Prison Break în varianta norvegiană

Am urmărit recent documentarul “Where to invade next“, în care Michael Moore arată cu ce fel de politici anumite state ale lumii sunt mult mai grozave decât SUA. Ideile principale cu care am rămas urmărind documentarul au fost:

  • în SUA legea nu prevede concediu plătit şi, pentru americani, conceptul de al 13-lea salariu e de ordinul X Files;
  • în Franţa educaţia sexuală în şcoli a depăşit cu mult tabuurile, iar mâncarea elevilor francezi este de trei stele, comparativ cu ce primesc americanii în pauzele de masă;
  • în Slovenia se mai practică studiile universitare gratuite, iar educaţia oferită aici e cât se poate de serioasă;
  • în Tunisia avortul e ceva absolut normal şi femeile participă activ şi-n grupa mare la viaţa politică a ţării;
  • în Finlanda copiii nu primesc teme pentru acasă, iar şcoala durează 3-4 ore pe zi, ca să le rămână cât mai mult timp de joacă;
  • în Norvegia celulele închisorilor arată de zece ori mai bine decât saloanele spitalelor româneşti; sunt câte doi deţinuţi în celulă, cu baie proprie. Criminali care pictează, hoţi care aprofundează filosofia în cel mai popular loc al închisorii – biblioteca. Deţinuţi cu cheile propriilor celule în buzunare. Iar angajaţii (staff-ul, paznicii) închisorilor sunt zen. Clipul de mai jos e pe bune, colectivul închisorii Halden cântă.

7 Comments

  • Lotus 2016-08-26 11:23 Reply

    Am văzut de el Fahrenheit 9/11, care e foarte bun.

    • Cudi 2016-08-26 11:35 Reply Author

      În week-end-ul ăsta o să îl văd şi eu.

    • Lotus 2016-08-29 10:18 Reply

      Văzut?

      • Cudi 2016-08-29 15:44 Reply

        Da, apoi am urmărit asta (sunt cinci părţi):

  • molie 2016-08-26 16:31 Reply

    Tz, tz, tz….cum sunt canadienii! Azi romani, maine …. 🙂

    • Cudi 2016-08-27 20:30 Reply Author

      Din câte am observat, fani ai europenilor. 🙂

  • […] Mai jos sunt cele 144 de cuvinte ale mele. Oricine doreşte poate intra în joc, scriind o continuare (am rugămintea să adauge un link către acest articol şi să-mi lase un comentariu), dar eu trimit invitaţii speciale (fără nicio supărare dacă nu sunt acceptate) către Vienela, Suzana, psi, Petru Racolta, Claudia. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: