web analytics

Scurte însemnări de pe frontul UPU

Tata e suferind cu inima, are valvă mecanică pe aortă, insuficienţă cardiacă şi probleme aferente de coagulare a sângelui. Nu poate lua antibiotice în caz de vreo infecţie respiratorie sau de altă natură, decât pe cale intravenoasă şi sub supraveghere medicală. De când a început şcoala, pitica mea a adus acasă un meniu variat de viruşi, boli pe care abia le poate pe picioare un adult, iar ultima porţie servită l-a doborât pe tata. În aşa hal, încât de vreo câteva zile transpiră de zici că-l ţinem în ploaie, tuşeşte fără oprire şi face febră. Pe scurt, astăzi ne-am dus la doctor (în faţa uşii închise a UPU din localitate, a absenţei doctorului de familie, ne-am înfiinţat la urgenţa municipiului). Am mers cu maşina, nu am chemat salvarea, chit că tata abia mai putea merge şi foarte greu mai izbutea să respire (dispneic).

Şase ore am petrecut pe holurile urgenţei şi alte vreo două la pneumologie, într-altă clădire a spitalului. Răstimp în care i-au făcut tatălui meu EKG, raze la plămâni, i-au luat analize de sânge şi i-au băgat un agolcamin intravenos, cât să nu tuşească prea mult în lunga aşteptare a biletului de trimitere la pneumologie. Telefonul îmi era aproape descărcat, altfel aş fi înregisrat câteva dintre cele auzite pe aceste populate holuri. Am să încerc să redau pe cât de fidel îmi amintesc cele auzite şi constate. Aşadar:

  • Un nene de vreo 65 de ani cu nu ştiu ce înţepeneală de şold spontană, de umbla ca un robot fără baterii şi parţial stricat, însoţit de soţie, s-au prezentat la urgenţă la ora 8 dimineaţa, fără a chema salvarea. Bolnavul a intrat la doctor în jur de ora 15 şi pe la ora 16 au plecat, cu paşi la fel de stângaci, cu o trimitere în mână. De unde tragem concluzia că moşuleţii au petrecut cam 8 ore pe holurile urgenţei, pentru o trimitere.
  • O femeie a fost adusă cu salvarea cu bebeluşul ei în braţe. Cel mic tuşea urât de tot. A intrat pentru vreo cinci minute la doctor şi când a ieşit, întreba degeaba asistenta şi şoferul de pe salvare dacă ăia îşi bat joc de ea. Cum să plece?!
  • Treaba cu salvarea e învăţătură de minte. Cei care ajung la urgenţă cu salvarea sunt băgaţi de îndată la doctor, cei care pot şi vor să scutească efortul sistemului de a-i aduce cu tino-nino la spital sunt fraieri şi aşteaptă ore bune, multe ore, până pleacă sau sunt internaţi.
  • Pe holul aparţinătorilor, doar eu, cu gândul la o ţigară. Apar două asistente de pe salvare, cu uniforme fosforescente. S-au prăbuşit pe o bancă: „hai să ne tragem sufletul”, a hotărât cea vorbăreaţă. „Vai, ce zi, şi eu sunt norocoasă de felul meu!”, a oftat cealaltă.

„ – Norocoasă? Cine ţi-a spus că eşti norocoasă? La ce eşti norocoasă? – La solicitări! – Ei, aş! Ai uitat, poate, ce nopţi ai prins! – Astăzi zici că au înnebunit cu toţii! Aşa ceva…” Ei, continuarea aş fi vrut să o înregistrez, însă bateria telefonului nu a fost de partea mea. Cea vorbăreaţă nu s-a sinchisit de mine şi vorbea cu cealaltă despre nu ştiu ce pacientă vârstnică adusă cu accident vascular cerebral şi pe stânga şi pe dreapta (nu mă pricep la chestiile medicale şi nu ştiu exact cum vine asta), pe care doctorii de la urgenţă au trimis-o înapoi la sursă, adică acasă sau la azil.

  • Şi că tot am adus vorba de azil, în inferna aşteptare şi lungile plimbări pe holuri am văzut în repetate rânduri o bătrânică pe o targă, nu ştiu dacă inconştientă sau ba. Am înţeles din frânturile de discuţii dintre asistente (aspect confirmat ulterior de tata), că femeia suferise un infarct şi era adusă dintr-un azil (Zam). Pare-se că ne-a întovărăşit aşteptarea din cauză că nici una dintre secţiile spitalului nu vroia să o preia.
  • „Staţi liniştit, scapă ei de ea, vor găsi o secţie unde să o bage, cine ştie, poate vreţi dumneavoastră s-o aveţi în salon?”, l-a întrebat în glumă pe tata, pe la ora 17 doctoriţa de gardă de la contagioşi.
  • O adolescentă de vreo 15 ani, însoţită de un tată pletos şi creţ, ne-a ţinut companie vreo cinci ore, primele trei degeaba, ultimele două aşteptând confirmarea apendicitei.
  • Mulţi pacienţi care s-au perindat astăzi pe la urgenţă au tuşit de mama focului. Nimeni nu purta mască de protecţie, nimeni nu a oferit aşa ceva vreunui bolnav, aerul sălii de aşteptare era un cocktail de boli servit gratis, cu nota de plată pe CAS-ul contribuabililor.
  • La început am crezut că sunt în trend în rândul asistentelor sprâncenele subţiri, albastre sau vineţii. După câteva ore de contemplare artistică a cadrelor medicale mi s-a aprins beculeţul scurtcircuitat: la modă e tatuarea sprâncenelor.
  • Ultima constatare şi poate cea mai importantă: dacă reuşeşti să te internezi, ai tras lozul câştigător. Tata a avut noroc. (pentru schimbări hilare de perspectivă, exploraţi ororile UPU!)

2 Comments

  • Lotus 2015-03-06 00:24 Reply

    Multă sănătate tatălui tău! Şi sistemului medical, se pare.

    • Cudi 2015-03-06 16:07 Reply Author

      Multumesc, Lotus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: