web analytics

Simon are brad și alte chestii mărunte

Cred că acum o săptămână am scos din subsol bradul nostru artificial și l-am așezat la locul lui din sufragerie, la baza treptelor. De atunci, parcă nu mai avem pisic. Simon s-a mutat cu casă și masă sub el, zici că pentru asta a fost născut, să doarmă nonstop sub crengile presărate cu lumini mici, gălbui. Când nu doarme, se uită la lumini lung, filosofic, încontinuu fascinat, e ceva deosebit ce se petrece cu el. Mihai a zis că, no, pisicii sunt animale de pădure și comportamentul lui Simon ține de o chemare ancestrală, ceva de genul. Bun, cum săptămâna a fost full pentru toți, n-am apucat să și împodobim bradul, să îl încărcăm cu beteală și globuri. Dar și când îl vom împodobi (deși arată satisfăcător chiar și așa, cel puțin pentru mine, cea fascinată de accesoriile de iluminat), Simon va fi în extaz. Deocamdată – iată cum se reflectă luminițele din brad în ochii stăpânului, paznicului de serviciu (credit foto – pitica):

Azi a fost o zi cu început prost. M-am certat cu Mihai la prima oră, chiar înainte ca el să iasă pe ușă, genul ăla de ceartă din prea multă dragoste și care durează câteva minute, mă rog, ideea e că apogeul disputei a constat în situația de a arunca în direcția soțului cu rondele de ceapă la îndemână. Și cum karma aia amuzantă nu e neapărat și instantă, poate fi cu întârziere, pe când a avut astăzi o întâlnire importantă cu un superior și Mihai încerca să fie cât mai profi posibil, la un moment dat a căzut, de pe undeva de prin haina lui, o rondea de ceapă, rostogolindu-se în văzul tuturor. Yep.

Tot la sugestia lui Mihai, care a văzut minunea înaintea mea, am zis să văd și eu ceva rar. Mai precis, o poză cu Picard cu păr. Picard cu păr:

A fost și Moș Nicolae pe la cizmulițele piticei, OMG, i-a adus, printre altele o ciocolată din care n-am primit decât o felie (a înghițit-o o gaură neagră, sau cel puțin asta a sugerat Bobo, ridicând nevinovată din umeri), n-am crezut că o să ajung să spun asta, dar e pe la supremul nivel Toblerone. Cioco asta are formă și aromă de portocală, îi spune Terry și miroase ca lecitina de pe vremuri, e de categoria alarecherchedutempsperdu.

Aseară, așa de relaxare, am băgat o oră de Portal 2, coop. Mi-era dor de vocea lui Glados. Am mai văzut și ceva tâmpenii pe la tv, dar ce mi-a plăcut, ce a fost chiar bun – The Ballad of Buster Scruggs. În rest, mai nou adormim pe Star Trek: Voyager – e ușor, ne și place (Mihai a văzut unele episoade de trei, patru ori), nu e capăt de țară dacă ațipim cu tv-ul pornit.

Așa, v-am mai zis de niște români cu care ne-am împrietenit recent, i-am întâlnit în magazin, a fost ea la cafea la noi, apoi au venit amândoi la cină, recent ne-au chemat și pe noi la ei. Sunt pe la 40-50 de ani și, să-mi bag picioarele, sunt mult mai tineri în spirit decât noi. Deci nu s-au stresat cu sarmale, mese întinse și chestii de genul, nope, au comandat pizza și ne-au umplut paharele încontinuu – mie cu suc, că trebuia să rămână unul breaz să conducă înapoi acasă. Oameni faini, glumeți, descurcăreți, deschiși. Pe el l-o apucat acum că vrea să studieze chitara electrică, învață nu știu ce solo-uri hard rock. Cu profesor! În weekend-uri, că de luni până vineri e cu munca. Fata lor are 17 ani și dă lecții de ski picilor și mama e sufletul petrecerilor. Sunt oameni foarte ok.

Noi, în schimb, mai cu rutina muncii, mai la pasu’ legănatu’, mai cu “băi, hai să agățăm naibii globurile că ne prinde Crăciunul”. Între timp, pitica e comediantul casei și o să închei cu o ultimă glumă pe care nu știu pe unde-a citit-o, dar e bună rău: “Da, o femeie te poate face milionar. Dacă ești miliardar!”.

Acum chiar închei, bag o melodie românească ce am adăugat-o mai de curând în playlist-ul meu. Numai bine tuturor!

8 Comments

  • […] Unii au deja brad. Eu… mă uit cu ochi mari către uşă, să văd când soseşte bradul nostru! […]

  • Vladimir 2018-12-07 Reply

    Noi inca n-avem brad, anuntam cu tristete 😀 . A mea doamna e traditionalista convinsa, bradul il facem cam pe 22-23, chiar inainte de Craciunul catolic. Ideea e ca trebuie sa reziste si pana la Craciunul meu (cam ajunge mumie si asa). Cat il avem e extaz felinic din partea junelui si eventual a junei, grasul il foloseste doar sa dorma sub el. El nu se catara. Numai asa un gand si e o ofensa. Skatt insa e inca tembel asa ca cred ca ajungem in al treilea an de “globuri ieftine de plastic” si cu alea misto in cutii. Desi ma tenteaza o combinata nordica si anume de plastic jos si alea misto sus. Cat mai sus. Sau gard electrifcat. Sau tinem pisoiul in colivie. Sau..

    • Cudi 2018-12-08 Reply Author

      Uite aici câteva idei (prima e clar a unui fan Portal): https://www.boredpanda.com/protecting-christmas-tree-from-dogs-cats-pets/
      Nu știu cum e relația dintre pisicii voștri și Cornel, Simon e cam speriat de aspiratorul nostru, ar fi o idee să-l pun de strajă bradului…

      • Vladimir 2018-12-09 Reply

        Aia mica e ingrozita, ala grasutu’ il trateaza cu respect, dar skatt il foloseste ca sursa de adrenalina, e sport xtreme 😀 . Asta cand functioneaza. Cand e oprit si aia mica ar dormi pe el. Deci nu e solutie, din nefericire (pt noi).
        Sa stii ca chiar am cugetat sa facem brad “portalic” si ar fi tentant unul in camera de jocuri, dar versiunea clasica tot trebuie facuta ca nah…traditia tb respectata.

  • vax-albina 2018-12-08 Reply

    Sărbători fericite.
    PS. Mi-am amintit de bradul lui Vladen -- făcut special pentru pisici. Aici: https://bloodymir.com/2013/12/22/bradul-versiune-felina/

    • Cudi 2018-12-09 Reply Author

      Mulțumesc, Vax-albina! Cum ziceam, acum Simon vrea să îl adopte pe Vladimir, cu tot cu brad și tradițiile lui.

  • Daniela 2018-12-10 Reply

    Mi-am amintit de ce mi-am luat eu brad artificial : pentru ca cei doi caini ai mei ( numarul e constant, desi cand pierd vreunul sufar enorm ), la primul brad pe care l-am facut in casa asta, au fost extraordinar de mirati de beculete. Atat de mirati, incat s-au napustit pe el. si l-au daramat, cu becuri, globuri si beteala cu tot.
    Ca l-am mai facut o data -- asta n-ar fi fost nimic. Dar am avut toata casa insirata cu ace de brad vreo saptamana. Asa… ala artificial… macar nu se scutura.
    Btw… o forma ceva de subscribe nu ai pe-aici ? Ca nu gasesc…

    • Cudi 2018-12-11 Reply Author

      Daniela, cam așa e Crăciunul cu doi câini?

      Butonul de subscribe ar trebui să apară sub câmpul de comentat, mulțumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *