Category: 355 de ineptii

Matura (153)

Tot mai greu îmi amintesc de traumele copilăriei mele. Care au fost circumstanţele ce m-au expus drept copil fără apărare, dacă am fost. Poate că-n ziua recensământului de apoi voi admite că dramele capitale au fost mai degrabă emoţii ce m-au luat cu asalt şi voi fi uitat gustul lacrimilor de demult, deja tot mai imperceptibil. Poveşti de seară mi-au…

Read More »

152

De foarte mult timp nu am mai ascultat ceva atât de emoţionant şi nu cred că am mai văzut o prestaţie live, care să mă atingă cum Nina Simone reuşeşte în video-ul de mai jos, înregistrat în anul 1976. Investiţi 10 minute în a asculta şi privi un artist cu har, dacă nici voi n-aţi avut norocul până acum să…

Read More »

151

Una dintre marile supărări de pe vremea când locuiam cu ai mei a fost generată de soră-mea care, într-o dimineaţă  dintr-un anteajun de sărbătoare, a frecat maioneza pentru salata de boeuf în locul meu. Au trecut mai bine de zece ani de atunci, însă şi astăzi ai mei râd pe seama mea, amintindu-şi de cum îmi plângeam în pumni de…

Read More »

149

E destrăbălare mare la noi, cică. Una expirată ascultă Eminem în căutarea inspiraţiei, cealaltă, cu o clătită în mână muşcată de la ambele capete, îşi pune întrebări existenţiale. De la care capăt să muşte din nou. Muci întinşi peste tot, stări febrile, acţiunea de a delira şi rezultatul ei, bronşită şi Aspacardin. Cum zice piticu’, sunt cea mai tare din…

Read More »

147

Una din playlist-ul serii. Şi mă întreb, care este pentru voi muzica foarte bună? Cea în care te regăseşti, cea pe care îţi vine să faci sex, cea care te face nostalgic/ă, cea care îţi limpezeşte mintea şi sufletul… care?

Read More »

146

Să vă povestesc, să nu vă povestesc… În urmă cu două săptămâni, pe la 8 şi ceva dimineaţa, m-am întors în apartament după ce-am lăsat pitica la grădi. Am intrat în bucătărie, mi-am făcut o cafea şi m-am aşezat pe tronul casei, scaunul pe care stau acum. Mi-am aprins o ţigară, a urmat a doua, apoi a început să mă…

Read More »

145

Cred că e prima dată când scriu direct din dashboard-ul wordpress. Word-ul a fost mai tot timpul my blank page. Scriu în word, selectez, copiez, ataşez. E un fel de premeditare în obişnuinţa asta. Aş adăuga şi anticipare, dar n-am răbdare să gândesc cum se mai leagă. Indiferent cum ar fi, cu greşeli şi patetisme, rândurile mi le-am simţit puternice…

Read More »

Record la batut apa-n piua (144)

Ăştia mă-ntrec de departe… “Celesta Hodge este un personaj celebru in lumea cinematografica, jucand dintre cele mai diverse roluri pe marile scene de filmare si chiar la Hollywood. […] Si-a indragit foarte mult aceasta meserie si a fost mereu in pas cu cele mai interesante roluri posibile de la Hollywood. Odata cu trecerea timpului Celesta Hodge a incercat sa interpreteze…

Read More »

140

“Uite ce am făcut azi la grădi!”, mi-a explicat într-un suflet pitica. „Doamna ne-a pus să ne jucăm scăunelul muzical. Noi ne învârteam în jurul scaunelor pe muzică, iar când doamna oprea muzica trebuia să ne aşezăm repede înapoi pe ele. Eu am pierdut, mami…” “Distractiv joc”, intervin eu.  „Uite ce e”, a continuat ea: „Mâine dimineaţă îi spui doamnei,…

Read More »

138

Mi-am redescoperit mai putin subtila şi eleganta fericire de înfuleca popcorn (facut de mine pe aragaz) în timp ce joc Luxor, singurul neajuns fiind acela că nu am nici pumnul, nici gura mai încăpătoare. Mă bucur din plin de fericirea din bolul cu ciorbiţă de aripioare, dreasă cu smântână şi usturoi, ronţăind cu devoţiune cartilajele fiecărui oscior în parte. De…

Read More »

136

Abia mă obişnuisem să scriu data corect, cu 2013 în coadă. Acum iar o să mă ia cu dor de triumful ancorării temporale când va fi cazul să scriu numeric anul în curs. 2014. Secunda de graţie s-a pierdut în ceaţă şi-n scrum de artificii, cu nerăbdarea de a-mi lua revanşa la 66. Sunt mai grea de cap, dar a…

Read More »

134

Are tata mania lui cu ascuţitul cuţitelor. Cum te prinde în bucătărie în plin proces de tăiere a ceva, te întrerupe, îţi cere cuţitul să-l ascută. „Dă, mă, să-ţi ascut cuţitul, să vezi cum taie dup-aia!”, „Nu, nu trebuie, taie foarte bine!”. „Dă-l, mă, să-l ascut!”. I-l dai, că n-ai încotro. Apoi te pune să-i aduci cutea. „Dar unde-ai lăsat-o…

Read More »

133

La mai toate filmuleţele cu flashmoburi văzute pe internet mi-au dat lacrimile. Cred că cei care iniţiază astfel de acţiuni oferă enorm celor care habar n-au de întreaga organizare, mulţimii, comunităţii.  Flahmoburile înlătură diferenţele dintre oameni: de statut, poziţie socială, financiare etc. şi îi aduce egali într-o lume mai frumoasă, unde străini complotează pentru bucuria de moment a norocoşilor ce…

Read More »

131

De vorbă cu tata: – Dar câţi ani are omul? – Păi e de-o seamă cu tine, născut în ’45. – Ooo, păi e-n putere, mă!

Read More »

130

Anul ăsta am văzut prea puţine filme. Cel mult 10? În afară de Django Unchained, mi-e greu să le numesc. Anul trecut, cel mult tot atâtea. Habar n-am care au fost. În aceşti doi ani, mi-am cumpărat două poşete. Pe acestea le rulez şi acum. La sfârşitul anului trecut mi-am dat Ipadul pe un netbook Aspire One, pentru că aveam…

Read More »

Soacra violenta (127)

Mater socrus violenta. O specie carnivoră ce trăieşte în preajma cuplurilor, cunoscută pentru atacurile violente asupra ginerilor şi nurorilor. Este veninoasă şi extrem de agresivă, dar nu ucide pe loc, preferând să-şi ţină victima sub papuc până o inhibă şi secătuieşte psihic. Atacă prin ambuscadă ajutată de rubedenii până-n gradul III şi majoritatea mamiferelor este imună la veninul acestei specii,…

Read More »

125

Şi totuşi, s-ar putea mai rău, electoral vorbind. Mă refer la ai noştri politicieni care, spre deosebire de americani, se rezumă a zâmbi fotogenic pe afişele electorale. Politicianul român nu se foloseşte de imaginea copiilor săi pentru a câştiga încredere şi voturi. Bill de Blasio, proaspătul primar al New York-ului, a mizat pe chestia asta; căsătorit cu o femeie de…

Read More »

Exercitiu de rabdare (123)

“Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis: – Doamnă, dar sunt…

Read More »

Despre glume proaste si femeia 30+ (121)

Ştiu pe cineva care în repetate rânduri a spus despre sine că nu înţelege de glumă. Însă care atunci când comite o răutate, replică cu „hai, mă, tu chiar nu înţelegi de glumă?”. Exemplu de „glumă” tâmpită: să spui unei femei trecută de 30 de ani că femeile 30+ sunt „…”. Cum sunt?, insist eu. „…”. Cum sunt? „Păi, nu…

Read More »

Trei melodii de exceptie (119)

De povestit nu prea am timp. Dar m-am gândit să mă bag iarăşi în seamă cu muzica, ca şi cum cine ştie ce bucurie ar fi pentru voi să ascultaţi ce-mi convine mie. :p Însă, ştiţi prea bine, mie îmi face o deosebită plăcere să fiu disk jockey-ul vostru, ăsta fiind unul dintre preţurile plătite pentru popasurile repetate în căsuţa…

Read More »

OMG (118)

Nu, nu fac reclamă. Însă sunt vreo două ore de când ţin pagina asta deschisă şi tot fascinată am rămas. Un ceas deşteptător prevăzut cu elice. Când porneşte alarma, elicea este propulsată în aer; victima trebuie să coboare din pat, să găsească rapid elicea şi s-o fixeze pe ceasul alarmă, altfel bestia urlă într-una. Care alarmă face ca toţi dracii,…

Read More »

Shine on you (116)

Unii se tem că pe cum trec anii simt mai puţin. Că înaintând în vârstă emoţiile se estompează, flacăra se stinge lăsând în urmă un molcom jăratec. Că fluturii se aşează întru eternă hibernare pe pereţii stomacului, iar faptele, gândurile, simţămintele se desfăşoară într-un perimetru plictisitor, fără intensităţi anormale. Că totul se cronicizează, că frumuseţea acutului piere. Că maturizarea este…

Read More »

Cateva cuvinte despre gradinita si muci (115)

Să vă explic nişte chestii legate de universul preşcolar, că tot a început grădiniţa. Cum ar veni, dincolo de poarta grădinţei se întâmplă un fel de depersonalizare a adultului: indiferent că eşti inginer aero-spaţial, analist programator, doctor obstetrician sau candidat la preşedinţie, la grădiniţă eşti mămică, tătic, bunic, unchi etc. şi atât. Pe nimeni nu interesează numele tău, femeie fiind,…

Read More »

114

Hunedoara, Piaţa Dunărea, magazin de prezentare lactate Lechinţa: telemea, urdă, iaurturi, smântână, frişcă “vărsată” etc. – Cum este frişca? întreb curioasă vânzătoarea. – Nu ştiu, că azi n-am gustat-o.

Read More »

Cutremur! (112)

Cum le potriveşte, d’le, soarta! Zic de titlu. Deci. Ieri, pe la amiază constat că pe uşa de la parter a liftului fusese lipită o coală mare de hârtie pe care scria bolduit: „ASCENSOR DEFECT!!!”. Care ascensor oricum mie îmi cam dă fiori. Vreo două ore mai târziu i-am auzit huruitul, era în funcţiune. M-am întrebat, ca într-o doară, cine…

Read More »

Povestea unei prime întâlniri (107)

Am citit presa, am trecut pe la voi, nimic special. :p Nu ştiu care, cum, ce primeşte, dar e vremea să mai dau din casă. Aşadar, hai să vă povestesc eu ceva neinteresant şi frumos. Despre prima întâlnire cu fostul meu soţ. 😀

Read More »

106

“Când o dragoste La care lucram mai demult Mi-a reușit, Atunci o trec pe curat, Pe inima altei femei. Natura a fost înțeleaptă Creând mai multe femei Decât bărbați, Pentru că ne putem desăvârși Sentimentul, Folosind un mare număr De ciorne.” Marin Sorescu – Don Juan

Read More »

103

Zilele trecute am văzut pe facebook, în treacăt, o poză de-a dreptul groaznică cu degetele ciopârţite ale unuia de prin Arabia Saudită, pedepsit pentru că a fost prins cu Biblia. Deşi nu sunt o persoană care se îngreţoşează lesne, poza aia m-a terminat psihic. Nu despre pedepesele aplicate celor care propovăduie religii exotice prin Arabia vorbesc acum şi nici despre…

Read More »

101

Adicătelea, şedinţa de brainstorming dinaintea protestului s-a soldat cu decât o vacă. “Aproximativ 200 de studenţi sosiţi din întreaga ţară au protestat, miercuri seară, la Timişoara, în Piaţa Unirii, purtând pancarte şi strigând lozinci, tinerii aducând cu ei şi o vacă pe care au închiriat-o de la o fermă. Tinerii au strigat lozinci precum “Educaţia salvează naţia”, “Ne-au minţit toţi…

Read More »