web analytics

Cearta în familie

Când mă cert cu cineva drag – cu cât acel “cineva” e mai apropiat, mai “intim”, cu atât sunt mai slobodă la gură. Declarația supremă de “intimitate”, de apropiere, de dragoste – platonică sau nu – e când, într-o ceartă cu cineva, sparg o chestie. Se întâmplă rar, poate o dată pe an, poate mai rar. Ultima dată i-am arătat lui Mihai cât de mult țin la el izbind cu putere telecomanda – direcția e irelevantă, cert e că s-a înfipt în perete. Gaura rămasă a rămas pentru Simon un punct de continuă fascinație – a mai cizelat-o el, a mai retușat-o cu gheruțele lui, asta până când am acoperit-o.

Și Mihai mi-a făcut odată o superbă declarație de dragoste. În bucătărie. Nu știu de la ce căcat pornise cearta, el avea în mână o cană cu apă: a trântit-o cu  putere de podea, cu mare putere. Cana nu s-a spart, dar apa din ea, sub forța elastică sau de conservare de energie sau ce-o fi fost, a făcut cale-ntoarsă de la impact și i-a împroșcat toată fața. Pe cât vroia el să fie de dur, de demn, de sobru și supărat, pe atât de hilar a fost totul: într-o secundă tuna izbind cana, în secunda următoare era ud leoarcă, fără a-nțelege pentru o clipă ce se petrece, cine/ce l-a lovit. Apoi am râs de era să ne pișăm pe noi. Ne ambalăm noi una-două, dar ne trece repede, nu ținem la supărare.

În cazul meu, e din familie. Sangre latino. De sărbători, de vreo două, trei ori pe an, mama trebuia să facă prăjituri, în condițiile în care nu prea se pricepea la gătit. Nu creșteau blaturile, se ardeau foile, se tăia crema? Zburau tăvile și cratițele prin bucătărie de ziceai că-i pepinieră de OZN-uri. În familie, de regulă, se lăsa cu supărare sâmbătă seara. Supărare colectivă, când eram supărați mai mulți între noi – tata era supărat pe mama, mama era supărată pe tata și pe bunică-mea, eu pe bunica, pe tata și pe mama, soră-mea pe mine – combinări de n luate câte k. Și tunete și fulgere. Astfel încât, ori de câte ori simțea vreunul că s-apropie norii, că s-aprinde vreo discuție, ofta neputincios: “Aoleo, e sâmbătă seara…”. Câteva zeci de minte mai târziu, n-aveai cum să nu-l auzi pe tata cu sfinții și hristoșii pe linie maternă, concluzând la rându-i: “E sâmbătă seara, ai?”.

Cam așa era cu ai mei. Și pe cât de agitați și vocali eram noi, pe atât de ciudat îmi pare comportamentul lui Mihai la supărare. El pur și simplu se pune în cur, ca un urs, și stă, cu privirea coborâtă. Măi, e dezarmant. Se așează după principii știute doar de el, însă, de regulă, e de găsit în dulapul cu haine, în spatele mesei, în baie. Ultima data s-a pus în cur lângă coșul de gunoi, apoi ne-a reproșat mie și piticei că nu l-am căutat/găsit. 😊

Eu decretez să fiu lăsată în pace, singură, e gata, nu se mai poate, divorț, next one! Adică îmi dau silința să fiu cât mai rea cu putință, ultimate superbadass supărăcilă. Îmi vin tot felul de chestii în minte – din trecut, din trecutul care-ar fi putut să fie și din viitorul probabil, scuip venin, sunt rea, provoc la mai rău. Ca să subliniez criticul ultimei noastre partide, am încercat să scuip, cum fac țigăncile, în stilul ăla scurt și la obiect – “Ptiu, drace!”. Nasol moment, nu mi-a ieșit. N-am mai scuipat în viața mea în stilul ăsta, n-am mai încercat. Ce-a ieșit… oh, doamne. Mi se bălăngănea scuipatul sub buze și nu puteam scăpa de el. M-am prefăcut că nu se vede și-am turuit mai departe, ca și cum n-aș avea spume la gură, la propriu. Asta e o întâmplare care trebuie notată în agenda la capitolul “de refulat”. :p

Voi cum vă ciondăniți cu cei dragi?

31 Comments

  • Vladimir 2018-10-23 Reply

    Noi nu ne certam. Daca ma supar, eu plec. Daca se supara, ea tace. Dar si asta se intampla grozav de rar.

    • Cudi 2018-10-23 Reply Author

      Tace? Nasol, nasol…

      • Vladimir 2018-10-23 Reply

        Hehehehehe! 😀 Ei, uite asta nu zice, ca daca ar zice probabil fix asa as reactiona pe motiv de soc. Dar anii de experienta cu un produs rusesc au facut-o sa inteleaga ca nu e cazul sa-mi zica “fa ce vrei” ca cine stie ce daune se intampla :D.
        Altfel da, tacutul e nasol. Si enervant. Si exasperant :)). Evident functioneaza.
        Avem insa noroc ca nu ne enervam vreodata in acelasi timp si nici nu ne enerveaza aceleasi lucruri.

        • ketherius 2018-10-23 Reply

          Mai rău decât tăcerea este să auzi “Bineee!”

  • Aldus 2018-10-23 Reply

    Legea aia se numește instant karma (fail). Google it. 🙂

    Eu când mă enervez (rar), mă cert cu respectivul. Dar nu grav, că am tot timpul un contor în fundal care se asigură că nu sar calul și nu zic chestii ce ar putea provoca daune ireparabile. Mai degrabă încerc să-l conving pe celălalt unde și de ce a greșit.

    • Cudi 2018-10-23 Reply Author

      Ai un astfel de contor și pentru interacțiunile de pe bloguri? Dacă da, vezi și tu, poate trebuie recalibrat…

  • klaus 2018-10-23 Reply

    Fac scandal pentru becurile ce rămân aprinse pentru nimeni. Și mi-ar plăcea să vină cineva să-mi reproșeze că fumez două pachete de țigări pe zi. Ar fi fair.
    “Primăvara și toamna au cele mai puternice mirosuri”, îmi zice acum pitica mea. Mă uit la ea, năuc, îi uit toate nestingerile și-mi vine să-mi aplic o bătaie de corecție. Doar n-or veni norvegienii să mă ia de lângă mama mea! Și-mi vine să o iau în brațe să o sufoc de dragoste așa cum mi-aș sufoca patosul. Cred că am uitat eu să sting un bec…..

    • Aldus 2018-10-23 Reply

      klause, știi că și încărcătoarele rămase în priză consumă curent? Bine, posibil ca ăstea noi să fie mai economicoase, dar la o adică se poate proba.

      Asta așa, ca să îți dau motive în plus să te cerți cu ai tăi! 😀

      • Klaus 2018-10-23 Reply

        Știu, Lotuse, știu….

        • Aldus 2018-10-23 Reply

          Aldus, bre. Ce-ai cu Lotus?

    • Aldus 2018-10-23 Reply

      Iar la becuri, sper că ai leduri.

      • klaus 2018-10-23 Reply

        Am, familiei românești îi place să aibă.

    • Cudi 2018-10-23 Reply Author

      Pe lângă faza cu becurile aprinse, Mihai mai are o problemă cu ușile frigiderului -- dacă cumva le ținem deschise mai mult de câteva secunde. “Unde e unghiera? N-am găsit-o în sertarul din baie, unde ar fi trebuit să fie!”, “nu ține televizorul blocat pe o anume imagine, că se imprimă”, “nu călca iarba, calcă pe dale, că de aia le-am pus”, “iar a lăsat cineva receiverul tv pornit!”, “doamne, ce-i pe desktopul tău, e plin de iconițe și chestii inutile, nu mai bine faci foldere?!”, “nu, vreau să trecem autorii cu nume, prenume, liniuță, titlul cărții și facem folder pentru fiecare, chiar dacă nu e decât o carte pe autor”, “am pus aici acum 12 zile, 23 de ore, 15 minute și 56 de secunde creionul meu mecanic și acum nu mai e. E a câta oară?!”, “Vai, doamne, cu metal în tigaia de teflon, hai să aruncăm toate tigăile că degeaba le ținem!. Șamd.

      • ketherius 2018-10-23 Reply

        Și, când îți arăt interfața Netflix imprimată pe ecran, apare, brusc, ceva irezistibil pe telefon și spui, cu capul întors, că “nu știu, eu nu văd, ți se pare”. Tigăi zgâriate am aruncat, iar felul în care îmi organizez eu e-book-urile e problema mea. Creionul mecanic l-am lăsat întreg și l-am recuperat fără agățătoare, fără căpăcel și cu o urmă de gumă rămasă. Unghiera a devenit cetățean al Universului și, uneori, dacă am noroc, ne intersectăm suficient cât să-mi tai unghiile. Cu becurile nu mai am nimic, de când am pus becuri cu LED. Iarba chelise și se făcuse cărare și ai văzut prea bine cum și-a revenit după ce am pus dale -- am pus o potecă și și-a revenit toată iarba. Despre receiverul pornit și abandonat nu ar trebui să comentezi după episodul ăla nou din Doctor Who care s-a văzut cu întreruperi pentru că undeva, cumva, ceva…
        În rest, da, sunt valide observațiile 😉

        • ketherius 2018-10-23 Reply

          Iar numărul imens de iconuri pe desktop nu este un lucru rău, dacă stau să mă gândesc. Dimpotrivă, este semn de viitor măreț: știu câțiva Senior VPs care, când nu mai au loc pe desktop, își pun încă un monitor.

          • Chiţurina 2018-10-23 Reply

            Ketherius, şi ce dacă? E desktopul ei, e viitorul ei…
            Şi, dacă vrei să faci pe cineva fericit împotriva voinţei lui, înseamnă că nu-l iubeşti. Ăsta e un citat care se potriveşte cu ideile dactilografei mele, de-aia i-a rămas, în formă aproximativă, în tărtăcuţă (crede ea că din “Regii blestemaţi”).
            Bipezii mei nu-şi bagă nasul unul în laptopul altuia; ce şi cum face celălalt în privinţa asta îl priveşte, nu e prilej de enervare şi de ceartă. Bipedul are unghiera lui, bipeda are trusa ei de unghii, fiecare îşi pixurile şi hârţoagele lui, ba chiar şi sertarele, rafturile şi dulapurile lui, unde se descurcă singur în dezordinea personală. Există şi teritorii comune, de unde mai dispare câte ceva şi e găsit ulterior în cine ştie ce loc bizar, eventual după ce, în disperare de cauză, s-a achiziţionat deja un obiect similar. Dar ăsta nu e motiv de ceartă, doar de amuzament.
            Sigur că din când în când se mai enervează câte unul, dintr-un motiv sau altul, dar celălalt îl lasă-n boii lui, şi nervosul se potoleşte repede. Ca să te cerţi, trebuie să ai cu cine. Aşa că n-avem certuri în familie. De-asta, şi fiindcă ţinem minte următorul principiu: dacă încaleci măgarul, îi suporţi şi năravul. Ştii ce bătături are un om care ţi-e drag şi nu-l calci pe ele. Nu-l iubeşti pentru că __, îl iubeşti cu toate că __. Cu toate că amândoi bipezii mei sunt încăpăţânaţi, dezordonaţi, leneşi… Oricum, noi, pisicile, adorăm dezordinea. De pildă, e minunat să te culci pe rufele curate aruncate pe canapea…

            Nici eu nu mă cert cu Grişka. Ne fugărim doar, fiindcă el trebuie să slăbească. 😛

            Nici părinţii bipedei mele nu se certau. Nici măcar nu se enervau unul din pricina altuia. Nu l-a auzit pe niciunul înjurând, niciodată. Nici la ea nu ţipau când făcea câte-o boacănă. Mama ei ştia să-i spună, în cuvinte frumoase, lucruri care usturau mult mai tare decât o palmă.

            Cu alţii, bipezii mei se ceartă. Nu se întâmplă des. Dacă se simt călcaţi pe coadă le sare muştarul cam la fel de repede, dar el se controlează într-o mai mare măsură.

            • Cudi 2018-10-23 Reply Author

              Chițurina, eu îs nebuna, capul răutăților și crizata în casa asta. Eu mă necăjesc din motive mai mult sau mai puțin imaginare, eu sunt împrăștiata lumii -- am atâtea lucruri pierdute în casă, care știu precis că sunt în casă, dar sunt de negăsit. Bun, de multe ori nu găsesc în geantă obiecte care precis sunt în geantă, știu sigur că sunt în geantă, dar nu le găsesc la nevoie. Viața e grea.
              Mihai e ordonat, liniștit, omul lui Dumnezeu. Ce să facă bietul om la culcare, spre exemplu, când trebuie să execute la insistența mea ritualul de seară: “Am verificat ușa din spate și ușa din față, geamurile și aragazul. Te uiți și tu o dată?” Omul se uită, totul e în regulă. “Te-ai uitat, e totul în regulă? Hmm, stai să mă mai uit și eu o dată”. Și mă duc, bolnava lumii, și mai verific o dată ușile, pipăi geamurile. Apoi revin: “Mai uită-te o dată în urma mea, să nu fi deschis din greșeală, verificând”. El merge și se uită, cu mine pe post de secund. Apoi, când pune capul pe pernă, m-aude: “Sigur sunt închise toate?”.
              Altfel, Chițurina, oricât ar fi el de ordonat și eu de amețită, dar cu grijă față de obiectele lui, un copil este ca o pisică prea curioasă, prea inventivă și cu deget opozabil.

              • Chiţurina 2018-10-24 Reply

                Păi tot Mihai e de vină! 😛 😀
                În cazuri de-astea, bipedul meu zice, foarte calm -- eventual ironic: “De ce să verific şi eu? Eşti majoră, eşti vaccinată…”
                Ea merge câteodată pe varianta cu periuţa: “Tu eşti mai deştept.” El întreabă: “Dai în scris?” Ea nu dă. Mai bine îl lasă-n pace. 😀

      • Aldus 2018-10-23 Reply

        Păi și n-are dreptate?

        Frigiderul, dacă-l ții mai mult de câteva secunde deschis, trebuie să bage tare să răcească la loc. O analogie: ești în miez de iarnă, afară crapă pietrele de frig, în casă arde focul (sau gazul sau ce-o fi) și vine cineva lăsând ușa de la intrare larg deschisă.

        Cu unghiera nu, dar soră-mea niciodată nu-și găsește cheile. I-am făcut un cui lângă ușă, unde să le agațe. Sunt acolo -- când i le agăț eu. Sau uneori îmi mai zice s-o sun, să-și găsească telefonul.

        Imaginea de la TV sau monitor -- știi de ce îi zice screensaver-ului screensaver? 🙂

        Pe desktop am 10 iconițe: My Computer, Recycle Bin, Open Office, un joc și restul dosare (foldere). Dar programele uzuale sunt „lipite” pe taskbar sau în meniul Start. Și pe mine mă ia amețeala când văd unele desktopuri.

        Ai multe de învățat de la el. :))

        • ketherius 2018-10-23 Reply

          Momentul ăla când tu îmi dai dreptate -- ca apariția unei comete în Evul Mediu; ce-o prevesti, oare?

  • klaus 2018-10-23 Reply

    Cudi, spuneai în comentariile de la postarea anterioară ceva de vișinată. Să le lăsăm, zic, întru descrețirea frunților vin io cu vorbele unui moldovean despre pălincă:

    Oda prunei

    de Sorin Poclitaru

    Din drumul spre Cozla

    O,Doamne,care faci așa minune,
    Slăvit să fie-n veci numele tău,
    Că ai lăsat pe drumul spre Zalău
    Atâția pomi în care-atârnă prune.

    Aceste fructe bune în budincă,
    În tarte, în magiun sau în găluști,
    Sunt minunate numai când le guști
    Sub forma lor lichidă de pălincă.

    Te-ai îngrijit și-ai răsădit copaci,
    Pe orice șanț, pe orice deal, mărite
    Și astfel vezi doar fete fericite
    Și nu există nici bețivi săraci.

    M-am tot uitat la ceilalți pomi, subțire,
    Abia de vezi trei-patru verzăciuni,
    Nu bogăție ,cum ai dat la pruni,
    De-atârnă ca turbatele-n neștire.

    Au pus țăranii bețe ca proptea,
    Să nu se rupă crengile de roadă
    Și stau la pândă, una să nu cadă
    Și le stropsesc cu ciudă:” Noa, așea!”

    La fiecare casă e-un cazan
    Și toamna,când se termină borhotul,
    Miroase drumul spre Zalău cu totul,
    A țuică, de te-mbată la volan.

    Pe-aici nu vezi divorțuri numeroase,
    Că dacă e răchie din belșug,
    Bărbații stau acasă și nu fug,
    Că li se par nevestele frumoase.

    Așa că,Doamne,dacă suntem buni
    Și-ți ascultăm de toate cele sfinte,
    Fă o minune, te rugăm fierbinte
    Și pune-n toată țara numai pruni.

    • Cudi 2018-10-23 Reply Author

      Mama a tot spus că fructe ca anul ăsta, mai rar. S-au făcut toate, s-au umplut butoaiele, borcanele, dulcețuri, comporturi, țuică, toate alea. Și-au și rămas, chit că a dat fructe și legume orășenilor, în drepta și-n stânga. Cică se rupeau pomii de atâta rod. Îți dai seama, Klaus, ce an superb se întrevede pentru familia românească? Lapte și miere. 😀

      • klaus 2018-10-23 Reply

        Și pălincă 🙂

  • klaus 2018-10-23 Reply

    Iar dacă vi se întâmplă să treceți prin Gura Humorului treceți pe la pizzeria lui. Seara, după ce întunericul vă oprește să vă bucurați de priveliște, opriți-vă la “La Bomba”. Poate aveți noroc și de un concert folk la scară mică.
    E o reclamă gratuită!

  • Vladimir 2018-10-24 Reply

    Eu nu m-as certa cu cineva, mai ales nu cu doamna, pe chestii legate de obiecte. Adica am si eu aproape toate idiosincraziile pe care le are Ketherius, dar nu m-as putea si nici nu mi-ar veni sa ma cert pe seama lor. Eu pe astea le-am rezolvat intern, de exemplu televizorul nostru intra in screensaver mode daca sta prea mult pe-o imagine fixa. Dar sa nu fi putut, as fi acceptat-o ca pe ceva implacabil legat de convietuirea in doi. Obiectele nu conteaza in opinia mea. Sunt doar chestii de folosit. Noi am crescut impreuna, eram foarte tineri cand ne-am luat, am invatat sa ne acceptam si respectam metehnele, probabil de aia nu ne deranjeaza. Si daca ma deranjeaza ceva nou, eu ii spun direct inainte sa ma enervez (ma si enervez al dracu’ de greu) iar daca ma enervez eu nu ridic vocea la femei, fac misto de ele sau plec, dupa caz.

    • ketherius 2018-10-24 Reply

      No, trebuie să lămuresc ceva ce pare să se fi pierdut în traducere: noi nu ne certăm pe acele mici detalii gen “unde e unghiera?” sau “nu mai ține congelatorul deschis”. Lucrurile se întâmplă cam așa:

      -- eu zic
      -- Cudi spune că nu știe (când e vorba de locație) sau dă ochii peste cap (frigider, TV etc.)
      -- eu mă resemnez, din nou

      și amândoi acceptăm că-s mici detalii ce nu merită mai multă atenție.

      De certat, e drept că ne mai certăm, dar rar, pentru motive aparent serioase și nu la inițiativa mea.

  • nostrastella 2018-10-24 Reply

    Mda.
    (scuze)

    Mărturisesc că mi-aş fi dorit o ”silenzio stampa” mai consistentă.
    Că na, după ce-am văst, ce şi câtă ”lume bună” am deranjat- mai’n urmă cu ceva, m-a cam luat lehamitea şi dorul de ducă. BTW. Acuma, mno, nu cred nici io c’oi fi vr’un Chanel nambăr faiv…
    Bă! da’ nici RAID-ul de la Emag nu’s! Aşa că potoliţi-vă naibilui! (vorba divei de la defuncta bravoaistil.)

    So. aş fi vrut să tac. Cât mai mult… Şi spre totdeauna. Pe cuvânt.
    Că pân’la urmă, n’aşa? ce treabă am io, c’o Fabrică de’mpachetat timpul liber!
    Toate-s vechi şi nouă toate, vorba poetului. Ş’atunci, că ce!
    Când deşertăciunea deşertăciunilor te cuprinde, la ce bun atâta deşertăciune?!
    Întreb. Retoric, normal.
    Iar asta, clar, nu are vreo legătură cu postarea.

    …………….

    Da’ io una chiar m-am săturat.
    Iar exegetu’ ăsta, aka mai noul Karl Jung d’alde altfuslotuspocus -- decât -- danubianopontic, mă scoate din pepeni, provocându-mi mare deranj la marsupiu şi mansardă. Greaţă şi palpitaţii. Şi’o jenă incomensurabilă. Şi’o tristeţe pe măsură, în ceea ce’l priveşte pe ‘mnealui, indeed.

    Că omu’ se pricepe la toate, am aflat cu toţii! Nu contează: IT, religie, sex, oriceorice, familie, bucătărie, modă, construcţii ori lgbt… logică şi câte altele, nu importă.
    He is the man!
    He’s the boss, if you know what i mean.

    Anyway.
    Mă-ntreb şi io ca proasta.

    Cum e mă, să-ţi dai cu păreea despre făloşi (a se citi falusuri), ce ”nici n-au dat nici n-au primit” pe calea lactee ( a se citii ”rect’ee”! 😆 ).

    Cum e mă să treacă 45-509 ani, şi tu, deşteptul puuuuli, să n-ai parte de’o felaţie… să nu produci un cunilingus, ceva!

    Cum e mă… matusalemicius, să n’ai tu încă o familie la anii tăi, dar să te erijezi în guru pizdyy, când tu încă n-ai aflat cum se şterg la cur pruncii, ori de ce i’a venit ciclul toantei, taman când tu aveai poftă de sex…

    Cum e mă, curule (trebuia g, cred), ca’n fiecare seară ori dimineaţa… tu să-ţi iei cu lingurița, porția de bovarism.
    (Celcast a scris un text pt tine, netrebnicule)

    Cum e mă… să ejaculezi serotonina blogului tău pe zeci de alte bloguri, şi să primeşti drept răsplată aceiaşi patru evanghelişti care erau trei, aka … se ştiu ei. bleah

    Cum e mă… TU să te crezi cel mai deştept şi să nu te doară chiar deloc?!

    Cum e!!!

    • Aldus 2018-10-24 Reply

      Nu știam cine-i cititorul ăla din statistici! 🙂

    • klaus 2018-10-24 Reply

      Stelută, io sunt mic. Tu ești doar oleacă mai mare ca mine când e lună plină.

    • neverending 2018-10-24 Reply

      de la becuri
      pan-la leduri
      de la nervi
      la monitoare
      sau de-i sare
      in mancare
      de la prize
      in reprize
      are pentru fiecare
      comentariu in dotare

      de asa o aratare
      te ntrebi in gura mare
      cine-i, oare? cine-i, OARREEE?

      p.s. nu e soacra-mea, desi i se potriveste leit ghicitoarea:)

      • Cudi 2018-10-25 Reply Author

        Crocodilu’? 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *