The Star

Spre ideal. Spre steaua. Spre tine. De câte ori nu te-ai întrebat dacã ãsta-i drumul, dacã paşii nu te-afundã în loc sã te-nalţe, dacã ãsta-i sensul. De câte ori nu ai dezertat prãbuşindu-te în margine de drum şi ai zãcut astfel, fãrã ca nimeni sã te fi ajutat. Invizibilã într-o lume a ochilor, transparentã într-o lume a culorii. Dar nici mãcar astfel n-ai putut a nu fi. Lumina ei pare doar închipuire şi-ai închis de-atâtea ori ochii pentru a o vedea. Clipã dupã clipã, zi dupã zi, ai dormit doar pentru tine. Şi cât de frumoasã este durerea asta. Şi cât de vie în moartea vieţii. Îţi curg prin vene strãlucirile ei, eşti unicã şi eşti strãinã. O stea a ta, un leac neaflat, o foame de tine, un drum lung şi chinuit. Şi parcã piciorele-ţi sunt legate cu lanţuri de pãmânt, când tot ce vrei e dezrobirea. Şi-ţi închizi ochii, şi-o vezi şi te aşteaptã. Te spargi în tine, te reinventezi, suferi pentru celesta rupturã, înduri pentru împlinire, îndrãzneşti şi-ntinzi mâna spre tine, spre atingerea ei. Ştiind cã nicicând nu va fi posibil. Târâind zile, continui.

Deschide ochii, iubita mea. Ştiu cã nu ştii, nici eu nu ştiu. Sã reaşezãm cioburile pe rând, sã te reclãdim frumoasã cum eşti, unicã şi a mea. Ale tale sunt razele. A ta este strãlucirea, al tãu este visul, a ta este neatingerea. A ta este steaua, a ta sunt eu. Sunt pentru tine, mor pentru tine. Chiar şi dupã ce mã voi fi stins, lumina mea te va cãlãuzi. Din urma-mi. Sunt tot ce vezi şi vrei, sunt tot ce eşti. Eu, tu. Singurãtate, tânjind spre tine, urmarea mea. Te ard razele, te doare golul, mã sting şi nu mã vezi în tine. Îndrãzneşte, iubita mea, ochii şi culoarea sunt toate ale tale. Restul e umbrã. Iar tu nu eşti.

Cu drag, pentru Ana!

2 Comments

  • anamaria 2012-11-13 Reply

    Mulþumesc! E special pentru mine textul tãu, mi se potriveºte perfect, ca o mãnuºã.:)

    • Cudi 2012-11-13 Reply

      Pura concidenta! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: