, poveşti şi păreri asumate subiectiv, argumentate şi, mai ales, dezinteresate. Pe baza cărora nu încearcă a-şi retuşa o anume imagine ori să primească banale aprecieri pentru truisme ieftine. Eu pe ei îi citesc cu drag, ei au ceea ce greşit majoritatea îşi asumă – un blog personal.

Dacă nu dai like paginii mele, eşti hater sau duşman, te ţin eu minte

Celor cu astfel de mentalităţi manelistice le-aş recomanda să fie profund recunoscători FB-ului că nu există butonul de dislike. Pe de altă parte, a fi pasiv, indiferent în legătură cu ceva nu este echivalent cu împotrivirea, duşmănia. Iar a te exprima cum că nu eşti de acord cu ceva,  nu te face hater. Pe cât de simplu ar părea, totuşi, nu este.  Pentru că… „duşmanii mei n-are valoare mea”, „duşmanii îmi poartă pică”, „duşmanii nu-mi dau like&share”, „nu mi-a dat like şi am văzut că a fost online!”, „deci nu pot să cred că nu mi-a dat add/like”. “Aveam încredere în ea, credeam că e prietena mea…!”. Potopi-i-ar likeurile şi fudulia…

Repulsia faţă de banal, prostie, exagerare şi minciună ar trebui să anime gloata cititorilor fiecărui blog în parte. E drept, doar a cititorilor dezinteresaţi, că nu-i putem avea în vedere şi pe cei care prin comentarii speră să atragă cititori pe propriul blog, celor cu link în blogroll, care semnează „condica” cu fiecare postare fie din „datorie”, fie animaţi de interese penibile, cum ar fi să se facă „cunoscuţi”. Pe de altă parte, aşa cum vedete din blamatele publicaţii mondene se bucură de popularitate, la fel şi cu atractivitatea din blogosferă, resimţită de cei slabi, impresionaţi de o imagine, de un chip, de o titulatură, de faimă. Concluzia care nu dă gaură la macaroană e că postăm într-o blogosferă defectă, în care mai toţi îşi văd de interese mărunte. Proşti şi mulţi, fără „dar”. Născuţi poeţi, eroi, profesionişti, like-uiţi şi brand-uiţi.

11 Comments

  • irina 2014-01-23 Reply

    inseamna ca nu citesti pe cine trebuie 😛

    • Cudi 2014-01-23 Reply Author

      Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii…

  • 'mnealui 2014-01-23 Reply

    1. Azi, pana la ora 16 am fumat doua tigari. Te intereseaza? Dar pe altcineva?
    2. Traim intr-o societate de consum. Daca astfel ne platim facturile, scriem versuri?
    3. Bloggeri? Jmilioane. De citit?
    Ma-ntorc la bilele mele.

  • 'mnealui 2014-01-24 Reply

    Irina si mie mi-a spus ca nu citesc pe cine trebuie. Cine decide pe cine trebuie? :))

    • Cudi 2014-01-23 Reply Author

      Incurcate mai sunt caile click-ului…

  • Vlad 2014-01-23 Reply

    Îți administrez o apreciere autentitică pentru părerea exprimată.
    Mă declar solidar cu tine și-mi evaluez nemulțumirea ca fiind cel puțin egală cu a ta. Cândva, când abia, abia îmi mijiseră flocii de blogăreț, am zis și eu – ce-i drept, mai cu obidă și mai urât – despre metehnele statutului de blogăr. Din multele bube, multele coșuri și multele bășici doldora de intelectualitate cel mai tare și mai tare mă-nervează alea pline cu ipocrizie.
    Dar, dacă e să ne acceptăm vulnerabilitatea în fața erorii de apreciere a realității, nu crezi că fiecare e liber să facă/scrie/susțină ce vrea atâta timp cât respiră aer saturat de democrație?!

    • Cudi 2014-01-23 Reply Author

      De acord, democratie fiind – fiecare cu sportul lui preferat. Unii practica exercitiul admiratiei, altii fac pe criticii, e pur si simplu superb.

  • Anamaria 2014-01-25 Reply

    Mă, eu în discuția asta nu mă bag, că nu mi-s blogger. Adică am blog, dar eu bat câmpii pe acolo, când mă enervez îl șterg, după aia îmi fac altul și tot așa… Deci nu mi-s autorizată să arunc pe aici cu opinii.:P

    • Cudi 2014-01-25 Reply Author

      Aici nu-i cu autorizari, ci cu asumari de opinii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: