Month: September 2017

Plăcintă de mere cu foi muncite

M-a mâncat în fund să mă laud lui Fire și lui Delfinaș că fac plăcinta de mere bună. Bonus: c-o să și vin cu dovezi în sensul ăsta. Here I am! Aș fi putut merge la magazin să cumpăr foi de plăcintă: n-am făcut-o, ca să dau o notă de autenticitate plăcintei mele și dovadă de spirit de sacrificiu. Aș…

Read More »

Amintiri cu ghiveci

În facultate, ca orice om care nu știe, nu poate și nu vrea să gătească, mâncam la cantină. Era foarte simplu – plăteam la început de lună și apoi eram scutit de griji. Numai că, printr-un noiembrie, n-am ajuns să iau cartela în prima zi, nici în a doua, apoi am cumpărat ceva cărți, apoi ceva de mâncare și, tot…

Read More »

Cosmin Nedelcu recită

L-am redescoperit pe comendiantul Cosmin Nedelcu, zis și Micutzu, în verva binefacerilor culturale: săptămânal recită pe facebook câte o poezie cu valoare recunoscută în billboard-urile muzicale românești. Frânturi de spiritualitate contemporană, recitările lui debordează sensibilitate și o asimilare autentică a viziunii autorului. Prelucrările lui poetice ne bucură nespus, iată două dintre întrupările sale duminicale: Pentru ce-a de-a doua recitare am…

Read More »

Încă o șansă la normalitate

Pentru toți inteligenții și creativii lumii, am o veste magnifică. Nu îți găsești telefonul? E undeva prin casă, poate e foarte aproape, dar refuză să facă contact vizual cu tine, la modul conștient? Poate chiar de pe el citești acum rândurile astea, dar mai durează puțin până o să îți seama? De câte ori nu ți s-a întâmplat să fie…

Read More »

Discuții/faze în familie (II)

Mihai îmi explica cu avânt aseară: “Nu există brânză expirată, e foarte bună, n-are ce să fie în neregulă cu ea! Treaba cu brânza expirată e strategie de marketing, ca să nu o ții prea mult și să cumperi alta. Dacă vrei brânză bună, tre’ să plătești triplu pe aia învechită, nu cumva să o ții pe asta mai ieftină…

Read More »

Of, Doamne…

… ce noapte am avut! Nu știu de unde să încep. Mă rog, aseară, după ce am avut eu ideea de a mânca lapte cu fulgi de porumb la cină și așa am și făcut, Mihai a început să se plângă de dureri în partea inferioară a abdomenului. La început păreau dureri ce anunțau o diaree, dar omul n-a reușit…

Read More »

Educația modernă

Am văzut un scurt-metraj ce ironiza educația modernă, de genul celei ce se practică în această parte a lumii. Este vorba despre acel gen de educație ce pune pe primul plan sentimentele copilului. Pe de o parte, ce-i drept, dacă îi repeți copilului că greșește, că nu face bine, că alții fac mai bine, că alții au note mai mari,…

Read More »