138

Mi-am redescoperit mai putin subtila şi eleganta fericire de înfuleca popcorn (facut de mine pe aragaz) în timp ce joc Luxor, singurul neajuns fiind acela că nu am nici pumnul, nici gura mai încăpătoare. Mă bucur din plin de fericirea din bolul cu ciorbiţă de aripioare, dreasă cu smântână şi usturoi, ronţăind cu devoţiune cartilajele fiecărui oscior în parte. De fericirea imensă a momentelor când, deşi nimic aparte se întâmplă, devin conştientă de tot binele, liniştea şi frumosul ce mă înconjoară. De fericirile tăcerilor sau bâlbelor nestingherite, de fericirea întrebărilor tâmpite puse fără jenă sufletului  drag. De flacăra lumânării cu parfum de vanilie, de inimioarele Kaufland lipite pe uşi din dragoste pentru ea, de baia si de buda mea. De fericirea de a mă considera o norocoasă. De urâţenia şi prostia mea, de plictis şi voluptatea lenei, de mediocritatea în care mă complac fără stres. De perlele piticei şi de tot mai desele ocazii când pune întrebări grele, încuietoare. De cămaşa mea de noapte verde, de şosetele cocolino in dungi, de moliciunea pernei,  de cafeaua fort cu coffeeta, de fiecare colt rupt din pâinea caldă. De adevăr şi armonie, de melancolia simplă şi hrănitoare. De emoţia curată, de banal. De al meu haos, e fericirea pentru care m-am născut. De fiecare ceartă stupidă, anticipând îmbrăţişarea şi ardoarea de după. De căldura stranie a vântului de iarnă, de ceaţa disipată a grelelor amintiri, ce se evaporă încet, uşor, din mine. În cel mai egoist şi satisfăcător mod cu putinţă, mă simt răzbunată.  Cat poate fi de simplu.

2 Comments

  • Alex 2014-01-11 21:44 Reply

    Pai da… 🙂

  • Mihaela 2014-01-15 21:29 Reply

    La grădiniţa noastră, individul ăsta 🙂 se numeşte faţă zâmbitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: