Dragă Blogal Initiative,

Mă numesc Claudia Iacob şi doresc să vă propun eliminarea din Campionatul Naţional de Blogging a participantului Iuliu Bakcsi, înscris în campaniile voastre cu blogul newparts.info. Motivaţia cererii mele vizează acte de plagiat de care bloggerul Iuliu Bakcsi s-a făcut vinovat de-a lungul timpului, precum şi atitudinea sa în faţa acuzaţiilor de furt intelectual, pe care îl consideră un act firesc şi de necondamnat. Pe lângă gravitatea intrinsecă a faptelor sale, asocierea  Blogal Initiative cu un plagiator dăunează imaginii dumneavoastră şi contravine spiritului şi misiunii Blogal Initiative de a fi „inițiativa 2.0 care vrea să pună umărul la dezvoltarea blogosferei locale”. Asocierea Blogal Initiative cu acest blogger descurajează munca, originalitatea, creativitatea şi calitatea conţinutului investite de ceilalţi participanţi în campaniile ce le derulaţi. Sunt convinsă că sponsorii voştri speră într-o propagare diversă şi originală a mesajelor ce îi reprezintă în online.

În urma unui interviu oferit recent unui blog, s-a descoperit că Iuliu Bakcsi a plagiat. În discuţiile ce au urmat, acesta a afirmat, în repetate rânduri, că i se pare normal să îşi însuşească, adliteram, textele şi ideile altora şi că nu se simte cu nimic vinovat pentru că a plagiat.

Iuliu Bakcsi ocupă, în prezent, locul 6 în clasamentul Campionatului Naţional de Blogging. Mai mult, in 2013 l-aţi premiat pentru un articol copiat din multiple surse. Ca exemplu, acesta este articolul premiat (www.newparts.info/2013/03/vrei-sa-devii-cel-mai-promitator-brand.html) şi aici este una din sursele din care a copiat (https://ro.wikipedia.org/wiki/Antreprenoriat).

Iată câteva dintre cele mai elocvente spuse de-ale sale, din ultimele trei zile:

“Eu cred ca esti intr-o confuzie totala. In primul rand nu am participat la un cenaclu cultural sau de creatie literara unde obiectul servicului sa fie un text literar. Din cate stiu eu intr-o campanie pentru bloggeri obiectul serviciului sunt linkurile. Linkurile exista si produc efect.” (http://ketherius.ro/2016/07/29/epopeea-iuliu-bakcsi-continua/)

„Cat despre restul cu spalatul creierelor este cat se poate de adevarat. La fel si cu vanitatea oamenilor. Abia asteapta toti ca sa fie plagiati, ca o recunostere a valorii. Daca n-ar dori nimeni sa fie plagiat si-ar tine elucubratiile pentru sine. Ar publica volumele si le-ar cumpara singur ca sa nu ajunga la public exact cum a facut George Copos si altii. Te-as plagia si pe tine ca sa-ti ofer o milisecunda de glorie, dar na-m ce plagia. Este ca in relatia cu Martorii lui Iehova, avem opinii si vieti diferite, de aia nu ne cautam.” (http://sunlog.ro/2016/07/iuliu-bakcsi-este-plagiator/)

„Astea sunt relitatile neoliberale in care ne scaldam din 2000 incoace si eu sunt un produs al acestor realitati. Fara obligatii etice si morale, fara raspundere, fara scrupule, un slujitor fidel al banului.:) Atata timp cat nimeni nu raspunde de nimic in tara asta, ma conformez turmei ca sa nu fac nota discordanta si sa fiu exclus sau marginalizat.” (https://comentatoramator.wordpress.com/2016/07/20/nr-10-iuliu-bakcsi/#comment-4068)

„In alta ordine de idei, daca vrei si ai pretentia pentru original trebuie sa platesti. Am verificat tranzactiile si nu apare niciunde numele tau. Ca multi altii, ai avut acces la o informatie gratuita.” (https://comentatoramator.wordpress.com/2016/07/20/nr-10-iuliu-bakcsi/#comment-4053)

“Daca esti asa desteapta si modesta, de ce nu ai pretentii si de la Petre Ispirescu sa-ti spuna sursa exacta a basmelor si creatiilor populare preluate din folclor?” (https://comentatoramator.wordpress.com/2016/07/20/nr-10-iuliu-bakcsi/comment-page-1/#comment-4097)

Dacă Blogal Initiative este „inițiativa 2.0 care vrea să pună umărul la dezvoltarea blogosferei locale”, atunci un concurent care, în loc să dezvolte blogosfera, plagiază şi se declară public îndreptăţit să o facă, are efect contrar şi este incompatibil cu misiunea voastră.

Pentru a vă crea o imagine edificatoare despre conduita morală a acestui blogger şi în măsura timpului de care dispuneţi, vă recomand următoarele articole:

http://sunlog.ro/2016/07/iuliu-bakcsi-este-plagiator/
https://comentatoramator.wordpress.com/2016/07/20/nr-10-iuliu-bakcsi/ (a se citi comentariile, articol arhivat aici – http://archive.is/Z6wXi)
http://ketherius.ro/2016/07/29/epopeea-iuliu-bakcsi-continua/

[Am trimis textul de mai sus pe adresa de contact a Blogal Initiative – pentru că “vorba lungă, sărăcia omului”.]

Update 1 (4 august):

Screenshot_22

Update 2:

SuperBlog l-au prins cu copiatul încă din 2012:

sb-descalificatUpdate 3 (8 august):

Screenshot_23Update 4 (9 august):Screenshot_25Screenshot_26

33 Comments

  • Malin 2016-08-04 05:44 Reply

    Da te-o suparat tare rau unguru’ asta. Te pomeni ca si el vrea Ardealu’ ?! 😀

    • Cudi 2016-08-04 08:06 Reply Author

      Dacă ar fi putut, probabil că ar fi luat deja Ardealu’, cu copy-paste.

  • Mihaela 2016-08-04 08:31 Reply

    Cudi, mai tii minte articolul meu (http://www.gmxul.com/2014/05/27/despre-concursurile-pentru-bloggeri/) pe care l-am scris pentru a participa la concursul organizat de Cudi & Ketherius? Desi nu am dat nici un nume, paragraful de mai jos se refera la “prietenul” nostru comun:

    “Și dacă tot am ajuns să le număr, să zicem că a treia mare dezamăgire (sper să fie și ultima) a fost următoarea: Alt organizator, alt concurs, alt sponsor. La acest concurs nu am participat, dar m-a mâncat curiozitatea într-o zi să intru pe o platformă pe care am cont ca să văd ce concursuri mai sunt, cine a mai câștigat, ce premii s-au mai dat. Știți la ce mă refer, nu? Și nu mică mi-a fost mirarea când am citit că marele câștigător al ultimului concurs de pe acea platformă era tocmai amicul cu dezamăgirea nr. 2. Ei, mi-am zis, uite că omul s-a dat pe brazdă și a scris ceva unic, relevant, inspirat, motivant și a convins sponsorul că merită cu adevărat marele premiu. Și m-a mâncat din nou să intru pe blogul respectivului și să citesc articolul care îi adusese laurii. Și iarăși m-a mâncat undeva să verific pe internet câteva fraze preluate din articolul lui. Și, ce credeți? Aceeași tactică. Câteva fraze copiate de pe alte pagini web, fără precizarea sursei, logic. Și atât. Dezamăgirea mea a fost cruntă și de data aceasta, mai ales că, citind comentariile articolului de pe platforma respectivă mi-am dat seama că nimeni nu sesizase acest aspect, nici ceilalți concurenți și nici sponsorul. Dar ce mai contează. Omul a perseverat și până la urmă a câștigat. Din păcate a preferat să ignore restul lumii și să dea cu tifla celorlalți concurenți, demostrând că se poate să ajungi departe furând. Nu am mai scris nimic organizatorului, că nu mai avea sens. Inițial mi-am spus că nu are rost atâta timp cât nu am participat la respectivul concurs, dar nu am procedat bine, știu. Dar nu am făcut asta din cauză că îmi era într-un fel teamă să primesc un răspuns usturător, ceva de genul, ce îți bagi nasul și arunci cu noroi în concurenți atâta timp cât tu nu ai binevoit să faci efortul de a scrie măcar un articol pentru acest concurs? Ei bine nu, am preferat să tac și să mă întreb ce rost mai are să mă agit și să mă enervez din cauza unor concursuri de genul acesta unde nici măcar nu sunt citite cu atenție articolele participante și nici nu sunt verificate dacă sunt copiate sau nu. De creativitate, corectitudine gramaticală, imaginație și multe alte chestii minore nici nu mai zic. Regulamentele nu își mai au rostul, vă rog să mă credeți!”

    • Cudi 2016-08-04 08:41 Reply Author

      Of, Mihaela! Lasă, poate încheiem capitolul Iuliu Bakcsi acum şi nu va mai participa la concursuri şi campanii online cu articole ciordite.

      • Mihaela 2016-08-04 10:05 Reply

        Nu prea cred…dar sper sa fie asa…

      • Newparts 2016-08-04 10:22 Reply

        Dar ce v-am facut de vreti sa-mi interziceti dreptul de a participa la concursuri si campanii online? Nu inteleg de unde atata incrancenare impotriva mea? Nici nu stiu cum sa ma simt, onorat sau revoltat?
        Stiam ca exista oameni rai, ostili, dusmanosi si uriciosi, dar Inchizitia nu mai este la moda. Va rog lasati-ma sa raman in blogosfera. Nu-mi luati jucaria ca altfel o sa intru in depresie cronica. Va dau premii, bani, orice va pofteste inimioara, numai lasati-ma in blogosfera.

        • ketherius 2016-08-07 13:00 Reply

          Ce-ai făcut?

          În 2012 ai fost descalificat din SuperBlog pentru plagiat. În loc să înveţi ceva din asta, tu ai continuat să plagiezi.

          În 2013 ai fost premiat pentru un articol plagiat.

          În continuare, continui să furi munca altora şi să o dai drept a ta. Mai mai mult, acum îţi proclami cu neruşinare dreptul de a fura, la modul “ce-i al meu, e al meu, iar ce-i al vostru e tot al meu”.

          Aşadar, e clar ca eşti irecuperabil, că nu eşti credibil şi că nu vei respecta regulile niciodată.

          De-aia!

          • newparts 2016-08-13 08:57 Reply

            Zi-mi o competitie in care participi si performezi ca sa vin si eu. Pe urma putem discuta aplicat pe rezultate. 🙂

          • ketherius 2016-08-13 14:56 Reply

            Sărăcuțul de tine… Hai să-ți răspund, Iulian, că altfel îmi tocești serverul.

            Noi nu o să putem concura, deloc, pentru că deontologia nu îmi permite să concurez cu cei de la grupa mică.

          • newparts 2016-08-14 05:02 Reply

            Tocmai ca te consideri atat de bun, autosuficient si nu concurezi cu grupa mica, iti ofer posibilitatea ca sa si demonstrezi asta, asa ca spune-mi o competitie (indiferent de domeniu) in care participi sa vin si sa te concurez ca sa putem pe urma discuta pe rezultate. Nu te mai ascunde dupa deontologie, arata ca esti barbat si-ti poti asuma o competitie.
            Hai sa te vad cat esti de competitiv. 🙂

          • ketherius 2016-08-14 11:48 Reply

            Tu presupui, în mod greşit, că eu aş concura în competiţii de bloguri. Somn uşor!

          • newparts 2016-08-15 14:56 Reply

            Nu presupun gresit. Nu este vorba doar despre concursurile de blogging. Spune-mi unde participi si vin sa te concurez, indiferent de competitie sau concurs. Sunt curios sa testez daca performezi in ceva. 🙂

          • Cudi 2016-08-15 15:23 Reply Author

            Iulică, vroiam doar să-ţi zic că premiile obţinute cu articole puzzle (copy-paste de ici şi colo) nu te validează drept performer. Aşa că las-o mai moale cu competitivitatea, performanţa, rezultatele şi alte asemenea. Am lămurit-o că eşti subiectul unei erori de regulament, move on.

  • john 2016-08-04 09:13 Reply

    Relaxeaza-te, nu o sa se intample nimic. Am avut cu respectivul un schimb de replici undeva prin 2012 in urma caruia am tras concluzia ca acolo sunt o mica gasca ce isi impart intrei ei castigurile, iar Blogal Initative ii acopera cu buna stiinta.

    • Cudi 2016-08-04 09:21 Reply Author

      Răspuns politically correct: în lipsa unor dovezi care să întărească spusele tale, nu pot decât să mă bazez pe buna credinţă a organizatorilor şi să sper că vor lua măsuri împotriva unor astfel de participanţi.

  • Comentatoramator 2016-08-04 12:02 Reply

    In sfârsit faceti ceva cu cap! Ruşine să-mi fie, dar aplaud (doar) acest articol!

    • Cudi 2016-08-04 12:13 Reply Author

      În sfârşit!

      • Comentatoramator 2016-08-04 12:37 Reply

        Dacă puneai problema asa de la inceput, altă turnură aveau discuțiile

        • Cudi 2016-08-04 12:44 Reply Author

          Discuţiile n-ar fi ajuns unde au ajuns, dacă nu ai fi mutat “căcatul de discuţie” pe facebook. Dar să ne oprim aici, că ne ajunge.

  • Comentatoramator 2016-08-04 13:01 Reply

    Bun, ne oprim.

    • Cudi 2016-08-04 13:23 Reply Author

      Apropo, îi transmiţi, te rog, Alinei Gheorghe că nu e corect “imperdonabil“, ci “impardonabil”? Oricum, frumos cuvânt a mai ales.

  • Kris 2016-08-04 13:20 Reply

    Probabil ca sa isi spele imaginea il vor elimina pentru cateva luni din competitie. Nu uitati ca raul a fost deja facut! Ar trebui sa predea premiile sau sa plateasca despagubiri. Daca nu se va intampla asa e clar ce este BlogalInitiative. Eu nu mai particip dupa ce la o anumita campanie a castigat Iuliu Backsi. Nu stiam atunci ca copiaza (va rog sa nu imi scuzati cacofonia, este intentionata). Eu voi verifica si alte campanii, e posibil ca prietenii din gasca sa isi dea premiile in cerc inchis (uneori deschis, ca sa nu fie prea prea).

    • Cudi 2016-08-04 13:33 Reply Author

      E uşor, Kris, să faci diferenţa între paragrafele copiate şi cele gândite de el. Urmezi calea greşelilor elementare de gramatică, a virgulelor între subiect şi predicat – frazele de genul îi aparţin, cred eu. Sper.

  • Dragos Schiopu 2016-08-05 04:03 Reply

    Mie mi se pare ca face misto de voi prin comentariul de mai sus 🙂

  • Cudi 2016-08-05 08:18 Reply Author

    Dacă te referi la Bakcsi: Nemernicia lui nu are margini, de aceea m-am abţinut să îi răspund că nu putem împărţi jucăriile cu el, pentru că le fură. Dar ai dreptate, face mişto. Un amar de mişto, pentru că a tras zero învăţăminte din toată povestea.

    Între timp, aşteptăm răspunsul lui Cristian Florea. Cred că nu-ţi trebuie mai mult de jumătate de oră să parcurgi articolele şi comentariile cu referire la Bakcsi. Dar, cine ştie, poate nu are timp, poate nu e decizia lui, poate.

  • […] – unul dintre puţinele nume care au luat atitudine împotriva inepţiilor poluante emanate de plagiatorul Iuliu Bakcsi – se află o traducătoare de literatură cu experienţă, o scriitoare SF premiată de 17 […]

  • […] că am fi dezvoltat vreo obsesie pentru Iuliu Bakcsi, dar este personajul ideal pentru un asemenea interviu imaginar. Ideea a fost a lui Lotus şi ne-a […]

  • Adriana95 2016-08-10 02:08 Reply

    Sa inteleg ca te-au amenintat voalat ca te dau in judecata?

    • Cudi 2016-08-10 07:17 Reply Author

      Nu știu ce să zic, dar este evidentă diferența de ton dintre răspunsul oficial, de pe site, și cel din e-mail.

      Amândouă răspunsurile sunt dezamăgitoare, oricum.

      • NicuŞiatât 2016-08-12 15:37 Reply

        Nu vreau decât să apreciez curajul tău. Vedeţi că şi la Blog Awards este tot o cacialma. Se dă premiile după preferinţe……sau nu le dă deloc. Eu am trăit acest sentiment de 3 ori…..şi o dată pe BI. Am vorbit cu M C de la BW de nu mai ştiu numărul, încercândsă capăt premiul. Să vezi ce linguşeală, câte promisiuni……nerealizabile. Mai aştept un pic şi pe urmă fac publică toată povestea. Ar trebui să fim uniţi, să refuzăm participarea măcar o lună de zile, să fie cu mai mult respect de cei ce le aduc venituri….

        • Cudi 2016-08-12 16:01 Reply Author

          Mulţumesc pentru comentariu, Nicu. E interesant ce spui despre Blog Awards, dacă te putem ajuta cu ceva, ne găseşti aici.

  • Din culise – Ketherius & Cudi 2016-08-10 10:30 Reply

    […] acest articol de-al lui Chinezu şi, cu câteva zile în urmă, i-am comentat cu link spre „Dragă Blogal Initiative,” – cum că, dacă tot vorbim cuvinte mari gen deontologia bloggerilor, poate se face ceva şi-n […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: