web analytics

Lumina in Ursici

Cei din judeţul Hunedoara au aflat, poate, de proiectul celor de la FreeMiorita.ro, prin care iniţiatorii şi-au propus să adune bani pentru cumpărarea şi montarea de panouri solare pentru fiecare gospodărie (15) din satul Ursici, comuna Boşorod (Platoul Luncanilor). Simplu, fără birocraţie şi fără autorizaţii, fiindcă nici după 23 de ani de la Revoluţie statul n-a adus lumina în această comunitate. Aveţi aici detalii despre cum puteţi ajuta.
Mai jos, două clipuri (foarte faine, uitaţi-vă) găsite pe youtube, ce nu ştiu dacă au legătură cu proiectul acesta, dacă au fost filmate de băieţii de la FreeMioriţa, dar care vorbesc de la sine despre bucuria de a avea lumină, pentru unii – lux.

Trist, frumos şi amuzant în acelaşi timp, nu?

“-Să se facă lumină!
– Hai! Păi… fă!
– Nu, nu, nu aia. Aia-i lanternă.” :p

4 Comments

  • ocsike 2013-07-30 Reply

    Ii stiam doar de la Dacioti in Mongolia. Nu stiam ca s-au apucat de campanii umanitare. Bravo lor.
    Imi fac cu ochiul creioanele acelea din hartie reciclabila. 😛

    • Cudi 2013-07-31 Reply Author

      E un proiect frumos, merita ceva mai multa mediatizare. Cat despre Ursici, am tot fost cu bicicleta pe acolo, chiar si cu Olcitul lui tata (pe acolo s-a spart toba). :p

      • ocsike 2013-07-31 Reply

        Azi am vazut ca s-a pornit o campanie printre mogulii blogosferei 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *