Friptura de porc la cuptor, cu lapte si chimen

Asta e o reţetă din categoria hard stuff a la Cudi. E făcută după „ureche”, însă merită, merită s-o încercaţi, mai ales dacă sunteţi fani ai cărnurilor la cuptor, fragede, înmiresmate şi suculente, dintr-acelea care se desfac uşor sub apăsarea furculiţei, nu opinci de le tai cu joagărul. Recunosc, eu am avut ceva emoţii cu ea, pentru că laptele în combinaţie cu chimen şi carne a constituit, până mai ieri, o necunoscută. De acum, însă, rămâne-va reper pentru impresionat mâncăii din familie şi anturaj.

condimente

Se găteşte foarte simplu. O bucată de cotlet de porc fără os se porţionează după placul bucătarului; mai apoi se unge cu ulei carnea, se dă cu sare, piper negru, boia dulce şi usturoi zdrobit, după gust. Bucăţile de carne mai primesc binecuvântarea chimenului, în măsura unei linguriţe.

macerat

După ce carnea a fost rânduită frumuşel într-o caserolă pentru macerat (sau un alt vas cu capac), se adaugă lapte proaspăt într-însa cât să-i acopere conţinutul. Cu ce rost? Laptele frăgezeşte carnea, îi potenţează aroma, îi dă savoare.  Abia acum băgăm în frigider caserola, preţ de câteva ore sau cât vă rabdă sufletul.

cuptor

După atâta aşteptare, se varsă conţinutul într-un recipient cu capac, eu am folosit vasul Pyroflam câştigat în concursul bucătarilor Real,-. Am adăugat două linguri de pastă de tomate şi am tăiat deasupra o ceapă, în felii ca din topor. Ştiu că nu e feliată exemplar, dar nu-i bai, va dispărea complet din decor, topindu-se în sosuleţul divin ce va să fie.

cuptor2

Timp de o oră, friptura se ţine în cuptor cu capac. Nu trebuie întoarsă, amestecată sau alte asemenea blasfemii. Atâta, doar, după o oră în care mirodeniile au dansat prin aburii de sub capac, acesta se dă la o parte, să se evapore din zeama zeiască, astfel încât să rămână doar ce contează în compania cărnii.

Cum spuneam, la noi piureul e lege. Însă alături de o aşa friptură, parcă-ţi vine a păcătui cu tacâmurile doar prin carne: e irezistibil de fragedă, ţi se topeşte în gură, laptele i-a împumutat o dulce voluptate, chimenul un farmec răcoros, e fără cusur, e rost de a trăi, e fericire.

Poftă mare!

13 Comments

  • ketherius 2013-08-06 Reply

    Cand publici cartea de bucate?

    • Cudi 2013-08-06 Reply Author

      Multumesc, multumesc!
      Ar fi cel mult o brosura si ar trebui sa o distribui in stilul martorilor lui Iehova. :p

      • ketherius 2013-08-06 Reply

        Atunci mai bine ai face-o meniu 😉

  • Marlene 2016-11-30 Reply

    Habar n-am cine ești (am dat de-o căutătură de friptura), dar îmi place stilul tau de-a prezenta “modelele” de mâncăruri. Musai să revin, deoarece si rețetele tale trebe sa fie haioase si gustoase, fie si prin autosugestie:)!

    • Cudi 2016-11-30 Reply Author

      Dacă încerci reţeta, Marlene, să-mi spui cât la sută din bunătatea din farfurie a fost autosugestie. 😀 Şi mulţumesc de comentariu, e bine şi că mi-ai amintit de friptura asta, că n-am mai făcut-o de mult.

    • Lotus 2016-11-30 Reply

      Marlene iubire, suntem în Postul Crăciunului. Și acum vă stă gândul la carne de porc? 😀

  • Marlene 2016-11-30 Reply

    Mno: am încercat, am mâncat, ne-a placut! Am pus si 2-3 cârnăciori afumați si au ieșit bestial! Nu stiu cat a fost autosugestie, ca n-am apucat să măsurăm:). Dar atat de fain scrieți, încât ne propunem de la inceput să iasă bunataturi “zeiesti” si, cum ne propunem, așa simțim în cerul gurii! Maine-alalta când mai fac, o să pun mai mult chimen. Acum m-am cam zgarcit. Seara buna!

    • Cudi 2016-11-30 Reply Author

      Da, afumătura e sfântă. Eu sunt din Ardeal, soţul mai de la Dunăre. I-am zis să facem ciorbă de varză. A strâmbat din nas,că lui nu-i place zama lungă de varză, aşa, chioară cum e ea. I-am zis, păi la noi, în Ardeal, varza cere afumătură… I-am făcut ciorbă de varză şi a mâncat ca spartul. A venit vorba de ciorbă de fasole verde. Că el nu prea e fan fasole verde, aşa fiartă cum e ea, cu usturoi. I-am zis, păi la noi, în Ardeal, fasolea verde cere afumătură. A urmat faza cu ciorbă de salată: a mâncat el, cine ştie unde prin copilărie, şi nu prea e amator de frunze fierte. La fel, i-am zis: bre, ciorba de salată cere afumătură. Încetişor, s-a dat pe brazdă.
      De aia zic, cârnăciorii tă afumaţi sigur au îmbunătăţit friptura, că o friptură bună la cuptor cere şi afumătură, se ştie. :p

    • Lotus 2016-11-30 Reply

      Păcătoaselor.

      • Cudi 2016-11-30 Reply Author

        Zise Sfântul Lotus. 😀

  • Marlene 2016-11-30 Reply

    Am apucat să intru în lanul vostru și numa’ nu mai pot ieși! Am tot citit pe-aici si, oare am înțeles bine?, sunteți în Canada? Dacă da, îl știți pe domnul …Blogovici -G.Purcaru? Este un tip super, pe care l-am descoperit recent (ce coincidenta!!)! Au preluat câteva articole de pe blogul dumnealui cei de la Nasul tv.

    • Cudi 2016-11-30 Reply Author

      O fi lumea mică, dar Canda-i mare! Acum am căutat blogul lui, mulţumesc că mi-ai zis, nu-l ştiam.

  • […] M-a lăudat Marlene şi-am comutat muza scrierii pe ce-am mâncat bun, azi. Azi, că e miercuri, am gătit de post (mai nou, ţinem post miercurea şi vinerea, nu c-am fi bisericoşi, ci c-aşa e bine. Mă rog, nici noi nu prea ştim exact de ce o facem, dar n-are cum să nu fie de bine, nu?). Şi anume, am făcut supă de linte. Ştiu, pentru unii carnivori sună trist, dar credeţi-mă, nu e nimic trist în gustul supei de linte făcută de mine, întâi pentru că-i făcută de mine ş-apoi că e tare săţioasă şi plină de savoare. Mănânci un bol de supă şi mai vrei, şi tot mai vrei. Mai exact, am făcut supă cremă de linte, că atunci când e năvală de plante fierte într-o zeamă lungă, mai că-ţi dau lacrimile de carnivor hămesit, ce poate că eşti. Nu, mai bine fiind fără dintr-astea, bagi un blender în supă să nu mai înţelegi nimic din tot ce-a fost acolo şi s-o transformi într-o cremă subţire, peste care presari nişte pătrunjel tocat fin şi, cu emfatică autosuficienţă, îţi revendici diploma de masterchef al casei. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: