Probleme tehnice

Vestea bună e că Mihai a schimbat hostingul și, sperăm, nu va mai cădea blogul.

Vestea proastă e că DNS cache-urile din lume nu respectă time to live (TTL-ul nostru) și țin vechiul IP pentru 86.400 de secunde, în loc de 900. Așa zice Ketherius.

Eu o zic altfel: unele chestii ar putea arăta ciudat o zi, două – cum ar fi adăugarea unui comentariu, linkuri moarte etc. Spre exemplu, noi nu ne putem loga în panoul de administrare al blogului, din cauza nu știu cărei erori. Acum scriu din panoul wordpress.com, acolo unde e și feedul prin care vă urmăresc.

A fost o seară grea, mai mult pentru Ketherius decât pentru mine. Pe lângă partea cu site-ul, a făcut și duș cu Simon. Băiatu’ a fost cuminte, cooperant, nu a zgâriat, n-a mieunat, se linge de vreun ceas pe blăniță și ne înjură din priviri.

Încă o vorbă și mă duc. Știți că tot am vorbit noi despre biblie, ierbivori și omnivori: iată că am mai descoperit un argument biblic favorabil mâncătorilor de carne: după potop, când apele au scăzut și Noe & company au coborât din arcă, ce credeți că au mâncat? Ierburi și fructe nu aveau de unde, că vegetația fusese nimicită de potop.

129 Comments

  • Iosif 2017-02-20 Reply

    Noe & company,a fost un om IUBITOR si ascultator de Dumnezeul Creator. IUBIREA nu are legi ! IUBIREA este Dumnezeu si e situata deasupra tuturor legilor universale,este *SURSA*,ESENTA,ABSOLUTUL în care exista TOTUL.EA este *UNICA* LEGE,ENERGIE INTELIGENTA CREATOARE, LIBERA ATOTPUTERNICA,ATOTSTIUTOARE,iar HRISTOS ESTE MANIFESTAREA UNICA A PERCEPTIEI IUBIRII ABSOLUTE,DIN,PRIN SI PENTRU CARE,SUNT TOATE LUCRURILE,DIN CER,DE PE PAMÂNT SI DE SUB PAMÂNT !
    Noe nu avea lege. Putea sa manânce orice ! 🙂

    • Cudi 2017-02-20 Reply

      Ce vremuri! Nu tu diabet, nu tu hipertensiune, nu tu ulcer, nu tu probleme cardiace, nu tu obezitate…

  • Harlechina 2017-02-20 Reply

    Dacă reluaţi discuţia pe tema mâncării, nu contaţi pe mine. 😛
    Am aflat şi ce părere are fiecare dintre noi, şi că niciunul n-o poate schimba pe a altuia.

    În altă ordine de idei, să vă fie bine în noul… edificiu! 🙂

    • Cudi 2017-02-20 Reply

      Sper că tanti din scrumieră are gura aurită!

      • Harlechina 2017-02-20 Reply

        Aş putea să i-o auresc că, la cât de mică e, nu cred că se simte cheltuiala! 😀

  • papagigli 2017-02-20 Reply

    Eu sunt omnivor spre carnivor, cu toate astea nu cred ca voi adopta vreodata menu-ul lui Noe si nici arca n-o sa-mi fac. 😆
    In alta ordine de idei, ce ai scris pina la paragraful lui Noe, puteai sa scrii si-n chineza, ca totuna-mi era. 😉

    • Harlechina 2017-02-20 Reply

      Eu am înţeles şi paragraful despre Simon. 😀

    • Cudi 2017-02-20 Reply

      Papa, al doilea paragraf, ăla cu vestea proastă, e chineză și pentru mine, de aceea am specificat că “așa zice Ketherius”. Pe care ar fi cazul să-l trezesc, că se întâmplă chestii ciudate când public un comentariu.

      • papagigli 2017-02-20 Reply

        Sa-l trezesti? La ora 11AM? Doamne ce barbat sanatos ti-ai tras! :lol
        Eu de cite ori “post comment” imi apare ca e duplicat, dar cind reintru, vad ca-i publicat. Ceva e fishy (but not in a gay way 😆 )

      • Lotus 2017-02-20 Reply

        La toată lumea, nu la tine. Adică cel puțin și mie îmi scrie „duplicate comment”, deși de luat îl ia.

      • Lotus 2017-02-20 Reply

        Ai încercat să deconectezi și reconectezi Jetpack-ul la WordPress.com?

  • Harlechina 2017-02-20 Reply

    Şi am dat “like” fiindcă mă bucur că sunt speranţe să nu mai cadă blogul. 🙂

    • Cudi 2017-02-20 Reply

      Doamne ajută! :d

  • Renata Carageani 2017-02-20 Reply

    Eu tocmai cu Simon n-am înțeles! (Cu DNS și TTL nu trebuie să zic că n-am înțeles, fiindcă știe toată lumea că folosesc pc-ul ca pe mașina de scris și-atât.) Simon face Baie???!!!! I-am zis chiar acum lui Mili și s-a uitat la mine ca la o nebună. Deci n-am înțeles eu bine, precis!

    Cudi, o să vină Lotus și-o să-ți spună că Arca s-a oprit pe o culme muntoasă neînecată, evident, și plină de vegetație. Muntele Ararat. https://www.pemptousia.ro/2011/12/arca-lui-noe-a-fost-gasita-oficial-in-muntii-turciei/
    Acuma, cu toată bunăvoința mea de-a nu redeschide subiecte vechi, se pare că fosila unei corăbii există. Deși nu-mi pare, din poză, că putea fi construită de un nea Noe și fiii săi, cu puterile lor. Sau le-a dat vreun Zeu o mână de ajutor?

    Am îmbolnăvit un bătrân stomatolog (zic bătrân, că o avea fo 10 ani peste mine) de Tony Victor Moldovan. Ne-am întreținut azi, vreme de un ceas, la Prăvălie, pe tema corpului energetic. E fan, omul! Abia a citit introducerea, dar a venit să bârfim subiectul. M-am retras cu el la un colț al tejghelei și nu știu cum a trecut ora aia. Colega mea mai tânără a executat ceva activitate specific farmaceutică, destul de botoasă, fiindcă o enervează la culme discuțiile tâmpite. Discuțiile tâmpite sunt alea în care nu se pomenenște de alăptat și de câte kg poți lua în timpul sarcinii. Stomatologul zicea că „pe vremuri”, înțelegând prin asta un trecut foarte îndepărtat, nu colectivizarea și naționalizarea, condițiile fizice ale pământului erau diferite de cele din prezent, asemănătoare camerei hiperbare. Cu care se tratează diverse afecțiuni. Și că de-aia trăiau „ăia” din Vechiul Testament cu sutele de ani. Cum sunt paralelă cu subiectul, mă opresc aici. Dar ketherius va găsi ceva! 🙂

    • Lotus 2017-02-20 Reply

      Nu știu dacă Noe era sau nu vegetarian. Ar fi putut fi, pentru că, din câte rețin, după 40 de zile el a văzut o pasăre, semn că apele au scăzut iar uscatul s-a arătat din nou. Ori dacă era pasăre, era copac, era vegetație. Plus că nu rețin să-i fi zis Dumnezeu să ia și niște animale pe deasupra, să aibă ce mânca. Dar nu cred că dieta lui Noe are vreun efect asupra faptului că un regim ovo-lacto-vegetarian este soluția optimă pentru om.

      Totuși, nu pot să nu observ că atât Cudi citează în favoarea ei, atunci când îi convine, anumite lucruri din Biblie – în care nu crede, cât și tu, când îți confirmă ipotezele genetico-extraterestre. 🙂

      Iar cu viața lungă, care se datora condițiilor de mediu diferite, nu știu ce să zic. Poate că omul sfințește locul? 🙂

      • Cudi 2017-02-20 Reply

        Lotus, nu citez în favoarea mea din biblie atunci când tu susții că doamne-doamne a zis în biblie să nu mâncăm carne, iar eu sau alții îți indicăm situații, citate din biblie în care doamne-doamne zice fix pe dos decât ce pretinzi tu că spune.

        • Lotus 2017-02-20 Reply

          Păi, este simplu: dacă nu crezi în Biblie, lasă interpretarea ei pe seama celor care cred! Pentru că aceștia, de vreme ce cred, poate că au găsit în ea un sens mai profund decât cel pe care l-ai găsit tu și o interpretează mai bine atunci când există aparente conflicte între diverse pasaje.

          Adică, dacă Biblia este un fals, așa cum tu crezi, atunci nu poți folosi pasaje din ea pentru a-ți argumenta o teorie, în timp ce dacă Biblia este veritabilă, premiză de la care pornim eu și Elena când îți cităm din ea, atunci lasă interpretarea ei pe seama noastră. Nu poți și să zici că Dumnezeul biblic este fals, și să zici că știi tu mai bine ca noi ce vrea să zică acest Dumnezeu fals în cutare pasaj biblic.

          • Cudi 2017-02-20 Reply

            Lotus, nu e interpretare, e negru pe alb: “Grăiţi fiilor lui Israel şi le ziceţi: Iată animalele pe care le puteţi mânca din toate dobitoacele de pe pământ: Orice animal cu copita despicată, care are copita despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi mânca.”
            Eu zic că răstălmăcirea acestui pasaj în favoarea vegetarianismului e ipocrizie. Dacă tu folosești biblia pe post de argument pro vegetarianism, atunci nu văd ce e rău în a-ți arăta pasaje din biblie ce neagă ipoteza ta. Ce vrei tu e să te admirăm când bați câmpii. Sorry, nu suntem genul. Dacă bați câmpii o să-ți spunem că bați câmpii.

          • Lotus 2017-02-20 Reply

            Cudi, nu cred că ai prins ideea.

            Există două posibilități: fie Biblia este falsă, fie este veritabilă (înțelegi la ce mă refer: la adevărurile din ea, la Dumnezeul biblic, la religie etc).

            Eu, care consider că religia creștină este o cale autentică către Dumnezeu, îți argumentez o teorie cu un citat biblic.

            În cazul în care ești de părere că Biblia este falsă, îmi poți răspunde că nu dorești să iei în considerare argumentul meu, deoarece nu dai crezare sursei. Iar asta e o poziție validă. Dar nu îmi poți răspunde cu un alt citat biblic (care deci este egal cu zero într-un univers biblic fals).

            În cazul în care ești de părere că Biblia este falsă, dar, de dragul argumentației, vrei să mergi pe ipoteza că ar fi totuși adevărată, atunci trebuie să accepți interpretarea mea și a Elenei atunci când există pasaje care, aparent, se bat cap în cap. Deoarece noi chiar credem că Biblia este validă, ori asta arată că o înțelegem mai bine decât o înțelegi tu, că o cunoaștem mai bine, că am asimilat anumite sensuri care ție îți scapă.

            E ca și cum eu nu cred în teoria relativității și mă cert cu un fizician care o susține și, când el îmi dă un citat din materialul lui Einstein, eu găsesc un alt citat în același material, care, după mintea mea naivă, spune exact invers decât zice fizicianul. Păi stai puțin, că deocamdată fizicianul respectiv știe mai bine decât mine cum să citească acel material. Că el e expert, ca să zic așa, în acel material, în timp ce eu, când îl citesc din afară, mă lovesc în aparente contradicții de suprafață.

            • Cudi 2017-02-20 Reply Author

              Lotus, și eu ți-am argumentat cu un citat biblic, autentic! Harlechina l-a adus inițial în discuție. Dacă spui că biblia este validă, acceptă și că dumnezeul biblic a dat liber la consumul de carne. Scrie negru pe alb.

          • Lotus 2017-02-20 Reply

            Cudi, și eu îți dau un alt citat din Geneză, adică tot din Biblie, și încă chiar de la începutul ei, care spune, negru pe alb: „Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra.” și care contrazice flagrant citatul tău.

            Iată deci că avem două citate care se contrazic unul pe altul. Problema asta trebuie rezolvată printr-o interpretare, deoarece nu pot fi ambele adevărate în același timp. Iar aici trebuie să accepți interpretarea mea și a Elenei, câtă vreme tu nu crezi în Biblie, iar noi da. E simplu.

            Dacă Dumnezeul biblic este adevărat, lucru pe care tu nu-l crezi, atunci evident că noi l-am înțeles mai bine și intuim mai bine decât tine cui se adresează un anumit citat, care este contextul în care trebuie citit, care dintre cele două au o greutate mai mare și de ce.

            • Cudi 2017-02-20 Reply Author

              Lotus, eu mi-am spus părerea, tu n-ai decât să răstălmăcești biblia după cum îți convine.

          • Lotus 2017-02-20 Reply

            Și tu ce faci, dacă eu răstălmăcesc?

            Avem două citate care afirmă două lucruri diferite. Eu optez pentru primul, tu pentru al doilea. În ce mod eu răstălmăcesc Biblia, dar tu nu? Că și tu faci același lucru ca mine: optezi pentru citatul care îți convine.

            Diferența fiind că eu chiar cred în Biblie, în timp ce tu nu, așa că o citești anapoda.

            • Cudi 2017-02-20 Reply Author

              Lotus, dacă nu ai răstălmăci biblia și nu ai opta pentru citatele favorite ție, le-ai lua drept valide pe absolut toate. Nu ai OPTA.

          • Lotus 2017-02-20 Reply

            Bun. Tu îl iei valid pe cel propus de mine, din Geneză? Accepți faptul că, pe baza lui, trebuie să fim vegetarieni? 🙂

            Sau… faci ce îmi impuți mie, adică optezi pentru citatul Harlechinei?

          • papagigli 2017-02-20 Reply

            Din discutia voastra inteleg ca biblia e o ineptie care se contrazice singura si ca Lotus e numa bun de politician. Altfel spus, ce mi-e Dragnea, ce mi-e Lotus. Cam asta se vede din afara polemicii. 😆

          • Cudi 2017-02-20 Reply Author

            Lotus, tu ești cel care susține adevărul suprem al bibliei, deci tu trebuie să dai dovadă de acceptare în fața tuturor pasajelor biblice. Eu mi-am făcut clar înțelese îndoielile. Dar chiar și așa, din perspectiva mea de necredincioasă, uite o părere neavizată: faza cu mâncați ierburi și fructe e înainte de căderea din rai. Am putea spune că atunci – oamenii și animalele erau într-un fel de stare de plenitudine și viață eternă, când poate leii și panterele ar fi fost în extaz molfăind frunze și fructe. Să zicem.
            Apoi a urmat căderea din rai, când dumnezeul biblic a izgonit pe pământ echipa primordială. Abel, preferatul domnului, era păstor, deci consumau și produse animale.
            A urmat potopul. După potop, când toți au ajuns pe un munte spălat de ape – ce crezi că mâncau animalele carnivore? Oare nu de aceea i-a zis dumnezeu lui Noe “Ia cu tine cate sapte perechi din toate dobitoacele curate, cate o parte barbateasca si cate o parte femeiasca; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, cate o parte barbateasca si cate o parte femeiasca”? Alea curate, Lotus, sunt descrise în Levitic, ai referința Harlechinei unde dumnezeu explică ce fel de carne să mâncăm și care nu.
            De ce câte șapte perechi din animalele pe care le putem mânca și doar câte o pereche din cele pe care nu le putem mânca? Oare nu pentru ca animalele de pradă să supraviețuiască, iar celelalte să se înmulțească cu spor și să fie mâncate?
            După ce au ajuns pe pământ, în biblie stă scris că dumnezeu le-a spus oamenilor:
            “Dumnezeu a binecuvantat pe Noe si pe fiii sai si le-a zis: “Cresteti, inmultiti-va si umpleti pamantul.

            2. S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pamant, pe orice pasare a cerului, pe tot ce se misca pe pamant si pe toti pestii marii: vi le-am dat in mainile voastre!

            3. Tot ce se misca si are viata sa va slujeasca de hrana: toate acestea vi le dau, ca si iarba verde.”
            Tot ce îți spun eu Lotus, legat de vegetarianism, e să nu-l mai justifici prin prisma bibliei. Atât.

          • Harlechina 2017-02-20 Reply

            Eu i-am spus lui Lotus că a scos citatul ăla din context şi le-a interpretat greşit pe cele dinaintea lui.
            Dar mai sunt şi alte citate:

            1.Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: “Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!
            2.Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului; toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemână.
            3.Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.
            4.Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi.
            http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=9#2

            15.Totuşi, când îţi va pofti sufletul, vei putea să junghii şi să mănânci carne oriunde vei trăi, după binecuvântarea pe care ţi-a dat-o Domnul Dumnezeul tău; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să mănânce carne, cum se mănâncă cea de căprioară şi cea de cerb.
            16. Numai sânge să nu mâncaţi, ci să-l vărsaţi jos ca apa.
            http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=12#15

            5.Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied,
            6.Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară.
            7.Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce.
            8.Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare.
            http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=32&cap=12#8

            11.Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
            12.”Am auzit cârtirea fiilor lui Israel. Spune-le dar: Diseară carne veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul vostru”.
            http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=32&cap=16#12

            41. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.
            http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=6#41

            5.Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu.
            6.Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor.
            http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=21#5

            Şi mai sunt şi altele, din care reiese că D-zeu i-a îngăduit omului să mănânce carne (cu condiţia să nu mânânce şi sânge); n-am nici timp, nici răbdare să le adun pe toate.
            Şi cu asta eu chiar am încheiat discuţia. 🙂

          • Lotus 2017-02-20 Reply

            Lotus, tu ești cel care susține adevărul suprem al bibliei, deci tu trebuie să dai dovadă de acceptare în fața tuturor pasajelor biblice.

            Pe principiul ăsta, taoistul care susține adevărul din Tao Te King ar trebui să accepte opinia oricărui neinițiat despre cum ar trebui înțelese cutare pasaje. Parte din faptul că eu susțin adevărul Biblic se bazează tocmai pe o mai bună interpretare a ei.

            Mai departe tu faci, în sfârșit, exact ce-mi imputai mie: interpretezi un pasaj care, dacă ar fi să mă iau după un comentariu de-al tău ceva mai de sus, ar trebui citit, nu interpretat, pentru că în el sunt scrise niște lucruri negru pe alb:

            Lotus, nu e interpretare, e negru pe alb

            Cudi, nu e interpretare, e negru pe alb că oamenii trebuie să fie vegetarieni, conform acelui pasaj din Geneză. În sfârșit, însă, te-am convins că cineva trebuie să interpreteze undul dintre cele două pasaje, nu-i așa? Pentru că se bat cap în cap.

            Iată deci că avem două citate care se contrazic unul pe altul. Problema asta trebuie rezolvată printr-o interpretare, deoarece nu pot fi ambele adevărate în același timp. Iar aici trebuie să accepți interpretarea mea și a Elenei, câtă vreme tu nu crezi în Biblie, iar noi da. E simplu.

            Dacă Dumnezeul biblic este adevărat, lucru pe care tu nu-l crezi, atunci evident că noi l-am înțeles mai bine și intuim mai bine decât tine cui se adresează un anumit citat, care este contextul în care trebuie citit, care dintre cele două au o greutate mai mare și de ce.

            Da, tu ai o intepretare, de unde scoți că omul trebuie să fie omnivor. Eu și cu Elena avem o alta, de unde rezultă invers. Iar tu, de vreme ce nu crezi în Biblie, nu ne poți contrazice cu citate din ea; la fel cum tu găsești o portiță de a ocoli acest prim citat din Geneză, și eu cu Elena îți putem arăta că, de fapt, citatele invocate de tine pot fi înțeles în alt mod.

            Diferența fiind, după cum spuneam, că tu interpretezi Biblia din postura de necredincioasă, adică din afară, în timp ce noi o facem din postura de credincioși, adică din interior. De asta interpretarea noastră o surclasează pe a ta.

            Dar mi-e că degeaba ți-am explicat atâta, dacă n-ai înțeles până acum, o vei ține pe a ta.

    • Cudi 2017-02-20 Reply

      Renata, e a doua baie într-un an. Cum are obiceiul de a se stecura prin cele mai imposibile locuri din casă, prin spatele bibbliotecii, prin spatele canapelelor, servantelor, respectiv pe unde n-apuc eu să curăț de praf foarte des, am hotărât că, la câteva luni, un duș nu-i strică.
      Acum vreo patru zile l-am căutat zeci de minute prin zona bucătăriei. Știam că e în zona respectivă, pentru că mieuna din timp în timp. L-am căutat în cămară, în dulapuri, sub chiuvetă – nimic, frate! Din nou l-am căutat în cămară, verificând până și caserolele mai mari, în dulapuri, ba chiar și frigiderul, congelatorul și cuptorul. Nimic!
      Într-un târziu am deschis sertarul cu tacâmuri și el mai că torcea lățit printre furculițe, polonice și linguri. Probabil că se strecurase acolo, eu nu l-am observat și am închis sertarul.
      Ulterior, în timp ce spălam toate tacâmurile din respectivul sertar, mi-am zis că e vremea să mai facă un duș.

  • Lotus 2017-02-20 Reply

    Pe de-o parte, eu n-am auzit ca vreun server să nu respecte TTL-ul indicat de domeniu. Asta ar însemna că nu respectă specificațiile protocolului de rezolvare a unui DNS. Pe de altă parte, TTL-ul vostru din acest moment este de 86400 secunde, nu de 900 secunde.

    Să fie-ntr-un ceas bun!

  • Lotus 2017-02-20 Reply

    De încărcat, se încarcă mai repede. Dar ce e cu fl-ul acela din dreapta casetei de căutare? 🙂

    • Cudi 2017-02-20 Reply

      Mai sunt câteva lucruri de reparat, noroc că azi e liber și e Mihai acasă. Când se trezește, îi spun și de căsuța de căutare, mersi.

  • Iosif 2017-02-20 Reply

    Biblia este Adevar Absolut dragilor,însa perceptia si alegerea textelor,scoase din contesxt dupa placerea si interesele fiecaruia,a dus la formarea religiilor si sectelor,ce se lupta de milenii,pentru descifrarea acestui “cod genetic”,în care se gaseste de la început pâna la sfârsit taina vietii eterne,prin care fiecare iubitor sincer de acest Cuvânt,poate declansa în ADN,genomul nemuririi ! 🙂
    Credeam ca ati ‘evoluat’ de la aceste contradictorii nesfârsite legi omenesti,cu privire la ‘carne’ !
    “Duhul este acela care da viata,carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu,sunt duh si viata.”

  • Elena 2017-02-20 Reply

    Muhahaha! I made it. I’m here. 🙂
    S-a încărcat fără erori.
    Citind atâtea comenturi a amețit Vasilică, mă duc să-l adorm. Pe mâine. Muuuuah! (Pupicul a la Tarkan!)

    • Cudi 2017-02-20 Reply Author

      :)) Bravo, ne bucurăm!

  • Elena 2017-02-20 Reply

    Lotus, Cudi – referitor la commentul de mai sus cu interpretarea Bibliei:
    Deși Vasilicã ar mai fi vrut să doarmă, uite-l cum vã scrie el. 🙂
    Întotdeauna discipolul își caută maestrul și nu toți discipolii sunt acceptați de maestru. Discipolii bat cale lungă și uneori trec și teste care denotă interesul lor. Oare de ce nu e invers? Pentru că numai atunci când vei fi pregătit și îți vei dori cu adevărat vei asimila informația, altfel îl vei combate pe maestru și chiar bate uneori când nu vrea să priceapă că tu ca discipol ești de fapt mai deștept și îi meriți locul.
    De aceea nici nu vreau să mă lupt în argumente biblice pe aici, nici să repet ca papagalul ce am mai zis pentru că fiecare oricum înțelege ce vrea și are propria lui versiune adevărată. 🙂
    Citim o carte simplã, un roman, la 15 ani și dacă o recitim la 20 îi găsim alte înțelesuri și la 30 alte înțelesuri, darămite Biblia, oare nu e înțeleasă diferit de oameni care au în spate de acoperit o altă experiență de viață, alte principii, valori, alt mod de a percepe și gândi, alt caracter, altã cultură, obișnuițe, vicii, ș.a.?
    Nu mai zic cum par gesturile unui tip în ochii unei îndrăgostite (de acel tip). Eu m-am uimit destul despicând firul în patru cu o astfel de prietenă care interpreta fiecare privire și cuvânțel a lui de ți se bulbucau ochii ca la melc și nu înțelegeai de unde are atâta imaginație. Bineînțeles că interpretările ei pozitive ori negative mi se păreau extrem de exagerate. Ca să nu mai zic că erau total nerealiste uneori, deși ea era ferm convinsă cã e fix așa. 🙂
    Eu nu prea cred în Coran, Tora, ș.a., ci doar în Biblie întrucât Iisus i-a învățat pe apostoli și la Cina cea de Taina i-a luminat și nu oricine s-a aciuat pe lângă el lăsând tot, apoi Iisus când era mic a discutat cu marii cărturari făcând “corecturi” în înțelesurile Bibliei- când a lipsit de acasă și Maria și Iosif l-au găsit la templu. Sau pur și simplu pentru că rezonez doar eu (sau și alții) cu înțelesurile pe care i le-am dat Bibliei. 🙂
    Câteodată din anumite motive, conștiente sau inconștiente (ascunse), nu agreăm o persoanã dar ne justificăm altfel ostilitatea față de acea persoană, atât de logic, argumentat, uneori extrem de subtil și nevinovat încât pentru toți pare veridic. În loc să spui cã prea avea dreptate și le intuia (aici e un alt exemplu venit la întâmplare, puteți să-l adaptați în fashion sau orice altceva) ceea ce mă enerva la culme și mă făcea să mă simt inferioară, poți spune că flori, melci, raci, craci: nu se exprimă potrivit și nu îl/o înțeleg, o dată nu s-a asortat corespunzător, o dată nu a pus virgula unde trebuie, etc.deși la o analiză mai detaliată argumentele sunt puerile și nefondate iar cel care acuză și scoate în evidență aceste mizilicuri e mult mai imperfect poate și are mai multe abateri nedescoperite sau neluate la puricat de nimeni sau neluate în seamă/puse sub reflector. Doar dacă nu faci nimic și nu scrii nimic, te poți scuti de a greși câtuși de puțin. Mulți nu au ochi să observe decât ceea ce vor și le convine lor. Ori omit “răul” ori “binele”. În sensul că dacă vrei să nu îi dai dreptate cuiva în ciuda evidențelor o poți face, mai greu – dar o poți, darămite fără dovezi palpabile ca în cazul de față?
    Așa că totul e relativ, ca să nu zic subiectiv. 🙂
    Oare am fost destul de coerentă? 🙂

    • papagigli 2017-02-21 Reply

      Cina cea de taina sau de spaima? 😆
      https://v2valmont.wordpress.com/2011/01/02/cina-cea-de-taina/

      • Elena 2017-02-21 Reply

        Hmm. Și mai spuneți că nu sunteți oameni religioși. 🙂
        Altfel ați fi reprodus Rembrandt van Rijn – “Ospățul lui Baltazar” sau „Lecţia de anatomie a doctorului Tulp”, sau un pictor român Luchian- Rãscoala, printre cei mai faimoși e și Vermeer – și totodatã preferatul meu. 🙂

        • papagigli 2017-02-21 Reply

          Ba suntem, nu se vede? Religia noastra e Distractia cu toate derivatele ei ;P

      • Elena 2017-02-21 Reply

        De Crăciunul care vine poate puneți în scenă și nașterea lui Iisus- cu replici cu tot. Un filmuleț. 🙂

        • papagigli 2017-02-21 Reply

          Pentru nastere as avea nevoie de tine, der prin martie 😆

          • Elena 2017-02-21 Reply

            La cât costă biletul de avion mai bine închiriezi o mamă cu copil de acolo. 🙂
            Pentru repetiții, nu? 🙂
            Mă bucur că ți-a plăcut totuși ideea mea. Vă țin pumnii și aștept cu interes să văd filmulețul. 🙂

          • papagigli 2017-02-21 Reply

            Elena, ori respectam “adevarul”, biblic ori ne lasam de … reproduceri. Nu-ti face griji, chestia cu virginitatea o vom ignora, ca si asa e trasa de par, dar in schimb il voi invita pe Iosif pentru a da mai multa credibilitate scenei. Eu, intrucit voi fi duhul sfint 😉 nu voi aparea, da de citiva baloti de paie pot face rost. Si unde mai pui ca am un magar si citeva oi de subalterni pe care-i pot convoca. 😆

          • Elena 2017-02-21 Reply

            Eu cred că tu chiar îți dorești un copil cu mine, e al doilea motiv deja pe care îl invoci. 🙂
            Dar tu realizezi că acel copil o să-mi semene și o să te enerveze maxim? 🙂
            Dacă te mai gândești puțin la acest lucru sunt sigură că te vei răzgândi și vei opta pentru un prunc din plastic și îmi vei trimite și flori ca să te scuz pentru idee. 🙂

          • papagigli 2017-02-21 Reply

            Ideea a fost a ta, eu doar am dezvoltat-o in spiritul religiei crestine. 😆
            Dar pentru ca ai adus vorba de cele lumesti, nu copilul m-ar interesa. if you know what I mean? 😉

    • Cudi 2017-02-21 Reply Author

      Romani 14: 1-3
      “Primiti bine pe cel slab in credinta si nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice.
      2. Unul crede ca poate sa manance de toate; pe cand altul, care este slab, nu mananca decat verdeturi.
      3. Cine mananca sa nu dispretuiasca pe cine nu mananca; si cine nu mananca sa nu judece pe cine mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit.”

  • papagigli 2017-02-21 Reply

    Uite si un cintec de leagan sau mai bine spus, de leganat 😉

    • Cudi 2017-02-21 Reply Author

      Papa, dar știu că ești la curent cu muzica modernă, nu glumă!
      Uite și ceva pe gustul meu:

      • papagigli 2017-02-21 Reply

        E misto, dar prea linistita. E ca bromura-n ceai 😆
        Uite si un alt gen pe linga cele multe pe care le ascult. Ca daca te duci la “let’s listen” vei vedea ca de la opera la hip hop ascult cam tot ce misca :lol;

        • papagigli 2017-02-21 Reply

          Stai ca mai am doua pe care probabil nu stii si care s-ar putea sa nu-ti placa, dar sadismul din mine, ca tot vorbiram de instincte, ma forteaza s-o fac 😆
          https://www.youtube.com/watch?v=58W6ZCVhezA

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            Ce mișto e asta!

          • papagigli 2017-02-21 Reply

            Vezi ca sunt doua sau tie doar asta cu lesbienele iti cade bine? 😉

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            Și prima e mișto.

          • papagigli 2017-02-21 Reply

            Bun, am gasit un domeniu in care s-ar parea ca nu suntem defazati 😉

  • Renata Carageani 2017-02-21 Reply

    Eleno, când spui că nu crezi în Tora și în Coran, dar crezi în Bibile, e ca și cum ai zice că basmul cu Broscoiul Fermecat care se prefăcea, la un sărut, în bărbat, ar fi mai mișto, dacă autorul ar fi ales Cățel, Cal, Păinajen, Șoricel în loc de Broscoi, în faza „sub acoperire”.
    Aș zice că faci un comentariu care frizează infantilismul cronic, dacă n-ar fi evident că n-ai citit Coranul, Tora, orice Carte Sfântă cu excepția Bibliei. Pe care nu-i exclus s-o fi citit-o pe sărite.
    Elena, ascultă-mă cu atenție: dragul de-a alerga cu degetele pe tastatură nu scuză delirul verbal. Îmi ești hipersimpatică atunci când îți autoironizezi neuronul Vasilică, dar ieși, nițel, din cușca ingenuității frivole și zi ce ai de zis, ca să te urmărească și co-participanții la discuție. Coerent.
    Realizezi că, fără frazare (nu începi paragrafe noi), orice text mai lung de-un lat de palmă, pe monitor, e greu de urmărit? Când ideile aleargă ca trenurile prin nodurile de cale ferată e aproape imposibil.
    Bun. Poate că Fire face monologuri DISPREȚIONARE (am născocit cuvântul hibrid ca să leg tonul superior-disprețuitor de o incantație-mononolog care nu vrea replică) ca să exprim ce simt când vă citesc, uneori, pe tine și pe Fire, dar tu pari gata de bârfă, de ce dracului te afunzi într-un hățiș de idei pe care abia le stăpânești?

    • Elena 2017-02-21 Reply

      Când am zis că nu prea cred în Coran și Tora pentru că pe lângă reguli bune mai au și reguli ciudate, de exemplu în Coran se specifică că îți poți bate, educa femeia ta, și e foarte lipsită de drepturi în fața soțului. Tora are regulile kashrut-ului și are și îndemnuri bune că toți suntem egali, bine că ei ca evrei se consideră poporul ales, sfânt dar e logic să nu știu mai multe despre religia lor decât despre a mea. Eu mă simt ok așa. Îmi pare rău că nu am reușit să-ți transmit o idee bună măcar prin comentul meu și mai ales că nu e destul de inteligibil. 🙂
      I’m only human. 🙂

      • ketherius 2017-02-21 Reply

        Crezi în Biblie, dar nu crezi în Tora? Păi Tora este Vechiul Testament – parte din Biblie.

        • Elena 2017-02-21 Reply

          Not only.
          Au particularitãțile lor.
          Am zis că nu prea…
          Au și părți ok. 🙂

        • Elena 2017-02-23 Reply

          Acum că mi-am lipit plasturi mă simt din nou vrednică să te întreb dacă ai găsit diferențele de la evrei (Tora) la creștini. 🙂

      • Lotus 2017-02-21 Reply

        Elena, dacă Dumnezeu există, atunci e mai firesc să presupui că el s-a revelat tuturor, nu doar creștinilor, că le-a dăruit tuturor o carte de căpătâi, o religie, o scară către el. Aceste cărți pot fi ușor diferite, în funcție de cultura și particularitățile acelor credincioși, dar esența lor este comună.

        Lucru pe care Renata l-a observat, dar cu care Cudi, din câte-mi dau eu seama, nu e de acord.

      • Renata Carageani 2017-02-21 Reply

        Nu mă aburi, Lenuțo! 🙂
        Ia, să luăm noi citatul ăsta din tine și să-l dăm spre analizaă sintactică studenților de la filologie:
        „Când am zis că nu prea cred în Coran și Tora pentru că pe lângă reguli bune mai au și reguli ciudate, de exemplu în Coran se specifică că îți poți bate, educa femeia ta, și e foarte lipsită de drepturi în fața soțului.”…
        Ia, tu, Eleno, ia de analizează sintactic, morfologic și semnatic turma asta de cuvinte și zi ce, de fapt, ai vrut să zici.
        Că eu cred că ai vrut să zici că Biblia e mai credibilă fiindcă nu te sfătuiește să-ți bați nevasta în mod explicit, și dacă ăsta e nivelul la care analizăm lucrurile, atunci eu îmi permit să nu-mi mai iau jucăriile când plec, să le las la nisip și să plec în mare tăcere.
        Elena, tu ești o mică impostoare care se joacă de-a nimicurile sau ce?

        Poate n-ai înțeles regulile jocului: Cudi și Ketherius aruncă, pe blog, un subiect vorbibil. Se face de-un forum (sute de comentarii). Dar nimeni, nici gazdele și nici vizitatorii nu pornesc de la premisa că va trebui să se dueleze în vorbe cu niscai caterincă.

        • Lotus 2017-02-21 Reply

          Renato, fii și tu mai îngăduitoare! Elena e o fată ingenuă, care scrie ce gândește. Uneori te face să zâmbești, alteori te surprinde cu intuiția ei. Mai sus s-a referit la faptul că, în opinia ei, Coranul pune femeia pe un prag mai de jos decât Biblia. Așa că, dacă vrei s-o contrazici, trebuie să-i explici de ce, în opinia ta, nu-i așa, pentru că din răspunsul pe care i l-ai dat acum, nu știu ce o să înțeleagă.

          Eu mărturisesc că n-am citit Coranul și nu știu cum e privită femeia acolo.

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            erată: Coranul pune femeia pe un prag mai jos decât o face* Biblia.

            Na că și eu mă exprim echivoc! 🙂

      • Fire 2017-02-21 Reply

        Lasa , ca nici biblia nu e mai breaza decat Tora ! si in Biblie e plin de reguli aberante impuse de d-zeul impostor, insa se pare ca, crestinii nu isi citesc biblia ( daca ar citi-o, ar deveni instantaneu atei )

        http://bibliapentrusceptici.ro/cum-sa-ti-bati-sclavii-ca-la-carte/

        • Renata Carageani 2017-02-21 Reply

          Dacă ar citi-o cu obiectivitatea, da, ar deveni atei.
          Sau ar accepta să fie etichetați drept pionierii manipulării.

    • Lotus 2017-02-21 Reply

      Renata, apropo de frazare, tu de ce nu lași un rând gol între două paragrafe?

      • Renata Carageani 2017-02-21 Reply

        Lotus, pentru că, în orice carte tipărită decent, între paragrafe nu se pune pauză decât dacă apare o mare pauză în discurs. Adică, dacă paragraful următor e un subcapitol care introduce un cadsru/idee juxtapusă în formatul textului la detaliu, dar absolut necesar de subliniat în economia poveștii.
        Lotus, nu-mi spune că ai studiat arta scrisului cum ai studiat Biblia!…
        Fiindcă, dacă ai făcut-o teoretic, eu m-am luptat cu ea, practic, până la bunul de tipar.

        • Lotus 2017-02-21 Reply

          Nu am studiat-o deloc, dar pe bloguri se obișnuiește să lași spațiu, adică rând gol între paragrafe. Textul e mult mai ușor de citit astfel. Adică, la fel cum la tine e mai ușor de citit decât la Elena, la cei care lasă un rând gol între paragrafe e mai ușor de citit decât la tine. E o cutumă virtuală asta, n-am zis nimic de cărți, era vorba de blog.

          • Renata Carageani 2017-02-21 Reply

            De ce ar fi ochiul minții exersat în a citi calup de text pe ecran, altfel decât pe pagină de hârtie?

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            Nu știu (și-i o întrebare ce merită dezvoltată cândva), dar Anunțul mortal este mai ușor de citit decât Renățica Bolshewika.

          • Harlechina 2017-02-21 Reply

            Pe bloguri, cel puţin pe alea de la wordpress, laşi spaţiu între paragrafe fiindcă n-ai încotro, rândul gol e vârât în programul din spatele blogului. Poţi să-l păcăleşti cu shift+enter, dar numai dacă nu vrei să formatezi paragrafele în mod diferit şi dacă nu ţi-e lene să apeşi pe două taste în loc de una.
            Iar Elena poate să lase şi două rânduri libere între paragrafe, că tot la fel de întortocheat scrie. Uneori mă întreb dacă nu cumva se distrează pe socoteala noastră făcând-o pe “ingenua”. 😉

          • Cudi 2017-02-21 Reply Author

            Cum era aia: nu contează cât de lung ai părul, important e cât de mult gândești? La fel și cu preocuparea pentru spațiul dintre paragrafe, e freză și atât.

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            Cudi: a zis cineva că spațiul e un semn de genialitate? S-a discutat din prisma lizibilității textului. Deși, dacă mă gândesc bine, Harlechino, pe Elena ar ajuta-o să-și formateze mai frumos textul scris, că și l-ar formata și în minte cu ocazia asta.

            • Cudi 2017-02-21 Reply Author

              Lotus, Elena scrie de pe telefon. Ce formatarea pulii vrei?

          • Elena 2017-02-21 Reply

            Lotus, eu nu înțeleg de ce te lamentezi, tu și așa nu îmi citești comentarile, și mă tratezi ca pe Fire și Iosif.
            Când Cudi, Keth, și alții care conteazã pentru mine și pentru care încă mai scriu îmi vor atrage atenția că ideile mi se întrupează cu un handicap sever și nu pot fi dezcifrate, mă voi strădui mai mult și voi constrânge nerăbdarea-mi și graba să mă lase să mă exprim mai inteligibil de atât. 🙂

          • Elena 2017-02-21 Reply

            *descifrate (pentru cei care nu pot înțelege mesajul pentru că o literã îi dã cuvântului un sunet poznaș)

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            Cudi, nu știu cum e cu telefonul, că nu am comentat niciodată de pe el. Dar poate, în cazul ăsta, ar fi cazul să nu mai comenteze de pe telefon?

            Elena, nu s-a lamentat nimeni. Era un feedback, apropo și de faptul că nu prea te citesc. Sunt prea una-ntr-una comentariile tale; e unul dintre motivele pentru care nu te citesc. Feedback-ul era în avantajul tău, nu al meu, dacă l-ai fi priceput. Data viitoare însă n-o să-mi mai răcesc gura pentru altul, ca el să-mi spună că nu-l interesează.

            • Cudi 2017-02-21 Reply Author

              Lotus, din câte am înțeles eu, Elena citește articolele și comentariile doar de pe telefon, nu de pe tabletă, nu de pe laptop. Și cred că dacă ar dispune de o variantă mai confortabilă de a comunica cu noi, s-ar folosi de ea. Tot de pe telefon și comentează. Se descurcă cu ecranul acela micuț și tastele alea imposibile, care pe mine mă scot din sărite când trebuie să trimit un sms din 10 cuvinte. Cumva, Elena reușește să compună în condițiile astea comentarii de sute de cuvinte. Motiv pentru care pretenții precum formatarea, așezarea în paragrafe despărțite prin rânduri goale sunt exagerate.
              La un moment dat am zis că mai adaug butoane de reply, dar, deși îmi surâdea ideea, am renunțat la ea pentru că Elena n-ar mai putea citi de la al patrulea, al cincilea nivel de reply încolo, se duc cuvintele în marginea ecranului ăluia mic, literă sub literă.
              Și chiar dacă sunt în opoziție cu ea pe linia părerilor despre religii, biblie și alimentație cu sau fără carne, îi apreciez efortul de a discuta cu noi.

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            Plus că, vorba aia, observațiile erau ontopic.

        • Renata Carageani 2017-02-21 Reply

          Lotus, anunțul mortal e mai ușor de citit că e mai scurt, mai direct, mai glumeț. Celălat e dimpotrivă.
          Formatul corpuleui de text n-are nicio importanță.

          • Lotus 2017-02-21 Reply

            Ba da, numai că s-a nimerit ca Anunțul mortal să fie mai scurt. Dar și dacă era mai lung, era mai ușor de citit dacă l-ai fi redactat în același fel, cu câte un rând gol între paragrafe. Cel puțin pentru mine.

        • Elena 2017-02-21 Reply

          Nu te aburesc, Lenățico! 🙂
          Am văzut că te-ai împrietenit cu 03gg, alde ArleChinu’ și se cam ia formulări ca “Lenuțo”.
          Da, sunt o impostoare pentru tine. Fiecare e liber să mă perceapă cum vrea pentru că la fiecare cuvintele mele dansează diferit pe retina lor, unii chiar le pricep tâlcul, sensul, pe când alții nu sau nu prea.
          Nu mă exprim pe graiul bucureștenilor de aceea un taximetrist distras de accentul ” mieu moldovenesc” a încercat să mă încarce și să mă plimbe de aiurea. Probabil nici fața nu mă ajută. Cert este că dupã ce i-am explicat de unde își procură fiecare act de care are nevoie și unde o să-l reclam brusc a devenit mai amabil cu moldovencele și mi-a zis să-i dau cât vreau, lăsându-mă lângă o statie de taxiuri de unde un alt taximetrist m-a dus la locul indicat în 5 minute spunându-mi că ex-taxime-tristul s-a făcut prost pentru că toți știu unde e locul cu pricina. 🙂

  • Elena 2017-02-21 Reply

    Cudi, apreciez tot ce ai făcut pentru mine și felul tãu de a fi (cum pe exprimi, cum îi faci pe ceilalți să se simtã, tot ce s-a putut observa).
    Eu nu sunt o scriitoare profesionistă, nu am blog, nu gândesc și nu mă exprim la nivelul vostru, iar anonimatul m-a făcut să fiu și mai puțin atentã la ce scriu și cum scriu. Altfel m-aș fi simțit cum mesajul meu va fi citit de un domn director cu pretenții pentru care fiecare greșealã contează și denotă lipsă de profesionalism și incapacitatea de a mă ridica la nivelul sãu sau măcar la nivelul poziției din care îi scriu. Am crezut că aici nu ne căutăm de greșeli precum se caută cimpazeii pigmei bonobo (că tot ai postat filmulețe cu apetitul lor sexual imens și faptul că la ei orice conflict se rezolvă cu sex) de păduchi în semn de afecțiune. Și eu am remarcat greșeli chiar si la Renata, a scris “pasta” de două ori în contexte care nu aveau legătură cu pasta cremă sau pasta italiana ci cu “p-asta” sau “p’asta”. Dar eu dacă nu am fost provocată nu m-am axat pe extrage greșeli din comment și a le evidenția în comenturile mele ci spre a extrage din context idei bune, variate, argumentate, raționamente.
    Mai aveam nevoie de un motiv să plec. Acum îl am. Mulțumesc pentru tot! Sunteți un grup unic, cu legături vechi, aproape omogen și nu vreau să fac notă discordantă. Voi găsi să-mi umplu golul rămas și picăturile de timp liber cu câte altceva. 🙂
    Poți seta cu reply-uri pe câte rânduri dorești, dacă mi se va face dor voi putea intra oricum să vă mai citesc pentru că am descoperit că pot seta și versiunea desktop chiar dacă e puțin mai incomodă. 🙂
    La cât mai multe articole inspirate și dispoziție bunã la comentat! 🙂

    • Cudi 2017-02-21 Reply Author

      🙁
      Elena, îmi pare rău. Îmi vine să trag de tine, să-ți zic să nu pleci de tot, dar apoi realizez că prea le pui la suflet pe toate. Așa că mai bine nu-ți zic nimic. Cu toate că sper să fie o supărare de moment și că mâine Vasilică va fi mai optimist.

    • ketherius 2017-02-21 Reply

      Elena, sper să te răzgândești. Grupul de aici nu este vechi și tu nu ești cea mai nouă. Aici vorbim vrute și nevrute și nu trebuie să pui la inimă.

      • Lotus 2017-02-22 Reply

        Cum să fie nouă? A participat la vreo două concursuri de-ale voastre. Cred că a și luat un meritoriu loc 2, dacă bine rețin.

        • Cudi 2017-02-22 Reply Author

          Habar n-aveam. Și nu schimbă cu nimic lucrurile: cred că din decembrie ne-am adunat în formula asta, cu tine ne contrazicem de ani, cu Elena de luni.

        • ketherius 2017-02-22 Reply

          Una din condițiile de participare era să publice pe blogul personal. Vrei să spui că Elena are blog?

          • Cudi 2017-02-22 Reply Author

            Am răscolit acum și am văzut că Elena a avut, într-adevăr, un blog – epocavirtuala.blogspot.com. Nu mai are conținut pe el și-mi pare rău. Faptul că ea are sau a avut un blog nu înseamnă nimic bun și nimic rău, nimic în plus, nimic în minus.

            Însă dacă Elena nu a vrut să pomenească de el, pur și simplu din bun simț Lotus n-ar fi trebuit să-l menționeze. Dar pe Lotus îl mănâncă rău de tot în fund.

            Elena, nu te mai necăji pentru prostii. Chiar dacă nu suntem pe aceeași linie în multe privințe, ai umor, ai bun simț, ești simpatică și ne ești dragă. Și uite ce ne faci: ne-ai blocat: însuși Papa te roagă să rămâi printre noi, să ne contrăm, s-avem fun! Fiecare ți-a spus, în felul lui, să nu ne părăsești (cu excepția lui Fire, dar și Fire cred că n-ar vrea să lipsești de la masa noastră virtuală).

            Nu contează cine ești, ce ești, ce faci, ce nu faci. Ești Elena noastră! Așa că pune-ți o cască de protecție, vestă antiglonț și mănuși de box și hai să ne batem în comentarii! Hai!

            (apropo, ieri a fost ziua Renatei)

          • Elena 2017-02-22 Reply

            În ultima vreme am cam neglijat multe treburi, vin și Dragobetele… 🙂
            Plec fără resentimente și poate că am să mă mai întorc dacă mă veți primi. 🙂
            Sper să nu mă înțelegeți greșit.
            Decât multe făcute în grabă pentru care sã primești reproșuri sau priviri care trădează nemulțumirea, mai bine te concentrezi doar pe câteva dar să îți iasă nițel mai bine. Pentru calitate uneori trebuie să renunți la cantitate. 🙂

          • Fire 2017-02-22 Reply

            Asta este raspunsul meu, pentru Elena : ia si tu exemplu de la Silvester talking cat despre felul in care primeste criticilor ( pentru ca nu se exprima frumos si ca la carte ) !

          • Elena 2017-02-22 Reply

            Mulțumesc, Fire! :)))
            Partea bună e că cică el primește bani pentru postări cu motanul lui all black, vizite, etc. It’s more like a business. Sau poate e doar masochist. 🙂
            Sunt caractere și caracterii, unii sunt antrenați, alții impasibili, unii au construcții de luptători, alții care vor să se afirme cu orice preț…
            🙂

          • Lotus 2017-02-22 Reply

            Cudi, primo, eu n-am zis că are blog, ci că nu e nouă, participând la un concurs de-al vostru sau la două. Tu și Ketherius ați ținut să dezvoltați public subiectul, că are sau n-are blog. Secundo, bănuiesc că n-a menționat nimic de blog pentru că nu mai scrie pe el, l-a abandaonat. Adică ce să menționeze dacă nu mai scrie? Dacă ar fi vrut să-l țină secret, n-ar fi participat cu el, în mod public, la acele concursuri. Tot așa, bănuială personală. Adică n-am zis nimic confidențial, am zis că a participat la un concurs, ceea ce chiar a, după cum ai văzut și tu acum, iar concursul a fost public, în văzul lumii. Doh.

            • Cudi 2017-02-22 Reply Author

              Erai singurul știa că Elena a mai fost pe aici, cu ani în urmă. Acum n-are legătură spre blog, are alt ip, are altă adresă de mail. De unde să visez c-avea blog sau că a mai comentat, cu ani în urmă, pe aici? Oricum, dacă ai văzut că nu vorbește despre blogul acela, de ce o faci tu?

          • Lotus 2017-02-22 Reply

            Cudi, încă o dată, eu am zis c-a participat la un concurs, dar n-am zis nimic de blog. Ketherius a zis de blog, tu i-ai dat numele…

            Cred că e firesc să nu vorbească de el de vreme ce blogul ăla pare abandonat. Dar să n-o subestimăm, a luat totuși un loc 2 la un concurs. Acum, dacă tu ai ținut să vii cu detalii publice despre blogul ei și etc… deși eu nu cred c-ar afecta-o cu ceva.

          • Lotus 2017-02-22 Reply

            Elena, te afectează cu ceva faptul că s-a spus aici public că ai avut un blog? Trebuie să îmi cer scuze pentru că am menționat că ai luat un premiu cu coroniță, în trecut?

          • Lotus 2017-02-22 Reply

            Oricum, nu cred că era blog în adevăratul sens al cuvântului. Dacă nu mă înșeală memoria, că au trecut într-adevăr câțiva ani de atunci, inițial a vrut să participe cu un text într-un comentariu, iar voi i-ați recomandat, parcă, să-și facă blog și să-l scrie acolo. Deci poate l-o fi făcut strict de aia, după care l-o fi șters. Nu văd ce mare scofală, o adresă pe blogspot, de care nu s-a dezis, pe care n-a închis-o. În sfârșit.

  • Renata Carageani 2017-02-21 Reply

    Eleno, îți cer iertare pentru că m-am zbârlit la tine exagerat. Am avut o zi mai grea, d-aia! …
    Întoarce-te, măcar până lămurim lucrurile, că ești în eroare: doar K&C e un grup sudat. Noi, ceilalți, suntem trecători prin curtea lui, a grupului.
    Dacă e să alegem, mai bine plec eu, că tu scrii mai mult și mai des.
    Ai o mână întinsă de la mine, plus scuzele de rigoare. Ce zici?

    • Elena 2017-02-22 Reply

      Dragă Renățușca,
      Ți-am citit versul cu Elenușca. 🙂
      Ești o farmacistă versată,
      Se simte că ești educată.
      Elixire și poțiuni
      Nu toate fac minuni,
      Echimozele din cord
      Chiar de nu ești de acord,
      Sunt mai simplu de tratat
      De ești un om neimplicat,
      Când replici cu brutalitate
      Și uiți de sensibilitate
      Doar pentru a avea dreptate,
      Poți lipi pe plasturi scuze
      Și îți mulțumesc din suflet,
      Aștept să-si facă efectul
      Și să-mi repare defectul
      Să-mi aducă chef de vorbă
      Să mă bag iarăși în ciorbă
      Și să simt că în acest grup
      Sunt o parte dintr-un trup
      Până-atuncea, preventiv
      Mă exclud din colectiv.

      Cu mult drag de bizară și senzorială 🙂

      • papagigli 2017-02-22 Reply

        Elena, cu o parte a creierului, am inteles-o pe Renata. Cu cealalta te inteleg si pe tine si decizia pe care ai luat-o. Din pacate nu mi-a mai ramas nicio parte disponibila cu care sa-nteleg faptul ca tu erai cea care-mi dadea sfaturi, atunci cind am trecut si eu prin ceva asemanator. Ce s-a ales de sfaturile respective? Le mai ai? Ti le poti da si tie?
        Ca eu, ti-o spun sincer, m-as bucura sa ne mai ciondanim. 😉 Mi se pare firesc sa nu gindim la fel, asta nu inseamna ca accept dementa unora, si sa ne mai contram citeodata. De fapt eu, dupa cum ai observat, ador contrele … de orice natura ar fi ele 😆

      • Harlechina 2017-02-22 Reply

        Nu suntem nici grup, nici colectiv. Suntem nişte indivizi (în cea mai mare parte anonimi, Renata fiind singura care îşi foloseşte numele real, sau cel puţin acelaşi nume cu care îşi semnează cărţile) care comentează pe un blog, de obicei găsind ceva de contrazis, fiindcă probabil Papagigli nu e singurul care adoră contrele – verbale, cel puţin. 😛

        Nu vom fi niciodată parte dintr-un trup, nu din acelaşi trup, fiindcă ne deosebesc prea multe. Nu putem fi decât o adunătură gălăgioasă.

        Cred că sinceritatea brutală e de preferat ipocriziei mieroase.

        • Elena 2017-02-22 Reply

          Nu-o spun cu impertinență
          Știi de sentimentul de apartenență? 🙂
          Să ne citim cu clemență
          Ce atâta violență? 🙂

          Toți avem zile mai rele
          Unii rămân cu sechele
          Alții dau chiar de belele
          Dar românul e poet.

          Crezi că din ostilitate
          Căutăm s-avem dreptate
          Cu nume diminutivate
          Îndulcind veninul, frate?

          Crezi că-n lumea aceasta mare
          Doar ipocriții zâmbesc oare?
          Și hienele flâmânde
          Stau la pândă?

          Numai prin diplomație
          Putem avea armonie?
          Vorbind doar dacă ne dă ghes
          Un țel anume sau interes?

          Folosind cuvinte mieroase
          Doar dacă ne-aduc foloase?
          În rest doar brutalitatea
          Denotă sinceritatea?

          Ce tristă perspectivă ai
          Știu că nu trăim în Rai
          Dar eu sunt mai optimistă
          Mai sper…deși acum sunt puțin tristă.

          • Harlechina 2017-02-22 Reply

            Am spus doar că “sinceritatea brutală e de preferat ipocriziei mieroase”, nu că în lume nu mai există şi altceva. De unde până unde ai tras concluzia asta?
            Iar dacă preferi să fii aplaudată cu clemenţă când spui prostii, e treaba ta, dar nu văd de ce ar trebui să-ţi facă toată lumea pe plac.
            Cât despre “numele diminutivate” nu au menirea să “îndulcească veninul” (adică tristul adevăr), ci să adauge o notă de ironie în plus.

        • papagigli 2017-02-22 Reply

          Harlechino, aici gresesti. Papagigli e numele meu de botez si asta din stinga-mi e infatisarea dupa ultima operatie estetica 😛
          Auzi la ea, contra! 😆

          • Harlechina 2017-02-22 Reply

            Păi acu, dacă zici că mi-ai mărturisit adevărul, recunosc că am greşit. Da’ e geşeală de-aia, fără de voie, cum zice tata popa, iar tu, care eşti papă, ai putea să-mi acorzi circumstanţe atenuanate, nu? Sau eşti contra? 😀

          • Harlechina 2017-02-22 Reply

            Erată: atenuante

          • papagigli 2017-02-22 Reply

            Ba sa treci, don’soara, la canoane ca iertare fara numai la Dragnea s-a pomenit 😆

          • papagigli 2017-02-22 Reply

            *fara pedeapsa

          • Harlechina 2017-02-22 Reply

            Dacă “don’şoară” ăsta îmi ia sacu’ cu ani din spinare, accept canoanele în locul lui! 😀

          • papagigli 2017-02-22 Reply

            Vai Harlechina! Pai cind spun “don’soara” ma refer la tineretea si puritatea vorbelor tale, nu la prapastii, doamne iarta si pazeste ca-n viata mea nu mi-au trecut astfel de ginduri prin cap! Ala de pe umeri, ca altfel … 😆

          • Harlechina 2017-02-22 Reply

            Vai, Papa! (Sau “Vai, Gigli!” – că parcă-mi place mai mult cum îţi spune Renata.) Când spun “canoane” nici eu nu mă gândesc la prăpăstii, căci puritatea nu-mi aduce în minte decât cuvintele “post” şi “rugăciune”. (Ai mei m-au învăţat rugăciuni utile, de genul: “Sfântă Fecioară, tu, care ai născut fără să păcătuieşti, ajută-mă să păcătuiesc fără să nasc”. Ei le ziceau bancuri – pesemne fiindcă le spălaseră comuniştii creierii.)

          • papagigli 2017-02-22 Reply

            😆 Meserie rugaciunea aia. Sper ca o cunosc toate femeile 😆

  • […] inimă de aici, vorbe de aici […]

  • Lotus 2017-02-22 Reply

    Dar Elena, serios acum, învață-te și tu să intri pe net de pe laptop sau desktop, nu de pe mobil.

    • Elena 2017-02-22 Reply

      Și tu acuma ca nuca-n perete.
      Eu îmi iau rămas bun și tu că ba că nu îmi iau rămas bun intrând de pe laptop sau tabletă sau pc, ba că nu scriu prostiile pe care oricum declari că nu le citești cu aliniat. Trebuie să plec mai repede altfel mă tâmpesc de tot.
      Tu ești cel care face eutanasierea câinelui numai cu ace sterilizate. 🙂

    • Cudi 2017-02-22 Reply Author

      Lotus, poate că laptopul sau desktopul e stricat, poate că laptopul sau desktopul sunt ale altcuiva acum. De ce ești bou?

      • Lotus 2017-02-22 Reply

        Păi și poate nu-i stricat. Puii mei, atâtea sensibilități ca aici n-am mai văzut. Oricărui om care comentează constant de pe mobil și formatează aiurea textul, i-aș recomanda să scrie de pe calculator. Primo pentru că PC-ul e un instrument mai adecvat comentării pe bloguri și secundo pentru că mobilul e mai periculos pentru ochi. Iar când i-aș spune asta, aș porni de la premiza că are calculator sau bani cu ce să și-l cumpere. Și dacă n-ar avea, ce? Care ar fi problema că n-are? N-are, n-are. Poate să zică că n-are. Poate să zică că n-o interesează să-și ia unul sau că nu dispune de fondurile necesare.

        Dar eu aș porni de la premiza că are. Pe de altă parte, dacă tu consideri că o persoană săracă ar trebui cumva menajată, atunci ai o părere foarte urâtă despre săraci. Categorie în care mă includ și eu, după standardele multor oameni.

  • papagigli 2017-02-22 Reply

    Elena,
    Sa moara Clintoneasa daca nu m-ai spart cu versurile astea. Adica nu versul in sine, care-i ala-i mai hmpzvt, dar ce ai spus in ele e de nota 10 cu felicitari. Spun asta ca sa-ti demonstrez, a suta oara, ca mie-mi place sa analizez orice problema pina-n miezul ei 😉 😆
    OK, now let’s have again some fun! 😛
    Unde-o fi Fire, ca-mi e datoare? 😆

    • Elena 2017-02-22 Reply

      M-am întors o secundă să-ți mulțumesc!
      Dacă nu ai fost prea ironic. E grăbit versul, acum m-am uitat și aș fi înlocuit :
      * frate -cu -poate
      *tristă perspectiva – cu – sumbră perspectivă. Dar dacă mă mai uit o dată o repar de tot. :)))

      Știi că tu inclini talerul pozitiv? Dar la modul cel mai platonic posibil. 🙂

      • papagigli 2017-02-22 Reply

        Elena,
        N-a fost vorba de nicio ironie. Am spus exact ceea ce cred.
        Dar despre “modul platonic” se mai poate discuta 😆

  • Renata Carageani 2017-02-22 Reply

    Mmm!… Citesc și tac, să nu mai supăr pe careva. 🙂

    • papagigli 2017-02-22 Reply

      Renato, dragostea mea, ti-am mai spus-o si ti-o repet, pe tine nu ma pot supara nici daca mi-as propune 😉 Mua!

Raspunde

%d bloggers like this: