Câteva cuvinte despre vaccinare

În urmă cu vreo 10 ani am documentat un articol în Petroşani, judeţul Hunedoara, despre cazul social al unei femei de vreo 30 de ani, paralizată de la brâu în jos din fragedă copilărie, imediat după ce a făcut vaccinul antipoliomielită. Acelaşi vaccin i l-am făcut şi fetei mele în noiembrie, în doar câteva zile experimentând, succint, efectele adverse rare, ajungând în cele din urmă cu pitica internată la terapie intesivă.

Citisem tot felul de articole alarmante pe internet legate de pericolele acestui vaccin, motiv pentru care, înainte de a i-l face, ne-am dus la cea mai bună doctoriţă pediatră din zonă să o întrebăm dacă e necesară sau nu vaccinarea în cauză. În prima zi nu am găsit-o la cabinet, însă i-am explicat asistentei pentru ce anume venisem. Fără să clipească şi cu o privire foarte serioasă, tipa mi-a făcut mai întâi semn din cap că nu, să nu fac acest vaccin fetiţei. Mărturisesc că până să ajung la cabinet, mi-am tot repetat că e plin netul de articole tâmpite pe teme medicale şi că nu ar trebui să iau în seamă criticatul curent antivaccinare; în plus, mai mult ca sigur doctoriţa îmi va scoate din cap prostiile astea. A doua zi ne-am dus din nou la cabinet, am întrebat doctoriţa dacă e ok sau nu să vaccinăm copilul antipolio – răspunsul a fost cam ambiguu la început şi categoric da, după ce i-am explicat că, în scurt timp, urmează să plecăm definitiv pe continentul american. Dat fiind faptul că imigraţia în Canada e mare, iar populaţia asiaticilor veniţi din ţări în care poliomielita nu a fost eradicată e considerabilă, da, trebuie să facem acest vaccin. După cum v-am spus, am făcut nenorocitul de vaccin.

Doar o mamă ştie cât stres, câte emoţii şi câtă vigilenţă maternă implică fiecare vaccinare în parte. Câte frământări legate de conştientizarea ambivalentă (acceptare sau refuz) a pericolelor la care-ţi expui copilaşul macină părintele, câtă confuzie şi neputinţă e în mintea acestuia. Majoritatea neavând cunoştinţe medicale solide însă fiind singurii care ar putea decide soarta celor mici, părinţii îşi asumă riscuri indiferent că aleg sau nu vaccinarea, toţi agăţaţi de speranţa că au hotărât corect. O altă chestie nasoală e că, în ciuda faptului că fiecare astfel de vaccin are propriile sale efecte adverse, medicii neagă, în general, că ar exista vreo legătură între vaccinări şi problemele de sănătate ale micuţilor iscate după un timp foarte scurt. Este plin internetul de ştiri din ziare sau de la tv de cazuri cu copii îmbolnăviţi grav imediat după vaccinare şi cu medicii neagă existenţa vreunei legături între imunizare şi paraliziile survenite subit după (da, în general de paralizii e vorba).

Exemplele de genul: „eu am făcut toate vacinurile şi sunt ok, n-am păţit nimic” mă lasă rece. Efectele adverse apar la unul din zece, la unul din o sută, la unul din câteva sute, mii, milioane etc. Normal că cei teferi au vocea majorităţii şi vor privi lipsiţi de scepticism vaccinarea în sine. Sinceră să fiu, cel mai mult îmi displace poziţia categorică – a celor fie 100% contra, fie 100% pro vaccinare. Fie sunt oameni teribil de deştepţi care înţeleg şi sunt deasupra tuturor teoriilor medicale şi conspiraţionale, fie sunt nişte teribilişti ce traversează cu ochelari de cal pe nas autostrada vieţii, de mână cu ai lor copii. Chiar dacă au hotărât să refuze orice vaccin pentru proprii copii sau, dimpotrivă, să le facă pe toate, e o dovadă de sănătate parentală neliniştea şi îndoiala în faţa „crede şi nu cerceta”-ului imunologic.

Şi mai e o chestie. Majoritatea celor care sunt categorici pro vaccinare nu sunt părinţi. De altfel, îmi lasă un profund gust amar toţi păreriştii fără copii, care scriu, vorbesc, sfătuiesc, pamfletează despre cum să-ţi creşti/educi copilul, dar asta e altă poveste. Ei bine, s-a vindecat de atoatedeşteptăciunea în cauză şi cineva foarte apropiat, care, după ce a experimentat alături de mine problemele postvaccinare ale fetiţei, a renunţat a mai emite păreri categorice pe acest subiect.

Tot legat de vaccinare, poate n-ar strica să citiţi/vedeţi şi:

Primăvară frumoasă s-aveţi şi sănătate! Şi nu uitaţi: scutum est melior quam remedium.

hpv1Sursa foto

3 Comments

  • dagatha 2015-11-06 Reply

    Mda,….
    Anul trecut am refuzat să-i fac vaccinul antipolio lui Andrei. Am tot citit, am tot cercetat…Neștiutoare fiind și exact la granița aceea perfidă între cele două variante. Evident, „lumea medicală” m-a făcut să mă simt vinovată…și nici acum nu sunt sigură că am făcut alegerea cea mai bună.
    Săptămâna trecută am primit un telefon de la dispensar. Se face ROR-ul din nou. Andrei are 7 ani. La 1 an când i l-am făcut, nu au fost reacții adverse. Dar iar ezit…Și cel mai mult mă enervează că nu au timp să stea să ne explice ca la proști și să ne răspundă la toate întrebările…
    Iar nu știu ce să fac.. tind să nu…Dar dacă… 🙁

    • Cudi 2015-11-07 Reply Author

      Te înţeleg prea bine, cum dai – tot nu e bine. Însă nu prea îi înţeleg pe cei care n-au nici un stres şi sunt categorici ba pro-vaccinare, ba anti. Legat de vaccin, dat fiind faptul că fiul tău nu a avut reacţii adverse când era bebeluş, e un semn bun, dacă nu e răcit cred că ai putea să i-l faci. Ştiu pe propria-mi piele că spun degeaba, dar încearcă să nu te stresezi, trebuie să fie bine. 🙂

  • […] Dimpotrivă, a fi consecvent în cazul ăsta e o tâmpenie, pentru că, după cum ziceam, față de vaccinuri poți avea reticențe, dar în medic îți poți pune speranța că vrea să-ți repare fractura sau să-ți plombeze […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: