web analytics

Omoară baba şi ia-i averea, morala din Soacra cu trei nurori

Se lehămetiseră până și cele două de gura cea rea a babei; și cea mai tânără găsi acum prilej să-i facă pe obraz și să orânduiască totodată și moștenirea babei prin o diată nemaipomenită până atunci, și iată cum:
— Cumnatelor, zise ea într-o zi, când se aflau singure în vie. Nu putem trăi în casa aceasta de n-om face toate chipurile să scăpăm de hârca de babă.
— Ei, cum?
— Să faceți cum v-oi învăța eu, și habar să n-aveți.
— Ce să facem? întrebă cea mai mare.
— Ia, să dăm busta în casă la babă, și tu s-o iei de cânepa dracului și s-o trăsnești cu capul de peretele cel despre răsărit, cât îi putea; tot așa să faci și tu cu capul babei, de peretele cel despre apus, ș-apoi ce i-oi mai face și eu, veți vedea voi.
— D-apoi când or veni ai noștri?
— Atunci, voi să vă faceți moarte-n păpușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. Oi vorbi eu și cu dânșii, și las’ dacă va fi ceva!…
Se înduplecară și cele două, intrară cu toatele în casă; luară pe babă de păr ș-o izbiră cu capul de pereți până i-l dogiră. Apoi cea mai tânără, fiind mai șugubață decât cele două, trântește baba în mijlocul casei ș-o frământă cu picioarele, ș-o ghigosește ca pe dânsa; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piper, așa că limba îndată se umflă, și biata soacră nu mai putu zice nici cârc! și, slabă și stâlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, așezară baba într-un așternut curat, ca să-și mai aducă aminte de când era mireasă; și după aceasta începură a scoate din lada babei valuri de pânză, a-și da ghiont una alteia și a vorbi despre stârlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi și câte alte năzdrăvănii înfiorătoare, încât numai aceste erau de ajuns, ba și de întrecut, s-o vâre în groapă pe biata babă.
Iaca fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit!
Pe când se petreceau aceste, iaca s-aud scârțâind niște care: bărbații veneau. Nevestele lor le ies întru întâmpinare și, după sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gâtul bărbaților și încep a-i lua cu vorba și a-i dezmierda care de care mai măgulitor.
— Da’ ce face mămuca? întrebară cu toții deodată când dejugau boii.
— Mămuca, le luă cea mai tânără vorba din gură, mămuca nu face bine ce face; are de gând să ne lase sănătate, sărmana.
— Cum? ziseră barbații înspăimântați, scăpând resteiele din mână.
— Cum? Ia, sunt vreo cinci-șase zile de când a fost să ducă vițeii la suhat, și un vânt rău pesemne a dat peste dânsa, sărmana!… ielele i-au luat gura și picioarele.
Fiii se reped atunci cu toții în casă la patul mâne-sa; dar biata babă era umflată cât o butie și nici nu putea blești măcar din gură; simțirea însă nu și-o pierduse de tot. Și, văzându-i, își mișcă puțin mâna și arătă la nora cea mare și la peretele despre răsărit, apoi arătă pe cea mijlocie și peretele despre apus; pe urmă pe cea mai tânără și jos în mijlocul casei; după aceea de-abia putu aduce puțin mâna spre gură și îndată căzu într-un leșin grozav.
Toți plângeau și nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Atunci nora cea tânără zise, prefăcându-se că plânge și ea:
— Da’ nu înțelegeți ce vrea mămuca?
— Nu, ziseră ei.
— Biata mămucă lasă cu limbă de moarte: că fratele cel mare să ia locul și casa cea despre răsărit; cel mijlociu, cea despre apus; iară noi, ca mezini ce suntem, să rămânem aici, în casa bătrânească.
— Că bine mai zici tu, nevastă, răspunse bărbatu-său.
Atunci ceilalți, nemaiavând încotro șovăi, diata rămase bună făcută.
Baba muri chiar în acea zi, și nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi, peste două zile, o îngropară cu cinste mare, și toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori și ziceau: “Ferice de dânsa c-a murit, că știu că are cine-o boci!
“” (fragment din Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă)

Despre influenţa desenelor animate asupra copiilor au curs studii complexe, psihologice, alarmante, vizând îndeosebi impactul  violenţei din acest gen de producţii asupra dezvoltării emoţionale a celor mici. Părinţii sunt încurajaţi să reducă timpul investit la televizor şi mai degrabă să suscite imaginaţia copilului prin citirea de poveşti, astfel încât cel mic să-şi închipuie acţiunea, să-şi construiască de unul singur imaginea personajelor, nu s-o „încaseze” direct, nemijlocit, în funcţie de ceea ce vede la tv. Ok, sunt de acord, cu menţiunea că sunt la rându-mi fan Tom & Jerry, Tinkerbell, Clubul lui Mickey Mouse, Micile genii şi mă opresc aici cu exemplele, pentru că sunt mamă de pitică şi invariabil fac rating Boomerangului şi programului Disney Junior.

Seara citesc poveşti celei mici, însă pe cât de mult mă fascinau când eram liliputană, pe atât de mult mă surprind acum, şi nu în sensul pozitiv. Fragmentul mai sus redat din „Soacra cu trei nurori” este un exemplu elocvent cum că până şi poveştile cu care noi am crescut au într-însele cel puţin la fel de multă violenţă şi morală strâmbă pe cât au mult blamatele desene animate. Pe scurt, soacra este torturată în propria sa casă de către nurorile sătule de a sa tiranie, este izbită cu capul de peretele dinspre răsărit de nora cea mare, de zidul dinspre apus de cea mijlocie, iar mezina sadică o calcă de-a dreptul în picioare, îi străpunge limba cu un ac, mai pune şi sare şi piper pe aceasta ca să i se umfle şi să nu poată să scoată o vorbă despre ce i s-a întâmplat, iar binele învinge astfel răul! Mai mult decât atât, sub ochii neputincioşi ai bietei babe muribunde, şmechera noră mai tânără decretează împărţirea averii babei, care în cele din urmă îşi dă duhul iar cele trei cupluri sfârşesc a trăi fericite până la adânci bătrâneţi. Morala? Cum spunea un bun prieten, omoară baba şi ia-i averea!

În altă ordine de idei, basmele copilăriei abundă în Feţi Frumoşi potenţi şi musculoşi, viteji din cei ce-s în stare a învinge balauri şi spâni şi zmei cărora le retează capetele învârtind sabia pe degetul mic, dar mai deloc victorii de-ale timizilor din cei cu nasu-n carte, şoricei de bibliotecă, blânzi şi cu remuşcări în a izbi o biată muscă. Fetele care sfârşesc bine în poveşti sunt toate mezine şi mai îndegrabă cele mai frumoase, nu neapărat cele mai inteligente, sau bune, blânde, introvertite, timide etc. Practic, Făt Frumos e un fel de Chuck Norris, iar prinţesa hărăzită la fericire – Barbie Anderson. Puterea şi frumuseţea trupească înving în viaţă, în care viaţă trebuie să te foloseşti de tertipuri şi şmecherii şi de multe ori violenţă pentru a răzbi; iată generala concluzie trasă de pe urma poveştilor cu care încurajăm imaginaţia şi dezvoltarea emoţională a copiilor noştri.

Noi, adulţii de astăzi, am fost publicul majoritar al acestor poveşti, în funcţie de care ne-am închipuit de pe vremea copilăriei ce e ăla succes, cine sunt înfrânţii. Am fost un public pasiv şi imobil prin însuşi faptul că eram copii… paralizia creierului în faţa basmului o putem anula însă acum, promovând alt gen de poveşti, alte învăţăminte (deşi multe dintre noile poveşti mi se par de-a dreptul tâmpite). Şi mă întreb, cine mai scrie poveşti cu adevărat frumoase în ziua de astăzi, în afara scenariştilor, chiar aşa?

În condiţiile în care nu ne încurajăm copii a deveni telemani dependenţi de producţii animate, câştigul spiritual al celui mic e în egală măsură pozitiv sau negativ cu urechile ciulite la lectura adultului sau cu ochii căscaţi larg la micul ecran. Prefer ca pitica mea să urmărească Tinkerbell decât să o torturez cu poveştile sadice ale lui Creangă & company, până când va înţelege singurică că Greuceanu nu-i de nasul ei.

30 Comments

  • Anamaria 2013-04-25 14:19 Reply

    Cel mai inofensiv program pentru copii e Duck Tv. Mă crezi când îți spun că eu, înainte de a adormi, dau pe Duck Tv și se plimbă tot felul de orătănii pe ecran care îmi arată că trebuie să dorm și să visez lucruri frumoase? Și ce să vezi? Chiar adorm.:)

    • Cudi 2013-04-25 18:17 Reply

      Cunoscandu-te, cum as putea sa nu te cred?! :)))

  • Cuvânta 2013-04-25 15:16 Reply

    Din pacate cartile cu povesti sunt un fel de stirile de la ora cinci. Mai ales cele romanesti. Cred ca are mai multe de invatat din povestile japoneze, de ex. de acolo am invatat ce este o rodie, sau din povestile altor natiuni.

    • Cudi 2013-04-25 18:18 Reply

      In concluzie, mai bine ii citesc mitologie greaca.

      • ketherius 2013-04-25 19:46 Reply

        Aia plina de sex, adulter si razboaie?

        • Cudi 2013-04-25 20:12 Reply

          Ma declar invinsa.

        • Anamaria 2013-04-26 04:49 Reply

          Și unde se arată că și acum mii de ani, marile războaie începeau din cauza muierilor, iar dacă un bărbat pleca de acasă la o alta, Penelopa țesea, țesea și țesea, în timp ce mai mulți cordaci o așteptau la colțuri…:)) Dar mie la opt ani mi-au plăcut Legendele Olimpului și, evident, țineam cu Hercules.:D

  • Mihaela 2013-04-25 18:25 Reply

    Ai dreptate… şi eu mă îngrozesc la poveştile pe care le citesc. Şi mă tot mir ce fantastice mi se păreau când eram copil. 🙂

    • Cudi 2013-04-25 18:43 Reply

      Eh, pe atunci nu sesizam raul facut de nurori si nu ne intrebam: ok, daca binele invinge raul, chestiile rele sunt pedepsite, alea trei disperate cum au fost sanctionate pentru crima comisa?!

  • ketherius 2013-04-25 19:47 Reply

    Si, apropo, de ce n-ar fi Greuceanu de nasul ei?

    • Cudi 2013-04-25 20:04 Reply

      Tipul asta are o obsesie pentru decapitarea zmeilor cu palosul, un alt justitiar violent, aka Chuck Norris.

      • ketherius 2013-04-25 20:17 Reply

        Macar e unul caruia nici zmeii nu indraznesc sa ii sufle in ciorba. Bun la casa femeii, as zice 😀

        • Cudi 2013-04-25 20:54 Reply

          Pam-pam! Doamnelor si domnisoarelor, asta ne (mai) lipsea in, sau pe langa casa! Un Greuceanu cu a sa spranceana incruntata si-o ciorba fierbinte sub nas. Cat misoginism, dom’le. :p

  • Drugwash 2013-04-25 21:51 Reply

    Eu am înţeles de-aici că Chuck Norris ţi-a refuzat vreun autograf (sau… altceva 🙄 ) şi de-atunci ai bîză pe el. 😛

    • Cudi 2013-04-25 21:57 Reply

      Esti liber sa intelegi ce vrei.

      • Drugwash 2013-04-25 22:21 Reply

        Iubesc libertatea! 🙂

        Însă dincolo de asta, am pe undeva sentimentul că există o linie extrem de fină care trasează graniţa dintre “aşa ar trebui să faci” şi “uite ce se întîmplă dacă eşti jigodie”. Referindu-mă strict la subiectul articolului, unele poveşti cu aparenţă grotescă în ochii adulţilor care sîntem (oare?), au ca morală subliminală tocmai ideea “nu face aşa dacă nu vrei să păţeşti la fel”. Ceea ce recunosc, e cam mult pentru copiii din zua de azi care sînt crescuţi precum OMG-urile, forţat, fără a mai avea timp să-şi dezvolte subconştientul cognitiv. Şi culmea, unii dintre noi ăia “marii” eşuăm a realiza acest substrat, poate fiindcă prezentul ne-a erodat deja moralul, subjugîndu-i principiile şi logica.

        Despre poveştile cu morală straightforward nici n-are sens să discutăm, că alea sînt la mintea cocoşului… sau nu?

        Ca să nu zici că-s al dracu’ – nu că n-aş fi, da’ numa să nu zici! 😛 – am să spun că de curînd am urmărit cîteva desene animate realizate prin anii tineri ai genului (adică ’30-’60), evident americane şi evident trimiterile şi implicaţiile, văzute cu ochi de adult, m-au cutremurat la propriu. Cît despre mizeriile mai recente, distribuite de canale teve unde regula pare a fi colţi ascuţiţi de juma’ de metru, ochi beliţi, puşti-pistoale-femei goale şi altele asemenea, cred că dacă aş fi faţă în faţă cu creatorii desenelor şi managerii reţelelor respective, i-aş decapita instantaneu cu unghia mică de la mîna stîngă.

        Problema generală este că nu ştim să discernem între învăţăminte, fiindcă nu mai avem capacitatea asta sau ni se (li se, copiilor şi nepoţilor noştri) inoculează taman invers conceptele. Şi-apoi nu-i de mirare dacă ni se ofileşte simţul umorului afară pe prispă şi prosperă duşmănia în casă pe pervaz…

        • Cudi 2013-04-25 23:15 Reply

          Pe scurt, n-ai copii, nu?

          • Drugwash 2013-04-25 23:21 Reply

            O fiică de 23 de ani şi un nepot de 5 luni. Tu?

            • Cudi 2013-04-25 23:28 Reply

              Felicitari! Si esti singur de multi, multi ani?!

              • Drugwash 2013-04-25 23:36 Reply

                Mulţumesc. Dar nu trebuia să mă inviţi să mă aşez confortabil pe o canapea (preferabil învelită în piele) înainte de a trece la discuţii intime? 🙄

                • Cudi 2013-04-26 11:03

                  Aceste polemici nu-si mai au rostul. Numesc asta o tentativa esuata de a fi fost pusa la punct pentru evolutia comentariilor de la art.62 (:))))), prin aplicarea unei pedepse dorit egala cu disconfortul pe care l-a simtit Sonia in discutia cu Ketherius. Desi am presupus ca am depasit momentul, pare-se ca unii se scalda in aceeasi oala in al carei abis n-are sens sa ma irosesc. Chiar asa, ii faci cinste Soniei prin atitudinea asta?! Esti, sunteti mai buni astfel?! Nu, nici pe departe.
                  In alta ordine de idei, pe baricada… ireala nu are sens sa mai intru, argumentele sale scartaie din toate incheieturile, derapeaza penibil de la idee, altfel spus: n-am cu cine.

                • jammer 2013-04-26 12:37

                  Nu stiu cat o sa iti placa discutiile intime cand ai sa dai de mine pe canapea…doar ca specializarea mea nu presupune tratarea tuturor deplasatilor si nesimtitilor. Masoara-ti cuvintele inainte si invata sa respecti gazda! Daca nu iti convine esti liber sa nu mai calci pe aici!

            • Anamaria 2013-04-26 06:30 Reply

              Amice, că tot vorbeai de dulăi, căței și teritorii… ce vânt te-aduce pe aici? Te-a abandonat stăpâna și cauți altă curte în care să latri? Parcă teritoriul ăsta i-l atribuiseși lui Ketherius, dacă nu mă înșel, care DA, FACE CINSTE blogului lui Cudi, indiferent de ochelarii de cal pe care-i purtați voi!

              • Drugwash 2013-04-26 16:04 Reply

                Încîntat de cunoştinţă. Acum scuză-mă, te rog, mă grăbesc. O zi bună!

  • Anamaria 2013-04-26 04:56 Reply

    Și când eu ți-am spus că de mai bine de un an filmul meu preferat e ”Magie în New York”, ai râs de mine. L-am văzut de vreo 14-15 ori, iar acum mă pregătesc de-a 16-a oară. Cred că ar fi timpul să-l vadă și pitica ta. Alte desene mișto, care sigur or să-ți placă și ție, sunt Candy, Perinne, Mizerabilii. Pentru Sailor Moon mai așteptăm să crească.:) Când eram mică, mama nu mă prea lăsa la desene, că trebuia să am grijă de surori și nu puteam să văd episoadele cap-coadă. Iar frustrarea de atunci și-a spus cuvântul după 15-20 de ani. De anul trecut, mă uit la toate desenele preferate ale copilăriei mele, episod după episod, aproape zilnic. E un fel de ritual sacru.:))

    • Cudi 2013-04-26 06:52 Reply

      Las’, vine in curand si bebele, sa vezi atunci desacralizare… :)))) In sensul ca desenele animat nu va mai fi un ritual, ci parte din viata de zi cu zi, an de an. :p

  • Drugwash 2013-04-26 16:23 Reply

    Claudia, dacă citeşti cu atenţie ce-am scris, ai să observi că nu-i nici un fel de polemică. Dimpotrivă, ţi-am dat dreptate, la subiectul articolului. E adevărat, în stilul meu puţin mai diferit, însă totuna e.

    Replica cu Chuck Norris s-a voit o glumă de testare, de destindere a atmosferei, dar se pare că ceva te împiedică să guşti un pic de umor şi să încerci măcar să “intri în joc” pînă să vezi dacă e de bine sau de rău. Păcat. 🙁

    După aceea, ai ignorat – oarecum voit, presupun eu, deşi e posibil să greşesc dar m-aş mira – întrebarea mea simetrică, după ce ţi-am răspuns că am copil. Asta denotă oarecare lipsă de respect faţă de musafiri. De aceea ţi-am oferit acea replică în glumă, uşor ironică, în legătură cu canapeaua. Să fi spus “nu, nu am” sau “da, am doi” sau ceva de gen, n-ar fi fost probleme, am fi putut sta la poveşti pînă ne lua somnul. Iaca n-a fost să fie.

    Ei bine, eu am încercat, dat fiind că s-a întîmplat să ne intersectăm pe colo-pe dincolo. Dar am o mare problemă: nu sufăr de egoism şi de orgoliu. Pe unde umblu, caut să dau de oameni deschişi şi prietenoşi, nu de adepţi ai lui “shoot first, ask questions later”. Probabil pe Mihai l-a acrit viaţa în Canada sau… nu ştiu. Despre tine nici atît nu ştiu însă – după toată atmosfera din jur – nici nu mai are sens să aflu.

    Îngăduie-mi să mă retrag. O viaţă frumoasă şi happy blogging în continuare!

    • Cudi 2013-04-26 17:13 Reply

      Dragos, n-am ocolit intrebarea ta, doar ca am socotit-o de prisos dat fiind faptul ca in postare aduc vorba de pitica mea. In alta ordine de idei, vad ca faci pe micul detectiv, chiar asa, n-ai altceva mai bun de facut?
      Imi pare rau de Sonia, sincer, n-am realizat cat a necajit-o schimbul de replici in cauza. Spre exemplu, eu nu o asociez cu reactiile colorate ale Irealiei, i-am inteles punctul de vedere, l-a argumentat si i-l respect. Si tocmai pentru ca e inteligenta am considerat ca e aiurea sa intervin intr-o discutie care, asa cum spunea si ea, a degenerat si, adaug eu, avea trasata traiectoria inspre panzele albe. In ceea ce te priveste, remarca cu cainii de prin curtea mea a fost edificatoare pentru a ma lamuri ca esti un fricos. De altfel, te suspectez de falsitate si zau, nu ajuti/salvezi pe nimeni astfel, cu atat mai putin pe tine.Take care!

      • Sonia 2013-04-26 20:25 Reply

        Claudia, nu mi se pare corect să folosești numele meu în comentariile unui articol la care eu nu am spus nimic. Am dat like, e adevărat, pentru că eu nu mă întorc după cum bate vântul. Și când am spus că îmi place felul în care scrii, am spus pentru că așa am simțit. În urma disputei (sau numește-o cum crezi tu mai potrivit) de ieri, am concluzionat că ai pierdut un comentator (pe mine), nu și un cititor.
        Mă văd obligată să intervin din nou.
        Dragoș nu trebuie să-mi facă cinste sau să mă apere. Sunt un om matur după cum bine știi. Dragoș este un cititor al blogului meu și atât. Unul fidel și cu care am schimbat multe replici, e adevărat. Uneori am fost pe aceeași lungime de undă, alteori nu am împărtășit același punct de vedere, de câteva ori m-a și sancționat. Nu ne-am ridicat statui unul altuia și nici nu ne-am păruit (evident virtual). Am discutat civilizat și ne respectăm. Eu îl citesc și comentez pe blogul lui pentru că îmi place cum scrie. Pentru că are un ceva pe care îl apreciez. Pentru că găsesc acolo lucruri care, subiectiv, sunt interesante. Nu sunt mereu de acord cu el. Țin să repet lucrul ăsta. Motivele pentru care el vine pe blogul meu îi aparțin, dar sunt convinsă că nu au legătură cu verbul A APĂRA.
        Ai înțeles se pare care au fost lucrurile care m-au deranjat. Sincer, acum chiar nu mai îmi pasă că cineva și-a permis să facă acele afirmații despre mine. Dar rogu-vă nu mai folosiți numele meu acolo unde nu are ce căuta.
        În altă ordine de idei, nu aștept nimic de la nimeni, dar nu pot să nu adaug ceva (pentru că discuția s-a reluat, la inițiativa ta). Când primesc musafiri în casa mea (cea reală sau cea virtuală) nu îi las să șteargă unul cu altul pe jos și să se înjure (era un exemplu, din fericire nu a fost vreodată cazul). Și în niciun caz nu mă apuc să îl laud pe cel care a avut gura cea mai slobodă. Și când greșesc față de cineva (pentru că mi se întâmplă și lucruri din astea) îmi cer scuze.
        Cititorului tău fidel… doar un lucru. Uneori e bine să caști mai întâi ochii. Doar apoi gura. Aș putea să iau fiecare afirmație a sa (despere cele cu care m-a atacat vorbesc) și să o demontez cu argumente de netăgăduit. Dar el știe care este realitatea, că nu e prost. Atât.

        • Cudi 2013-04-26 22:07 Reply

          Asta e partea frumoasa, ca nimeni nu e prost aici. Multumesc pentru prezenta, rabdare, intelegere, toate alea. Si tuturor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: