web analytics

Welcome to Canada

Drumul

Primul meu zbor cu avionul a implicat 17 ore de drum, cu o escală de 4 ore în Frankfurt, timp suficient să mă rătăcesc prin mastodontul nemțesc, schimbând două autobuze și un trenuleț până la poarta mea de îmbarcare. Am avut emoții cât carul și cred că am spus Tatăl Nostru în gând de cel puțin 15 ori. Din București până în Frankfurt cred că am îmbătrânit cinci ani, iar în Calgary deja mă încurcam în poveștile despre aeronave și în loc de avioane le spuneam autocare celeste. Nu îmi este foarte clar dacă îmi este rău de zbor sau sunt eu speriată de bombe.

Apropo de bombe, m-am tot temut în ultimele luni la perspectiva acestei călătorii, cu gândul la sinucigașii ce-și joacă cartea vieții mizând pe lotul de virgine rezervat în Rai. În noaptea dinaintea zborului m-am cazat în București la Hotel Otopeni și mi-a stat inima-n loc când am văzut marca televizorului din cameră:

isi

Să fi fost un semn? Încerca Doamne-Doamne să-mi spună ceva? Poate și din pricina faptului că am urmărit toată seria Final Destination am reușit să adorm pe la 4 dimineața, în condițiile în care trebuia să fiu în picioare la cinci. În schimb, pitica a fost zen tot drumul.

Calgary

Cel mai mare oraș din Alberta, Calgary, îmi pare a fi o sumă de cartiere cu case, despărțite de kilometri de terenuri goale, ceva în genul satelor de la noi poziționate de jur împrejurul unei reședințe urbane. Orașul propriu-zis (adică zona zgârie-norilor) este mic comparativ cu arealul cartierelor mărginașe, unde locuiesc oameni. Fiecare cartier are zona sa comercială, cu supermarketuri și tot ce-i trebuie omului pentru casă.

Casele

…se construiesc și se construiesc și se tot construiesc. Cartierul nostru este relativ nou și se tot extinde. Sunt aici de o săptămână și am urmărit stupefiată cât de repede acoperă muncitorii o casă. Casele sunt din lemn, au etaje și subsoluri și tot ce vrei, dar, vezi, pentru mine – românca care blama casele din chirpici din sudul țării, structura lemnoasă îmi dă oareșce sentiment de nesiguranță. Dar așa se fac casele pe aici:

IMG_20151002_094758

Am făcut zilele astea pâine în casă și am apucat să trântesc de două ori aluatul cu putere de masă și nu spun că am experimentat un mic cutremur casnic, cam de 4 grade. Partea bună e că aceste case le cumperi cu toate dotările de care ai nevoie, ba chiar și mai mult: aragaz modern, cuptor cu microunde, mașină de spălat vase (pe care oricum nu o folosesc), frigider ce are conectată o țeavă de apă pentru a-ți da în orice moment gheață sau apă rece filtrată, mobilier de bucătărie super mișto, șemineu în sufragerie, dulapuri încorporate în pereți (dressinguri), baie la parter, două băi sus, cu cabină de duș, cu cadă, cu bideu (asta a fost aroganța noastră)… cu toate alea.

Oamenii

Vecinii din dreapta sunt filipinezi. Vecinii din stânga sunt indieni. Am văzut și niște arăboaice pe strada noastră, iar vecinii vecinilor sunt negri ca noaptea. În față stau albi, iar lateral de ei chinezi. Așa este și pe stradă, la fel și-n magazine. Zilele trecute Mihai întrebase un angajat al unui supermarket unde găsim nu știu ce concentrat de fructe, bărbatul s-a uitat atent la noi, i-a dat în engleză indicațiile apoi a spus: “Vorbiți românește? Și eu sunt român.” Atât de drag mi-a fost să-l aud spunând că e român de zici că l-am întâlnit pe tata. Of.

Prețurile

Pare greu de crezut, dar foarte multe chestii sunt mai ieftine aici decât în țară, mai ales în privința produselor de îngrijire personală. Am văzut șampon Head & Shoulders la 5 dolari canadieni jumătate de litru, cardigan-uri super faine, lungi, moderne și din lână sau bumbac, la 20 dolari bucata. Cămăși Calvin Klein la 30 CAD și geci Levi Strauss la 99 dolari. Birou la 25 de dolari și șifonier mare pentru dormitor la 150 CAD. Prețul cărnii e cam dublu față de România, dar ăștia au salariile cel puțin triple față de noi.

Nu am văzut gunoaie pe jos și nici în preajma tomberoanelor. Până și în trafic simți politețea și respectul celorlalți. Cât despre birocrație… am fost să ne înscriem pentru asigurările de sănătate vinerea trecută, pe la 6 seara (oră la care închideau). O tanti ne-a invitat în biroul ei, ne-a servit cu bomboane mentolate, ne-a verificat actele și ne-a spus că a doua zi, deși nu aveau program de lucru, avea să se ocupe de hârtiile noastre de la prima oră, luni se va tipări cardul de sănătate și în maxim o săptămână vom primi cardurile prin poștă. Mno, în România care bugetari s-ar fi comportat astfel cu noi?

6 Comments

  • Marius 2015-10-02 16:05 Reply

    Parca am mai auzit vorbele acestea. La verisoar’mea. Cel putin, privind preturile. A fost socata de cat a cheltuit dupa ce s-a intors in Romania. Preturile sunt mult mai mari la noi.
    Ei stau prin Ontario si au ceva prieteni filipinezi.

  • ketherius 2015-10-02 23:41 Reply

    Am avut și eu șocul ăsta al prețurilor când am revenit în România. E contra-intuitiv, dar adevărat.

    Iar vecinii sunt vecini. Diferența nu o face rasa, ci educația.

  • 'mnealui 2015-10-03 00:11 Reply

    Succes, Cudileato!
    PS. Si pe noi, in Germania, tanti de la primarie ne-a tratat cu bomboane. 🙂

    • Cudi 2015-10-03 09:57 Reply Author

      Mulțumim și felicitări pentru “transferul” în Germania!

  • Alexandru 2015-10-03 02:46 Reply

    Bafta maxima! Ma bucur mult pentru tine.

    • Cudi 2015-10-03 09:58 Reply Author

      Mulțumesc, Sandu! Poate o să ne vizitați cândva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: