177

De o săptămână întreagă mi se opresc ochii şi gândul pe ultimul număr din „Click pentru femei”, poziţionat strategic lângă budă, pe care o frecventez cvadruplu cam tot de atâta timp, după ce m-am dedat celor 2,5 litri de apă minimali, per zi. Nu am atins revista, poate şi din pricina faptului că se află la o distanţă mai mare decât cur papirul, dar mă umflă râsu’ şi mi se contractă vezica ori de câte ori citesc unul dintre titlurile de pe copertă: “Ce visezi în funcţie de sex”. Elaborată tipologie, al cărei mister rămâne-va deocamdată nedesluşit.

Deci nu există langoşereasă mai bună ca mine. Şi pe când langoşeream prin bucătăria alor mei, căci la ei mă aflu de mult prea multă vreme, mai precis de o săptămână, ne-a apucat strechea nostalgiei pe mine şi pe soră-mea. Şi, ori de câte ori ne apucă astă profundă stare, contagioasă în rândul celor ce-mpart acelaşi ADN, ne amintim de îndepărtatele vremuri ale copilăriei, cu precădere cele văratice, când plecam în concediu cu părinţii. Iar unele merită a fi amintite ş-aci, cum altfel, căci dau semne de constipaţie.

Spre exemplu, momentul ăla când ne-am întors de la mare prin Valea Prahovei, iar eu, probabil de la schimbatul brusc de temperatură, altitudine şi grad de rarefiere a aerului, am făcut aprindere de plămâni sau enterocolită (e greu să ne amintim cu exactitate). N-aveam decât cei şapte ani de acasă şi o rochie roşie din stofă cartonată, cu volane şi motive florale brodate, care zgâriau pielea. Leşinul din baia de restaurant din Sinaia nu a impresionat-o pe mama, care, ajutată de soră-mea, m-a readus în simţiri sub jetul unui robinet. Am urcat cu telecabina până la cota 1400 şi-am coborât pe jos (îmi era frică de cutia atârnată; şi-acum îmi e), de-a dreptul, prin pădure, lăsând în urmă înjurăturile tatălui şi unul dintre tocurile din plută ale soră-mii. Asta ca să ajungem la Peleş şi-acolo, în maiestuosul palat, să am privilegiul de a trece dincolo de limita lanţurilor, întru a mă năpusti pe prima fereastră, vomitând.

Soră-mea era cea care beneficia din senin de câte o aprigă palmă aplicată ba de mama, ba de tata, în nobilul scop de a o face atentă la frumuseţea diverselor privelişti. A primit o ditamai palma încurajatoare pentru a se urca în barcă cu tata la Trei Ape, o alta pentru a se urca pe telescaun, să nu uit şi de cea de pe Cernavodă, a cărui trecere părinţii o apreciau la dus – întors şi în fiecare an, drept istorică. Zbang, din senin, o palmă şi o voce impunătoare: “Uită-te, mă, ce privelişte! Holbează bine ochii că nu ştii când mai vezi aşa ceva!”. Pe Cernavodă, ţin mine, tata încetinea exagerat de mult şi, nu ştiu cum se făcea, dar fix în acel perimetru al traseului, soră-mea ajungea la punctul culminant al lecturii.

Ţin minte că, într-un an, am fost cu ea într-o tabără la Tuşnad Băi. Cum nu mai fuseserăm prin partea aceea de ţară, ne-am ghidat după titulatura staţiunii atunci când ne-am făcut bagajele, în care am îndesat săndăluţe şi mai multe costume de baie, rochiţe şi vestimentaţii vaporoase şi subţirele. Că doar aveau să fie “băi”. A doua zi, când am ajuns, ne-au şi dus prin munte, pe traseu spre lacul Sfânta Ana. A treia zi, la Lacul Roşu şi tot aşa. Noroc că am avut nişte tenişi la noi şi ăia vai de mama lor. I-am purtat cu schimbul.

Soră-mea, albă ca laptele, a suferit cam mult pe la mare cu insolaţii şi arsuri. Într-un an s-a prăjit în halul ăla de i se desfăcea epiderma ca foiţa de ţigară. Tot atunci, adulţii au convenit că cel mai propice tratament natural constă în aplicarea de felii de roşii pe pielea ei… Altă fază memorabilă a fost când a intrat mama în posesia unui bax de ciocolată Africana, anihilat de Dori în timp record (maxim 48 de ore) şi cauzator de o acută toxiinfecţie alimentară. Nu voi uita niciodată gustul sloiului de oaie şi de capră, îndesat în borcane pentru “la drum”, nici de carnea în untură, pe care o ştergeam cu hârtie igienică de grăsime, în tabăra fără părinţi. Nici profiterolul ăla augmentat în noianul cu amintiri, fără pereche şi nemaiîntâlnit, din Eforie Sud. Staţiune în care am văzut şi Robocop, la grădina de vară, doar noi două.

Sau când eram mică şi au uitat ai mei oliţa sub maşină, în faţa roţii… Când tata a plecat în trombă, în stilul lui de şofer agresiv, ne-am cam făcut, la propriu, de căcat. Sau când am oprit pe marginea drumului să facem pi, iar eu m-am întors în maşină cu o oarecare jenă, după ce-mi intrase un pai fix undeva, iar tata şi-a autoasumat delicatul rol de ginecolog şef.

Copilăria mi-am trăit-o la ţară. Idilicul său n-a fost rupt din poveşti, căci păşteam capre, oi şi curci, iar visul meu era să scap de această afurisită îndeletnicire. Concediile alor mei era escapada supremă şi-aşa am învăţat să iubesc marea, muntele, dealul – orice nu însemna acasă. Ş-acum, ironic, tare-mi este greu să mă desprind de locurile astea.

Şi totul din pricină că stau prea mult pe budă. Cică apa ajută. Nu mai puţin de 2,5 litri pe zi. Auzi la ei: “ce visezi în funcţie de sex”! Poate că nici nu-i amuzant. Ia să vedem: cică “bărbaţii au vise scurte şi mai puţin colorate”, iar “femeile au vise lungi şi mai colorate”. Pe următoarea pagină: “soluţii pentru scoaterea gumei de mestecat de pe haine” şi “ce nu ştiai despre ciocănitori”. “Toate păsările au o limbă lată. A ciocănitorii însă este cilindrică, lungă, puternică şi subţire”.

“Cuptorul cu microunde poate fi un ajutor în încercarea de a elimina guma de mestecat de pe hainele fără accesorii metalice. Umezeşte cu oţet locul, apoi pune haina în cuptorul cu microunde”. Gata, tre să mă ridic.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: