18:36

Acum vreo trei zile, Renata anticipa că Olga Tudorache n-o va mai duce mult și a avut dreptate: ieri, 18 octombrie, actrița a murit. După ce am citit articolul Renatei, am căutat-o pe Olga Tudorache pe youtube și astfel am ajuns să urmăresc scurtmetrajul “18:36”. Are un sfert de oră, vă rog mult, urmăriți-l și voi, pentru că despre el aș vrea să vorbim.

În astea trei zile cred că l-am văzut de tot atâtea ori. Acum, că am aflat despre moartea actriței Olga Tudorache, l-am mai urmărit o dată și, nu știu, dar am avut senzația că mă trec fiori. În linii mari, e o poveste despre un taximetrist care duce acasă două doamne, despre care află ulterior că erau moarte de 20 de ani.

Scenariul şi Regia : Ionuţ Giurgiuca (1969-2005)

Imaginea şi camera: Mihai Mălaimare

Distribuţia: Florin Piersic Jr, Irina Dinescu

Cu participarea extraordinară: Corina Constantinescu (1919-2008), Olga Tudorache (1929-2017),

Mircea Albulescu (1934-2016)

Fac o paranteză aici, scenaristul și regizorul acestui scurtmetraj “bijuterie”, cum l-a numit Renata, Ionuț Giurgiuca, a murit și el în 2005, la vârsta de doar 35 de ani. Scurtmetrajul de mai sus îl realizase cu doi ani înainte de a muri, în doar cinci zile, cu tot cu montaj.

Sper că ați urmărit filmul și că veți considera câstigate cele 15 minute investite în el. Bun. Acum haideți să discutăm aspecte din el.

Filmul începe cu căsuța din gară pe care scrie Triaj, din care iese, mai întâi, Mircea Albulescu. Se uită-n stânga, se uită-n dreapta, totul pare în ordine, îi cheamă și pe ceilalți afară. Din căsuța Triaj ies mai multe persoane, îmbrăcate în negru, unele cu câte un covrig/colac în mână. Pe cum ies, aceștia așează în mâna întinsă a personajului întruchipat de Mircea Albulescu câte un bănuț. Pentru că ați urmărit filmul și știm că respectivii erau morți, putem deduce că Mircea Albulescu e un fel de Charon, care trece morții râul Acheron; problema e că acum îi trece în sens invers, din lumea morților în lumea viilor. Ăsta e un aspect interesant de discutat.

Apoi, înainte să-i cunoaștem pe cei doi tineri îndrăgostiți pe peronul gării Obor din București, la secunda 1:06, le vedem pe cele două doamne – Estelle și Agatha, așteptând sus, pe pasarelă… ceva. Am putea deduce că așteaptă ca tânărul  să-și aprindă o țigară cu bricheta primită în dar, o brichetă veche, de-a bunicii iubitei. Odată aprinsă respectivă brichetă, tânărul trece într-un alt plan, ce-i permite contactul cu… morții. Știți mai departe ce se întâmplă, vrând, nevrând ajunge să le conducă acasă pe cele două doamne, ele discută chestiuni de moștenire, de familie. Ajunse în fața ușii, Agatha o întreabă pe Estelle: “Cheia e la tine?”. Se privesc lung cele două, Estelle răspunde într-un târziu: “Da!”. Și deschide hotărâtă ușa, fără a folosi vreo cheie.

Intră și băiatul, excelent interpretat de Florin Piersic Junior, în urma lui ușa se închide singură. Estelle îi spune, din câte înțeleg eu: “Intră o clipă să-ți arzi sufletul, dragul meu!”. Mihai zice că aud eu aiurea, că îi spune: “Intră o clipă să-ți tragi sufletul, dragul meu!”. Eu rămân la impresia mea, că “să-ți arzi sufletul”, nu “să-ți tragi sufletul”. Sunt curioasă ce auziți voi.

Focul arde în sobă, cafea, ceai, țigări. Olga Tudorache, fie-i bine pe unde-o fi sau n-o fi, face o figură monumentală când îi spune tânărului “Dă-mi, te rog, și mie un foc!” De la minutul 8:10 la 8:42. Scena e de aur. Cum își aprinde țigara, cum trage cu poftă din ea, cum o simte. La minutul 9:50 își aprinde și tânărul o țigară, timpul se comprimă, moment în care se aud acele șoapte greu inteligibile, cu excepția lui “Trezește-te!”. Dacă voi înțelegeți mai mult din acele șoapte, luminați-mă.

Apoi poza Izabelei din vechiul album de familie, seamănă ori ba cu iubita tânărului? Dacă da, atunci fata e fiica/nepoata/strănepoata Izabelei, parte din familia celor două surori, Agatha și Estelle. Ce-or fi vrut cele două doamne, să-l cunoască pe iubitul strănepoatei lor? Să-i sugereze că iubita lui are cotă parte din moștenire, ca descendentă a Izabelei? Și bănuții aceia plătiți “luntrașului”, i-or fi păstrat pentru vizita în lumea celor vii, în loc să-I păstreze pentru a trece râul morții?

Comentariul regizorului, scenaristului, mort și el de 12 ani:

Filmul a pornit de la o povestire a lui Blabla (tanti Corina), care mi-a spus-o când eram mai mic şi m-a impresionat mult. Se pare că ea a fost adevărată şi s-a întâmplat prin anii ’30-40. S-au scris multe astfel de nuvele fantastice, există în literatură nenumărate astfel de povestiri, primul care îmi vine în cap este Mircea Eliade cu a lui “1000 de capete de vită “… parcă aşa se cheamă… oricum… este primul film al meu în care am avut cea mai mare bucurie de a o avea pe Blabla (Corina Constantinescu) protagonistă, sigur, alături de Olga, Albulescu, Florin, Irina (fata lui Dinescu) şi de toată echipa care m-a ajutat enorm… ştii, legătura mea cu Blabla mă ţine pe o traiectorie ascendentă, plină de forţa pe care mi-o dă ea, la vârsta ei, şi sper ca atunci când, la fel ca la rachete, se vor rupe motoarele şi va rămâne doar capsula, propulsia acestui om din viaţa mea să mă călăuzească pe toate orbitele pe care voi alerga… am vrut să fie străbunică şi să fac un film cu ea… şi Dumnezeu a fost bun… foarte bun… L-am filmat în octombrie 2002, filmările au durat 5 zile… am luat premiul “cel mai bun scurt metraj” la Costineşti în august 2003 şi am fost selecţionat cu el la Festivalul de la Berlin în Februarie 2004 (au fost selecţionate doar două filme româneşti, eu la secţiunea studenţi şi Cristi Puiu la altă secţiune).

(Ionuţ, Sep. 2004 – comentariu găsit în subsolul scurtmetrajului, pe youtube)

118 Comments

  • Mugur 2017-10-19 12:08 Reply

    Dragă Cudi, îți mulțumesc pentru că mi-ai readus în atenție filmul lui Ionuț!
    Îmi place “interpretarea” ta cu privire la film. Ai reușit să pătrunzi înțelesuri așa cum nu multă lume o face.
    Am să mai spun doar un lucru: Corina Constantinescu povestea minunat si recita dumnezeiește. Din păcate puțină lume a auzit-o recitând, căci o făcea doar în cerc restrâns. Ar mai fi avut multe de spus în teatru, dar regimul a considerat că trebuie să iasă la pensie cu mult înainte de a-i veni vremea.

    Pentru Olga Tudorache nu pot decât să spun să-i fie odihna ușoară, acolo unde se află!

    • Cudi 2017-10-19 12:54 Reply Author

      Acum am realizat (și m-a pus puțin pe gânduri) că amândouă au murit la vârsta de 88 de ani.
      Mugur, eu găsesc genial scurtmetrajul lui Ionuț Giurgiuca. Lasă loc de multe interpretări, te pune pe gânduri, îți dă senzația că ai toate piesele unui puzzle în față, dar ceva îți scapă și nu reușești să recompui imaginea.
      Din ce spui, înțeleg că ai auzit-o pe Blabla (Corina Constantinescu) recitând și povestind. Dacă nu mă înșel, permite-mi să te invidiez pentru privilegiul tău.
      Și uite, încă o dată, cum viața bate filmul: nepotul – scenarist și regizor, o pune pe bunica să joace într-un film inspirat de una dintre povestirile ei de demult. O povestire “fantastică”, care amintește de Mircea Eliade. Doi ani mai târziu moare nepotul, alți doi după – bunica.
      Să le fie odihna ușoară.

      • Mugur 2017-10-19 14:32 Reply

        Și eu am găsit filmul lui Ionuț ca fiind deosebit, cu multiple interpretări posibile. Din păcate nu am avut ocazia să-l mai întreb nimic despre film și despre ideile sale regizorale.
        Da, am avut privilegiul de a fi nepotul Corinei Constantinescu, astfel încât am ascultat-o adesea recitând sau povestind. Iar dacă eu pot fi suspectat de subiectivism, iată un articol în care vei găsi părerile unor oameni mult mai avizați decât mine: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/corina-constantinescu-un-destin-ca-o-sfinta-poezie-de-eminescu-134144.html

        Cândva poate voi aduce în discuție destinul acestei familii de artiști, căci într-adevăr, viața bate filmul.

        • Cudi 2017-10-19 16:39 Reply Author

          Eram în mașină când am citit comentariul tău, Mugur. Timp de câteva minute am bombănit singură la volan: “Ce?!”, “Nu pot să cred!”, “Poftim?!”, tot așa îmi repetam, certând parbrizul. Nici acum nu m-am potolit, se mai aude-n mine câte-un “Cum?!”, “Ce?!”, plus senzația aceea de vulnerabilitate pe care ți-o lasă un mister, amplificată, parcă, după ce am urmărit a “n”-a oară filmul, la care mai pui și ce-am citit prin ziare, despre moartea prematură a regizorului, despre cele două mari actrițe.
          Și, pe când mă gândeam eu: “măi, ce destin au unii!”, imaginându-mi-l pe Petre Țuțea, pe Liviu Ciulei în casa Corinei Constantinescu, prietenă cu oameni de o asemenea valoare (citisem articolul înainte), vii tu și spui că ești nepotul ei. Mugur…
          Ne așezăm mai bine în fotolii, eventual fierbem niște vin și ne dăm mai aproape de blogul tău, așteptând cu sufletul la gură să ne povestești amintirile tale.

          • Mugur 2017-10-20 00:19 Reply

            O poveste am așezat pe pagina mea de blog, prin martie. Nu povestesc eu, ci alții. Vei putea vedea câteva persoane din familia mea, vorbind, povestind (Din amintiri (2)).
            Nu știu când mă voi aduna pentru a scrie eu însumi poveștile familiei, dar sigur va sosi și clipa aceea cândva.

            Îți mulțumesc pentru ceea ce am simțit în cuvintele tale!

      • Mugur 2017-10-19 14:35 Reply

        P. S. Din păcate, atunci când a jucat în acest film, dicția Corinei Constantinescu era puțin afectată de trecerea anilor. Replica la care ai făcut referire este: “Intră o clipă să-ți tragi sufletul, dragul meu!”

  • klaus 2017-10-19 13:52 Reply

    “Arzi”

    • Cudi 2017-10-19 16:45 Reply Author

      Klaus, probabil că Mugur știe mai bine și amândoi am înțeles greșit.

  • Iosif 2017-10-19 13:54 Reply

    “Fire”… 🙂

  • Iosif 2017-10-19 14:22 Reply

    “În republica mediocritatii, geniul e periculos.” – Robert G. Ingersoll –

    • Cudi 2017-10-19 16:47 Reply Author

      Mă bucur că ai remarcat geniul, Iosif.

  • Lotus 2017-10-19 15:07 Reply

    „Să-ți tragi sufletul” zice. E și o expresie comună. Dar se aude cam rău.

    E foarte interesantă și fină analiza ta. Observația cu bricheta aprinsă ca element de rezonanță e minunată. Dar filmul e prea… nicicum. Poate încărcat de simboluri, în genul Călăuzei. Ce semnifică ora din titlu? Apare pe ceasul din final. Sunt multe elemente ciudate, și eu m-am întrebat cu cine seamănă poza aia și n-am găsit răspunsul. La sfârșit, când intră el în cameră (după ce-i deschide tipul ăla, eu i-am zis impegatul), se vede un craniu de cerb, după care cele două brațe sau margini ale scaunului, pe care-ți sprijini mâinile, au în capăt câte un chip de om. Tot chipuri de om sunt și la intrare, pe peretele casei, se uită la ele Florin când le duce bagajele. Muzica e foarte mișto. Poate râsul impegatului semnifică faptul că, odată intrat, de acum nici Piersic n-o să mai poată ieși fără să plătească un bănuț. Scena cu pufăitul Olgăi din țigară nu are nimic special sau frumos.

    Până la momentul de față, filmul e prea vag ca să-mi placă. Dar, în lumina recenziei tale, cred că o să-l revăd cu atenție. Totuși, cum poți să interpretezi așa de frumos acest clip, găsindu-i atâtea sensuri, dar să nu poți citi un mit biblic decât ad-litteram?!?

    • Cudi 2017-10-19 17:04 Reply Author

      Nu este o analiză ce am făcut eu, Lotus.
      Scena cu pufăitul Olgăi este superbă. Chipul Olgăi în prim plan, apoi focalizare pe brichetă și din nou pe chipul ei, ea trăgând din țigară cu nesaț, inspirând viața ca pe un drog, ca după… 20 de ani de moarte.
      Pentru mine, filmul e genial. Interpretarea – fără pereche.
      Știu că avem gusturi diferite în multe privințe, tot ce pot să-ți spun e să încerci să-l mai urmărești o dată, iar dacă tot nu îți place, asta e, punct.

      • Lotus 2017-10-19 19:21 Reply

        Am reluat scena cu țigara. Nu că nu-i frumoasă, e urâtă. Și nu doar din cauza țigării. Pe mine nici personajul Olgăi nu m-a prins. Modul sec și indiferent în care zice „dă-mi te rog un foc”, felul în care îl trage în piept, grimasa urâtă pe care o face după – ai dreptate cu drogul, dar nu într-un sens pozitiv, metaforic. Cred că noi avem interpretări diferite legate de viață.

        Dincolo de asta, nu ar fi vorba atât de plăcut, cât că nu reușesc să-i găsesc un sens. Cum să îți placă ceva incoerent? O fată frumoasă care-ți absoarbe privirea manifestă coerență. Frumusețea este coerență. Nu mă interesează să-mi placă, nu sunt sclavul simțurilor, mă interesează să înțeleg ceva din el, să găsesc ceva în el. Dacă o să găsesc ceva în el, o să-mi placă. A început să-mi placă după interpretarea ta cu bricheta, dar insuficient.

      • Lotus 2017-10-19 19:22 Reply

        Iar întrebarea din final n-am pus-o într-o doară, chiar dacă nu cere un răspuns.

  • Fire 2017-10-19 18:05 Reply

    Marturisesc spasit ca n-am rezistat decat pana la minutul 2,25 si asta doar pentru ca recomandarea vine de la Cudi. Ca altfel ….
    In materie de cultura eu sunt tufa de Venetia : n-am rabdare sa ma uit si pace ! Dati cu pietre, insa de Olga Tudoraache stiu ca e actrita si atat, iar de Corina Constantinescu n-am auzit in viata mea, asta in ciuda faptului ca Ovidiu Iuliu Moldovan mi-a fost profesor si am avut o relatie aparte ( omul vazuse drama vietii lui cu repetitie in viata mea ). Si m-a ingrijit, si m-a cocolosit si m-a tinut de mana in sala de bac la oral, da’ totul pana la teatrul si cultura : ntz-ntz, asta n-a mers !

    • Lotus 2017-10-19 19:26 Reply

      Eu nici de Olga Tudorache nu știam, pân-am citit la Renata, nici că impegatul ăla e jucat de Albulescu. L-am recunoscut pe Piersic junior, atât.

      • Fire 2017-10-19 21:30 Reply

        Pe Albulescu il recunosc dupa sprancene, iar pe Piersic junior il recunosc din Can-Can. Daca ma intrebi care-i treaba cu actoria astora, habar n-am. Stiu doar ca le recunosc mutrele ca-s actori prin filme, teatre la care nu ma uit niciodata.

      • Renata Carageani 2017-10-20 02:52 Reply

        Lotus, e impiegat, nu „impegat”. Așa cum e pionier, nu „pioner”, cum zic unii, suferinzi de fenomenul numit hiperurbanism. Ăia care pronunță EU, EA, EL, ecsistă, ecsemplu, speriați că nu vorbesc suficient de cult.
        Impiegare e vb. în italiană și cred că de-acolo am preluat substantivul în română.

        Faptul că n-ai înțeles nimic din scurt-metrajul acesta artistic era de așteptat. M-ar fi surprins să-l înțelegi, să-l guști, să te umple, să te dea pe spate.
        Știi cum sună un anume murphyologism: dacă într-un butoi cu apă de canal torni o picătură de vin bun, rezultă apă de canal.

        • Lotus 2017-10-20 15:16 Reply

          Pionier știam și eu, dar de impiegat acum am aflat. La mine în oraș toată lumea zice „impegat”. Avem și gară! 🙂

          În rest, să știi că eu iar insultele (mai directe sau mai aluzive) pe care mi le aduci drept un semn de considerație.

          • Lotus 2017-10-20 15:17 Reply

            iau* insultele

      • klaus 2017-10-22 09:19 Reply

        Lotus, n-ai văzut “racheta albă”?

        • Lotus 2017-10-22 10:29 Reply

          Titlul îmi sună vag cunoscut. Film sau serial mai vechi, cu Olga Tudorache? Dacă da, posibil să fi văzut ceva episoade, dar niciodată n-am reținut actorii români (afară de câțiva, puțini, mai cunoscuți, ca Piersic sau Dem Rădulescu).

    • Cudi 2017-10-20 10:19 Reply Author

      Fire, cel puțin ai încercat să-l urmărești și-ți mulțumesc pentru asta. “Horea” a fost și profesor?! Nu știu de ce, dar mă bucur să aflu că ți-a fost aproape ca profesor, că a avut grijă de tine. Deși nu știu nimic despre viața acestui actor, în lumina celor spuse de tine îl percep acum drept un om deosebit și în afara scenei.

      • Renata Carageani 2017-10-20 11:29 Reply

        Marea mea iubire secretă din adolescență – Ovidiu Iuliu Moldovan.

      • Fire 2017-10-20 13:49 Reply

        Cudi, eu nu am vazut nici un film de-al lui, ca nu m-a interesat. A fost profesor de limba romana timp de 2 ani, doar la clasa noastra de liceu, in rest nu preda nicaieri. Nu intentiona sa predea, ci a fost rugat cu ceru’ si pamantul de la inspectorat, ca ultima solutie, ca aia erau disperati.
        Profesorul nostru de romana a iesit nervos din clasa si s-a jurat ca nu mai pune piciorul in veci in clasa noastra ( ceea ce a si facut ). A fost trimisa o alta profa in locul lui, pe care am enervat-o pana a facut infarct si au dus-o cu Ambulanta direct din sala de clasa. A supravietuit, dar a intrat in medical si a refuzat sa ne mai preda vreodata. Noi spuneam ca ori ne trimiteti un profesor cu care sa nu ne plictisim la ore, ori o sa fie haos ca si pana acum ( ca sa ai o idee, eu eram bleaga clasei )… Au vrut sa ne desfiinteze clasa, insa problema era ca eram singura clasa de acel profil din judet, deci nu se putea.
        Si atunci l-au rugat cu cerul si cu pamantul pe Moldovan sa incerce macar cateva zile sa vada daca poate tine clasa in liniste si daca reuseste, poate ne preda si cateva lectii. Well, cand a intrat omul in clasa, s-a facut o liniste de auzeai musca, si asta inca inainte sa apuce sa deschida gura ! Timp de 2 ani cat ne-a predat, o data nu a fost nevoie sa ne atentioneze ca e galagie, ori sa fim atenti, insa ne-a spus ca ne face o favoare ca a acceptat sa ne fie profesor si daca ne comportam cum trebuie, ne recita din Eminescu. Sau din ce rol din filmele lui vrem noi. La cerere.
        A fost un om exceptional. De discret. si cu toate piesele la locul lor, la purtator.

  • ketherius 2017-10-19 21:44 Reply

    Mi-e mi-a plăcut foarte mult. Pe de o parte, actorii au fost extraordinari; au interpretat rolurile până la ultimul detaliu – privirea, expresia, gesturile perfect controlate și sincronizate, intonația (“ții minte ce-a zis Andronache – aveți grijă de hârtii, doamnă”), pofta cu care a tras din țigară – tot jocul lor a fost natural – atât de natural încât nu m-ar mira să aflu că moșia de la Mogoșoaia ar fi aparținut de-adevăratelea familiei 🙂

    Scenariul și regia sunt și ele foarte reușite. Recunosc stilul Zonei Crepusculare, dar la un nivel mai înalt. De ce? Pentru că nu prezintă doar o idee deosebită, ci creează un cadru în care plasează un număr de detalii, dar nu termină tabloul. Nu, nu, tabloul rămâne neterminat ca să fie completat de creierul tău. Și rămâi gândind “oare ce înseamnă X?”. Sau “Y nu poate să fie W, din cauză că Z”. Și, uite-așa, cele 15 minute de vizionare se continuă cu ore în care poți să analizezi, să formulezi ipoteze, să-ți contrazici ipotezele, să discuți ipotezele.

    Pe scurt, o capodoperă.

  • Iosif 2017-10-20 00:51 Reply

    Realizatorii de filme psiho-stiintifico-fantastice, sunt genii ale celei de-a saptea arte, care sunt premiati de sistem pentru a continua sa creeze capodopere cinematografice tematice,atractive, iluzorii, prin care sa influenteze perceptia ratiunii omului framântat, îngrijorat si panicat de viitorul relativ,subiectiv si inprevizibil, în scopul controlului si formarii constiintei maselor inconstiente, sclavi ai luminilor si umbrelor mortii, neluminati de Lumina alb-stralucitoare a lui Hristos, Unicul Adevar si Iubire Absoluta, revelat omenirii de Creatorul Atotputernic, pentru ca omul sa-L caute sa-L cunoasca, sa se pocaiasca si sa se întoarca la 180° de la calea falsitatii acestui sistem, ce duce spre o moarte sufleteasca si spirituala al celei mai geniale si paradoxale capodopere universale, OMUL, creat de MARELE ARHITECT, din pamânt si apa, în care a pus scânteia Sa divina, picatura de viata, aflata în molecula de ADN a sângelui ce a curs din trupul Fiului Sau, întrupat din Cuvântul Sfânt, aceasta “Samânta” dumnezeiasca semanata în pamântul prelucrat, care germinând va creste, se va maturiza, alimentându-se din pamântul îngrasat, irigat de ploile timpurii si târzii, de caldura si lumina razelor solare, producând roduri bune spre bucuria Stapânului tarinei…

  • Renata Carageani 2017-10-20 01:18 Reply

    Cudi, mișto analiză! Keth a mai adăugat niște finețuri.
    Și eu zic la fel – scenariul e de zona crepusculară, e de paradox temporal, nu știu dacă contactul cu bricheta îl proiectează pe Florin în trecut sau trecutul face un salt scurt în viitor. Nici nu contează.
    Filmul e sublim. M-am uitat de multe ori, integral sau pe fragmente, și am descoperit niște subtilități de scenariu pe care le povestește doar camera (ceea ce e grozav, că de-aia e film și nu carte)… Superbe!
    De pildă:
    – în ziua despărțirii de iubită în gară, Florin e îmbrăcat în negru; croiala hainei, linia pantalonilor sunt incerte, nu aparțin unei mode anume, sunt foarte largi, aparent lejere, dar parcă nu-i aparțin lui. Fata, în schimb e izbitor de bine localizată în timpul ei prin pantalonii foarte evazați, geaca cu fermoare, capse…
    – ambalajul brichetei, banal, aparține lumii fetei, prezentului. Bricheta e personajul principal al filmului, ea unește cele două lumi, e poarta temporală, de-aia intrarea ei în cadru trebuia pregătită, sunt trei „lacăte” care trebuie deschise ca să ajungi la ea: fundă, hârtie, cutiuță.
    – valizele vechi de carton și cutiile de pălării (care nu-i par neobișnuite lui) SUNT GOALE, și asta observi imediat, din ușurința cu care le mânuiește și le cară tipul. Deci babele nu vin de nicăieri.
    – casa, la primul contact, e casa din trecut. Florin intră prima dată în casa de acum 20 de ani, cu toate obiectele alea vechi, la locul lor (tava cu fructe, față de masă, scrumieră, mărunțișuri, album cu poze, pereți acoperiți de tablouri), camera pare ticsită, îmbâcsită, dar locuită, vie; a doua oară intră în casa din prezent, pereții sunt goi (doar craniul de capră, ca simbol al morții), masa e goală, doar bricheta, lumina e crudă, rece, nu mai sunt perdele la geamuri, lipsește orice element moale, textil, doar lemn și os.
    – momentul fumatului, cu jocul acela de lumini pe chipul Olgăi, care o fac să semene cu o mască mortuară, ea însăși face grimasele alea oribile, înspăimântătoare, parcă se succed pe fața ei toate măștile Morții… Brrr! Cadrul ăla e cum a zis Cudi, DE AUR, în filmografia noastră.
    – cum rămâne fără răspuns întrebarea Corinei Constantinescu: ce vârstă ai, tinere… un detaliu foarte deștept care întărește senzația de în afara timpului. Cât de repede arde țigara lui în scrumieră, țigara lui e din viitor, arde în alt ritm, nu?
    – de observat că Olga aduce pe masă un serviciu cu trei cești și un ceainic și din același ceainic îi toarnă tânărului cafea și ei își pune ceai.
    Toate „amănuntele” astea de imagine mi s-au părut îndelung finisate, aprofundate, ca să primești povestea ca pe o perfuzie de gânduri, direct în minte, și nu ca pe o narațiune clasică.

    Și acum mă întreb: ce simbolizează, de fapt, personajul lui Florin?
    Moartea?!
    Modul în care o sărută și o mângâie pe obraz pe Irina, la despărțire… Parcă fata aia pleca definitiv.
    Și mai e drumul babelor în mașina (mașină pe care n-o vezi decât la interior, cu fețele babelor conturate în bezna ciudată a banchetei din spate, că mie habitaclul mașinii mi s-a părut un mormânt, mai degrabă) condusă de Florin, care pare, pe timpul călătoriei, tot un fel de „luntraș” al morții.. Eu așa am simțit.

    Referitor la ce zice Mugur, că la vârsta aia Corina Constantinescu, din păcate, dicția… Îmi pare rău, dar în toate replicile a avut o dicție perfectă. Mie, rostirea confuză arzi/tragi sufletul mi se pare intenționată. Și eu tot arzi am auzit. Și, ca și Cudi, în șirul neinteligibil de șoapte, doar „trezește-te” sună clar.

    … Și cred că, dacă-l mai văd de câteva ori, alte înțelesuri și simboluri o să-mi mai sugereze. Și de-aia cred că, așa scurt și nepopularizat, e o capodoperă.

    • Mugur 2017-10-20 02:04 Reply

      Renata, trebuie să îți dau dreptate în ceea ce privește acea rostire confuză, care cred că a fost folosită intenționat. Am rulat secvența pe viteze diferite, astfel încât mi-am dat seama și eu de realitatea acestei pronunții intenționat alterate și care poate genera incertitudinea “viitorului” sufletului, zic eu.

      Vă felicit pentru analiza aceasta pe elemente constructive, pe care o faceți filmului!

      • Renata Carageani 2017-10-20 02:37 Reply

        Mugur, cu părere de rău, recunosc, n-am văzut-o niciodată jucând pe scenă pe Corina Constantinescu, dar imediat ce a apărut în filmul acesta, mi-am dat seama că e o mare actriță pe care am ratat-o.

        Foarte rafinat și inspirat demersul lui Cudi: să ne facă să urmărim o capodoperă cu atenția și răbdarea pe care le merită.
        Poate mai vorbim despre asta, cum ne-au deprins americanii să ne relaxăm la filme, până ce ni se odihnește creierul definitiv și devine patinoar. Deși au și ei „bunii” lor.
        Cum trăim noi cu ideea preconcepută că noi, românii, n-avem cinematografie, doar pentru că lumea se raportează la filmele lui Sergiu Nicolaescu și la seria de surogate de film care au ieșit pe piață după în anii 90.

        • Renata Carageani 2017-10-20 02:56 Reply

          * în anii 90. Firește, cu niște excepții notabile, „Restul e tăcere”, „Polițist, adjectiv” și încă vreo zece titluri, printre care, paradoxal, la mine în listă NU figurează „Poziția Copilului”.

        • Mugur 2017-10-20 02:57 Reply

          Renata, noi încă eram copii în vremea în care a fost obligată să coboare de pe scenă. Nici eu nu am avut ocazia să o văd în teatru. În schimb, a jucat în mai multe filme, în care încă mai poate fi văzută.

          Într-o țară în care incultura este ridicată la rang de cinste, arta este așezată mai mereu în coada listei.

    • Cudi 2017-10-20 11:29 Reply Author

      Renata, comentariul tău m-a făcut să-mi ascut atenția la detalii și să reiau fragmente din film. Uite – faza cu cafeaua și ceaiul turnate din același… ceainic.
      Nu cred că Florin e luntrașul, pentru că el pare cam pierdut, e victima unor împrejurări cărora încearcă să le facă față fără a-și pierde cumpătul. Când ies din căsuța triajului, cele două surori n-au bagaje, cutii de pălării, doar colaci, poșete, baston. Apoi e cadrul acela cu ele pe pasarelă, filmate din spate, așteptând. Bagajele au apărut ca din senin pe peron, cât să se împiedice tânărul în ele și doamnele să-i acapareze atenția. Cred că nici cele două domnișoare în fuste, după care și-a sucit el capul și a sfârșit împiedicându-se, nu erau… firești. Momentul pare “regizat” de cele două surori.
      Mai târziu, când ajung la casă, Agatha întreabă: “Cheia e la tine, Estelle?”. Estelle o privește lung și cu subînțeles pe Agatha, întârzie puțin răspunsul “Da”, cu un oarecare subînțeles. După care apasă cu hotărâre clanța, fără a folosi nici o cheie. Ăsta e un indiciu, zic eu, că cele două doamne sunt conștiente de… condiția lor, de nefirescul lor, însă joacă tot acest teatru pentru a menține la cote suportabile iluzia tânărului că ceea ce se întâmplă ar putea fi normal.
      Mai sunt și sculpturile de pe peretele de la intrarea în casă – figuri feminine cu șerpi în loc de păr: gorgone. De pe wikipedia: “Deși descrierile gorgonelor variază în literatura greacă, termenul se referă în principal la oricare dintre cele trei surori care avea părul din șerpi vii și veninoși și o privire îngrozitoare care îi transforma în stane de piatră pe cei ce le priveau. […] Gorgonele reprezintă imaginea sinelui deformat de vicii, în lipsa luptei pentru a ajunge la calea cea dreaptă.”
      Apropo de cele două tinere după care a întors tânărul capul, dacă puteți, opriți filmul la secunda 14:55. Se poate vedea acolo că la câțiva metri în spatele tinerelor, peronul se termină. La 14:52, fix la 14:52, se vede și o locomotivă venind, pe când tânărul e cu capul întors după gagici și urmează să se împiedice. Totodată, flash-urile din final încep cu sunetul puternic al unei locomotive… Deci, o altă interpretare ar fi că toată experiența lui e post-mortem, care moarte s-a întâmplat la 18:36.

      • Renata Carageani 2017-10-20 13:30 Reply

        Cudi, m-ai rupt! Detectiv trebuia să te faci. Ai perfectă dreptate și un spirit de observație împins către patologic.
        Asta e cheia. Asta, a ta. Tânărul moare de tren la 18:36.
        Cum lipim la asta ziua a doua – el, cât se poate de real-banal, în tricou alb și pantalon de trening?
        Farmecul infinit al poveștii e că are fisuri logice majore.În tinerețe am văzut un film romantic, Somewhere in Time, care m-a ținut pe jar zile și nopți, fiindcă nu reușeam să înțeleg CERCUL: ea îi dăruise un ceas pe care-l avea de la el, ceva de genul ăsta. Uitați-vă la film, dacă nu-l știți. E cu același tip de lipici.
        Măcar pentru muzică. Rapsodia de Rahmaninov pe o temă de Paganini.

        • ketherius 2017-10-20 14:01 Reply

          Goale sau nu, valizele au apărut după ce doamnele au ajuns pe peron și, cred eu, au un rol important în desfășurarea acțiunii.

          Detaliul cu un singur ceainic și două băuturi mi-a scăpat, inițial. Revăzând, am realizat de ce: după ce tânărul și-a exprimat preferința pentru cafea, nu am mai auzit o altă preferință pentru ceai și nici nu a existat vreo dovadă că vreuna dintre doamne a cerut ceai. Așadar, tânărul a ales cafeaua, iar Agatha a făcut cafea pentru toți trei.

          Întrebarea Estellei despre vârstă a rămas, aparent, fără răspuns. Aparent, zic, pentru că există câteva detalii ce ne sugerează că discuția a continuat timp îndelungat – țigara care a ars accelerat și umbrele care au traversat imaginea foarte repede. Ambele sunt semne ce ne arată că a trecut mult timp. Cât timp ia soarelui să traverseze mai bine de jumătate de firmament, astfel încât umbrele proiectate să treacă de la dreapta la stânga? Ore, nu-i așa? Și au intrat în casă pe zi, iar el a ieșit pe noapte.

          Același gen de indiciu vizual a folosit (mai târziu) James Cameron în Avatar, când a arătat o planetă ce s-a rotit prea mult în jurul axei pentru cele câteva secunde în care ni s-a arătat. Luat la rost că a dat de pământ cu legile mecanicii cerești, Cameron a zis că știe legile, dar a vrut să sugereze cât de mult timp a trecut.

          Înapoi la masă și la discuție – întrebarea despre vârstă a dat tonul, au trecut ore multe, iar șoaptele neinteligibile sunt un alt indiciu, sonor de data asta, pentru durata conversației.

          Pe de altă parte, dacă ar fi murit la 18:36, cum de a apărut a doua zi? Eu nu cred că el a murit la 18:36 și că întreaga experiență a fost inițierea lui în viața alternativă, de după.

          Mai degrabă, doamnele au venit înapoi aici ca să îl salveze. Bricheta era ancora în realitate, legătura între tărâmuri. Doamnele, bunica și sora bunicii tinerei au venit ca să îl salveze pe iubitul nepoatei lor de la moartea ce îl aștepta la 18:36. De aceea au venit, de aceea au așteptat pe pasarelă ora potrivită și plecarea nepoatei (care le putea și recunoaște, nu?), apoi au coborât pe peron și au materializat niște valize de care tânărul să se împiedice și să nu ajungă în calea locomotivei ce se apropia. În același timp, valizele sunt și metoda prin care ele îl determină să le urmeze – după ce dărâmă valizele, el se apleacă și le ridică; când el este cu valizele în mână, doamnele se întorc și pleacă. El, având în mână valizele ce știe că-s ale lor și știe că ele îl știu cu valizele lor în mână, se simte obligat să le urmeze, ca un gentleman ce este. După ce l-au salvat, ca orice bunică, au ținut să-l cunoască, să-l descoasă, să stea la o cafea cu el, să se asigure, probabil, că le merită nepoata.

          • Renata Carageani 2017-10-20 22:02 Reply

            keth, reia discuția doamnelor despre neamuri mai atent:
            „Nici Traian n-a fost ușă de biserică. A chinuit-o pe Catinca… Mai ales când i se aprinseseră călcâiele după duduia aia de la cabaret.
            Crezi că ușor i-a fost ei să afle că Lisandru mai are o soră, Isabelle?”

            Deci ruda lor, Catinca, mama lui Lisandru, care se bătea să-i rămână moștenirea băiatului, aflase că soțul Traian făcuse un copil cu o dansatoare de cabaret. Prin urmare Lisandru avea o soră vitregă, Isabelle. Care avea drept de moștenire
            Isabelle e bunica iubitei lui Florin, fiindcă seamănă cu ea, fiindcă și el vede asemănarea, altfel n-ar fi întrebat cine e în poză, tocmai în poza aia.
            Iubita lui Florin e moștenitoarea bunicii Isabelle, neacceptată în familie, cel puțin nu de Olga Tudorache, ailaltă, Corina, mai blândă, parcă n-avea așa un cui pe bastardă. (vezi tonul cu care îi rostesc amândouă numele).
            Dacă mă iau după intriga moștenirii, bătrânele doamne veniseră de dincolo s-o ia pe Irina, nepoata Isabellei, bastarda familiei. Adică iubita lui Florin plecase cu un tren fără întoarcere.
            Firește, am făcut o poveste extrem de banală.

            A ta, că babele salvează un tânăr întorcându-l din drum, ca să nu ajungă în fața locomotivei e mai mișto, dar ele nu știu cine e el, că e iubitul nepoatei Isabellei. Ele par să intersecteze viața celui/celei care deține bricheta.

            Ar mai fi ceva ce trebuie introdus în puzle: râsul lui Albulescu din final. Care, combinat cu momentul aprinderii brichetei și cu toate imaginile alea din gară, cu trenul venind spre Florin…
            Mie nu mi se pare că băiatul a scăpat. Poate dacă nu s-ar fi întors după brichetă, dacă n-ar fi aprins-o…
            Cred că aici mai e de sucit pe toate fețele.

            • Vero 2017-10-21 05:10 Reply

              Cam aşa scriu poveşti românii noştri (unii dintre ei – printre care, zice bărbatu-meu, uneori şi io): pui de toate pentru toţi şi laşi cititorul/spectatorul să sucească totul pe toate feţele. Că de ce să-ţi baţi tu capul, nu-i mai bine să şi-l bată el? 😀

              • Cudi 2017-10-22 11:52 Reply Author

                Vero, după ce citesc o carte bună sau văd un film bun, vreau, nu vreau, o perioadă, parte din creierul meu rămâne setat pe anumite aspecte care, în timpul lecturii sau filmului, au decurs aparent neobservate. Treaba asta, subliniez, se întâmplă doar când cartea sau filmul m-au impresionat. Și e meritul autorului/regizorului/scenografului, zic eu, că reușește să-mi dea bătăi de cap.

                • Vero 2017-10-22 13:19

                  De gustibus…, Cudi. 🙂
                  Mie-mi plac poveştile în care e clar ce s-a întâmplat şi nu-mi rămâne să mă gândesc decât la mesajul din spatele celor întâmplate.
                  Nu mă deranjează dacă povestea e o alegorie, o parabolă. Însă cea din filmuleţul ăsta e – după părerea mea – o nebuloasă.

            • ketherius 2017-10-22 22:22 Reply

              Renata, interpretarea asta este foarte mișto, cred că așa aș fi gândit eu scenariul. Totuși, dacă doamnele au venit pentru strănepoată, de ce au așteptat, în afara cadrului, ca ea să plece cu trenul și abia după au coborât și s-au băgat în seamă cu iubitul ei?

    • klaus 2017-10-22 09:38 Reply

      renule, o cutie de carton care conține o pălărie e mereu ușoară. Mai grea e obligația asumată de a căra niște bagaje a nu știu cui, întâlnit într-o gară. Pe mine asta m-a frapat cel mai mult. Privind dinspre lumea viilor, gestul ăla poate fi absurd. Gentleman era dacă le căra până la taxi. Dar nu, el a vrut să sondeze lumea morților. A devenit un inuman, adică un uman care sfidează cutume de căcat.
      Nu suntem pregătiți să vedem așa ceva, antrenamentul zilnic, Iosif o să mă iubească pentru asta, ne transformă în maimuțe care învață, dăștept, să interacționeze cu mediul.
      Well, mi-e greu să trag concluzii. E greu să alegi să fii un mort când mai ai exact paișpe minute până la fix.

      • Cudi 2017-10-22 12:00 Reply Author

        Douășpatru până la fix.

        • klaus 2017-10-24 12:21 Reply

          Greșeala mea, dacă importă. 🙂

      • Renata Carageani 2017-10-24 23:43 Reply

        klaus, nu citisem replica ta. Abia acum am văzut-o. Semn că revin, zilnic, să descopăr noi fațete și idei despre filmul acesta. Chiar dacă am citit, deja, dezambiguizarea unui membru al familiei Constantinescu.
        Uneori se întâmplă ca, întâlnind pentru prima oară o persoană, să te simți foarte atras de ea, intrigat, intimidat… Și te comporți altfel decât de obicei, cu un necunoscut.
        Mie mi se întâmplă frecvent, în viața reală.
        Între timp am aflat semnificația orei din titlu.

  • Arlech 2017-10-20 10:51 Reply

    Prima dată am înţeles “să-ţi tragi sufletul”. După ce am citit comentariile am reascultat şi am înţeles “să-ţi arzi”.
    Dacă aş fi scris eu scenariul, după ce a zis baba “să-ţi arzi” tânărul ar fi făcut (cum ar face oricine în cazul ăsta) o mutră nedumerită, sau chiar ar fi zis “Poftim?” Sau “Ce-aţi spus?” sau ceva de genul, iar baba ar fi repetat invitaţia, senină, de data asta spunând “să-ţi tragi”.
    Valizele şi cutiile sunt goale, că doar nu era să-l pună regizorul pe actor să se deşeleze cu ele. Dar un actor cu adevărat bun i-ar fi lăsat spectatorului impresia că duce bagaje grele.
    Dacă în poveste valizele şi cutiile ar fi fost goale, tipul ar fi trebuit să-şi arate cumva nedumerirea – ca şi în cazul replicii cu “să-ţi arzi”.
    Faţă de alte poveşti pe care le-am citit sau văzut prin filme, asta e, după părerea mea, de nota 6 – cu indulgenţă. Poate că, dacă nu s-ar fi mulţumit cu un scurt metraj, ar fi scos din ea ceva mai bun. Ceva care să-ţi dea fiori. Reci.

    • Renata Carageani 2017-10-20 11:28 Reply

      Arlech, aici nu suntem de acord.
      Ești prea terestră.
      Fl. Piersic jr. e un actor de mare rafinament, așa că ar fi fost o nimica toată să simuleze povara cu valizele-recuzită goale.
      Odată intrat pe tărâmul zonei crepusculare nu mai pui întrebări logice, dacă nu cumva vrei să strici povestea. Da, era o variantă pentru cei care acceptă mai greu regula jocurilor stranii, să se corecteze baba pentru el, a doua oară, să zică să-ți tragi.
      Dar povestea nu e făcută pentru bunul plac al eroilor, ci pentru incitat spectatorii.
      Eu înțeleg de ce povestea e de nota 6 pentru tine. 🙂 Dar ieși din papucii tăi profesionali și intră în cei de amator. Și mai uită-te o dată, fără nicio implicare.

      • Arlech 2017-10-20 12:24 Reply

        Renata, nu-i musai să fim mereu de acord, şi nici nu-i bai dacă nu suntem. 🙂

        În papucii de amator nu intru la comandă, ci doar când mă fură povestea – ceea ce de data asta nu s-a întâmplat.

        Dacă m-aş fi uitat fără nicio implicare, aş fi păţit ca Fire, n-aş fi rezistat până la sfârşit.
        Dar Cudi a menţionat că “e o poveste despre un taximetrist care duce acasă două doamne, despre care află ulterior că erau moarte de 20 de ani”. “Fumată”, mi-am zis – dar, sigur, şi dintr-o chestie fumată se poate scoate o bijuterie, aşa că m-am uitat până la capăt, aşteptând sclipirea aurului, care n-a apărut. Sau n-am fost / nu sunt eu în stare s-o percep. 🙁

        • Renata Carageani 2017-10-20 13:03 Reply

          Arlech, poate că „ceva lipsește”, poate că nu. E un cadru,antepenultimul, cred, spre final, în care cele două femei tinere care fac figurație pe peron sunt parțial transparente și personajul lui Piersic, la fel.
          Eu sunt un spectator destul de blând. Dacă reușești să mă emoționezi, să mă neliniștești și să-mi dai liber la mii de ramificații și întrebări, nu trec povestea printr-o grilă de testare – ce a fost bine, ce a fost greșit. Brodez numai cu ce a fost bine, cărând povestea în propriul meu univers.

          Pe de altă parte, percepția artei e foarte subiectivă și jale ar fi, dacă n-ar fi așa.
          Tocmai am exemplificat, undeva, mai sus, cu „Poziția copilului” care e un film mediocru pentru mine, tributar unor anticlișee (și acesta e un sistem de clișeizare) foarte căutate și, din punctul meu de vedere, n-avea de ce să ia Ursul la Berlin.
          Sau, putea să-l ia pentru secvența cuprinsă în intervalul: 1:03:24 – 1:11:00.
          Dar era Ursul de Aur pentru Vlad Ivanov, nu pentru tot filmul.

          Totuși, filmul e de văzut. Pentru pseudo-sinceritate artistică.

          • Arlech 2017-10-20 14:01 Reply

            Ai dreptate, percepţia artei e subiectivă, gusturile diferă – ca şi exigenţa spectatorilor. Iar perfecţiunea e intangibilă. 🙂

        • Cudi 2017-10-20 14:58 Reply Author

          Arlech, eu îți mulțumesc că ai rupt din timpul tău și ai urmărit filmul. Îmi pare rău că te-a dezamăgit, aia e, gusturile diferă.

          • Arlech 2017-10-20 17:02 Reply

            N-are de ce sâ-ţi pară rău, Cudi. Comentariile voastre sunt interesante şi nu le-aş fi priceput fără să văd filmul. 🙂

  • […] abia după toate astea m-am așternut la un film, Figuranții, ales pentru un motiv pe care doar Cudi  și Keth pot să-l […]

  • Iosif 2017-10-21 00:57 Reply

    Zic si eu ! Realizatorul acestei capodopere de o profunzime paradoxala, a vrut sa evidentieze o combinatie a relatiei dintre spatiu euclidian tridimensional al perceptiei limitate si timpul unidimensional, unde timpul reprezinta cea de-a patra dimensiune a perceptiei, timpul fiind independent de structura spatiala. Aceasta se vede clar la minutul 10:00 când umbrele trec peste masa iat tigara “arde” cu viteza, lasând sa se înteleaga momentul transcendentei,suprapunerii dimensiunilor. Aberez si eu, scuzati-ma va rog ! Poate Castanman, Fire, sau Lotus pot explica mai bine aceasta transcendenta, eu fiind doar un nimeni, ipocrit, pervers, agramat, neînsemnat… 🙂

    • Cudi 2017-10-22 11:53 Reply Author

      Iosif, ne-ai spart!

    • Renata Carageani 2017-10-23 10:11 Reply

      Pe mine, Iosif, nu m-ai spart cu acest comentariu; m-ai făcut să-l mai citesc odată, în picioare, cu tot respectul cuvenit.
      Ce dracu să zic și eu, ca să par a fi la înălțimea înțelegerii tale? Ce zicea Borges: că nu noi trăim timpul, ci Timpul ne trăiește pe noi.
      Ori de câte ori nu pricep ceva, ceva mă sperie, deschid micul volum cu interviurile lui Borges, dau cu degetul arătător, înainte și-napoi, peste paragraful gălbenit cu marker de către mine însămi, închid ochii și repet și eu, după Orb, cuvintele lui.

      • Lotus 2017-10-23 13:06 Reply

        AI citit Roza lui Paracelsus?

        • Fire 2017-10-23 22:28 Reply

          Sau poti sa te uiti la sigla celor de la Starbucks, sirena cu doua cozi, ca e cam aceeasi treaba ( Melusine, siren of philosophers ) : zice cam acelasi lucru cu roza alchimica ( pentru pseudo-occultisti e ” roza lui Paracelsus” ). Mai bine ceva autentic, decat pseudo-povestile puse in circa bietului Paracelsus …

        • Renata Carageani 2017-10-24 23:52 Reply

          Uite, am citit-o acum. Minunată alegorie.

          • Lotus 2017-10-25 01:24 Reply

            Într-adevăr, e minunată. Dar ai grijă să nu te audă Fire! 🙂

            Am postat povestirea asta mai demult, respectiv aici: http://ketherius.ro/2016/12/07/crede-si-nu-cerceta/.
            Atunci am făcut cunoștință cu Fire, pe care n-o mai văzusem înainte. Și Fire m-a luat cu detalii tehnice de genul „povestioara aia e o aiureala fara acoperire, pentru ca Paracelsus nu a folosit Kabala niciodata” (chiar al doilea comentariu la articol). Și când i-am zis c-o citește într-o cheie greșită, Cudi i-a luat apărarea. Cam de atunci au apărut disensiunile dintre mine și gazdele acestui blog.

            Mă bucur că, în sfârșit, cineva o citește cu ochii deschiși. Să te uiți și la Passion Play, când ai timp!

            • Arlech 2017-10-25 03:59 Reply

              Am citit-o şi eu. Adineauri. Mi-a plăcut. În privinţa ei, sunt de acord cu Renata.

              Sunt de acord şi cu tine, Lotus. Fire a citit-o într-o cheie greşită, detaliile tehnice n-au importanţă în povestioara asta nicio importanţă, sunt doar recuzită necesară pentru crearea atmosferei. Şi întâmplarea e probabil imaginară. Personajele reale au fost pesemne folosite ca să nu lungească povestea inutil, descriind două personaje imaginare.

              • Lotus 2017-10-25 15:14 Reply

                Exact asta am încercat și eu, la vremea respectivă, să-i explic lui Fire:

                Cred, așadar, că ai citit povestirea într-o cheie greșită. Nu se pune problema ca ea să fie un text cu valoare istorică, de document. Este cel mai probabil o ficțiune, deși numele de la sfârșit – Johannes Grisebach – mă duce cu gândul la faptul că, cine știe, poate are la bază un eveniment real, un fir de adevăr.

                Că este însă o aiureală, cu asta nu mai sunt de acord.

                Dar n-am avut cu cine.

            • Cudi 2017-10-25 05:58 Reply Author

              Nu e adevărat, Lotus, ce vorbești? Mi-am dat seama că ești nașpa și parșiv dinainte de a începe tu să-mparți “Roza lui Paracelsus” în stânga și-n drepta, de parc-ar fi certificatul tău de competență. Serios, am observat, când vrei să te dai profund și deștept vii cu chestia asta “Ai citit Roza lui Paracelsus?”.
              Altfel, doar eu am un sentiment așa, aiurea, că într-o discuție despre actori mari români, precum protagoniștii scurtmetrajului în discuție, nu prea are ce căuta Megan Fox și Mickey Rourke?

              • Lotus 2017-10-25 15:46 Reply

                Cudi, eu am zis că atunci au apărut disensiunile dintre noi, sau cel puțin așa rețin eu. Deci că începând de atunci nu prea ne-am mai înțeles. Parșiv n-am fost niciodată. Iar nașpa, nu știu, cred că ține de gusturi. Poate ție ți se pare că sunt nașpa, pentru că nu-ți plac oamenii care își pun flori la nick. Din punctul tău de vedere, eu pot să fiu nașpa, dacă așa mă consideri tu, iar asupra acestui lucru n-am nici un control. Altfel însă, remarc că contunui să îmi arunci acuzații absolut aberante, fără acoperire. La care eu însă n-o să-ți răspund cu aceeași monedă, pentru că în parvenitismul și nașparletismul meu aleg să nu te jignesc ca răspuns la jignirile tale publice. How about that?

                Iar lui Fire chiar i-ai luat apărarea atunci, spunând următoarele:

                Lotus, eu nu cred că Fire a citit povestirea într-o cheie greşită. Spre deosebire de noi doi, Fire ştie cine e Paracelsus, a citit ce a scris Paracelsus, iar atunci când citeşte o ficţiune avându-l pe Paracelsus personaj principal, cred că Fire este mai în măsură decât noi să judece cât de departe de adevăr este textul.

                Ceea ce arată că și tu ai citit povestirea fix în cheia greșită a lui Fire, nu-i așa?

                De altfel, pentru mine este uimitor cum de poți scoate atâtea sensuri din acest scurt-metraj, dar, când vine vorba de o temă explicit filosofică sau religioasă, sau de mine, te blochezi și nu reușești să treci de sensul propriu sau de anumite prejudecăți pe care pari să le ai în privința mea. Cum că aș fi nașpa și parșiv. Sau te faci că nu poți să treci?

                Concret: îmi spui că mă dau rotund cu Roza lui Paracelsus, dar ea este una dintre povestirile mele preferate, îmi place enorm. Cum să n-o dau și altora? Iată, nu sunt singurul: Renata a zis că-i place și ei, Arlech de asemenea.

                Am postat-o la acel articol pentru că ea conține într-o formă alegorică foarte frumoasă răspunsul la tema articolului tău de atunci, „crede și nu cerceta”. Pentru mine a fost uimitor că voi n-ați înțeles-o, mă așteptam la o recație similară cu cea a Renatei, dar a trebui să întorc povestirea pe toate părțile vreme de zeci de comentarii, și fără prea mare succes. Păi tot eu sunt de vină pentru asta?

                Iar mai sus, pari să scapi din vedere faptul că Renata l-a adus în discuție pe Borges, spunând că-i place foarte mult:

                Ce dracu să zic și eu, ca să par a fi la înălțimea înțelegerii tale? Ce zicea Borges: că nu noi trăim timpul, ci Timpul ne trăiește pe noi.
                Ori de câte ori nu pricep ceva, ceva mă sperie, deschid micul volum cu interviurile lui Borges, dau cu degetul arătător, înainte și-napoi, peste paragraful gălbenit cu marker de către mine însămi, închid ochii și repet și eu, după Orb, cuvintele lui.

                Borges care este autorul Rozei. Așa că am întrebat-o dacă a citit-o. Oare aceste intervenții se califică la ce zici tu, cu aruncatul Rozei în stânga și-n dreapta, ca să mă dau rotund? Eu cred că nu, și că așa le vezi tu, imediat ce egoul tău se simte pus într-o lumină mai puțin plăcută. De exemplu pentru că n-ai înțeles povestirea la vremea respectivă. Păi da’ n-ai înțeles-o, asta e. Nu-i un capăt de țară.

                Apoi, a doua acuzație pe care mi-o aduci, de data asta în mod aluziv, este c-am introdus în discuție actori străini, într-un articol despre actori români. Din punctul meu de vedre asta nu-i o problemă, că suntem tot la subiectul actorie. Dar să știi că nu eu i-am adus în discuție, ci Ketherius. Care, în loc să comenteze la un articol scris pe blogul meu, a ales să comenteze la pingback-ul apărut aici.

                În puii mei, cum poți să gândești așa?!?

            • Fire 2017-10-25 07:02 Reply

              Lotus, daca bine ma insel, o tineai una si buna ca e adevarata. Ca daca admiteai ca-i fictiune, nu ma deranjam sa te iau cu detalii tehnice ca nu facea sens … daca e doar inchipuirea autorului, I don’t give a shit pe cum ii bate campii imaginatia aluia.

              • Lotus 2017-10-25 15:49 Reply

                Păi chiar bine te înșeli, pentru că eu am spus exact invers, că e o ficțiune:

                Cred, așadar, că ai citit povestirea într-o cheie greșită. Nu se pune problema ca ea să fie un text cu valoare istorică, de document. Este cel mai probabil o ficțiune, deși numele de la sfârșit – Johannes Grisebach – mă duce cu gândul la faptul că, cine știe, poate are la bază un eveniment real, un fir de adevăr.

                Sublinierea e de acum.

                Iar tu m-ai bătut la cap zeci de comentarii cu sursele tale alchimice. Tu și Cudi și practic toți de acolo. Cred că doar Marlene mai apărea o dată la câteva zeci de comentarii să-mi ia apărarea.

                • Fire 2017-10-25 16:19

                  Lotus, esti de-a dreptul pur si simplu cum reusesti tu sa trollezi din … orice. E si asta un talent. Initail ai dat povestirea ca adevarata,dupa care ai sucit-o.
                  Anyway, mi se rupe sa ma iau cu tine in bete pe subiecte demult dezbatute, ca am de citit 250 de emailuri despre alchimie, ca am ramas in urma cu cititul ( moasa’sa pe gheata de mutat ! ) si aia continua sa discute fara mine, pe grup. So …

                • Lotus 2017-10-25 16:34

                  Fire, primul meu comentariu de la acel articol a constat dintr-un link spre Roza lui Paracelsus. Fără nici un alt cuvânt pe lângă el. Doar linkul. N-am zis nici că-i reală, nici că-i fictivă, nici că-i urâtă, nici că-i frumosă, i-am pus doar link. Ăla a fost tot comentariul. Iar în al doilea comentariu ți-am zis partea citată mai sus. Că cel mai probabil e ficțiune, iar tu ai citit-o greșit.

                  Acolo-i articolul, nu trebuie să mă crezi pe cuv\nt, că și eu tocmai ce m-am uitat, doar nu credeai că rețin absolut toate detaliile.

                  Deci, nu este adevărat că prima dată am dat-o ca reală. Prima dată am postat doar linkul și a doua oară am zis că-i o poveste, că-i o ficțiune și trebuie citită ca o metaforă sau alegorie. Lucru care, de altfel, era la mintea cocoșului. Numai că, repet, n-am avut cu cine.

                  😉

      • castanman 2017-10-24 06:10 Reply

        Vorbesti de Conferintele (charlas, cum ii placea lui sa spuna) lui Borges, Renule? Chestia cu timpul am senzatia ca ar fi fost aruncata in discutia despre esenta budismului, ” Legenda printului Siddhartha”… sau in cea despre ” O mie si una de nopti”…Cred ca ar fi niste postari spectaculoase aceste “palavrageli ale lui Borges., cu comentarii pe masura

        • klaus 2017-10-24 12:58 Reply

          Pentru unul care nu a mai citit din vremea în care îți dădeau în pârg flooo.., ăăă, flocoșenia pubiană, ai o memorie de elefant.

          • castanman 2017-10-24 22:33 Reply

            @klaus/ tocmai, nu mai am memorie, e o carticica aparuta in 1988, sigur nu o vei uita, daca o vei citi 🙂 , “Cartile si noaptea”. Chestia cu timpul spusa de Ren mi-e cunoscuta, nu reuseam sa o fixez. Sigur Renul are volumul lui Borges, o editie aparuta dupa 90, ne-am discutat putin pe o chestie din ” O mie si una de nopti” la ea pe blog. In rest, esti acelasi nemernic duios 🙂

            • klaus 2017-10-25 01:18 Reply

              O caracterizare superbă! 😀

        • Renata Carageani 2017-10-25 03:31 Reply

          Da, domle, despre conferințe. Nu știu de ce le-am zis interviuri. Fiindcă în antologia aia mică, a mea, sunt și niște interviuri, cred.
          Disertația despre 1001 de nopți m-a lăsat cu ochii în gol, îndoind ace, multă vreme.
          Da, ar fi mișto să luăm conferințele alea la degustat, regustat… Nu știu autor mai potrivit ca tine pentru lucrarea asta.

  • Pe propriile-mi urme – Incercari 2017-10-21 16:36 Reply

    […] (de ce oare în varianta Adrianei Ausch?). De vreo două zile, de când m-a zgândărit Cudi cu un filmuleț, am tot străbătut cărări vechi, pline de urmele pașilor mei. Ca și cum în […]

  • Marian 2017-10-21 23:06 Reply

    Un film cu morti { din pacate cam multi morti } un film despre morti , un film despre Moarte insa , paradoxal , un film despre Viata si despre relativitatea ei . Multumiri Cudi , cu permisiunea dumitale fireste , iti voi mai vizita sufrageria .

    • Cudi 2017-10-22 01:31 Reply Author

      Marian, eu îți mulțumesc pentru că l-ai urmărit. Am avut o zi foarte grea, nu intru acum în detalii că abia tastez, voi dormi și revin dimineață cu comentarii.

  • cristina 2017-10-22 12:35 Reply

    Cudi, mi-a placut filmul, l-am vazut si revazut de 3 ori, dar de cate ori il revezi ii descoperi noi intelesuri. Frumos! Povestea poate fi interpretata in multe feluri. Eu credeam ca tanarul a murit la sfarsit in accident de tren, sotul a venit cu alte explicatii. El crede ca tanarul e chiar defunctul,Traian, cele doua fete tinere de pe peron sunt cele doua doamne batrane, iar iubita tanarului e chiar Isabelle, femeia din fotografie. Interesant, nu?

    Ce voiam sa mai zic, fara legatura cu filmul, dar legat de alti actori romani, mie mi-a placut si de Mariana Buruiana. E de o sensibilitate doesebita. Ce m-a surprins, e ca am aflat ca de cativa ani buni s-a retras si s-a dedicat credintei.
    http://glsa.ro/arad/186179-dialoguri-deschise-cu-actrita-mariana-buruiana.html

    • Cudi 2017-10-22 22:16 Reply Author

      Cristina, să știi că și eu m-am gândit la treaba asta, că fetele alea tinere ce defilau pe peron erau, de fapt, tot surorile moarte. E foarte interesantă teoria soțului tău. Doar că Isabelle, din câte am înțeles eu, e fata lui Traian cu dansatoarea de cabaret și sora lui Licsandru.
      Mă bucur că ți-a plăcut filmul și-ți mulțumesc că te-ai uitat la el. Salutări soțului!
      Cum zicea și Renata mai sus, dacă ne mai uităm din nou la film, descoperim alte și alte înțelesuri. Pentru un film de doar un sfert de oră, concentrația de ipoteze, posibilități și indicii este extraordinară.

    • Renata Carageani 2017-10-23 08:55 Reply

      Ha!… Tot timpul, în deja zecile de ori în care am frecat scurt metrajul nostru, m-am întrebat ce e cu figurantele alea două pe peron? De ce sunt două femei tinere, de nu sunt doi bărbați, sau o femeie cu un copil în brațe, sau mult mai mulți oameni care au petrecut pe cineva la tren? Cum nimic nu e întâmplător în povestea asta, și femeile alea două au un rost.
      Cristina, varianta soțului tău pare plauzibilă, și ea. Ba chiar… zemoasă. Adică e o vacă de muls.
      Femeia din fotografie e, fără doar și poate, bunica iubitei tânărului de pe peron.
      Mie îmi plac poveștile cu final deschis. Și paradoxal.
      Mi-a plăcut filmul acela, Undeva, cândva, fiindcă niciodată n-am să știu AL CUI E CEASUL.

      Of, doamne! Aici nu-s pe aceeași lungime de undă nici cu Arlech, nici cu mine însămi când mă gândesc la viața reală. Arta are liber la ambiguitate, la mister, la nebunie… Totul e să te facă să crezi, pentru o clipă, că ar fi fost posibil. Și să te facă să te simți altfel.

      • Lotus 2017-10-23 13:08 Reply

        Nici explicația că trebuiau să fie două tinere cu fuste scurte și picioare lungi pentru ca el să întoarcă capul după ele și să dea peste bagajele celor două babe nu te mulțumește? Altfel, poate nu s-ar fi uitat înapoi și nu s-ar fi produs contactul.

  • Iosif 2017-10-22 13:00 Reply

    Merci Cristina pentru link !

  • […] v-a plăcut 18:36, scurt-metrajul cu Florin Piersic jr și recent plecata dintre noi Olga Tudorache, am un singur […]

    • ketherius 2017-10-22 23:04 Reply

      Lotus, am încercat să vedem Passion Play, dar am adormit.

      Cliché.

      Nici pe IMDB nu are apreciere, scorul nu trece de 5.0.

      • Lotus 2017-10-23 00:42 Reply

        Păi e cliché, că ați mai adormit și la alte filme bune, de exemplu la Dark City. 😆 Ce vrei să-ți zic? Uitați-vă când nu vă e somn, lol.

      • Lotus 2017-10-23 00:48 Reply

        Iar dacă vrei să ai un indicator mai bun legat de calitatea unui film, nu te uiți la nota de pe IMDb, că aia-i opinia maselor care s-au dus să-i vadă pe Mickey Rourke cu Megan Fox și-au fost dezamăgiți că n-au primit nici box, nici sex, nici Transformers, ci citești recenziile de pe IMDb. Iar acolo notele sunt cam de 9-10.

        Apropo, uite alt film, tot foarte bun, cu notă și mai mică pe IMDb: Iron Doors. Și ăsta poate fi recomandat în lumina faptului că v-a plăcut 18:39. Dar Passion Play e mai în temă.

        Cu condiția, desigur, să nu adormi și să-l urmărești până la sfârșit. Realizare pentru care, dacă e necesar, mă pot apuca să scriu un tutorial. 😆

        • Lotus 2017-10-23 00:49 Reply

          Linkul corect pt Iron Doors: http://www.imdb.com/title/tt1520956/

        • Renata Carageani 2017-10-23 10:52 Reply

          Lotus, eu nu m-am uitat la filmul recomandat de tine fiindcă am văzut trailerul, am citit sinopsisul și, mai mult ca sigur, filmul „tău” n-are nicio legătură cu scurt metrajul nostru. Poate e bun. Poate e genial, dar e altceva. Altfel de „insolit”. Am pus în ghilimele „insolit”, după povestirile lui Jean-Marie-Mathias-Philippe-Auguste, comte de Villiers de l’Isle-Adam. Autorul „Povestirilor crude și insolite” pe care le-am citit în adolescență și am întrebat-o pe mama ce e aia insolit. Și ea m-a trimis la dicționar. Și n-a fost destul. Am mai discutat despre, si după dicționar. Și am înțeles că „insolit” e când o relatare aparent cuminte și normală îți face pielea de găină fără voința expresă a autorului.
          Of, cred că am detaliat prea mult și am complicat lucrurile. Filmul propus de tine pare a fi, după trailer și sinopsis (plus comentariile celor care l-au văzut) un brânci al producătorilor care dețin, doar teoretic, rețeta „insolitului”.
          Faptul că C&K au adormit la film e irelevant pe moment, dar e foarte relevant, ținând cont că sunt consumatori de film. Cât de LA FEL de obosiți să fi fost ei, ca să nu prindă niciunul momentul acela, placă turnantă, când neuronii îți zic că e capodoperă, spală-te, frate, pe ochi, bea o cafea, și vezi-l mai departe?!
          Ieri m-am uitat la NEVER HERE. http://www.imdb.com/title/tt2039412/
          Drept să-ți spun, nu mi-a plăcut în sensul larg al verbului a plăcea, dar nici nu m-am îndurat să-i dau stop. Ba chiar am ațipit de câteva ori și l-am reluat de unde eram trează. Înțelegi diferența? Poate că era greoi, pentru mine, în acea după amiază gripată, dar nu eraqun clișeu de ”film deștept”. Era el însuși.

          • Lotus 2017-10-23 14:04 Reply

            Da, te-ai cam lungit. Știam ce înseamnă insolit.

            Passion Play nu este un clișeu de film deștept. Și ar fi păcat să-l judeci după note sau trailer, având în vedere că regizorul l-a puit vreo 20 de ani. Trailerul ce vrea să facă? Să-l vândă maselor. Oricum, nu-i nici trailerul rău, dar nu dă prea multe din casă. De fapt, de asta nu e rău.

            Dar eu l-am judecat după nota de pe IMDb, de 4.4 pe atunci. Și m-am uitat la el la serviciu. Că doar n-o să mă uit la job la un film bun, mai sună telefonul, mai vine un client etc. Filmele bune le las pentru acasă. Da, pe alocuri e confuz sau ciudat. Dar după ce am terminat de-l vizionat, l-am trecut în cutiuța cu filme favorite. E înghesuială acolo, nu încap foarte multe. Dar trebuie să-l vezi până la sfârșit.

            Iar Cudi și Ketherius au mai adormit și la Dark City, care-i iarăși foarte bun, chiar dacă în cu totul alt stil. Matrix este în mare parte inspirat din el. Ține și de preferințe, nu numai de calitate. Și, mă rog, de oboseală. 🙂

            Uită-te la el, cu atenție și până la capăt. După aceea, dacă în continuare o să consideri că nu are nicio legătură cu 18:36, mă oblig să scriu un articol la mine pe blog pe ce temă alegi tu, fără să comentez. Dar dacă ajungi la concluzia că cele două filme au legătură, scrii tu un articol la tine pe blog, pe o temă aleasă de mine. Promit că fără fantezii erotice. 🙂

            Ai curaj să te bagi? Că așa, să vorbim din treilere, e fix ce-mi zici tu mie cu documentarea de pe net.

            • Renata Carageani 2017-10-25 14:01 Reply

              Lotus, am vizionat azi cam 20% din Passion Play, la Prăvălie, că în tura a doua e cam plictiseală.
              Părerea mea, la numai cât am văzut: e lungit, torsionat, căutat, poate, dacă era scurt-metraj, era capodoperă. Dar nu e asta sentința definitivă!
              După prima scenă, eu cred că M.R. a fost, de fapt, împușcat. La începutul filmului. Dacă e așa, poate că merită efortul. Altminteri, n-are nicio legătură cu discuția noastră. E ca și cum aș propune eu ”Alice nu mai locuiește aici” (genial film, dar de cu totul altă factură) vs. 18:36. Sau „Taking Off”, de Milos Forman (altă „bucată” de neegalat) vs. același 18:36. Adică hai să comparăm m(i)er(l)e cu per(l)e, să vedem ce iese.
              Nimic. Nu iese nimic. Iese trolaj.
              p.s.: pe cel de-al treilea blog al tău sunt la moderare. Încă. Io zic să mă dai la gunoi, că nu te mai inoportunez ulterior. Dar să știi că nu e politicos să preiei idei fără ghilimele, fără trimiteri.

              • Lotus 2017-10-25 16:24 Reply

                Renata, filmul e mai confuz pe la mijloc. Dar iată câteva indicii, deși aș fi preferat să le discutăm după ce-l vezi:

                1. Nate lucra la un local numit The Dream Lounge.

                2. Dus în deșert, privește către cer și vede acea pasăre cu aripile larg desfăcute.

                3. Din momentul respectiv se produc o serie de evenimente improbabile. Însăși salvarea lui este ciudată și nu reușim nici măcar să vedem chipurile amerindienilor apăruți de nicăieri care îl împușcă pe agresor și dispar la fel de repede.

                4. Șeful acelui circ, care spune „I give you heaven and I give you hell” și „With a few seconds before you die, you’ll see the future with great clarity” îi cere un dolar ca să îl lase să intre în cort.

                5. Nate nu se desparte niciodată, pe tot parcursul filmului, de pălăria lui, decât în final, când se aruncă de pe acoperiș.

                Și ar mai fi. Eu zic să-l vezi până la sfârșit. 🙂

                Cât despre celălalt blog, dacă cumva te referi la O Poziție, articolele de acolo sunt semnate cu Aldus, deci n-ai decât să-i ceri lui Aldus socoteală. Când o să vezi articole semnate de Lotus în care nu citez, atunci poți să mă iei pe mine la rost. Deocamdată, eu nu mă simt responsabil! 🙂

                • Cudi 2017-10-25 16:53 Author

                  Lotus, tu realizezi câtă nerușinare e în acest “n-ai decât să-i ceri lui Aldus socoteală”? Și da, ai un talent deosebit în a duce în derizoriu orice dialog. Că nu-ți place filmul, că nu te dă pe spate Beethoven, că ce-i aia flashmob. Fii bun și discută pe unul dintre blogurile tale filmul ce-l recomanzi, că aici e vorba de altceva, nu neapărat despre ce-ți place ție.

                • Lotus 2017-10-25 17:04

                  Cudi, încă o dată: eu la mine pe blog am scris, Ketherius a adus discuția aici. Vezi mai sus, de unde pornește firul ăsta de discuție.

                  Acest „n-ai decât să-i ceri lui Aldus socoteală” nu este deloc nerușinat, așa cum l-am scris eu și așa cum sper să-l decodifice (corect) Renata. Despre cum îl citești tu, acolo nu mă pot pronunța.

                  Nu am zis că nu mă dă pe spate Bethooven, ci o anumită piesă a lui Beethoven. Deci, dacă recunoști deschis și franc că nu guști o piesă clasică a unui muzician celebru, ești acuzat că duci discuția în derizoriu? Probabil în virtutea corectitudinii politice, care spune că trebuie să-ți placă tot ceea ce societata sau elita decretează că-i bun?

                  Iar de flashmoburi atunci am aflat, de la voi.

                • Lotus 2017-10-25 17:07

                  Și încă ceva: ca să poți spune că-i vorba de altceva, ar trebui să fi vizionat în prealabil ambele filme. Iaca eu le-am vizionat și-ți zic că nu-i deloc vorba despre altceva.

  • Arlech 2017-10-23 15:00 Reply

    Cred că “descifrarea” corectă a filmuleţului e cea din comentariul unchiului regizorului, redat de Raz C aici: http://www.downyoutube.net/watch?v=vCGaUA6xNBo

    • Lotus 2017-10-23 16:49 Reply

      Mișto.

      Câteva idei pe care le-am reținut și care mi-au plăcut, sau speculații pornind de la materialul indicat de tine (care ar trebui citat aici pe blog):

      * Cele două tinere pe lângă care trece Florin sunt necesare, deoarece contactul lui cu bătrânele se face prin intermediul ispitei. Cu corolarul că ispita are o față plăcută și un revers hidos. Deci, cele două tinere pot fi chiar două ipostaze ispititoare ale bătrânelor.

      * Lucruri aparent disparate pot avea conexiuni oculte, iar scenariul e inspirat din ceva real.

      În continuare nu-mi place cadrul, personajele, discuțiile lor, dar na. Povestea e mult mai altfel decât la început.

      • Renata Carageani 2017-10-24 10:13 Reply

        În continuare nu-ți place cadrul, personajele…
        Ia, detaliază! Ce nu-ți place la cadru? Ce nu-ți place la personaje?

        Într-o zi o să mă uit la filmul ăla recomandat de tine. Deși mie nu-mi place Mickey Rourke. Fiindcă joacă din osânză. Nu e un actor onest care spune o poveste firească prin gura unui personaj viu, e o vedetă care bifează roluri, oricâte, fiindcă e vedetă. Așa trăiește și marele de Niro, din osânza vechilor succese. O grimasă, un gest, bifează filmul pe bază de experiență trecută, nu mai joacă, nu mai luptă, se autopastișează.
        Ceea ce Denzel Washington, după ce a ajuns vedetă, n-a experimentat niciodată. Joacă, și în filme de serie, cu toată grija de-a rămâne un actor bun.

        • Lotus 2017-10-24 10:31 Reply

          Dacă nu vrei, nu te uita; nici eu nu vreau să insist. Dar atunci n-o să știi niciodată dacă ai pierdut ceva frumos sau nu. Respectiv dacă altă dată să mergi pe mâna recomandărilor mele sau nu. Judecând în perspectivă și dat fiind că oricum pierdem vremea pe net și la calculator, eu m-aș uita. Pentru că nu-i vorba aici neapărat de paradigme diferite pe care le avem noi doi asupra vieții, care să genereze gusturi artistice incompatibile; eu am precizat la început că vă recomand filmul mai ales pentru că v-a plăcut 18:36.

          • ketherius 2017-10-24 11:32 Reply

            Lotus, indiferent cât te-ai agăța de Passion Play, e un film slab, singurele opinii pozitive fiind cele ale fanilor Megan Fox care se tânguie că tuturor criticilor de film le scapă sublimul din interpretarea ei.

            În altă ordine de idei, eu și Cudi am încercat câteva din recomandările tale, dar nu ne-au plăcut. Pur și simplu, gusturile tale nu se potrivesc cu ale noastre. Pe baza experiențelor anterioare, nu ne mai batem capul cu ce ne recomanzi tu. Am încercat, ne-am lămurit, gata.

            • Lotus 2017-10-24 14:05 Reply

              Ce ați încercat din recomandările mele?

    • Cudi 2017-10-23 16:54 Reply Author

      Mulțumim, Arlech! Respectivul comentariu se găsește și în comentariile de aici – https://www.youtube.com/watch?v=vCGaUA6xNBo&t=18m36s – pun o alternativă la linkul tău, pentru că site-ul acela, downyoutube, mai că mi-a virusat telefonul.
      Dacă nu mă înșeală memoria, acel RazC care a postat comentariul e parte din marea familie a Constantineștilor, știu asta pentru că am urmărit recent un reportaj dedicat acestei familii deosebite. Deci rudă cu Ionuț, regizorul acestui film, și implicit cu al nostru Mugur. O familie care lasă urme.
      Înțeleg că, până la urmă, e “arzi”. Știam eu!
      Să mai zic că aseară l-am mai urmărit o dată, cap-coadă? Cred că e a zecea oară. Și tot nu ne-am plictisit de el, tot ne trec fiori urmărindu-l. Olga Tudorache, Corina Constantinescu, Mircea Albulescu, Florin Piersic Jr.: o mână de titani ai scenei românești într-o capodoperă de-un sfert de oră, în regia lui Ionuț Giurgiuca-Pavelescu. Și când te gândești ce ar fi putut urma, câte alte filme în regia lui, dacă ar mai fi trăit…

    • Cudi 2017-10-23 16:58 Reply Author

      Detalii suplimentare de la Mugur – https://incercarideginduri.wordpress.com/2017/10/24/1836-readus-in-atentie/

  • […] deja, dacă mi-ați citit textul din urmă, de articolul publicat de Cudi, despre filmul nepotului meu, Ionuț Giurgiuca. S-au iscat multe comentarii, multe interpretări […]

  • Marian 2017-10-23 18:09 Reply

    Daca inca n-ai urmarit ” Figurantii ” lui Ursianu Malvina pai , ce mai astepti ? In acest film regizoarea preia personajele din ” Pe malul stang al Dunarii albastre ” { deci…musai sa-l vezi si p ásta } insa , filmul in sine lasand la o parte faptul ca-i propagandistic pana la Dumnezeu si doua palme mai sus , este absolut exceptional si-ti arata farame din viata unor elite ale Capitalei de dupa WWII sau mai precis de dupa 1948 . Mai , daca nu pentru altceva…macar pentru jocul absolut de exceptie al lui Gina Patriche , Gheorghe Dinica , George Constantin , Stela Popescu sau al frumusetii acelor ani : Mariana Buruiana care culmea , chiar ea interpreta acea melodie . Uita-te si , daca nu ti-o place prestatia lui Matei { Gheorghe Dinica } sau Zaza { Gina Patrichi } atunci , amuza-te cu scena cand Matei facea de paza la usa cavoului in care se reunisera membrii familiei . Chestia este oarecum amuzanta ACUM caci ATUNCI , in 1948 , nici macar in gluma nu-ti puteai permite sa fluieri notele Imnului Proletar : daca totusi o faceai … erai facut !!! 😉 Respect !

    • Cudi 2017-10-23 18:22 Reply Author

      Marian, dacă stau bine să mă gândesc, de la tine a pornit totul. Tu ai adus vorba, săptămâna trecută, parcă, de Olga Tudorache, pe blogul Renatei. Ulterior, Renata a dedicat un articol artistei și eu, după ce l-am citit, am căutat-o pe youtube. Așa am ajuns la scurtmetrajul 18:36, la care mă voi uita a unsprezecea oară, cred, după ce public acest comentariu. Vezi ce provoci? 🙂
      Întâmplare, neîntâmplare, a fost o plăcere să interpretăm în fel și chip filmul lui Ionuț Giurgiuca-Pavelescu.

  • Iosif 2017-10-23 23:52 Reply

  • […] trecute Cudi a postat o recenzie la scurtmetrajul 18:362mai scurt chiar decât titlul lui, produs de Ionuț Giurgiuca-Pavelescu (1969-2005), cu Florin […]

  • Iosif 2017-10-24 08:43 Reply

    În urma cu doua milenii Fiul omului , Hristos, aînvins moartea si Locuinta mortilor, timpul si spatiul , dovedind lumii întregi ca omul, prin credinta, speranta, lupta cu sine si perseverenta în IUBIRE ABSOLUTA poate birui teoriile falselor lagi ale logicii stiintelor asazise exacte,umanist-materialiste în care omenirea este închisa, de filozofii, religii, stiinte oculte, pseudo-stiinta, conduse de milenii de catre farsorul, trisorul, falsificatorul ADEVARULUI ABSOLUT, ELIBERATOR din acest sistem labirintic, întunecat, denumit “Matrix” tinut sub control cu ajutorul bogatiilor acumulate de-alungul istoriei omenirii de “elite” si de “liderii”, ce-si transmit aceste puteri a lui “Mamona”, din generatie în generatie. TREZITI-VA OAMENI BUNI din sclavia milenara. HRISTOS ESTE ELIBERATORUL. ACCEPTATIL SI VETI FI ELIBERATI DIN SCLAVIA SISTEMULUI MONDIAL !

  • Iosif 2017-10-24 08:43 Reply

    err *ACCEPTATI-L

  • Iosif 2017-10-25 06:13 Reply

    “Iata cel mai mare rau în tot ce se face sub soare, anume ca aceeasi soarta au toti. De aceea si este plina inima oamenilor de rautate si de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât traiesc. Si dupa aceea ? Se duc la cei morti.
    Caci cine este scutit ? Oricine traieste tot mai trage nadejde, caci un câine viu face mai mult decât un leu mort.
    Cei vii, în adevar, macar stiu ca vor muri, dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nici o rasplata, fiindca pâna si pomenirea li se uita.
    Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor demult au si pierit si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.
    Du-te dar de manânca-ti pâinea cu bucurie si bea-ti cu inima buna vinul, caci de mult a gasit Dumnezeu placere în ce faci tu acum.
    Hainele sa-ti fie albe în orice vreme si untdelemnul sa nu-ti lipseasca de pe cap.
    Gusta viata cu nevasta pe care o iubesti în tot timpul vietii tale desarte, pe care ti-a dat-o Dumnezeu în aceasta vreme trecatoare, caci aceasta îti este partea în aceasta viata, în mijlocul trudei cu care te ostenesti sub soare.
    Tot ce gaseste mâna ta sa faca, fa cu toata puterea ta ! Caci, în Locuinta mortilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuinta, nici stiinta, nici întelepciune ! – Eclesiastul –

  • nico 2017-10-25 07:38 Reply

    Superb scurtmetrajul intradevar .
    Chapeau pentru actori . Toti .
    Insa , dincolo de asta , imi pare cu mult mai interesanta ”cocoseala ” domnilorlor @ castana si santaklaus pe ”bojocii” duamnei @caragiani . De urmarit , recomand .
    (Ma intreb cum s-o simti dumneaei . Bine spre foarte bine , cred .)

    *vreau si eu ha ha

    • Cudi 2017-10-25 11:35 Reply Author

      Nico, mă bucur că ai urmărit scurtmetrajul și că ți-a plăcut, salut primele două rânduri ale comentariului tău.
      Continuarea lor prefer să o ignor, că nu înțeleg de ce și unde bați.

      • nico 2017-10-25 23:54 Reply

        pai daca nu intelegi , sunt doua posibilitati : ori esti tu t ori esti tuta . si atunci ne oprim aici .
        si un ps pentru duamna @cracicuani > cind si daca cindva numele ti o fi renume m oi stadui in consecinta . pin atunci , o viata frumoasa sa ai . ONLINE !
        ca cea reala vai mama ei

    • klaus 2017-10-25 13:19 Reply

      Toți vor să fie STELUțe! Ti pup pi portofel!

    • Renata Carageani 2017-10-25 14:17 Reply

      nico, nu te mai agita! Sau, ba da, agită-te să-mi scrii numele corect când mă pomenești. Un semn de minimă politețe și alfabetizare. Dacă respecți această minimă condiție, chiar că mă simt bine, orice idioțenie ai posta despre mine, klaus, Castanman și ceilalți.

  • Castalul de sticlă – Incercari 2017-10-28 21:17 Reply

    […] am talentul Renatei sau al lui Cudi de a analiza un film, așa că eu doar spun că mi-a plăcut și că m-a și impresionat. De ce? […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: