web analytics

Tristă revedere a Castelului Corvinilor

Dacă în urmă cu câteva luni apreciam drept exagerată taxa de intrare în Castelul Corvinilor (20 lei), la ultima vizită aveam să mai plusez 5 lei pentru a trece de casa de bilete de dincolo de pârâul Zlaşti. Ce aveam să descopăr în plus? Aranjament contemporan de nuntă, într-una dintre cele mai spectaculoase încăperi ale castelului – Sala Dietei.

IMG_20140506_182118

Când am intrat şi am văzut mesele pregătite de nuntă, am avut un mic şoc. Apoi m-am întrebat: pentru porcăria asta plăteşte un adult 25 lei la intrare? Cum sala era obturată de zecile de mese, cu feţe de masă, farfurii şi tacâmuri, printre care aveam să fac slalom, mi-am agăţat privirile de arcadele gotice, indicându-le spectaculozitatea însoţitorilor nou-veniţi, cu profundă amăreală în suflet. Dacă înainte mă lăudam cu cele ce le avem noi, hunedorenii, ca şi cum castelul ar fi fost un bun public, al tuturor, însă cu precădere al celor ce-a crescut şi trăit împrejuru-i, după văzul groteştii privelişti din sala Dietei, pe viitor voi şti să-mi înghit cu noduri patetica mândrie de neaoş hunedorean. Acum, ce să le mai fi arătat sau recomandat, decât stindardul firmei de catering pentru nunţi de prinţi cu conturi grase?

Castelul nu este al nostru, castelul e al celor cu bani, al celor care ştiu să facă bani, să mânuiască bani, să facă ce vor dânşii cu şi pentru bani. Mda, vor spune că încasările vor fi alocate restaurării etc. Să fim serioşi, un bun management l-ar fi primenit ca pe un mândru mire medieval de ani şi ani… Aşa că nici ştirea protevistă cum că se-nchiriază cu ora camere cuplurilor în disperare amoroasă nu m-ar mai surprinde defel.

6 Comments

  • abisurile 2014-05-20 Reply

    S-a percpem pozitiv. O fi o “prima etapa” , probabil. Si tot probabil in urma unui studiu de piata s-o fi constatat ca nuntile aduna bine. Si mult. Si repede. Ca doar n-or aduce expozitiile asa de repede si de mult ca nuntile. Nu inca …

    • Cudi 2014-05-20 Reply Author

      Dincolo de banii pe care conducerea ii incaseaza astfel, e o insulta pentru turistul care plateste intrarea sa vada asa ceva. Macar sa fi inchis sala respectiva, nu?

      • abisurile 2014-05-20 Reply

        Pai n-or fi toti ca tine sa se astepte sa vada altceva decat mese puse 😉 Haz de necaz ca si mie mi s-a intamplat. in lipsa de altceva, am ignorat mesele si am admirat zidurile, armurile, fantana din curte …

        • Cudi 2014-05-20 Reply Author

          Asta am facut si noi mai departe, evident.

  • ketherius 2014-05-20 Reply

    Parca zicea nea ala, de l-a gonit pe Oreste de la Sarmizegetusa, ca este o lege care interzice tinerea ceremoniilor in muzee. Sau un chiolhan nu se pune ca ceremonie?

    • Cudi 2014-05-20 Reply Author

      Eh, Oreste n-a platit in plus pentru cerc. Daca platea, cine stie…

Leave a Reply to Cudi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *