De la capăt

E limpede că nu o să câştigăm Eurovisionul. Tot ce putem spera e o poziţie cât mai bună în clasament. Însă putem face o figură frumoasă participând în concurs cu o melodie „manifest”, reprezentativă nouă. Cântec de-ar fi viaţa noastră, veseli trişti, tot l-am cânta. Nu ar fi frumos să le închidem gura europenilor, preţ de 3 minute şi ceva, cu drama celor plecaţi şi celor rămaşi, transpusă atât de simplu în cuvinte de dor şi speranţă?

Milioane de români sunt departe. Printre ei şi cei care au stat ore în şir la coadă în decembrie, pentru a pune o ştampilă pe buletinul de vot. Milioane de români. Printre ei părinţi ce şi-au lăsat copiii în grija celor apropiaţi, rupându-şi sufletul în două pentru nişte bani în plus, pentru o rază de bine într-o furtună de sacrificii. Printre ei soţi şi soţii, cu iubirile-ntinse în depărtări de mii de km, ce-şi adună emoţiile în cuvinte tastate pe chat-uri şi-n faţa camerelor web, flămânzi de emoţii palpabile. Printre ei părinţi bolnavi, pe care speri să-i afli la-ntoarcere teferi, părinţi ce nu-ţi cer nimic şi se descurcă cu 20 de lei pe săptămână. Care-şi aleg cu grijă pâinea din raftul magazinului, pentru că-i ştiu adevăratul preţ. Părinţi şi bunici ce încă mai scot din straiţă câte un măr pentru nepoţei, cu mare grijă, pentru că-i ştiu adevărata valoare.

Printre ei copii rămaşi acasă, frustraţi, cu doruri neînţelese clocotindu-le-n vene şi transformându-i în adolescenţi problemă. Copiii ce primesc zeci, sute, unii chiar mii de euro cadou de ziua lor. Bani ai căror preţ nu-l vor putea-nţelege decât mult prea târziu, bani care le dau bucurii seci şi care nu şterg lacrimi. Copii ce duc dorul braţelor calde de părinte, copii ce ştiu a preţui la justa sa valoare cea mai stângace îmbrăţişare.

Astăzi aleşii noştri au refuzat să ridice imunitatea politicianului Varujan Vosganian. Au pălmuit ruşinos obrazul poporului, demonstrând că toate sacrificiile ce le facem în virtutea unei vieţi mai bune, dar cinstite, sunt de prisos. Ce ne mai rămâne, dincolo de speranţă, decât noi – nouă?

Mi-ar plăcea ca România să fie reprezentată de acest cântec pe scena din Viena a Eurovisionului. Aş fi mândră şi m-aş simţi, oarecum, răzbunată, ascultându-l alături de întreaga Europă. Poate vor simţi şi ei o fărâmâ din drama noastră, poate că acest cântec ne va conecta, preţ de trei minute şi câteva lacrimi, pe noi, cei plecaţi şi cei rămaşi. O singură voce, durerea tuturor, cântecul nostru. De la capăt.

2 Comments

  • Lotus 2015-02-12 Reply

    Când am început să citesc, mi-am zis că e un articol cu care n-o să vibrez. Pentru că nu mă interesează Eurovisionul. Dar până la sfârșit, m-a sensibilizat. Pentru că ai suflet și talent.

  • 198 | Dianaticus Cudi 2015-03-09 Reply

    […] cu momentul Voltaj, cel mai simplu, curat şi emoţionant din show (văzurăţi fustiţa aia cu artificii…? sau […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: