Unregulated masturbatory emissions

Credeați, oare, că doar în România apar proiecte de lege absurde? Check this out: o femeie politician din Texas a venit cu o propunere de lege care amendează bărbații cu 100 dolari per masturbare, pe care o clasifică drept o nedreptate împotriva unui copil nenăscut. Inițiativa se vrea a fi o palmă dată legislației restrictive din Texas, stat în stat de mărimea Europei, unde femeilor le este constrâns dreptul la avort. Pentru a sugera ridicolul politicilor ce îngrădesc drepturile femeilor, propunerea legislativă se poziționează împotriva vasectomiei, prescripției de Viagra și acuză ejacularea într-alt mediu decât al vaginului (în scop reproductiv), respectiv într-o clinică specializată. În legea – parodie, orice alte metode de ejaculare poartă numele de „unregulated masturbatory emissions”.

Iată cum este definit scopul proiectului de lege:

“The purpose of this chapter is to express the state’s interest in promoting men’s health; ensure Texas  men experience safe and healthy elective vasectomies, Viagra utilizations, colonoscopies procedures, and men’s health experiences; ensure a doctor’s right to invoke their personal, moralistic, or religious beliefs in refusing to perform an elective vasectomy or prescribe Viagra; and promote fully abstinent sexual relations or occasional masturbatory emissions inside health care and medical facilities, as a means of the healthiest way to ensure men’s health.”

În continuare, iată cum prevede proiectul de lege penalizarea bărbaților care se masturbează în afara presupusei legi:

„Emissions outside of a woman’s vagina, or created outside of a health or medical facility, will be charged a $100 civil penalty for each emission, and will be considered an act against an unborn child, and failing to preserve the sanctity of life”.

În final, este stipulat ca legea să intre în vigoare în Texas începând cu 1 septembrie 2017.

Dincolo de umorul acestei propuneri legislative, hazul piere la gândul că asemenea măsuri ar putea, într-adevăr, intra în vigoare. Legea are în vizor comportamentul sexual al bărbaților, pentru a sugera, în oglindă, absurdul presiunilor puse asupra femeilor, cărora le este limitat accesul la servicii medicale ce țin de avort, de metode contraceptive și, care riscă să fie acuzate de crimă pentru o întrerupere de sarcină nedorită (chiar dacă a fost victima unui incest, unui viol). Da – avortul, subiect sensibil și controversat – dacă e moral sau nu și în privința căruia nici eu n-am o poziție clară mereu. Dincolo de problemele ce țin de moralitatea unei întreruperi de sarcină (are suflet au ba fătul), însă, cred că e greșit să impui moralitatea ta altora, să hotărăști cum să-și trăiască viața alții, să duci libertatea ta dincolo de linia în care afectează libertatea mea.

Prin proiectul ei absurd, Jessica Farrar arată că astfel de legi limitează liberul arbitru, dreptul fiecăruia de a avea control asupra propriului corp. Corpul rămâne “parțial” al tău, el devenind, majoritar, al sistemului. Liderii americani fac eforturi acum să scoată din ecuație finanțarea de la bugetul statului a avorturilor, respectiv a clinicilor care oferă astfel de servicii. Astfel de clinici și intervenții erau subvenționate parțial de stat, astfel încât atât femeile sărace, cât și cele bogate să aibă acces egal și nediscriminatoriu la servicii medicale, inclusiv pentru întreruperi de sarcină. Tăind acest suport din partea statului, femeile sărace, defavorizate social, vor fi constrânse să nască indiferent de opțiunea lor.

Pe undeva, e bine că a apărut și un astfel de proiect de lege, care acuză hilarele “unregulated masturbatory emissions” ale bărbatului. Poate așa vor înțelege mulți mai bine ce înseamnă să impui unei femei ce anume să facă și să nu facă cu propria ei viață. Pentru că sunt mulți domni care polenizează floare după floare (chiar și imaginativ, masturbându-se), dar sunt anti-avort declarați. Sub presiunea unei astfel de legi tâmpite, și-ar reevalua, poate, convingerile.

60 Comments

  • klaus 2017-03-13 Reply

    Nu cred că-și vor reevalua convingerile. Ca principiu și eu sunt împotriva avorturilor. Asta nu înseamnă că voi fi de acord cu interzicerea lor. Io, de exemplu, nu sufăr prezervativele. Că o fi blocaj psihic sau altceva , habar n-am. Evident că nu m-am înscris într-o competiție de genul “io am futut mai multe ca tine”. Pe lângă că atitudinea astea o consideram un teribilism chiar și în adolescență, rațiunile de ordin sanitar primau. Așadar, de câte ori am “făcut-o” mi-am asumat, zic eu, riscul de a deveni tătic. N-ar fi nașpa de-a dreptul să plătesc o sută de para de fiecare dată când spermometrul mai contorizează o ejaculare palmară? 😀

    • Cudi 2017-03-13 Reply Author

      :)) Îți dai seama ce de bani s-ar aduna la bugetul de stat? Să triplezi salariile bugetarilor, nu alta! Pe de altă parte, am trăi într-o lume de oameni irascibili și anxioși.
      Cât despre prezervative, studiile au arătat că cei mai mulți bărbați le resping, iar parte consistentă din cei care le folosesc acuză disconforturi. Una dintre cauze stă în faptul că, indiferent de mărimea penisului din dotare, bărbații își cumpără prezervative de dimensiuni mari, “large”.

      • ketherius 2017-03-13 Reply

        Cică în timpul unui război, divizia de război psihologic a americanilor parașuta “din greșeală” pachete cu provizii care conțineau prezervative de mărimi absolut nerealiste și etichetate “SMALL”.

        • klaus 2017-03-13 Reply

          Băga-mi-aș drujba, nu mai știu cui comentez!

        • klaus 2017-03-13 Reply

          Keth, mie puteau să-mi parașuteze parașute pe post de prezervative. Într-un concurs de felul “cine o are mai mare” eu i-aș fi futut un glonte în spate. Finalizarea contează! 😀

      • klaus 2017-03-13 Reply

        Dacă era doar discomfort cred că eram fan! 😀

      • klaus 2017-03-13 Reply

        Cudi, îmi recomanzi voalat să încerc un extra-small? 😀

        • Cudi 2017-03-13 Reply Author

          Ca să-ți ridice și susțină moralu’? Nu, n-aș îndrăzni… :))

        • Elena 2017-03-13 Reply

          Hopa, mi se pare mie sau a început să se flirteze din nou pe aici?
          S-a luat prohibiția sau e doar pentru cei/cele care nu au citit Biblia sau din scrierile sfinților?

          • Cudi 2017-03-13 Reply Author

            Elena, mă bucur că ai dat un semn, mă bucur tare! Ne-a fost dor de tine!
            Iar eu mai sus glumeam, în ideea că un prezervativ mic ar ridica moralul utilizatorului, cum că e mare. Of, am încercat și eu o glumă și am ieșit prost, nu râde nimeni.

          • Elena 2017-03-13 Reply

            Scuze că nu n-am putut și eu să intervin cu ceva frumos dar mă întrebam și eu de ce numai eu “îmi apăram dreptul de a face glume de natură sexuală” când mă punea Ketherius să “observ ironia” întrucât în viziunea lui probabil preoții și cei care citesc Biblia sau scrierile sfinților, gata nu ar mai trebui să glumească că devin caști/virgine, brusc, și e urât să se dezvirgineze public glumind. Cum zicea Keth că “mi s-a dat peste bot”. 🙂 Deși în comenturile mele nu am glumit așa de hard chiar, parcă, dar la cei care citesc Filocalia ies greșelile în evidență mai mult, eu înțeleg.
            Oare de asta nu au unii curaj să citească Filocalia? Cred că după nu vor mai putea glumi că va părea în mod paradoxal ridicol cum am fost eu? 🙂
            Având în vedere că cei care au citit Biblia și Filocalia sunt tratați într-un mod diferențiat m-am gândit să nu mai comentez, că știu că vă irit, dar vă citesc cu multă plăcere. 🙂

            Multe comenturi inspirate în continuare și sper să vă revină toți comentatorii buni pe blog că ar fi păcat să plece din motive care nu au nici un efect asupra altora! 🙂

            • ketherius 2017-03-14 Reply

              Elena, nu ne iriți deloc. Pe de altă parte, mă număr și eu printre cei care citesc Biblia și, culmea, Harlechina m-a bănuit de ateism pentru că nu am fost de acord cu Lotus – care se laudă cu faptul că nu citește Biblia. Ironic, nu?

              Una peste alta, ne bucurăm că nu ne-ai uitat și că ai început să ne vorbești din nou.

              • Elena 2017-03-14 Reply

                Keth, ziceai că un ateu poate fi moral fără a crede în Dumnezeu și nu contest asta pentru că este scris că Dumnezeu ” va rasplati fiecaruia dupa faptele lui” nu cred că va conta religia din care face parte mai multe decât faptele, gândurile și cuvintele sale, deși îmi e greu să cred că așa nedrepți cum suntem de multe ori, ne-om putea îndrepta fără ajutorului Lui, fără să-L rugăm, fără să ne ajute să înțelegem.
                Deși pe Terra sunt fel de fel de oameni, în diverse stadii de evoluție spirituală și intelectuală, deștepți și mai puțin deștepți, frumoși și mai puțin frumoși, bolnavi sau sănătoși, morali sau imorali, unii cred, exact ca pe vremea lui Iisus, că Biblia și religia e numai pentru cei desăvârșiti, pe când Iisus zicea că din contra, cei desăvârșiți știu și au înțeles deja aproape totul, s-au îndreptat deja și nu aveau nevoie de învățăturile lui Iisus, ci cei care vor să se îndrepte treptat au nevoie să cunoască, să înțeleagă. Crezi că dacă citești Biblia sau scrierile sfinților, sau chiar studiezi Teologia- brusc devii perfect și nu mai faci greșeli niciodată, te sfințești practic și toată transformarea aceasta se întâmplă într-un mod magic și fără efort într-o milisecundă? Prima dată cum intri în Sfânta Biserică și auzi o liturghie sau ceva, întocmai ca babele care își caută “mântuirea” la final de viațã, sperând că asemeni fiului rătăcitor, vor primi iertarea păcatelor întregii vieți prin participarea la șlujbe simțindu-se deja superioare tinerilor care bâjbâie neștiind regulile de ele memorate, drept pentru care îi străfulgeră cu privirea pentru zâmbetul tinereții lor pe care îl au pe față sau necunoașterea micilor “obiceiuri” înrădăcinate?
                Poate crezi că îndreptarea și pocăința e o străfulgerarea bruscă, nicidecum un proces lung care necesită înțelegere, practică și determinare de a te îndrepta și de aceea toți cei care au citit religia și nu sunt perfecți ar trebui plesniți pentru că ei știu ce zice Biblia și nu au voie să se abata deloc, nu? Ei nu sunt tot oameni, ei pentru că au citit sunt extratereștrii, preoți= îngeri poate și trebuie să dea obligatoriu un bun exemplu astfel încât să fie convingători pentru cei care au dubii în privința religiei și existenței lui Dumnezeu- drept pentru care ei mai au voie încă să greșească fără a fi penalizați. Pare logic, da.

                Practica e un profesor mai bun decât teoria, Keth. Deși unele persoane cunosc teoria le e mai greu să o pună-n practică mai ales când sunt ispitiți și au de ales între o plăcere imediată și o faptă morală, bună. Egoismul e mai aproape de nevoile și plăcerile lor decât altruismul și orthopraxis-ul.
                Un mare preot zicea ” Oamenii fac cum cred ei și apoi cred după cum fac.” Mai exact ei fac lucrurile după cum cred că le e bine lor și apoi caută credințe, modelează și interpretează religia după ceea ce ei fac pentru a se simți probabil “în regulã”, “în limitele moralei”, pentru că e greu să admiți că greșești și mai ales să depui efort spre îndreptare când ești ispitit de obișnuința de a face lucrurile într-un fel, când ești decadent și îți și place așa.
                Ei nu vor să afle că altfel ar fi corect, să înțeleagă și să depună efort de îndreptare. Îndreptarea survine uneori extrem de lent prin lecțiile karmei care se tot repetă. Alteori deloc.
                Așa că Keth, ai grijă când afirmi că citești Biblia, căci unii vor avea pretenția să și aplici citatul “Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.” (Mt 5;39-40)

                Nu vreau să pară că m-am întors când au afirmat unii că pleacă, ci pur și simplu acum s-a ivit momentul și am simțit nevoia să mă exprim ca să-mi clarific această doleanță.

                Îmi plac subiectele abordate în articole, la cât mai multe articole de genul, la fel de inspirate.
                P.S. S-a inventat un dispozitiv pentru contracepție destinat bărbaților cu buton de on/off, respectiv fertil/infertil. Știu, sună incredibil, e postat pe Science sau Futurism. 🙂

                • Cudi 2017-03-14 Author

                  Wow, nu știam! Ce minunat ar fi să scape și femeile de pilulele contraceptive, că au la efecte adverse de te doare mintea…

  • klaus 2017-03-13 Reply

    Off topic! Scuzele de rigoare, gazdelor!
    Harlechino, o să te critic aici, nu mă pot autentifica la tine, n-am cont. Io văd frumusețea acestei lumi tocmai prin diferențele care se observă între noi. Faptul că diferențele ți se par mari, pot fi datorate și limitărilor comunicării în virtual. Eu înțeleg că prezența în spațiul virtual e mare consumatoare de timp. Citesc dimineața, la cafea, foarte rar comentez, citesc și comentez seara, uneori până foarte târziu :D. Și am de gând să mai tai din ele. Și, mai ales, îmi pare rău când dau în cineva, e drept, mai târziu, pentru că într-un mediu atât de relativ ca cel virtual e foarte posibil să o dai în bară. Tu! Sau eu! Sau noi! Până și Vasilescu nu mi-a mai banat comentariul deși am depășit pH-ul unui comentariu acid :). Dacă vrei să taci, fă-o pentru că așa crezi.

  • Lotus 2017-03-13 Reply

    Ketherius, de ce ai schimbat permalinkurile? Acum linkurile vechi care se află spre articolele voastre, inclusiv de pe blogurile mele, nu se mai rezolvă. 😐

    • ketherius 2017-03-13 Reply

      Oh, well… din motive tehnice.

      • Lotus 2017-03-13 Reply

        Apăi tehnic e și contra-argumentul expus de mine mai sus. 🙂 Dar văd că între timp le-ai schimbat la loc.

        • Cudi 2017-03-13 Reply Author

          Lotus, eu sunt aia care umblă prin setări, dă-i pace lui Ketherius.

        • ketherius 2017-03-13 Reply

          Lotus, eu nu vin la tine pe blog ca să îți cer socoteală. Te rog să te abții de la a emite pretenții despre cum să ne schimbăm noi blogul ca să îți placă ție.

          • Lotus 2017-03-13 Reply

            Chiar așa mă citești? Ți-am zis-o ca unui prieten, nu ca unui dușman. Și ești liber să-mi dai oricând sfaturi și argumente în favoarea lor pentru chestii tehnice legate de blogul meu, le primesc cu plăcere.

  • Lotus 2017-03-13 Reply

    Cel puțin raportat la avort, nu este o punere în oglindă. Pentru că un copil neconceput nu există încă și deci, neexistând, nu ai nici un fel de responsabilitate față de el, în timp ce un copil conceput și avortat există și deci ai o responsabilitate față de el, ca ființă vie.

    cred că e greșit să impui moralitatea ta altora, să hotărăști cum să-și trăiască viața alții, să duci libertatea ta dincolo de linia în care afectează libertatea mea.

    Trebuie tranșat subiectul fătului ca ființă vie, nu poți trece peste el. Pentru că dacă ajungem la concluzia că respectivul bebeluș din uterul mamei este o ființă vie, un pui de om, atunci decizia ta de avort îi afectează acestuia libertatea. Practic, îl omoară.

    Altfel, aș putea și eu cere ca criminalii să fie lăsați în pace. Ce te doare pe tine ca Gogu i-a dat în cap lui Florica? Cât timp nu-ți afectează libertatea ta, lasă-l în pace. Bun, dar Gogu, chiar dacă nu te-a afectat personal, a omorât-o pe Florica. Iar mama și-a omorât bebelușul, prin avort. Deci e mai sensibilă discuția și nu poți pune problema în termenii ăștia, cu a nu impune moralitatea ta asupra mamei, până nu tranșezi subiectul fătului, până nu vezi dacă are sau nu suflet, vorba ta.

    Hai să nu impunem moralitatea noastră hoților, criminalilor etc, și să-i lăsăm să-și facă treaba, cât timp nu ne afectează pe noi!

    În schimb, metodele contraceptive nu omoară o ființă umană, căci ea încă nu există. De aceea am zis că inițiativa respectivei doamne nu este chiar o punere în oglindă, cel puțin legat de subiectul avortului.

    Tu mai zici ceva de genul că femeile ar fi limitate cu privire la metodele contraceptive pe care le pot folosi; dacă este așa, atunci acolo da, acolo putem vorbi de o punere în oglindă.

    • Lotus 2017-03-13 Reply

      în cap Floricicăi*

    • Cudi 2017-03-13 Reply Author

      Lotus, cred că în primele săptămâni de sarcină, când vorbim de embrion și nu de făt, când nu există încă organe, creier, inimă, nu putem vorbi de o crimă și nu e cazul să decidă alții ce se va alege de viitorul femeii – că va fi mamă sau nu. E fix treaba ei.

  • alex 2017-03-13 Reply

    Daca suntem in dezacord cu sclavia si orice alta impunere sociala, suntem, aprioric, in dezacord si cu interzicerea avortului. Desigur, e de dorit ca femeile sa nu mai fie nevoite a recurge la avorturi, dar asta s-ar putea incadra doar intr-o lume ghidata de norme calitative, nu cantitative, fara abuzuri si inselatorii amoroase. Actuala societate dispune de astfel de repere mai mult la nivelul idealului. Asta este una dintre cauzele pentru care avortul reprezinta, din pacate, o solutie in evitarea ratarii a uneia sau mai multor vieti.

    • Lotus 2017-03-13 Reply

      Rămâne de văzut cât de bine e să fim în dezacord cu orice impunere socială. De exemplu, legile unei țări sunt sau nu impuneri sociale? Faptul că e interzis să iei viața unui om este o impunere socială?

    • Cudi 2017-03-13 Reply Author

      Eu înțeleg prin impunere socială, în contextul dat, căsătoria aranjată, forțată, spre exemplu. Din câte am înțeles, în Turcia s-a propus o lege care iartă fapta violatorului dacă acesta se însoară cu victima… Și au mai avut o chestie nașpa (tot propunere legislativă): în cazul abuzului sexual al unui minor, violatorului i s-ar fi iertat fapta dacă n-ar fi fost cu constrângere și, din nou, dacă s-ar fi căsătorit cu victima.
      Alex, nu prea am cu ce să te contrazic.

      • Lotus 2017-03-14 Reply

        Bun, dar eu îl întrebam pe Alex de impunere socială pentru că el a spus o chestie pe care n-o poți contrazice dar care de fapt nu aduce nimic în plus discuției. Te rog să fii atentă puțin la următoarea lui afirmație, cu care își începe comentariul:

        Daca suntem in dezacord cu sclavia si orice alta impunere sociala, suntem, aprioric, in dezacord si cu interzicerea avortului.

        Afirmația asta nu se poate combate, pentru că interzicerea avortului este o impunere, nu-i așa?

        Iată alte câteva afirmații de acest tip:

        1) Dacă suntem în dezacord cu regulile impuse de părinți, atunci vom fi în dezacord și cu interdicția de a veni acasă după ora 22.
        2) Dacă nu ne plac cetățenii altor popoare, atunci nu ne plac nici francezii.

        Nici una dintre aceste afirmații nu poate fi combătură, deoarece francezii sunt cetățeni ai altui popor, interdicția de a veni acasă târziu este o regulă a părinților iar avortul este o impunere socială.

        Deci nu-l pot combate: într-adevăr, dacă nu accepți nici un fel de impuneri, nu vei accepta nici impunerea de a nu avorta. Dar cu asta n-a spus nimic. Așa că întrebarea mea pentru el este cât e de ok să nu accepți nici un fel de impuneri.

        De exemplu, ai un vecin care înjură și insultă oamenii pe stradă. Pornind de la exemplul lui, scrii un articol despre abținerea de la injurii și insulte. Iar eu vin și spun că dacă nu accept nici un fel de impuneri, nu voi accepta nici impunerea de a folosi un limbaj decent și de a nu insulta oamenii din jurul meu. Am dreptate? Păi am, propoziția a doua rezultă din prima.

        Dar poate că a nu accepta nici o regulă exterioară nu-i întotdeauna un lucru recomandabil.

        • Cudi 2017-03-14 Reply Author

          Lotus, eu văd ideea comentariului lui Alex similară celei din comentariul Smarandei. Și ambele contribuie la discuție, respectiv aduc în plus aspecte relevante. Tu prea diseci unele răspunsuri.

          • Lotus 2017-03-14 Reply

            Sunt de acord că el nu s-a gândit chiar în felul descris de mine când a postat comentariul, dar modul cum te exprimi arată foarte multe despre ce crezi și cum te raportezi, conștient sau nu, la o anumită problematică. Lui așa i-a ieșit formularea, așa că am vrut să-l ajut să-și clarifice puțin ideile vizavi de impunerile exterioare.

            Mai exact, nu cred că s-a gândit până acum în mod serios la faptul că poate unele impuneri sunt bune și sunt de dorit pentru o societate armonioasă. Cum ar fi, de exemplu, impunerea de a nu face rău unei alte ființe (care poate fi restrictivă pentru o ființă înclinată să facă rău). Că altfel, toți percepem impunerile exterioare ca pe niște constrângeri de care am prefera să scăpăm, cu asta sunt de acord.

            • Cudi 2017-03-14 Reply Author

              Șase. Lotus explică din nou ce a avut și nu a avut în minte cutare comentator.

              • Lotus 2017-03-14 Reply

                Da, Cudi, uneori poți deduce ce e în capul unui om din felul în care se exprimă. Eu din exprimarea lui am dedus că nu s-a gândit asupra faptului că unele impuneri sunt de dorit. Iar dacă s-ar fi gândit, poate și-ar fi reevaluat poziția cu privire la avort.

            • ketherius 2017-03-14 Reply

              Îmi dau lacrimile de emoție, Lotus. Sunt emoționat de felul cum, în înțelepciunea și mărinimia ta, te cobori la a ajuta o oiță rătăcită să își lămurească gândurile și să înțeleagă absolutul adevăr al ideilor tale.

              Lasă-mă să ghicesc: o societate armonioasă are nevoie să îi fie impuse niște chestii din exterior, iar tu ești acela ce trebuie să decidă ce se impune, nu? Că cine altcineva ar înțelege oamenii, societatea, lumea, universul, Dumnezeul perfect și bun. Nu-i așa?

              • Lotus 2017-03-14 Reply

                Ketherius, și când dialoghez cu tine, cu Cudi sau cu altă persoană, încerc să fac ordine în ideile voastre, atunci când consider că lucrurile nu vă sunt clare. Asta e esența unei comunicări, iar dacă nu te preocupă să ajungi la modul cum gândește celălalt, atunci te poți opri la partea textuală, îi poți spune „ce frumos comentariu!” sau, dimpotrivă, „nu ai dreptate”, și cu asta ai terminat. Dar atunci nu mai ai un dialog, ci două monologuri separate, al tău și al lui. Așa că eu am încercat să-l fac să se gândească mai bine asupra unei afirmații proprii și să văd dacă, ulterior, își menține poziția.

                O societate cu adevărat armonioasă nu ar avea nevoie de reguli, deoarece un om armonios nu ar simți nevoia să facă rău altuia, iar dacă totuși ar simți-o în cazuri rare, s-ar cenzura singur. O societate dizarmonioasă, cum este a noastră, are nevoie de reguli exterioare, iar o mulțime de oameni au reflectat asupra lor de-a lungul timpului, reflecții de pe urma cărora s-au materializat legile și codurile penale ale diferitelor țări. Dacă tu consideri că subiectul trebuie bagatelizat și persiflat, mă rog, e opțiunea ta.

                • ketherius 2017-03-14

                  Serios? Nu mai spune! Ce lucruri profunde și absolut originale poți să spui… sunt uimit!

                  Știi, chestia cu societatea armonioasă nu are nevoie de reguli este originală pentru că este greșită și toți știu asta (în afară de tine, desigur).

                  Regulile aduc armonia. Fără reguli, adio armonie.

                • klaus 2017-03-15

                  Keth, regulile aduc armonia? :))

                • Lotus 2017-03-14

                  Să știi că eu iau luările tale peste picior drept semn că ți-am trezit interesul și indirect aprecierea. 🙂

                  Ai dreptate, nu consider că o societate armonioasă ar avea nevoie de reguli exterioare și de polițiști care să le impună. Nu cred, totuși, că sunt singurul: dacă bine rețin, am văzut tema asta în câteva filme de anticipație.

                  E un subiect interesant, dacă dorești, îl poți aborda într-un articol viitor.

                • Lotus 2017-03-14

                  PS: Ești la ciclu, right?

                • ketherius 2017-03-14

                  Lotus, când vii și spui în public că tu încerci să îi pui unui alt om gândurile în ordine și să îl îndrumi în direcția corectă, de fapt vii și spui în public că acel om este prost, că tu ești mult mai deștept ca el, într-atât de deștept încât poți să-l manipulezi prin întrebări inteligente să ajungă să creadă ce vrei tu să creadă.

                  Asta este o insultă, Lotus, chiar dacă tu nu ai avut intenția să fie o insultă și oamenii nu simt mereu ce crezi tu că ar trebui să simtă.

                • Lotus 2017-03-14

                  Nu spun deloc că e prost sau că sunt mai deștept ca el. Spun că încerc să dialoghez cu el. Într-un dialog, e posibil ca cineva să aibă un punct de vedere just iar celălalt să fie confuz pe acel subiect, e posibil ca amândoi să aibă puncte de vedere solide sau ca niciunul. Asta nu-i face automat proști sau inteligenți. Iar pentru dialog, încercarea de a trece dincolo de cuvinte, de a ajunge pe firul lor la modul cum se raportează intim celălalt la subiectul discutat, este esențială.

                  Notează te rog că eu spun una și tu citești altceva. Aș zice că de vreo 3-4 comentarii încoace, dacă n-ar fi aproape un tipar.

                • Cudi 2017-03-14 Author

                  Lotus, tu ai spus așa: “Ketherius, și când dialoghez cu tine, cu Cudi sau cu altă persoană, încerc să fac ordine în ideile voastre, atunci când consider că lucrurile nu vă sunt clare.” Deci nu încerci să îți clarifici ție, încerci să le clarifici celorlalți propriile opinii. Noi citim ce spui tu. Că apoi le sucești și spui că citim altceva, e deja cunoscut, ne-am lămurit mulți.

                • ketherius 2017-03-14

                  Din păcate, Lotus, contează doar ceea ce a înțeles celălalt.

                • Lotus 2017-03-14

                  Cudi, eu am precizat: atunci când consider că lucrurile nu vă sunt clare. Așadar, în situația în care mie mi-s clare niște lucruri și văd că interlocutorului meu nu, încerc să i le clarific și lui, da.

                  Eu consider că și voi faceți, sau cel puțin ar trebui să faceți asta când discutați cu mine. Altfel, la ce bun să dialogăm? Dacă nu încercăm să ne clarificăm unul altuia neclaritățile?

                  Asta am zis, dar voi înțelegeți altceva.

                  Uite, chiar explicația mea de acum este o încercare de a face puțină ordine în mintea voastră, pentru că lucrurile pe care le afirmați sunt nefondate și denotă că nu m-ați înțeles corect. Eu am zis una, voi ați citit altceva, așa că acum încerc să clarific puțin ceea ce a ajuns anapoda în mintea voastră.

                  Încercarea de a clarifica ideile greșite ale interlocutorului reprezintă, după părerea mea, esența oricărui dialog autentic.

                  Altfel, cum adică să încerc să-mi clarific mie niște lucruri care mie mi-s clare, în timp ce persoanei cu care vorbesc, nu? Ce fel de abordare o mai fi asta?

                  Ketherius, uite că n-am înțeles ultimul tău comentariu.

                • Lotus 2017-03-14

                  Cudi, o abordare mai fructuoasă a comunicării dintre noi ar fi să pornești de la premiza că Lotus are un suflet frumos, că e onest, și când îmi citești o afirmație care îți dă cu virgulă, să te întrebi: „Oare ce n-am înțeles, oare ce a vrut să zică?” și să privești acea afirmație din alte unghiuri. Estimez că ne-am înțelege mult mai bine.

          • Lotus 2017-03-14 Reply

            Iar în momentul în care accepți că poate unele impuneri sunt bune (premiză care nu cred că exista în mintea lui, din modul cum s-a exprimat), îți dai seama că discuția despre avort e mai complexă decât pare la prima vedere.

  • smaranda64 2017-03-14 Reply

    când femeile se vor simți cât de cât în siguranță, își vor putea crește copiii în condiții rezonabile, când li se va recunoaște sincer aportul imens în societate și la pensie nu vor fi obligate să aleagă între o căsnicie eșuată sau sărăcia lucie și când etc. discuția despre pro sau contra avorturi va deveni inutilă.
    Magdalena, prietena mea din copilărie avea deja un copil primit cu drag. Al doilea venind i-ar fi pus într-o situație financiară foarte grea. Așa că sa hotărât să avorteze singură. Infecție. Spital. A murit de septicemie după o săptămână în spital, legată de pat cu cătușe între doi bărbați: securistul și medicul.
    O educație sexuală serioasă și competentă ar ajuta foarte mult pe lângă contracepționalele existente.

    • Cudi 2017-03-14 Reply Author

      Of, Smaranda, sărmana ta prietenă…
      De acord cu educația, ar ajuta mult.

  • Iosif 2017-03-14 Reply

    Cei matamorfozati,morti si înviati,nascuti din nou din apa si Duh,au Legea IUBIRII lui Dumnezeu TATAL,prin credinta în jertfa ispasitoare a Mielului Sau,Hristos,înscrfisa în ADN,Lege VESNICA ,ELEVATA deasupra tuturor legilor facute de “omul nelegiuit” pervertit,”CLONAT ” de milenii de “sarpele” emblematic sigla utilizata de medicina si farmaciile lumii întregi,ostentativ si fatis,considerând ca pot sa-si arate fatis NELEGIUIREA milenara,inconstienta maselor “clonate” cu vitamine si medicamente de sinteza,determinându-i sa functioneze dupa aceste “faradelegi”potrivnice CREATORULUI,încercând din rasputeri sa arunce adevarul la pamânt ,facându-se pe ei însisi “dumnezei” dictând si luînd decizii asupra modului de viata al “turmelor clonate” de învataturile nebuniei stiintei aducatoare de moarte sufleteasca .
    Nu stiu daca mai exista puterea de împotrivire, a maselor spalate pe creier,programate pentru suicid înca din faza incipienta,cu scopul de a pastra pentru (EI) papusarii lui Satan,sistemul “tainei faradelegii”,”Antichrist”,prin selectie artificiala,excluzându-L definitiv din ecuatia viatii pe CREATORUL ADEVARAT,atemporal,prin stiintele oculte dracesti(negative) ,religii mincinoase,false,si prin puterea politica-financiara “Mamona”
    Toate aceste taine se gasesc scrise pe paginile scripturii în toate limbile si dialectele lumii pentru a fi folosite de mântuire si vindecare sau ca marturie împotriva tututror celor ce nu vor accepta ADEVARATA LEGE ETERNA A ASCULTARII DE CREATORUL UNIVERSULUI.
    Cine citeste sa Înteleaga ! 🙂

  • Iosif 2017-03-14 Reply

    Suntem cu totii “clonati” de cuvintele pe care le asimilam în creier,unde sunt procesate si transmise la inima,de unde vor rezulta sentimentele prin care vom actiona pozitiv,neutru sau negaiv influentând prin comportamentul nostru semenii apropiati,partenerii de viata,copii,rudele,prietenii si oricare alta persoana cu care vom relationa direct sau indirect prin gândurile exprimate în cuvinte,si fapte.
    Imaginati-va pamântul cu cei peste 7 miliarde de locuitori ,redus si comparat cu creierul uman,în care fiecare individ reprezinta un neuron protoplasmic cu prelungirile protoplasmice,care formeaza sinapsele,ci punctele de contact prin care se transmit informatiile influxului nervos de la o celula la alta.
    Acelasi fenomen se produce la scara planetara,însa pentru aceasta este necesara o perceptie si viziune diferita de cea mostenita genetic,care a modificat perceptia Absoluta,atemporala,a Legii IUBIRII CREATORULUI,limitând omul la o gândire redusa,relativa,efemera,înselatoare,limitata de perceptia celor cinci simturi,inconstient de valorile si puterea nelimitata a ratiunii pure,sfinte,absolute a IUBIRII SACRIFICATOARE,vindecatoare,atemporale,care în scurta vreme va interveni prin “cei alesi”,si va demola acest sistem artificial pomenit de Fire,numit “matrix” sau înselatoria originara a minciunii universale în care omenirea se zbate de milenii refuzând IUBIREA CREATORULUI,care (înca) este accesibila tuturor natiunilor pamântului,iar prin cercetarea,cunoasterea,acceptarea,si asimilarea CU¨VÂNTULUI VIETII ABSOLUT,fiecare om,personal se poate (RE)FACE,copil a lui DUMNEZEU.
    Faptul ca omul prin neascultare de TATAL sau,CREATORUL,a cunoscut raul si binele,alegând din EGO-ism si individualism o viata izolata,fugind si evitând constient de “goliciunea” încalcarii REGULII SFINTE,prezenta TATALUI,dovedeste de milenii vinovatia întregii omeniri,însa EL fiind un TATA ABSOLUT IUBITOR, S-A întrupat asemeni omului muritor,nascându-Se prin femeie asemeni unui om oarecare,traind într-o familie modesta,ascultator de parinti,cunoscându-Si originea si scopul existentei ,murind în trup si înviind în Duh,ne-a aratat tuturor UNICA solutie a salvarii speciei umane de la extinctie,printr-o noua si ultima perspectiva a EVOLUTIEI,metamorfozei nasterii din nou din apa si Duh,
    “Vântul sufla încotro vrea si-i auzi vuietul,dar nu stii de unde vine ,nici încotro merge. Tot asa este si cu cine este nascut din Duhul.” (Ioan 3:8) Acesta este AUTENTICUL EVOLUTIONISM SPIRITUAL ! 🙂

  • Iosif 2017-03-14 Reply

  • Hercule 2017-03-14 Reply

    Cică ar fi anumite clinici “discrete” care se ocupă de problemă:

    http://www.fetishbox.com/videos/bella-breaks-in-a-new-toy-at-the-divine-bitches-milking-facility-34654.html

    • Cudi 2017-03-14 Reply Author

      Hercule, e a doua oară când lași link spre pornășaguri aici. Ogoaie-te.

  • Elena 2017-03-15 Reply

    În vest e mai cald, au înflorit deja copacii. 🙂

    • Cudi 2017-03-15 Reply Author

      Da, Elena, ai mei deja au curățat vița de vie.

      • Elena 2017-03-15 Reply

        Nice, eu m uit a nșpea oară la desenele animat preferat “Frumoasa și bestia” și mi-am amintit de Fire când zicea că în astfel de povești stau acunse mesajele alchimiștilor, mesajele anticilor, adevărata înțelepciune și …meditez la asta. 🙂

        • Lotus 2017-03-15 Reply

          • Elena 2017-03-15 Reply

            Lotus, sper că nu încerci să-mi zici că tu te-ai uitat la așa un film. Prefer varianta disney – desene animate. 🙂

            • Lotus 2017-03-15 Reply

              E un serial și e mișto. De ce să nu mă uit?

      • klaus 2017-03-15 Reply

        Au tuns 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: