web analytics

Lingușirea și minciuna

Lingușirea și minciuna

de George Coșbuc

(Sursa)

“Un rege, voind să-şi aleagă un sfetnic credincios, a născocit o încercare în sensul acesta. A chemat într-o zi la palat cetăţenii cei mai de vază şi le zise:
– Iată, pe degetele mele am cinci inele cu diamante mari. Anume v-am chemat ca s-aud din gura voastră adevărul, şi inelele acestea vor fi răsplata sincerităţii voastre. Spuneţi-mi, deci, fără înconjur şi fără linguşire, ce credeţi voi despre puterea şi mărirea mea?

Ei, uimiţi de mărimea şi frumuseţea diamantelor şi, voind să le aibă, răspunseră regelui cu laude mari, ridicându-l care mai de care deasupra tuturor eroilor istoriei; sfârşiră prin elogii aşa de exagerate, încât n-ar mai fi putut găsi alte cuvinte prin care să laude nici măcar puterea şi mărirea lui Dumnezeu.

Regele era mulţumit şi, scoţând câte un inel, îl dete fiecăruia pe rând, după cum vorbise. Al cincelea tăcea mereu.

– Dar tu, îi zise regele, ce crezi despre mine? Şi de ce taci?
– Eu cred, răspunse acesta, altfel decât prietenii mei. Eu cred că toată puterea ce o ai ţi-e dată numai spre binele poporului ce-l stăpâneşti, şi o dată vei fi nevoit să dai socoteală de felul cum ai întrebuinţat-o. Şi mai cred, rege, că toată mărirea ta de acum va pieri. Astea le cred eu!
– Şi eu tot aşa cred, răspunse regele vesel. Ţie nu-ţi dau inelul. Ţie îţi dau încrederea şi prietenia mea. Stai de-a pururi lângă mine, ca sfetnic, că în tine am găsit prietenul sincer pe care de mult îl caută inima mea!

A doua zi, cei patru veniră foarte grăbiţi la palat, ca să spună regelui că negustorul de la care a cumpărat inelele l-a înşelat, că toate patru diamantele sunt false.

– Ei, ce? răspunse regele râzând, voi credeţi că eu nu ştiam? Voi mi-aţi dat laude false, eu v-am dat diamante tot aşa. V-am plătit cu aceeaşi monedă şi acuma de ce vă mai plângeţi?”

24 Comments

  • Marian 2017-11-29 22:07 Reply

    George Cosbuc…poetul taranimii , poetul poporului roman . Faptul ca , in Canada fiind , iti reamintesti de el este nu demn de lauda ci , DEMN DE TOT RESPECTUL stimata Cudi ! Daca ai putea s-o faci si pe ” pitica ” sa-nvete cateva din poeziile sale , chiar n-ar fi rau deloc caci , ” Mama ” bunaoara { nu stiu cum suna in engleza sau franceza } este doar una dintre poeziile sale ce plac , la orice varsta . Singurul meu comentariu la postarea dumitale este : un rege fals , care-a platit cu diamante false unor servi de la care-a dorit sa auda laude false . Intrebare : oare nu cu totii facem acelasi lucru ? Daca ai printre cunostintele dumitale pe cineva care poarta numele Andrei …. Andre sau…Andrew , din partea mea : MULTA , MULTA SANATATE CU OCAZIA ONOMASTICII !

    • Cudi 2017-11-29 22:34 Reply Author

      Marian, am citit și eu povestirea lui Coșbuc anul ăsta, pe când căutam povești mai scurte, vechi, în limba română, pe care pitica să aibă răbdarea a le citi. Mi-am amintit de ea zilele astea, e frumoasă (povestea). Și ca să răspund la întrebarea ta – da, cu toții tindem să dăm omului ce vrea, unii vor laudă deșartă, alții nu… Important e să recunoaștem împăratul înțelept și să-l prețuim. Pe de altă parte, dacă ne punem în rolul împăratului, important e să recunoaștem sfetnicul cinstit, să avem înțelepciunea de a filtra laudele ipocrite, minciuna, lingușeala, să apreciem interacțiunile oneste.
      Mulțumesc pentru urări, asemenea și ție, Marian, la mulți ani tuturor Andreilor și Andreelor din viața ta!

  • Iosif 2017-12-01 08:38 Reply

    “Lingusirea si minciuna” au produs un sistem piramidal ipocrit, o forma a sclavagismului modern, mascat de aparentele formelor perceptiei tridimensionale înselatoare, oferite de organizatiile elitelor mondiale conduse din umbra de “omul faradelegii” sistemul “Antichrist” care azi se manifesta vizibil, pretutindeni pe Terra, impunându-si nelegiuirile în subconstientul generatiilor tinere, inversând perceptia sensului dintre bine si rau, dintre lumina si întuneric, alimentând constiintele cu iluziile si himerele virtuale, umbre întunecate efemere, relative, firesti, moarte, lipsite de Adevarata Viata, a Cuvântului întrupat în Hristos Isus, apoi vândut de lideri religiosi evrei, liderilor politici ai Imperiului Roman care l-au transformat într-un amestec otravitor în care ‘credinta’ a devenit o afacere mondiala în care liderii politico-religiosi, si-au dat mâna de milenii pentru a conduce masele îndobitocite de o cultura si un învatamânt fals, în care Adevarul a fost tinut ascuns de acesti ipocriti ‘DICTATORI PLANETARI MILENARI.”

    • Cudi 2017-12-01 10:28 Reply Author

      Iosif, crezi, nu crezi, dar ți-am simțit lipsa.

      • Iosif 2017-12-02 01:26 Reply

        Amu’ iara’- s alintat,
        ca un ‘cocon nevinovat.
        Nu stiu sigur cea-ai simtit,
        însa eu vin cu-n colind .
        Un colind din Maramu’
        care-ncepe amu’…amu’ !

  • delfinasu 2017-12-01 11:16 Reply

    Gata, am ajuns
    și, recunosc, în seara asta am un chef nebun de fabule. Pitica ta le citește, Cudi?
    uite, asta de exemplu 🙂

    • Cudi 2017-12-01 12:03 Reply Author

      Când îi poruncesc eu, da, le citește.
      Mihai e la lucru, dar am vorbit la telefon și-mi zice că citește fabule și câte n-o găsit foarte frumoase doar la Grigore Alexandrescu. Bineînțeles, l-o apucat lectura după ce-o citit comentariul tău, sis.
      Nu apucăm noi să răspundem la timp, dar o să mai punem vreo câteva aici, astăzi.

      • delfinasu 2017-12-01 12:06 Reply

        nu-i bai, când se poate, dat fiind si decalajul orar:)

        în seara asta tot pe fabule si eu
        de la fauna umană , atât de diversă, am ajuns la ele
        vorba aceea, mare ți-e grădina, Doamne… 🙂

        • Cudi 2017-12-01 13:21 Reply Author

          Elementul – de Tudor Arghezi

          “De nu-ţi dă cartea simţul a ce ţi-e scris să poţi
          Îi dă micimii râvna-nălţării peste toţi.

          Un dascăl tânăr vruse să-şi iasă din măsura
          Pe care din născare i-o hotăra făptura.
          Un ţoi de minte slabă şi-l socotea că-i bute
          Având mai multe nule în el de mii sute.

          De nu-l învaţă cartea măsura pe de rost
          În schimb îl face mândru, pismaş şi rău pe prost.
          Cu ţâra lui de minte şi falnică-ncrezare
          Mărunt el vrea să fie mereu niţel mai mare.
          Întâi o ia pe faţă pieptiş dar cade jos
          Şi apoi se strecoară târâş mai pe din dos.

          Un tinerel de dascăl ieşise la bătaie
          Cu ce găsise-n curte, cu beţe şi vătraie.
          Un muşchetar mai bine-narmat nu se putea.
          Îşi agăţase unul la coapsă de curea,
          Cu altul pus pe umăr, în cap cu coif, o oală
          Care stătuse-n ploaie crăpată-n fund şi goală,
          Drept platoşe-şi legase de gât o tinichea.
          De-acuma să mă-nfrunte, sunt gata, cine-o vrea!
          Dar cine să ia seama ce-ndrugă o lichea?

          Făcuse gălăgie un timp în piaţa mare
          Bătând într-o tingire dogită cu-o frigare.
          Şi auzindu-i munca şi larma cineva
          A întrebat: «cerşeşte cu muzică, aşa?
          «Ba zice că te-njură în târg pe dumneata.
          «Şi-a pus de gând s-ajungă să-şi facă şi el nume
          «Cu tabla ciocănită pe uliţă, prin lume.
          «Dar cine-l întâlneşte îl scuipă şi băiatul
          «Se-alese pân’ la urmă cu-atâta, cu scuipatul.»

          Dar noaptea, fără scule de muzică şi arme,
          Vine pe furişate, tiptil, când lumea doarme
          Şi-n dreptul uşii tale, pe pragul de intrare,
          Găseai adevărata-i din spor fructificare.
          Mândria umilită găsise răzbunare.
          Dar, în sfârşit, băiatul, pe drumul apucat
          Găsi că-i ce se chiamă la teatru un ratat.

          Din tot ce încercase lipsea mereu ceva
          Şi bănuia cu ură anume ce-i lipsea.
          E o nimica toată, un punct, o bănuială,
          Dar fără ea şi cartea-nvăţată e-o spoială.
          O ai, n-o ai? Ea vine
          Din neştiut odată cu viaţa şi cu tine.
          Vezi, asta nu se-nvaţă, că n-are nicio carte.
          E-o zestre, sau ai parte de ea sau nu ai parte.
          El încercă morala şi predică şi-amvonul
          Dar nimerea alături, anapoda, şi tonul.

          Atunci suci poteca şi lipsa lui de vlagă
          Cătă s-o-nlocuiască şi golul să şi-l dreagă.
          Şi-ar fi schimbat şi legea şi-ar fi-nvăţat deplin
          Coranul, ca s-ajungă imam un muezin,
          Şi musulman în toate s-ar fi putut afla
          Că l-a chemat odată Ion şi Mustafa.
          Căci patima-l rosese cumplit oricum s-ajungă
          Tot sus, cât mai deasupra, pe-o scară cât mai lungă.
          Putea-n sfârşit să guste mândrie
          Că îi vorbeşte lumii de sus, de pe geamie.
          S-ar mai fi dus să ceară azil şi la scapeţi
          Pierzând cu alte drepturi şi dreptul la musteţi.
          Şi căpătând livreaua, trăsură şi-armăsari,
          Ar fi ajuns întâiul la cursa de măgari.”

          Sursa

  • delfinasu 2017-12-01 13:37 Reply

    Elementul ..?
    pe sursa citată e ”Fabula prostului fudul”:)

    • Cudi 2017-12-01 13:43 Reply Author

      Eu așa am înțeles că a intitulat-o, “Elementul”, posibil să greșesc. Altfel, îți place, sis?

  • delfinasu 2017-12-01 13:49 Reply

    mai potrivită nici că se putea:)
    merge cu tiramisu cel ciufulit de minune
    adicătelea curcubeu pe cerul gurii 🙂

    p.s. am reținut că se numea ”Elementul”, doar linkul/titlul articolului e cu prostul fudul
    probabil să fie mai ușor de găsit pe google 🙂

  • delfinasu 2017-12-01 14:00 Reply

    mă gândeam la un fond sonor 🙂

  • delfinasu 2017-12-01 14:52 Reply

    bună rău, keth
    si poate că doar din pricina rimei n-a fost scris la final ”curci”:)

  • delfinasu 2017-12-01 14:57 Reply

    “[…] Căci prin tine mi se face
    Adevărul cunoscut;
    Însă pentru osteneală,
    Spune fără de sfială,”
    Ce vrei? bani? câți poți să duci!
    Oratorul zise-ndată:
    „Prinţule, în loc de plată,
    Aş pofti câteva curci.

    • ketherius 2017-12-01 15:42 Reply

      Poate Alexandrescu știa rusește 🙂

      • ketherius 2017-12-01 17:50 Reply

        Am crescut printre lipoveni și, când nu eram acasă, eram la Vanea. Într-o zi de toamnă, din-alea cu must, cu vin și cu pește sărat, povesteam ceva despre faptul că bunica mea și-a luat să crească niște curci. Adulții au început să râdă (eu aveam 5-7 ani) și sora mai mare a lui Vanea mi-a spus că ei spun “curcan” și “curcanca”, “curcă” însemnând altceva în limba lor. De-aia zic, probabil Alexandrescu știa rusa epocii (cam ce vorbesc și lipovenii) și s-a ferit să spună “curci”.

        Apropo, “pizdă” tot din rusă vine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: