web analytics

Plagiatorul, drama queen şi dreptul la replică

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost, ziceam, un blog ce găzduieşte o serie de interviuri. Printre cei intervievaţi se numără oameni mai mult sau mai puţin faimoşi, mai mult sau mai puţin valoroşi, diverşi.

Unul dintre ei, ce spune că “ma straduiesc sa-i atrag si sa-i fidelizez, prin continut si printr-un stil propriu“, s-a dovedit a fi plagiator. Observaţi distincţia pe care o face în răspunsul său: “prin conţinut şi printr-un stil propriu”. Adică numai stilul este propriu, nu şi conţinutul. Nu ştiu dacă a gandit-o sau a fost doar un act ratat al subconştientului său vinovat.

Pusă în faţa evidenţei, autoarea interviului, gazda blogului îşi exprimă speranţa în integritatea intervievatului: “Sigur exista o explicatie. Una buna. Convingatoare. Spalatoare de pacate. Sau nu-i?!?“. Degeaba. Subiectul interviului nu contestă plagiatul, ci îl prezintă ca singura opţiune pentru blog: “In alta ordine de idei, daca vrei si ai pretentia pentru original trebuie sa platesti. Am verificat tranzactiile si nu apare niciunde numele tau. Ca multi altii, ai avut acces la o informatie gratuita.” Mai mult, acesta dă dovadă de un tupeu de (fost) prim-ministru şi afirmă că “Astea sunt relitatile neoliberale in care ne scaldam din 2000 incoace si eu sunt un produs al acestor realitati. Fara obligatii etice si morale, fara raspundere, fara scrupule, un slujitor fidel al banului.“.

Umilită în acest fel de personajul pe care l-a intervievat, pe care l-a promovat, pe care l-a lăudat – a zis chiar că îl citeşte de ceva vreme, gazda are o reacţie ciudată; în loc să se dezică de impostorul lipsit de moralitate, ea alege să îi găsească justificări, unele penibile, gen “nu suntem toţi plagiatori?“. Comunitatea de comentatori nu a împărtăşit atitudinea permisivă a gazdei şi a continuat să afirme că individul în cauză este şi hoţ şi tupeist şi prost.

Supărată de turnura pe care a luat-o discuţia, gazda mai publică un articol în care ni se plânge că lumea este rea şi că o bate gândul să îşi închidă blogul. Ce să vezi? Discuţia continuă în aceeaşi direcţie (omul a furat, e tupeist, e prost). Prin urmare bloggeriţa noastră abandonează orice pretenţie de corectitudine sau de imparţialitate şi începe să cenzureze comentarii. Pe unele le lasă în moderare (cazul meu), pe altele le şterge după ce au fost publicate (cazul lui Cudi). Or mai fi şi altele, dar nu am de unde să ştiu.

Comentariul meu (la al doilea articol) a fost cam aşa:

Am încercat, eroic, să mă abţin, dar nu mai pot. Ceea ce m-a făcut să intervin a fost dl. Roz cu al său “Prin acel interviu ai prezentat activitatea de pe un blog. Continutul – nu face parte din atributiile tale sa verifici originalitatatea textelor.”

Comentatoareo, te-aş crede că vrei să îţi închizi blogul când ai comentatori pupîncurişti şi cu creier aparent atrofiat ca sus-numitul dl. Roz. Activitatea unui blogger pe blogul său este tocmai conţinutul. Un blogger publică articole – conţinut. Nu poţi prezenta activitatea unui blogger fără să prezinţi conţinutul. Acum, sincer să fiu, nu cred că dl. Roz este atat de idiot, ci voia doar să te susţină, în felul lui stângaci, printr-un comentariu pozitiv.

Vorbind despre susţinere, este clar oricui – trecut de vârsta romanelor gen “Jane Eyre” sau “Wuthering Heights” – că articolul tău dramatic în care anunţai intenţia de a-ţi face seppuku literar în direct a fost doar un gest de drama queen care a vrut, prin asta, să conjure sprijinul comunităţii de partea sa. Nu ţi-a ieşit prea bine, pentru că nu ai gândit: comunitatea pe care ai chemat-o în ajutor este o comunitate de creatori de conţinut, care nu văd cu ochi buni ciorditorii şi neobrăzaţii. Dacă sufereai într-atât pe cât spui, ai fi suferit în linişte şi, poate, ţi-ai fi închis (temporar sau nu) blogul fără fanfară. Tu, de fapt, n-ai vrut decât să te spele comunitatea de ruşinea în care te-ai băgat. Atât.

Nu ştiu dacă cei doi şi-ar menţine atitudinea pozitivă despre plagiat dacă ar şti că urmează să intre într-o intervenţie chirurgicală sub bisturiul unui chirurg ce şi-a plagiat lucrarea de doctorat şi şi-a cumpărat examenele de licenţă. Sau dacă ar locui într-o clădire construită de un arhitect ce şi-a copiat examenele în facultate şi la acreditare. Sau, mai la obiect, dacă mă apuc eu să republic fiecare advertorial al neobrăzatului pe câte 10-15 site-uri diferite? Ce părere ar avea sponsorii atunci şi câţi bani ar mai câştiga?

PS: Dacă vor fi aprobate comentariile cenzurate, cu scuze gen “au fost în spam” sau “nu le-am observat“, aceasta nu va face decât să adauge la penibilul comportamentului autoarei.

PPS: Am observat că Alina Gheorghe scrie mult mai corect acum. Chapeau!

PS final: Se înţelege că, cine plagiază, scuipă în faţă pe toţi cei care muncesc pentru a scrie un text original?

3 Comments

  • Ethos 2016-07-31 12:56 Reply

    E tare observația cu diferența dintre conținut și stil! Conținutul e copiat, iar asta îl face pe Iuliu să fie original, într-un fel. Adică diferit de noi toți. Ăsta e stilul lui! 🙂

    Eu unul votez varianta „gura lui Iuliu adevăr grăiește”.

    • ketherius 2016-07-31 14:45 Reply Author

      Tot degeaba, că tupeul lui neoliberal n-are margini.

      Totally unrelated, aseară m-am uitat pe seria de interviuri şi am fost surprins de corectitudinea frazelor scrise de Alina Gheorge. Am crezut, un moment, ca au fost corectate de comentatoare, dar nu – alţi respondenţi aveau găleţi de greşeli.

  • […] Nu am spus eu prea bine: „falsă coborâre de cortină”? Şi nu avea dreptate Ketherius când zicea: „Vorbind despre susţinere, este clar oricui – trecut de vârsta romanelor gen “Jane Eyre” […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: