web analytics

134

Are tata mania lui cu ascuţitul cuţitelor. Cum te prinde în bucătărie în plin proces de tăiere a ceva, te întrerupe, îţi cere cuţitul să-l ascută. „Dă, mă, să-ţi ascut cuţitul, să vezi cum taie dup-aia!”, „Nu, nu trebuie, taie foarte bine!”. „Dă-l, mă, să-l ascut!”.

I-l dai, că n-ai încotro. Apoi te pune să-i aduci cutea. „Dar unde-ai lăsat-o ultima dată?”, „Nu ştiu, sigur a pus-o „bine” mă-ta, du-te şi caut-o.” O cauţi, n-o găseşti, întrebi mama pe unde-i, nu-şi aminteşte, o caută şi ea, strigă după soră-mea că unde-i cutea; în cele din urmă, după ce a cotrobăit după cute tot familionul, o găsim. Cu o satisfacţie ravisantă pe întreg chipul, tata începe să ascută toate cuţitele. Nu începe cu cel abia smuls din mâna mea, îl lasă pentru la urmă, să-l contemplu în splendoarea muncii. Într-un târziu, mi-l înmânează de parcă ar fi Excalibur, apoi aşteaptă. Îmi reiau treaba, tai în brânză ca-n brânză şi cum tăiam şi cu jumătate de ceas înainte, numărând în gând secundele până la următoarea intervenţie părintească. „No, cum taie?”. Mă uit cu ochi mari într-ai lui căscaţi a „laudă-mă!”. „Mult mai bine.” „Dacă n-aş fi eu, v-aţi chinui toată ziua cu cuţitele astea. Să vezi ce bine taie de-acum încolo!”. Apoi se îndepărtează. Apoi se întoarce. „Nu se ascut orişicum, e o şmecherie, e tehnică, pune bine cutea, să nu dispară.” Se duce bolborisind tot mai îndepărtat despre cuţite, apoi îl aud răspicat zicând cui a întâlnit în cale că „i-am ascuţit cuţitele, dacă nu, până mâine se chinuia cu ele. Dacă n-aş fi eu…”.

Una peste alta, ai mei n-au prea multe cuţite şi dintre toate, doar unul taie cum trebuie. Ţine-L, Doamne!

14 Comments

  • Alex 2013-12-14 Reply

    Este evident efect placebo! Pentru el.

    • Cudi 2013-12-14 Reply Author

      Eh, ce stim noi, femeile? :p

  • ketherius 2013-12-14 Reply

    Daca nu l-a lustruit pe lemn, degeaba.

    • Cudi 2013-12-15 Reply Author

      Daca te dai asa expert, te asteapta brisca… O bucata de lemn s-o gasi pe undeva.

      “Un ardelean intra intr-un bar si cere o bere la cutie. Dupa ce barmanul il serveste, ardeleanul ia cutia de bere, scoate un cutitas si incepe sa taie capacul cutiei. Barmanul il vede si-i spune :
      -- Bade, ridica inelul si trage-l spre tine, nu te mai chinui cu cutitul.
      Ardeleanul ii raspunde :
      -- Apai, no, domnule draga, inelul ii pentru aia care n’au brisca.”

  • Yo 2013-12-14 Reply

    Ma regasesc in poveste. Problema este ca dupa ce le ascut si poti sa te barbieresti cu ele (pe bune) sotiei ii este frica sa se mai apropie de ele. Cum o dai nu e bine. Stie cineva cum sa ascuti un cutit sa taie numai cand ai nevoie ?

    • ketherius 2013-12-14 Reply

      Secretul e sa il folosesti numai cand ai nevoie 😀

      • Cudi 2013-12-15 Reply Author

        Culmea cutitului: sa taie pofta de mancare! :p
        Stiu, stiu… nu pentru toti e amuzant.

  • Mihaela 2013-12-15 Reply

    Şi cuţitele mele trebuie să fie ascuţite. 😛

    • Cudi 2013-12-15 Reply Author

      Salutari tatalui si partenerului de viata! :))))
      Sau doar unuia dintre ei?! :p (“macelarul” sef)

      • Mihaela 2013-12-15 Reply

        Eu sunt cea care se chinuie dacă nu taie cuţitele. 😀 Dar e obicei “moştenit” de la tata: cuţitele trebuie să fie ascuţite, multe şi de multe feluri şi dimensiuni, de la cel mai mic la iatagan. :))

        • Cudi 2013-12-15 Reply Author

          Oare cate si ce fel de cutite s-or gasi in casa unui vegetarian? :p

          • Mihaela 2013-12-15 Reply

            😀 Ori te obsedează cuţitele, ori nu, indiferent ce tai cu ele.

            • Cudi 2013-12-16 Reply Author

              Nu cred ca-i tocmai usor sa cureti un morcov cu satarul sau usturoiul, cartoful cu iataganul. :p
              Cutitul pentru legume are manerul si lama scurte, e preferatul meu.

  • Anamaria 2013-12-16 Reply

    Un vegetarian folosește doar două chestii: un cuțit de tăiat și un dispozitiv din ăla de decojit, nu știu cum îi spune. Eu doar pe astea le întrebuințez. Că am vreo 30 de cuțite pe care bărbatu-meu le ascute de scară săptămânal deși eu nu fac nimic cu ele, este o cu totul altă poveste….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *