Toţi suntem puţin luaţi…

Într-o lume sufocatã de etichete, ranguri, ierarhii şi statusuri, singurul în faţa cãruia suntem toţi o apã şi-un pãmânt e Dumnezeu. Iar cei care realizeazã lucrarea Sa, interpreţii, mijlocaşii legãturii dintre cer şi pãmânt, pãrinţii, popii, preoţii sau cum vreţi, vehiculeazã o artilerie de formule de adresare ce denotã, din punctul meu de vedere, fudulie, oarece fãţãrnicie, oarece infatuare… “Prea cucerniceµ, “Prea cuvioaseµ, “Prea sfinţiteµ, “Înalt prea sfinţiteµ, “Prea fericiteµ sau “Prea Sfinţia Voastrãµ… Biblia ne-nvaţã sã fim umili în faţa Domnului Dumnezeu. Iar pentru întreg creştinismul Biblia este baza, cartea de cãpãtâi. Aceşti oameni, ce şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu, au citit-o de nenumãrate ori şi-ţi pot reproduce oricând citate consistente dintr-însa, îţi pot explica sensuri, te pot învãţa. De ce permit lumii, atunci, sã li se adreseze astfel, detaşându-se oarecum de toate pãcatele universului mirean, ei, cei “preaînalţiµ, “preacinsitiţiµ şi “preasfinţiţiµ?! Delegaţii Bisericii n-ar trebui, oare, sã dea ei înşişi o lecţie de cucernicie şi supunere, de smerenie şi credinţã, oferindu-ne astfel certitudinea cã Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, deopotrivã, şi nu zace în vârful unui turn imens, iar pân’ la el n-ajungi de-atâta birocraţie preoţeascã? De ce nu suntem toţi fraţi şi toţi luaţi, cum spune cântecul lui Pitiş? De ce atâta autonomie pentru bisericã, de ce limuzine, de ce vile, de ce atâtea pupãturi antiigienice, de ce ditamai babilonul mântuirii noastre?!? Sã mã ierte Dumnezeu, dar cred cã Împãrãţia Sa are un excedent de cãmile…

1 Comment

  • Ioan Crisan 2012-02-13 Reply

    Afirmi: “suntem toţi o apã şi-un pãmânt ăn faţa lui Dumnezeu”, ceea ce e adevărat, dar la om nu materiile prime apa şi pământul fac dferenţa, ci sufltelul – respectiv informaţia de pe semnul substanţial. Dacă sufletele ar fi la fel, Raiul ar fi comunist sau invers, Judecata de Apoi ar fi inutilă şi a fi precurvar ar fi tot una cu a fi precuvios. De altfel intuiţia ta feminină a sesizat că Împărăţia din Ceruri are excedent de cămile rătăcite din babilonul mântuirii. Nici cămilele nu-s la fel de confortabil de călărit, pe una cu două cocoaşe poţi să te simţi ca-n sînul Evei, pe când pe dromader abia ca-n sânul lui Avram. Diversitatea încape foarte bine într-unul unic infinit fră sârşit în timp, ba chiar naşte subunităţi structurale din jumătăţi care se potrivesc făr` a fi plictistor de egale, naşte ciocniri între ce e prea aşa şi prea altfel, precum şi indiferenţă între cele ce sunt identice şi mor de plicitseală la un loc…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: